Pretenţii. Decizia nr. 2280/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2280/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 2280/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2280
Ședința publică din 13 noiembrie 2012
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M. P. și de pârâții M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 365/20.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru pârâții recurenți M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara, c.j. S. V., lipsă reclamantul recurent M. P. și pârâtul intimat S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 3.10.2012 întâmpinare de către intimata D.G.F.P. T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P..
Reprezentanta pârâților recurenți a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3.032,56 lei și 5 lei timbru judiciar.
Având în vedere că reclamantul recurent nu a făcut dovada achitării taxei de timbru in cuantum de 3032,56 lei și 5 lei timbru judiciar, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului, față de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, și acordă cuvântul pe excepția invocată, cât și asupra recursului declarat de pârâți.
Reprezentanta pârâților recurenți a solicitat admiterea excepției și anularea recursului declarat de reclamant, ca netimbrat, iar cu privire la recursul pârâților a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara, arătând că în mod greșit a fost respinsă această excepție.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/22.12.2011 pronunțată în dosarul_ Judecătoria Timișoara a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin MFP prin DGFP T., CLMT, M. Timișoara prin P., a constatat că imobilul înscris în CF nr._-C1-U4, nr. top._/XVI situat în Timișoara, ., ., jud. T. a trecut în proprietatea Statului R. fără titlu valabil, a constatat nulitatea decizie de preluare nr.2299/1985 și a obligat pârâții la plata sumei de 222.706 lei către reclamant cu titlu de despăgubiri, respingând în rest acțiunea și obligând pârâții la plata sumei de 4.515 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din modul de formulare al acțiunii s-a constatat că reclamantul își întemeiază cererea pe dispozitia art.6 din Legea nr.213/1998, temei față de care s-a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepție unită cu fondul cauzei.
În acest context, deși potrivit procedurii speciale reglementate de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificație, decât aceea a pierderii beneficiului Legii nr.10/2001 de către persoana îndreptățită, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acțiuni pe care aceasta le-ar putea promova în justiție, cum este și acțiunea în revendicare.
Faptul că potențialul beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea exigențelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocația de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, nu poate constitui un fine de neprimire al acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. În consecință, față de cele reținute, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii.
Potrivit extras CF nr._-C1-U4(f.8-9), nr. top._/XVI imobilul constând în . în ., . a trecut la data de 28.10.1985 în proprietatea Statului R., în baza disp. Decr.223/1974, ca urmare a plecării reclamantului în străinătate și a neînapoierii la expirarea termenului în baza decizia nr.2299/1985(f.7), fără plată.
Imobilul a fost înstrăinat în baza Lg.nr.112/1995 de către S. R. numitei C. A..
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de către d-na expert Garlesteanu M., s-a stabilit ca valoare de circulație a imobilului suma de 222.706 lei.
Conform disp. art.6 din Lg.nr.213/1998, titlul statului constituit în temeiul Decr.223/1998, nu este valabil, întrucât înfrânge ordinea de drept existentă la data constituirii lui, respectiv art.12 și 16 din Constituția din 1965 și art.481 din Codul Civil, în raport de care reclamantul nu puteau fi lipsit de imobilul proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire. În același sens sunt și prevederile art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de cele reținute, instanța a constatat că imobilul înscris în înscris în CF nr._-C1-U4, nr. top._/XVI situat în Timișoara, ., . a trecut în proprietatea Statului R. fără titlu valabil, pe cale de consecință a constatat nulitatea decizie de preluare nr.2299/1985.
S-a reținut că prin privarea reclamantului de bunul său în absența oricărei despăgubiri constituie, așa cum s-a arătat, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În acest punct, se mai observă că, în măsura imposibilității exercitării acțiunii în revendicare pentru readucere a bunului în patrimoniul reclamantului, datorată ca în speța de față, transmiterii către terțul dobânditor de bună credință, obiectul revendicării a convertit într-o pretenție de despăgubiri, așa cum a observat și ICCJ în decizia nr.33/2008.
În acest caz,în deplin acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ipoteza în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, în condițiile în care titlul subdobânditorului nu a fost anulat, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, a acordat persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
În consecință, față de cele reținute, instanța a obligat pârâții la plata sumei de 222.706 lei către reclamant cu titlu de despăgubiri, observându-se că aceasta a fot valoarea rezultată din raportul de expertiză, si a respins cererea în pretenții pentru diferența până la 250.000 lei solicitată potrivit acțiunii formulate și precizate.
În baza art.274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâții la plata sumei de 4.515 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de acesta din care 3000 lei onorariu avocat conform chitanței nr.53/2010 și 1.515 lei onorariu expert.
Impotriva hotararii a declarat recurs paratul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., solicitand modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii ca inadmisibila.
In motivarea recursului, a aratat, in esenta, ca actiunea este inadmisibila fata de neindeplinirea procedurilor prevazute de Legea nr. 10/2001, facand trimitere la statuarile facute in acest sens decatre ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii, in decizia 27/2011.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 C.
Impotriva hotararii au declarat apel paratii apelanti C. L. al M. Timisoara si M. Timisoara prin P., solicitand schimbarea hotararii apelate, in sensul respingerii in totalitate a actiunii, in principal pe exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a C. L. al M. Timisoara si M. Timisoara prin P. si a inadmisibilitatii, in subsidiar ca netemeinica.
In motivarea apelului, paratii apelanti C. L. al M. Timisoara si M. Timisoara prin P. au aratat ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a prevederilor legale in materie, obligand in mod eronat institutia lor sa plateasca despagubiri din bugetul local pentru un imobil care a fost preluat de S. R. si pentru care despagubirile urmeaza a se plati tot din bugetul de stat. Au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a institutiei, raportat la faptul ca despagubirile potrivit OUG 81/2007 se achita din bugetul Statului R., din fondul creat special pentru plata acestor despăgubiri pentru imobilele preluate de stat in mod abuziv, respectiv „ Fondul Proprietatea „. Bunul in litigiu nu a intrat in proprietatea municipalitatii sau a antecesorului acesteia, Sfatul popular al orasului Timisoara, ci la S. R., or in aceasta situatie institutia lor nu poate fi obligata la plata despagubirilor de la bugetul local.
In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 282 si urm. C.p.c., art. 330 ind. 7, alin.4 C.p.c., Legea 247/2005 modif. P. O.U.G. 81/2007, Legea 10/2001 si H.G. nr. 20/1996.
Intimatul reclamant M. P. a formulat intampinare, solicitand respingerea căilor de atac ca nefondate.
In motivarea intampinarii, a aratat, in esenta, ca decizia 27/2011 pronunțată de ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii nu poate fi aplicată în speță, opunându-se dispozițiile Convenției, jurisprudenței CEDO și principiul neretroactivității.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11, 12 și 15 al 2 din Constituție și ale art. 6 din Convenție.
La termenul de judecată din 20.04.2012 instanța a calificat drept apel calea de atac incidentă în speță, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
P. decizia civilă nr. 365/20.04.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți CLMT, M. Timișoara prin P. și S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T. împotriva sentinței civile_/22.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M..
A schimbat în tot hotărârea apelată.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CLMT.
A respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva CLMT ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara.
A admis excepția lipsei de interes în capetele de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil și constatarea nulității deciziei de preluare.
A respins ca lipsite de interes capetele de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil și constatarea nulității deciziei de preluare.
A respins cererea de acordare a despăgubirilor formulată împotriva pârâților M. Timișoara prin P. și S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T..
A respins cererea de obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A respins cererea intimatului privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul T. a reținut că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă în cauză, în mod corect apelanții pârâți CLMT și M. Timișoara prin P. au arătat că nu are o astfel de calitate C. L. al M. Timișoara. În acest sens, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public, ci din domeniul privat al statului-fapt desprins din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea 213/1998- aflându-se în administrarea CLMT.
Potrivit art. 12 al. 5 din Legea 213/1998, doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public al statului acesta este reprezentat prin M. Finanțelor P., în vreme ce în litigiile privind dreptul de proprietate publică al unităților administrativ-teritoriale, acestea sunt reprezentate de către consiliile județene, de C. General al M. București sau de consiliile locale. În consecință, și în situația litigiilor privind dreptul de proprietate privată al unităților administrativ-teritoriale se impune, pentru identitate de motive, a recunoaște calitate procesuală pasivă unităților administrativ – teritoriale, reprezentante de consiliile județene sau de consiliile locale, după caz.
Pentru aceste considerente, nici S. R. prin M. Finanțelor P. nu ar avea calitate procesuală pasivă, însă acest aspect nu a fost criticat în calea de atac, tribunalul supunându-se rigorii principiului „tantum devolutum quantum apellatum”.
Sub aspectul cererii de acordare a despăgubirilor formulate împotriva pârâților M. Timișoara prin P. și S. R. prin M. Finanțelor P., tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi admisă.
Imobilul in litigiu, fiind preluat in baza Decretului 223/1974, face obiect de reglementare al Legii 10/2001 in ceea ce priveste masurile reparatorii, reclamantul neurmând procedura acestei legi. In aceste conditii, chiar o eventuala constatare a nevalabilitatii titlului statului nu ar aduce reclamantului vreun folos, acesta nemaiputand obtine masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Decizia 33/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prevede ca are prioritate Conventia, in cazul concursului dintre legea generala si legea speciala, iar nu legea speciala, doar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre aceasta lege speciala (in cauza Legea 10/2001) si Conventie, situatie care insa nu se regaseste in speta. Procedura specială de restituire prevăzută de Legea 10/2001 nu contravine în sine Conventiei, cata vreme CEDO a recunoscut in mod constant dreptul statelor de a adopta dispozitii legale speciale care sa reglementeze procedura de restituire a bunurilor preluate abuziv de fostele regimuri comuniste.
Reglementările susmenționate, inclusiv stabilirea unui anume termen în care trebuia formulată cererea de reconstituire, sunt rezonabile, deoarece urmăresc clarificarea în termen scurt a unor situații litigioase și, implicit, asigurarea securității circuitului civil.
Din conținutul hotărârilor S. contra României, P. contra României, Rățeanu contra României, precum și al altor hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze având un obiect similar rezultă că exigențele art.1 din Protocolul nr.1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de buna credinta (in speta, conform extrasului de carte funciara depus la fila 7 fond, intregul imobil a fost vandut).
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului. Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.
Cele mai importante argumente in motivarea respingerii actiunii se regasesc insa in statuarile CEDO in cauza M. A. impotriva Romaniei.
In cauza precitata, s-a aratat (90-92) ca majoritatea țărilor limitează dreptul la restituire sau la despăgubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane, anumite state fixand în legislația lor termene, uneori foarte scurte, pentru prezentarea cererilor; anumite țări prevăd diverse forme de restituire și/sau de despăgubire prin legile numite "de restituire", altele au inclus problema restituirii bunurilor în legi de reabilitare ori în legile proprietății. În toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut și poate fi supusă unor condiții sau limitări numeroase. Același lucru este valabil și pentru dreptul la o despăgubire, a aratat CEDO.
S-a aratat de asemenea (99-100 din hotararea A.) ca anumite legislații impun limitări temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau de despăgubire, in vreme ce altele limitează restituirea sau despăgubirea la bunurile naționalizate sau confiscate într-o anumită perioadă.
In privinta legislatiei adoptate de S. R., Curtea a constatat că, de la . legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri (141).
P. urmare, Curtea a apreciat că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi (142).
Așa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate, a mai aratat CEDO (164).
Tribunalul a apreciat de asemenea ca reclamantul nu poate invoca incalcarea art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, neavand un bun ce se cere a fi protejat in sensul acestui articol, cata vreme preluarea imobilului a fost anterioara ratificarii de catre Romania a Conventiei.
Intimatul M. P. a arătat prin întâmpinarea depusă în calea de atac că decizia 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii este obligatorie doar de la data publicării recursului în Monitorul Oficial, respectiv din 17.02.2012, dată la care fusese deja pronunțată hotărârea primei instanțe și că aplicarea menționatei decizii în speța de față ar conduce la încălcarea Convenției. Tribunalul apreciază că aplicarea acestei decizii este obligatorie după data de 17.02.2011 ( și facultativă anterior acestei date, nimic neopunându-se ca judecătorul să îmbrățișeze aceeași opinie ca Înalta Curte de Casație și Justiție chiar înainte de publicarea motivării hotărârii). În argumentarea obligativității deciziei pronunțate în recursul în interesul legii după publicarea acesteia în Monitorul Oficial instanța are în vedere disp. art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecată este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Aceste dispoziții nu contravin prin ele însele Convenției și practicii CEDO, cu atât mai mult cu cât în speță nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă.
Întrucât reclamantul nu poate obține despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat, capetele de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil și constatarea nulității deciziei de preluare apar ca lipsite de interes, reclamantul neavând vreun folos practic în urma formulării unor astfel de cereri.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelurile declarate de pârâții CLMT, M. Timișoara prin P. și S. R. prin M. Finanțelor P., a schimbat în tot hotărârea apelată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CLMT și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva CLMT ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara, a admis excepția lipsei de interes în capetele de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil și constatarea nulității deciziei de preluare și a respins ca lipsite de interes aceste capete de cerere. A fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor formulată împotriva pârâților M. Timișoara prin P. și S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T..
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., a fost respinsă cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reclamantul fiind în culpă procesuală. În temeiul aceluiași articol a fost respinsă cererea intimatului, căzut în pretenții în fața instanței de apel, privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În termen împotriva deciziei civile nr. 365 din 20.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs reclamantul M. P. și pârâții M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara.
Reclamantul M. P. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare arată că sentința pronunțată de prima instanță a fost atacată de pârâți care au invocat decizia Î.C.C.J. nr. 27/14.11.2011, publicată în data de 17.02.2012, or, dosarul a fost pronunțat în prima instanță anterior pronunțării recursului în interesul legii .
Cu privire la aplicabilitatea acestei decizii, arată că printr-o decizie pronunțata in recurs (Decizia nr. 215/R/04.04.2006), Curtea de Apel Targu M. a dat răspuns acestei probleme in sensul in care instanța a reținut in considerentele deciziei că apariția unei recurs in interesul legii (publicat in Monitorul Oficial) dupa pronunțarea unei hotărâri judecătorești in prima instanța, nu constituie prin ea însăși un motiv de nelegalitate.
Conform prevederilor art. 15, alin. 2 din Constituție, nici o norma juridica nu retroactiveaza. cu excepția normelor prinse în, legea penala sau contravenționala mai favorabila.
P. urmare, Curtea de Apel Targu M. a apreciat ca nici normele interpretative edictate de Înalta Curte de Casație s Justiție in soluționarea unui R.I.L. nu pot retroactiva, ele negăsindu-si aplicare în cauzele soluționate anterior publicării in Monitorul Oficial al României.
Speța pendinte prezintă doua probleme extrem de importante. Prima, aplicarea principiului neretroactivității si a doua, privind momentul dobândirii forței juridice obligatorii.
In ceea ce privește momentul dobândirii caracterului obligatoriu, arată că, este evidentă cerința cuprinsa în textul de lege anterior menționat.
Cel de-al doilea aspect, referitor la ar licărea in timp a acestor decizii, a fost soluționat in mod judicios si corect de către Curtea de Apel Targu M., prin soluția amintita.
Arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, obliga la respectarea principiului neretroactivității si a "speranței legitime " ce decurge dintr-o hotărâre chiar nedefinitiva.
Ignorând principiul neretroactivității si aplicând deciziile pronunțate in interesul legii cu referire la toate cauzele aflate in curs de soluționare, indiferent de gradul de jurisdicție in care acestea se afla, ar însemna ca judecătorul național este obligat sa ignore caracterul peremptoriu si prioritar al convenției, sa o încalce, aplicând norme naționale cu forța juridica inferioara si de foarte multe ori contrare in interpretare si conținut.
Concluzionând se poate retine ca aplicarea unei decizii in interesul legii prin caracterul ei obligatoriu este supusa principiului neretroactivității, respectării prevederilor Convenției si nu in ultimul rând a jurisprudenței CEDO.
Astfel, dispoziția legala privitoare la obligativitate, cuprinsa in normele procedurale civile in materia recursului in interesul legii își găsește aplicarea in cauzele aflate in curs de soluționare in prima instanța, precum si situațiilor viitoare.
Pe cale de consecința, forța obligatorie a normei juridice interpretative, având in vedere caracterul general abstract si obligatoriu a acestui izvor de drept, se poate manifesta pe deplin cu respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, a jurisprudenței CEDO precum si a principiilor constituționale.
In ceea ce privește concluzia de inadmisibilitate formulata de către instanța de apel, aceasta abordează o interpretare strict subiectiva raportata la aplicabilitatea Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeana pentru apărarea Drepturilor Omului si a libertăților fundamentale.
A învederat că respingerea acțiunii si implicit refuzul instanței de judecata de a acorda juste despăgubiri reclamantului creează o situație împovărătoare titularului in detrimentul interesului general si este astfel incompatibila cu disopozițiile Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
CEDO s-a pronunțat in mod constant că măsura privativa de proprietate sa fie întotdeauna convenabila pentru realizarea telului ei legitim si nedisproporționată față de acesta.
De asemenea este de reținut si Decizia Curții Constituționale 1334/2008 conform căreia "Instanțelor judecătorești le reține sarcina de aplicare directa a legislației comunitara, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
P. recursul declarat, pârâții M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara, au solicitat modificarea în parte a deciziei civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara.
În motivare arată că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara raportat la faptul că despăgubirile, potrivit O.U.G. 81/2007 se achită din bugetul Statului R., din fondul creat special pentru plata acestor despăgubiri pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv, respectiv „Fondul Proprietatea". Arată că bunul în litigiu nu a intrat în proprietatea municipalității sau a antecesorului acesteia, Sfatul popular al orașului Timișoara, ci la S. R., ori în această situație instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata despăgubirilor de la bugetul local.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
P. întâmpinare pârâta D.G.F.P. T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P., a solicitat respingerea recursurilor și menținerea deciziei civile nr. 365/20.04.2012, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibila, având în vedere Decizia nr.27/14.11.2011 a I.C.C.J.
Arată că după data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune in revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiata pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibila in situația in care nu s-a declanșat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevăzuta de legea speciala.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege speciala si derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei in vigoare, in raport si de adagiile "generalia specialibus non derogant" si "specialia generalibus derogant".
In consecința, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, numai in condițiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplica cu prioritate fata de prevederile art.480 din Codul civil care constituie dreptul comun in materia revendicării.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304, ale art. 299 și urm. Cod pr. civ., ale art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997 și ale Legii nr. 10/2001, Curtea constată că recursul pârâților este neîntemeiat, iar cel declarat de reclamant nu a fost timbrat.
Astfel, deși legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3032,56 lei și 5 lei timbru judiciar, reclamantul nu s-a conformat acestei dispoziții, astfel că raportat la art. 1 coroborat cu art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului pe care l-a declarat, ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâți, se constată că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara, în raport de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 (1) Cod pr. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul M. P. împotriva deciziei civile nr. 365/20.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, și va respinge recursul declarat de pârâții M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul M. P. împotriva deciziei civile nr. 365/20.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Respinge recursul declarat de pârâții M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./30.11.2012
Tehnored. I.P. 2 ex./07.12.2012
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. M. R., A. C.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, A. M. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2270/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Sentința nr. 2064/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
