Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 111/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 111/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 111/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 111

Ședința publică din 24 ianuarie 2013

PREȘEDINTE: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

GREFIER: D. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. J. împotriva sentinței civile nr. 113/09.02.2011 pronunțată de T. A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția G. a Finanțelor P. A., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

M. Public este reprezentat de procuror M.-U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă, Instanța pune în discuție excepția perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, excepție cu care reprezentanta Ministerului Public arată că este de acord.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că recursul declarat de reclamanta P. J. împotriva sentinței civile nr. 113/09.02.2011 pronunțată de T. A. în dosar nr._, a fost suspendat la data de 15.09.2011, în baza art. 242 pct.2 Cod pr.civ. și de la această dată a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

La data de 04.12.2012 a fost depusă la dosar prin registratura instanței de către pârâta intimată Direcția G. a Finanțelor P. A. o cerere de repunere pe rol a cauzei, menționându-se totodată că se consideră că cererea de chemare în judecată este perimată.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art.252 alin.1 și 2 C.pr.civ., perimarea se constată la cererea părții interesate sau din oficiu, putând fi invocată și pe cale de excepție.

Din raportarea textelor legale citate la împrejurările stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, rezultă că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera instituția juridică a perimării în condițiile art. 248 și urm. C.pr.civ., motiv pentru care Curtea va constata perimarea cererii de recurs formulată de reclamanta P. J. împotriva sentinței civile nr. 113/09.02.2011 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de către reclamanta P. J. împotriva sentinței civile nr. 113 din 09.02.2011 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

M. G. A.-M. N. L. L.

GREFIER,

D. B.

Red.: L.L./04.02.2013

Tehnored D.B./04.02.2013

Ex.2

Prima instanță: T. A.: jud.Ș. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 111/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA