Superficie. Decizia nr. 2608/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2608/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-12-2012 în dosarul nr. 2608/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2608

Ședința publică din 18 decembrie 2012

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: F. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. Liubița împotriva deciziei civile nr. 1082/R/08.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. Timișoara, prin Primarul și C. L. al M. Timișoara, având ca obiect superficie.

Procedura fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data 18 decembrie 2012.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

P. sentința civilă nr._/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta F. Liubita în contradictoriu cu intimații M. Timisoara reprezentat de C. L. Timisoara si Primarul M. Timisoara, constatându-se că reclamanta a dobândit dreptul de superficie asupra imobilului înscris in Cf nr.4 Timișoara nr. top 8128, constând in drept de proprietate asupra casei situate in . si drept de folosință asupra terenului in suprafața de 276 m.p.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții M. Timișoara, prin Primarul și C. L. al M. Timișoara, recurs admis prin decizia civilă nr. 1082/8.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, prin care s-a modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta F. Liubița în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, reprezentat de C. L. al M. Timișoara și Primarul M. Timișoara având ca obiect drept de superficie.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că faptul că reclamanta F. Liubița folosește imobilul pe care l-a edificat și care este altul decât acela înscris în cartea funciară nu dovedeste ca aceasta este proprietar, câtă vreme nu a probat dobândirea dreptului de proprietate asupra constructiei prin vreuna din modalitatile in care pot fi dobândite drepturile reale. D. in cazul dovedirii unei intelegeri cu proprietarul terenului poate fi rasturnata prezumtia de proprietate asupra constructiilor instituita in favoarea proprietarului terenului de catre art. 492 C.civ.

Un al doilea argument pentru care nu se poate admite acțiunea formulată de reclamantă rezidă în aceea că în prezent terenul face parte din domeniul public al M. Timișoara, în baza HG nr. 1016/2005, față de caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică instituit de art. 11 alin.1 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora nu este posibilă dezmembrarea acestui drept, operațiune care are loc în cazul în care se constată dobândirea dreptului de superficie. Această concluzie rezultă cu și mai multă evidență din litera a alineatului întâi a textului menționat, care prevede că astfel de bunuri nu pot fi înstrăinate. De asemenea, art. 13 din aceeași lege stabilește că servitutea asupra bunurilor din domeniul public este valabilă doar dacă este compatibilă cu uzul sau interesul public căruia îi este destinat bunul afectat.

În mod greșit, prima instanță a apreciat ca reclamanta a avut acordul tacit al Statului, în condițiile în care acordul nu poate fi tacit, ci acesta trebuie sa fie exprimat in scris, fiind vorba de stabilirea unui raport juridic cu o instituție publică.

În ce privește petitul privind rectificarea cărții funciare, dacă reclamantei nu i se recunoaște calitatea de proprietar, ea nu mai are interes în modificarea mențiunilor înscrise în partea I, pentru că nu mai obține nici un folos practic în legătură cu imobilul respectiv.

Împotriva acestei decizii, a promovat calea de atac intitulată „recurs”, reclamanta F. Liubița, cerere înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de16.11.2012.

în motivare, a arătat că, în mod eronat tribunalul a soluționat pricina ca și apel, întrucât, raportat la obiectul cauzei ( rectificare CF și constatare drept de superficie), calea de atac legală era apelul.

Apreciază că, întrucât construcția nu mai există și nefiind vorba de constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anulabilității, rezilierii, rezoluțiunii unui titlu translativ de proprietate, ci doar ca efect al constatării unei stări de fapt, acțiunea în radierea construcției din CF nu este evaluabilă în bani, astfel că nu intră în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 282 ind. 1 c.proc.civ.

Întrucât prin aceeași acțiune s-a solicitat și radierea construcției vechi și constatarea dobândirii unui drept de superficie, cu rectificarea cărții funciare, se impune ca hotărârea pronunțată să fie supusă unei căi de atac unitare, respectiv apel și recurs.

se invocă faptul că norma juridică care reglementează procedura căilor de atac este una de ordine publică, fiind incidente prev. art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ.

În drept, a invocat art. 304 pct. 3, 5 și 9 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 18 decembrie 2012, față de dispozițiile art. 299 coroborate cu ale art. 282 ind. 1 C.proc.civ., Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate, potrivit disp. art. 137 alin.1 C.pr.civilă.

Decizia atacată, irevocabilă, nu mai poate fi atacată pe calea unui recurs, față de disp. art. 282 ind. 1 C.proc.civ., care prevăd în cazul cererilor având o valoare de până la 100.000 lei, o singură cale de atac, fiind o situație de excepție de la sistemul triplului grad de jurisdicție. Cum decizia atacată a fost pronunțată în soluționarea unicei căi de atac recunoscute de lege în cauză ( recursul), ea nu mai poate face obiectul controlului jurisdicțional pe calea unui nou recurs.

Curtea nu poate reține, ca întemeiate, afirmațiile recurentei privind caracterul neevaluabil în bani al petitului privind radierea construcției vechi din cartea funciară. Chiar dacă această cerere are caracteristica unei acțiuni în rectificare carte funciară, față de considerentele Deciziei nr. 32/9 iunie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii ( decizie obligatorie pentru instanțelel de judecată, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.), cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are un caracter evaluabil în bani.

Astfel, prin decizia RIL arătată, dată în aplicarea prev. art. 282 ind. 1 alin. 1 C.proc.civ., s-a apreciat că, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^1 alin. 1 din codul de procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a se îndepărta de reglementarea anterioară, care viza exclusiv acțiunile în realizare având ca obiect obligații de plată a unor sume de bani sau de predare a unui bun mobil de o anumită valoare, și de a extinde sfera de aplicare a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc., singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

Înalta Curte a definit noțiunea de acțiune patrimonială, apreciind că aceasta este cea care are un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.

Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.

Ca atare, s-a afirmat că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În consecință, s-a conchis ca ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară

Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.

A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.

Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară

Așadar, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru urmează să fie avute în vedere dispozițiile și categoriile de acțiuni folosite de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenței materiale după valoare și, implicit, a căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele civile și comerciale se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.

Raportat la considerentele ce au fundamentat decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii arătate, curtea constată că se impune concluzia că prezenta acțiune, ce tinde la constatarea inexistenței unei construcții și la dobândirea unui drept de superficie, este evaluabilă în bani, vizând drepturi cu conținut economic și nu personale, indisolubil legate de persoana reclamantei, chiar dacă construcția inițială nu mai există și chiar dacă s-a formulat un petit de rectificare carte funciară. Aceste cereri nu vizează drepturi personale, nepatrimoniale, astfel cum această noțiune este definită cu caracter obligatoriu, astfel că trebuie avută în vedere valoarea acțiunii indicată de reclamantă chiar prin cererea introductivă, la suma de 20.000 lei.

Față de această valoare, decizia pronunțată de Tribunalul T. și atacată în cauză cu recurs de către reclamanta F. Liubița, este o hotărâre irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., prin aceasta soluționându-se în mod corect cererea de recurs, ca urmare a unei juste interpretări și aplicări a prev. art. 282 ind. 1 C.proc.civ., astfel că nu mai este supusă prezentului recurs, ce apare a fi inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și în baza dispozițiilor art.137 alin.1 și art. 312 C.pr.civ., va respinge prezentul recurs, ca inadmisibil, fără a mai cerceta temeinicia motivelor privind fondul cauzei, față de prioritatea excepției reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta F. LIUBIȚA împotriva deciziei civile nr. 1082/R/08.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. TIMIȘOARA, prin PRIMARUL și C. L. al M. TIMIȘOARA.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. C. C. R. M. L.

GREFIER,

F. B.

Red.C. R./19.12.2012

Tehnored F.B./19.12.2012

Ex.2

Primă instanță: D. Ș.

Instanța de recurs:A. C., M. R.

și A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Superficie. Decizia nr. 2608/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA