Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 78/2013
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 28.11.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 78/R
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. F. împotriva sentinței civile nr. 1423 din 3.10.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror B. E., de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
C.
În deliberare constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /23.05.2012, reclamanta C. F. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că se încadrează în dispozițiile art. 3 alin. 1, raportat la art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și să dispună obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. la plata sumei de 200.000 euro (două sute mii euro), daune morale.
P. sentința civilă nr. 1423/03.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. C. S. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. F. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
Pentru a pronunța această sentință, T. a reținut următoarele:
Între anii 1951-1957, prin Decizia MAI nr. 200/1951, reclamanta a fost deportată atât în B. cât și în Aninoasa-Reșița.
Așadar, întreaga ei familie, a figurat cu domiciliu obligatoriu în diferite părți ale țării, între anii 1951 – 1957, ani de suferințe și chinuri inimaginabile.
În toată perioada de strămutare, de aproximativ 6 ani, familia a fost supusă la violențe fizice, dar au fost și înfometați și umiliți psihic pentru că autoritățile nu erau interesate dacă mureau sau trăiau.
Lipsirea de liberate la care au fost supuși a produs consecințe și în planul vieții private și în planul profesional, inclusiv după momentul eliberării, fiind afectate datorită condițiilor de dinainte de 1989, viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.
Singura compensație firavă, oferită de către S. R. a fost indemnizația lunară, primită de reclamantă de câțiva ani, conform prevederilor DL 118/1990.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
Rezultă deci că măsura luată împotriva reclamantei și a familiei sale, constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art.3 din Legea nr.221/2009, astfel încât nu mai este necesară constatarea caracterului politic al măsurii administrative, alin. 2 al art. 4 excluzând cazurile care se încadrează la art. 3 din Lege.
P. urmare, față de dispozițiile art.3 alin.1, art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată reclamantei, a fost respins.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
P. Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama de dispozițiile Deciziei nr.1354/20.10.2010 și de cele ale Deciziei nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, decizii obligatorii pentru instanțele de judecată, de despăgubiri Legea nr. 221/2009, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta C. F. împotriva pârâtului Statului R., prin M. Finanțelor, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, a criticat reținerea incidenței în cauză a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și încălcarea principiilor egalității în drepturi și al nediscriminării, garantate atât de Constituția României, cât și de normele europene.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 (1) pct. 9, art. 304 ind. 1 C.p.c., raportat la art. 16 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 304 (1) pct. 9, art. 304 ind. 1 C.p.c., raportat la art. 16 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Decizia nr.1358/11.10.2010 a Curții Constituționale, C. apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele ce succed.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin M. Finanțelor P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art.5 al.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Astfel, C. Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
C. Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art.5 al.1 lit.”a” din Legea nr.221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, C. Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, C. are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art.147 al.1 din Constituție (prevăzute și de art.31 al.3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art.47 al.4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza acțiunii, respectiv art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, C. apreciază că soluția de respingere a acțiunii este corectă.
Această soluție se impune, chiar dacă acțiunea a fost înregistrată anterior pronunțării Deciziei nr.1358/2010, avându-se în vedere că norma constată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art.322 al.1 pct.10 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, C. Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
Instanța constată că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. București și Colegiul de conducere al Curții de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării, invocat prin motivele de recurs, se constată că în cauza de față încă nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Astfel, este exclusă discriminarea în raport cu persoanele care la data respectivă erau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în baza unui text legal în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional la data respectivă.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, nefiind susceptibilă de casare sau modificare în condițiile prevăzute de art.304 și 3041 C.pr.civ., astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ. urmează să respingă recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C. F. împotriva sentinței civile nr. 1423 din 3.10.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 04.02.2013
Tehnored. C.J.- 04.02.2013; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.
Judecător: S. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 111/2013. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
