Legea 10/2001. Decizia nr. 1965/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1965/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2012 în dosarul nr. 1965/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1965
Ședința publică din 9 octombrie 2012
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. R. I. împotriva sentinței civile nr. 497/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara – C. de aplicare a Legii nr.10/2001, M. Timișoara, prin P. și P. M. Timișoara, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă c.j. R. C. în reprezentarea pârâților, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâții au depus la dosar, prin registratura instanței la data de 08.10.2012, concluzii scrise.
Reprezentanta pârâților depune delegație la dosar și arată că nu are cereri de formulat, motiv pentru care instanța îi acordă cuvântul asupra recursului.
consilier juridic R. C. solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Arătă că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, terenurile făcând obiectul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care instanța nu mai poate reveni să constate că fac obiectul Legii nr. 10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. sentința civilă nr. 1497/15.06.2012, Tribunalul T. – Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul B. R. I. față de pârâții P. M. Timișoara – C. de aplicare a Legii nr.10/2001, M. Timișoara, prin P. și P. M. Timișoara.
Pentru a hotărâri astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin notificarea nr. 48/07.08.2001 si nr. 49/07.08.2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament a imobilului-teren situat in Timișoara, ., înscris in CF 5623 Timișoara, nr. top 14.408, în suprafață de 9.371 mp. și a terenului situat in Timișoara, ., înscris în același CF, nr. top 14.407, in suprafața de 34 mp. P. notificarea nr. 50/07.08.2001 a solicitat restituirea in natura pe vechiul amplasament al imobilului-teren situat in Timișoara, Calea Urseni, înscris in CF 5623 Timișoara, nr.top 14.339, în suprafața de 6.619 mp. P. notificarea nr. 51/07.08.2001 a solicitat restituirea în natura pe vechiul amplasament al imobilului-teren situat in intravilan Timișoara, înscris in CF 5623 Timișoara, nr. top 14.199, în suprafața de 15.511 mp.
Dosarele au fost trimise la C. de fond funciar din cadrul Primăriei Timișoara, la data de 21.06.2007, considerându-se ca acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, ci a Legilor fondului funciar.
La data de 31.10.2007, C. de fond funciar examinând dosarele in baza Legilor fondului funciar, a respins aceste notificări pe considerentul ca reclamantul nu deține cetățenia română.
Dosarele administrative cu nr.910 si 919/2001, conținând Notificările nr.48, 49, 50 si 51/07.08.2001, au fost returnate pentru a fi soluționate in baza Legii nr.10/2001, cu toate modificările ulterioare, la solicitările reclamantului.
P. dispozițiile cu nr. 1302, 1306, 1307 din 06.07.2010 emise de pârâtul P. M. Timișoara și contestate în prezenta cauză s-a luat act că notificările depuse de reclamant au fost respinse de către C. Municipală de Fond Funciar, în cadrul ședinței din 31.10.2007, deoarece numitul B. R. I. nu mai deține cetățenia română.
Din lecturarea dosarului administrativ instanța a constatat că reclamantul a demarat mai multe litigii având ca scop redobândirea terenurilor ce au aparținut bunicului său, fapt relevat de adresa din 24.03.2010 de la fila 140 dosar volumul I, dar și de hotărârile depuse la dosarul administrativ, sentința civilă nr. 1167/26.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2008, și la dosarul de față, la solicitarea instanței, sentința civilă nr. 8821/27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, decizia civilă nr. 954/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul T. în același dosar.
Dacă în ce privește dosarul nr._/325/2008 tribunalul a constatat că obiectul său nu influențează soluția din speță întrucât nu a fost pronunțată încă o soluție definitivă, având termen după două casări cu trimitere spre rejudecare în luna iunie 2012, nu aceeași este situația în cazul dosarului nr._ .
Din sentința și decizia depuse la filele 28-47 dosar volumul al doilea rezultă că reclamantul B. R. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara – C. locală de stabilire a drepturilor de proprietate și Prefectura T. - C. județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor, să se constate faptul că Schibek I., așa cum este trecut în CF nr. 5623 Timișoara, este una și aceeași persoană cu Sipek I., să se constate faptul că parcelele nr. top_-6619 mp,_-34mp,_/1/-1314 mp și_/1/3-1435 mp înscrise în CF nr. 5623 Timișoara au fost și sunt în proprietatea antecesorului său, neieșind niciodată legal din patrimoniul acestuia, fiind proprietar tabular, iar conform certificatelor de moștenitor, să se dispună înscrierea sa în CF; să se dispună obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, pentru terenurile avute în proprietate cu nr. top_-15511mp,_/1/2-3315 mp și_/2-3307 mp, înscrise în CF nr. 5623 Timișoara, teren echivalent ca valoare cu cel deținut, iar în caz de imposibilitate, să acorde despăgubiri bănești. În cazul în care se va considera nelegală cererea de înscriere în carte funciară, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea terenurilor în natură pe vechiul amplasament pentru cele neocupate de construcții, iar pentru terenurile ocupate de construcții sau atribuite altor persoane, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în teren de aceeași valoare sau despăgubiri bănești.
Temeiul de drept al acestor cereri este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 247/2005, Legii nr. 312/2005, Codul Civil, Codul de procedură civilă.
La fila a treia din sentință s-a reținut că în urma analizei efectuate C. municipală de fond funciar a respins dosarul privind pe reclamantul B. R. I., întrucât solicitantul nu a anexat la cererea depusă toate actele prevăzute la art. 11 și 39 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005. De asemenea, din actele doveditoare anexate la dosar nu a rezultat faptul că reclamantul deține cetățenia română.
P. hotărârea nr.1/77/13.12.2007 C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a respins contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii Comisiei municipale.
Atâta instanța de fond, cât și tribunalul au respins acțiunea și recursul declarate de reclamantul B. R. I., reținând că prevederile legale consacră incapacitatea specială de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România de către cetățenii străini și apatrizi.
La fila 10 din dosarul instanței de recurs s-a constatat că „ tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, în condițiile legii fondului funciar, la cererea unui cetățean străin, în calitate de moștenitor legal al fostului proprietar spoliat în perioada de referință a legii”. În finalul deciziei s-a constatat că reclamantul recurent nu îndeplinește cerința imperativ prevăzută de art. 48 din Legea nr. 18/1991.
Din hotărârile menționate tribunalul a fost ținut să rețină în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, întrucât este vorba despre aceleași terenuri, faptul că cererea de restituire formulată de reclamant se subsumează prevederilor Legii nr. 18/1991, iar nu legii nr. 10/2001, astfel că ea nu poate fi soluționată având în vedere principiile din acest din urmă act normativ.
De asemenea, în baza legii speciale aplicabile reclamantul a beneficiat de controlul instanței de judecată față de soluția propusă de organele administrativ jurisdicționale, cele două comisii de fond funciar, constatându-se că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii.
Rezultă că emitentul dispozițiilor cu nr. 1302, 1306, 1307 din 06.07.2010, pârâtul P. M. Timișoara, a procedat legal și temeinic atunci când a luat act de soluția pronunțată în baza Legii nr. 18/1991, nemaiputând proceda la analizarea notificărilor pe fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B. R. I. solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă din dezvoltarea argumentelor lui rezultă că este vizată nelegalitatea hotărârii, deci motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., fapt pe care Curtea este abilitată să-l stabilească conform art. 306 alin. 3 Cod proc.civ.
În fapt, recursul a fost întemeiat pe mai multe aspecte.
În acest sens s-a susținut că cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 iar nu pe cele ale Legii nr. 18/1991, cum greșit a considerat instanța de fond respingând-o, terenurile fiind la data preluării lor – ca și în prezent – în intravilanul orașului, între . Urseni, astfel încât fac obiectul Legii nr.10/2001 în sensul art. 61 lit. c din H.G. 250/2007 (normele de aplicare a legii).
În plus, conform art. 1 lit. f Cap. I ale acelorași norme, prevederile Legii nr.10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte reparatorii prevăzute de legi speciale anterioare.
S-a mai criticat sentința și pentru aceea că greșit s-a reținut în cauză puterea de lucru judecat pe baza căreia s-a respins acțiunea de față.
Lucrul judecat are mai multe efecte printre care exclusivitatea care face imposibil un nou proces dacă există o triplă identitate de părți, obiect și cauză.
În cauza de față nu există identitate de părți, întrucât în ea figurează ca pârâți P. M. Timișoara – C. de aplicare a Legii nr.10/2001, M. Timișoara, prin P. și P. M. Timișoara, iar în dosarul nr._ pârâți sunt P. M. Timișoara prin altă comisie (C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate, prin P.) și Prefectura T. prin C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, prin prefect.
În al doilea rând, nu există identitate de temei legal întrucât în dosarul anterior acesta l-a constituit Legea nr. 18/1991, iar în dosarul de față Legea nr.10/2001.
Totodată, pe lângă tripla identitate menționată, doctrina și jurisprudența au precizat că, pentru ca o hotărâre să se bucure de autoritate de lucru judecat, ea trebuie să fie pronunțată de o instanță română, să fie vorba de o materie contencioasă și prin ea să se rezolve fondul cauzei ori, prin hotărârea 8821/27.06.2008 (rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 954/R/02.09.2008), nu s-a dezlegat fondul cauzei, soluția fiind pronunțată pe excepție (cea a lipsei cetățeniei române a reclamantului).
P. urmare, nici cauza celor două acțiuni, nu rezultă că este identică.
S-a susținut că prima instanță nu a observat că cele două cereri sunt diferite, că de la bun început reclamantul a solicitat restituirea terenurilor, în temeiul Legii nr.10/2001 și că în mod abuziv cererile (notificările) sale, au fost îndrumate și soluționate de comisia de specialitate a primăriei pentru problemele de drept funciar, ocazie cu care s-a considerat că reclamantul nu le poate primi, nefiind cetățean român, situație pe care au constatat-o apoi și instanțele de fond.
Ca urmare a acestui lucru, reclamantul a solicitat ca notificările sale să fie retrimise Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, ocazie cu care aceasta a stabilit că ele au fost deja examinate în temeiul Legii nr. 18/1991 și nu mai este necesar să fie analizată în baza legii în baza căreia au fost formulate .
Potrivit H.G. 250/2007 pct. 15, notificarea putea fi respinsă doar dacă preluarea nu ar fi fost abuzivă, dacă dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor nu sunt dovedite sau dacă proprietarul nu avea vocația de fi persoană îndreptățită potrivit legii, ori niciuna din aceste ipoteze nu a fost dovedită în cazul său.
Mai mult, și la data cererii, pentru o parte din bunuri este intabulat antecesorul reclamantului care presupune că acesta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate, astfel că el are mai mult decât o speranță legitimă de a beneficia de măsurile reparatorii ale legii, în sensul jurisprudenței C.E.D.O. exprimată în aplicarea art. 1 a Protocolului nr. 1 (adițional) la Convenție.
P. concluziile scrise formulate în cauză, instituțiile pârâte intimate au solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, considerând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii în cauza dedusă judecății.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, rezultă că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că criticile reclamantului vizează, în esență, două aspecte greșit soluționate – în opinia sa – de instanța de fond.
S-a afirmat în primul rând, că terenurile a căror retrocedare s-a solicitat, fac obiectul Legii nr.10/2001 (care are caracter de complinire în raport cu alte legi speciale de reparație în materie) și nu obiectul Legii nr. 18/1991, situație pe care Curtea o constată ca fiind deja stabilită prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. 6030/_, intrate în puterea lucrului judecat.
În concret, aceleași terenuri (parcelele nr. top_, nr. top_, nr. top_/1/1 și nr. top_/1/3 (care sunt înscrise în continuare pe numele tatălui reclamantului) au fost solicitate spre restituire în baza legilor fondului funciar și cu respectarea procedurilor ei specifice (vizând repunerea în posesie pe același amplasament, sau punerea în posesie pe un altul și emiterea titlului de proprietate), în dosarul nr._ .
Cu acea ocazie reclamantul nu a contestat faptul că terenurile nu ar face obiectul de reglementare al legilor fondului funciar (și că el și-ar fi întemeiat notificările pe baza Legii nr.10/2001), ci, dimpotrivă a invocat în mod legal ca temei al contestației sale, dispozițiile Legii nr. 18/1991 republicată cu completările și modificările ulterioare, ale Legii nr. 247/2005, ale Legii nr. 312/2005 și ale Codului civil și de procedură civilă.
P. urmare, reclamantul a cunoscut și acceptat situația juridică a terenurilor solicitate ca făcând obiectul de reglementare al legilor fondului funciar, motiv pentru care a și acționat în instanță în valorificarea procedurilor acestor legi.
Respingerea irevocabilă a pretențiilor sale s-a datorat nu faptului că terenurile erau excluse de la domeniul de aplicare al legilor menționate, ci faptului că, pentru a beneficia de restituirea lor în natură (astfel cum în mod constant s-a solicitat), aceste legi obligau la administrarea dovezii cetățeniei române a reclamantului, condiție obligatorie pe care acesta nu a îndeplinit-o.
Concluzionând, rezultă că terenurile în litigiu au făcut obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991 (și al legilor sale modificatoare), iar nu al Legii nr. 10/2001 și că acest lucru s-a stabilit în cadrul unei proceduri judiciare contencioase declanșate din inițiativa reclamantului și finalizate printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, ceea ce determină Curtea să considere că primul motiv al recursului reclamantului este nefondat.
Nefondat este însă și cel de-al doilea motiv care vizează pretinsa greșită reținere în cauză a excepției puterii de lucru judecat.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a discutat despre inexistența în cauză a triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni deduse judecății (cea din dosarul nr._ și cea din dosarul de față), ori acest lucru condiționează existența autorității de lucru judecat (pe care instanța nu a invocat-o și nu a reținut-o ca argument în sprijinul sentinței sale), iar nu a puterii de lucru judecat în considerarea căreia s-a pronunțat soluția de respingere a acțiunii.
Puterea de lucru judecat nu este același lucru cu autoritatea de lucru judecat (care presupune, într-adevăr, existența triplei identități de părți, obiect și cauză juridică) și nu este reglementată în mod expres ca aceasta din urmă, ci ca o prezumție legală prin art. 1200 pct. 4 cod civil și ca o excepție procedurală prin art. 166 Cod proc.civ. care, cu efect pozitiv, împiedică ca, o dată stabilită irevocabil problema statutului juridic al terenurilor litigioase, ea să mai poată fi contrazisă într-un alt proces (cum este cel de față).
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de idem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii lucrului judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea sa, sau cu putere de lucru judecat (ca în cauza de față) atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Întrucât în cauză, în pronunțarea soluției de respingere a acțiunii reclamantului, s-a reținut puterea iar nu autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în dosarul nr._ a Judecătoriei Timișoara, este inutilă analizarea triplei identități impuse de aceasta din urmă instituție, de părți, obiect și cauză juridică între cele două acțiuni, astfel cum a invocat reclamantul în recursul său.
În condițiile în care în mod corect s-a considerat că o dată stabilit irevocabil că terenurile în litigiu fac obiectul altei legi (Legea nr. 18/1991) decât cea invocată în prezenta cauză (Legea nr. 10/2001), nu se mai poate proceda la analizarea condițiilor de aplicare a acestei din urmă legi la solicitările concrete din acțiune și nici la situația de fapt a imobilelor, astfel cum ea rezultă din evidențele de C.F.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința civilă nr. 1497/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. este temeinică și legală motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. R. I. împotriva acesteia.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. R. I. împotriva sentinței civile nr. 497/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. D. C./15.10.2012
Tehnored L.P./24.10.2012
Ex.2
Primă instanță: A. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 151/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
