Legea 10/2001. Decizia nr. 99/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 99/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 99
Ședința publică din 11 septembrie 2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de M. A. prin P. împotriva sentinței civile nr. 173/23.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați M. M. și M. J., pentru Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Hay M. pentru reclamanții intimați M. M. (lipsă) și M. J. (lipsă), nefiind prezent pârâtul apelant M. A., prin P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicirea avocațială și declară că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, conform art.392 raportat la art. 482 NCPC deschide dezbaterile asupra cauzei și acordă cuvântul în apel.
Avocat Hay M., pentru reclamanții intimați, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii Tribunalului A. ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că apelantul încearcă să pună în discuție un aspect soluționat anterior de Curtea de Apel Timișoara în mod irevocabil.
Conform art. 394 raportat la art. 482 NCPC, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. Sentința civilă nr. 173 din 23.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M. M. M. și M. J., în contradictoriu cu pârâtul M. A. reprezentat prin P., a anulat Dispoziția nr. 978/12.04.2013 emisă de primarul Municipiului A., a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996, ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 22.07.2013, reclamanții M. M. și M. J. au chemat în judecată pârâtul M. A. reprezentat prin P., solicitând anularea Dispoziției nr. 978/12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor, nr. 25, . obligarea pârâtului la soluționarea cererii nr.769/28.07.1996 formulată în conformitate cu dispozițiile exprese ale Deciziei civile nr. 1412/23.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
În motivare arată că în cursul anului 2011 au solicitat instanței obligarea Municipiului A. prin P. să emită Decizia de soluționare a cererii nr. 769/1996 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 41 situat în A. pe Calea Romanilor, nr. 25, .> Acest litigiu a fost soluționat irevocabil în data de 23.05.2012 de către Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 1412/23.05.2012.
Instanța de recurs a dispus ca M. A. să „emită decizia de soluționare a cererii nr. 769/1996 formulată de reclamanți cu privire la imobilul apartament nr. 41 situat în A., Calea Romanilor, nr. 25, . CF nr._ A., nr. Top. 8569/30/b/2, 8569/b/l/2/XXX, conform dispozițiilor Legii 10/2001".
Curtea de Apel Timișoara a reținut că au formulat cerere de acordare de măsuri reparatorii în cursul anului 1996 și în temeiul dispozițiilor Legii 112/1995, act normativ în vigoare la acea dată, și că până la data la care au înregistrat dosarul nr._ * pe rolul Tribunalului A., cererea nu a fost soluționată în niciun mod.
În considerentele Deciziei civile nr. 1412/2012 instanța de recurs a analizat în ce măsură, în situația lor, aveau obligația ca la data apariției Legii 10/2001 să formuleze o notificare în baza acestor noi dispoziții legale.
Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că având în vedere că pârâta nu le-a soluționat cererea potrivit dispozițiilor Legii 112/1995, aceasta trebuie soluționată în temeiul prevederilor Legii 10/2001. Instanța a reținut că o interpretare contrară, asemeni celei susținute de M. A., ar echivala cu o „restricționară excesivă a fostului proprietar de a mai accede la vreo reparație" și, prin urmare, nu poate fi primită.
Reclamanții mai arată că, dată fiind această soluție a Curții de Apel Timișoara, în data de 30.05.2013 s-au adresat Primăriei A. - Comisia de aplicare a Legii 10/2001 și au solicitat pârâtei să dea curs hotărârii judecătorești antemenționate și să procedeze la soluționarea cererii în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001.
În data de 19.06.2013, prin adresa nr. 36.253 pârâta le-a comunicat Dispoziția nr. 978/12.04.2013 prin care cererea le-a fost respinsă cu motivarea că nu au formulat notificare în baza prevederilor Legii 10/2001 și, prin urmare, nu pot beneficia de niciun fel de măsuri reparatorii, dispoziție pe care o consideră nelegală.
Practic, prin soluționarea cererii în această manieră, pârâta a încercat să repună în discuție o chestiune litigioasă deja tranșată irevocabil de instanța de judecată.
Acționând în acest mod M. A. a nesocotit autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1412/2012 în ceea ce privește efectele juridice ale cererii formulate în temeiul Legii 112/1995. În mod evident, pârâta avea obligația să se conformeze Deciziei civile nr. 1412/2012 a căror dispoziții îi sunt opozabile întrucât a fost parte în dosarul în care a fost aceasta pronunțată.
Conform dispozițiilor instanței de recurs, pârâta trebuia să considere că cererea pe care au formulat-o în temeiul dispozițiilor Legii 112/1995 produce efectele juridice ale notificării obligatorii potrivit prevederilor Legii 10/2001 și să soluționeze cererea ca atare.
Pârâta nu a ținut cont de dispozițiile instanței și a emis, prin urmare, o decizie nelegal.
În drept, reclamanții invocă dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001.
P. întâmpinare pârâtul M. A. reprezentat prin Primarul Municipiului A. a solicitat respingerea acțiunii atât ca tardivă cât și ca nefondată.
Pe cale de excepție, solicită să se constate tardivitatea acțiunii reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. I., pentru anularea dispoziției nr. 978 din 12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . obligarea pârâtului la soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996 formulată de a aceștia.
Arată că Dispoziția cu nr. 978/12.04.2013 a Primarului Municipiului A., privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . fost comunicată reclamanților cu poșta la data de 15.04.2013, prin scrisoare recomandată, la adresa acestora din S.U.A._ Hazel, .._, fapt ce rezultă din Confirmarea de primire care pe verso prezintă ștampila poștei și avizul ce poartă data de 08 mai 2013.
În aceste condiții raportat atât la data avizului recipisei poștale privind întoarcerea confirmării de livrare, respectiv 08 mai 2013, ținând cont de faptul că potrivit art. 2 lit. k) din O.G. nr. 31/2002 prin serviciu de trimitere recomandată se înțelege un serviciu poștal ale cărui particularități constau în oferirea unei garanții forfetare împotriva riscurilor de pierdere, flirt, distrugere totală sau parțială ori deteriorare a trimiterii poștale și în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea la punctul de acces sau livrarea la destinatar, cât și la faptul că reclamanții au înregistrat cererea în anulare a dispoziției, la data de 22.07.2013, acțiunea reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. I. este tardivă, fiind depusă cu mult peste termenul de 30 de zile instituit de legiuitor prin alineatul 3 al articolului 26 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care comunicarea dispoziției atacate a avut loc cel târziu la data de 08.05.2013.
De asemenea, solicită decăderea reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. I. din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, .>
În cuprinsul acțiunii reclamanții fac trimitere la cererea nr.796/28.07.1996 formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 și adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care au solicitat despăgubiri pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, .. X.
În aceste condiții raportat la prevederile art.20, alin.4 din Legea nr.10/2001 în care legiuitorul a prevăzut dreptul persoanelor care au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, și ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi, respectiv cu respectarea condițiilor și termenelor speciale instituite prin Legea nr. 10/2001 precum și la dispozițiile art. 22, alin. 1) și 2) precum și la alin. 5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, rep. potrivit căruia nerespectarea termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr. 145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, coroborat cu art.193 alin.2 Cod procedură civilă, cererea reclamanților din prezenta acțiune, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din Calea Romanilor nr.25, .. X, . Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită, întrucât prin nerespectarea prevederilor legale antemenționate reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru apartamentul antecitat, cât timp aceștia nu au înțeles să formuleze o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 în termenul de decădere stabilit de legiuitor prin legea specială.
Pe fondul cauzei arată că acțiunea reclamanților, prin prisma motivelor invocate de aceștia în cuprinsul acțiunii, este neîntemeiată.
Dispoziția nr.978/12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . temeinică și legală.
Aprecierea reclamanților că pârâtul nu s-a conformat deciziei instanței care a tranșat în dosarul civil nr._ * cererea de soluționare a cererii nr. 769/1996 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., înscris în Cf nr. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/l/2/_ I, este neîntemeiată cât timp prin dispoziția atacată pârâtul a soluționat cerere nr. 769/28.07.1996 în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 respectând astfel dispozițiile Deciziei civile nr. 1412/23.05.2012.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtului la soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996 și emiterea unei noi dispoziții arătă că este nefondată atât pentru faptul că cererea de anulare a dispoziției nr. 978/2013 este tardivă și neîntemeiată prin prisma celor arătate mai sus, cât și pentru faptul că o astfel de cerere nu are suport în condițiile în care reclamanții pe de o parte nu fac dovada calității de persoane îndreptățite, iar pe de altă parte nu au produs dovezi privind imobilul ce face obiectul cererii antemenționate.
Referitor la dovada calității de persoane îndreptățite, pârâtul arată că înțelege să invoce excepția lipsei calității de persoane îndreptățite cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Cu privire la excepția lipsei calității reclamanților de persoane îndreptățite, arătă următoarele:
Potrivit art. 22 alin. 1, din Legea nr. 10/2001 „(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natura a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. "
De asemenea conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".
Ori, având în vedere că reclamanții nu fac dovada formulării și depunerii în termen a unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din A., Calea Romanilor nr. 25, . (având în vedere și prevederile art. 20, alin. 4 din lege), iar pe de altă parte reclamanții nu dovedesc cu acte faptul că se includ în categoria persoanelor a căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aceștia nu sunt și nu fac dovada calității de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților menționează că atunci când se pune în discuție calitatea procesuală a unei persoane, se impune analiza titlului legal care îndreptățește persoana să fie parte în proces, respectiv acel legitimatio ad causam. Astfel se va analiza existența identității între persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății.
Reclamanții prin cererea introductivă de acțiune solicită emiterea unei noi dispoziții pentru soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996, însă raportat la actele depuse la dosarul cauzei, pârâtul apreciată că reclamanții nu fac dovada calității de proprietari sau moștenitori ai proprietarilor imobilului din A. Calea Romanilor nr. 25, ., cât timp pretențiile reclamanților se referă la un bun imobil evidențiat în cartea funciară, sistem de publicitate imobiliară care reglementează, prin dispozițiile art.30 (forma anterioară a legii) al Legii nr.7/1996, prezumția existenței dreptului real în folosul persoanei înscrise în cartea funciară, luând în considerare și prevederile art. 557 alin. 1 din cod civil Nou potrivit căruia „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși". De asemenea din actele atașate nu rezultă identitate între reclamanții din prezenta acțiune și persoanele care au fost deposedate de imobilul din A., Calea Romanilor nr. 25, . m prevede art. 23 din lege și pct. 23.1 din H.G.R. nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege acte de stare civilă, certificat de naștere, certificat de căsătorie și eventual act administrativ de schimbare a numelui pentru a dovedi identitatea cu titularul inițial al dreptului de proprietate. În concluzie, este de netăgăduit că în lipsa justificării interesului față de imobilul ce face obiectul cererii mai sus menționate, reclamanții nu dovedesc și nu au calitate procesuală activă în prezenta acțiune.
Acțiunea reclamanților este nefondată atât prin prisma celor enunțate mai sus cât și prin lumina prevederilor art. 23.1 din H.G.R. nr. 250/2007, prin acte doveditoare înțelegându-se orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată), acte juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor) precum și acte de stare civilă care atestă și demonstrează identitatea dintre reclamanți cu titularul inițial al dreptului de proprietate al imobilului. De asemenea, arătă că reclamanții, deși își întemeiază cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001, nu depun în susținerea cererii acte de stare civilă, acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară la zi, coală de carte funciară a imobilului, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării etc.) care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă și declarația autentică potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu punctul 5.1 din H.G.R. nr. 250/2007, precum declarația pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri conform pct. 11.2 din HGR nr.250/2007. Ori, având în vedere că din actele depuse de reclamanți nu rezultă identitate între persoanele care au deținut în proprietate imobilul ce face obiectul cererii, faptul că imobilul se încadrează în rigorile legii speciale, pârâtul consideră că cererea acestora este nedovedită și nefondată.
Potrivit informațiilor transmise de către Serviciul Fond Locativ din cadrul Primăriei A. cu nr._/2984/16.09.2013, imobilul din municipiul A., .. 25, ., înscris în CF nr._ A. a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 163/08.04.1981, cota de 1/2, fără plată, de la M. M. și Decizia nr. 825/20.11.1981, cota de 1/2, de la M. I., cu despăgubire, în sumă de 30.643,40 lei. Imobilul în suprafață de 49,52 mp, a fost compus din una cameră zi, dormitor, bucătărie, baie, cămară alimente, antreu și balcon și a fost vândut doamnei Fericeanu M. prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 4781/29.09.2000.
Raportat la aceste aspecte, precum și la actele depuse la dosarul cauzei pârâtul consideră că reclamanții nu dovedesc cu acte și nu justifică interes în prezenta cauză.
În drept pârâtul invocă: art. 248 și art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă; art.3, art.20, art. 22, art. 23, art. 26 din Legea nr. 10/2001; H.G.R. nr.250/2007; Titlul VII al Legii nr.247/2005 și art. 557 alin. 1, din Cod civil Nou.
P. notele de ședință depuse la dosar în data de 17.01.2014 pârâtul a arătat că nu își mai susține excepția de tardivitate invocată, față de răspunsul comunicat de către Compania Națională Poșta Română SA, din care reiese că scrisoarea recomandată cu conformare de primire nr.RN_RO nu a ajuns în posesia destinatarului M. J..
Tribunalul A. a reținut că prin decizia civilă nr.1412/23 mai 2012 pronunțată în dosar nr._ * al Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea reclamanților M. M. și M. J. și obligat pârâtul M. A. prin P. să emită decizie de soluționare a cererii nr.769/1996 formulată de reclamanți cu privire la imobilul apartament nr.41 situat în A., Calea Romanilor nr.25 ., înscris în CF nr._ A., nr.top. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/l/2/_ I, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Considerentul decizoriu al acestei hotărâri judecătorești irevocabile, apreciază tribunalul, este acela că o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.112/1995 și nesoluționată de către comisia locală al cărui președinte era primarul trebuie soluționată în condițiile Legii nr.10/2001, în caz contrar însemnând o restricționare excesivă a aptitudinii fostului proprietar de a mai accede la vreo reparație, restricționare ce contravine scopului adoptării legilor reparatorii.
Astfel, s-a considerat că în mod evident hotărârea judecătorească a asimilat cererea formulată în condițiile Legii nr.112/1995 cu notificarea unității deținătoare în baza Legii nr.10/2001, făcând referire expresă la cele două modalități de investire a entităților abilitate să soluționeze cererile de măsuri reparatorii.
În aceste condiții, dispoziția nr.978/12.04.2013 a Primarului Municipiului A. a fost apreciată de prima instanță ca nelegală, deoarece respinge cererea reclamanților exclusiv pe motivul lipsei notificării în temeiul Legii nr.10/2001, ignorând considerentele decizorii exprese a unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi impuneau Municipiului A. prin primar să se considere legal investit în temeiul legii nr.10/2001 cu soluționarea cererii reclamanților.
Pe cale de consecință a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, iar Dispoziția nr.978/12.04.2013 emisă de Primarul Municipiului A. a fost anulată, ceea ce implică obligația acestuia de a emite o nouă dispoziție în conformitate cu decizia Curții de Apel Timișoara, iar capătul de cerere vizând obținerea unei noi hotărâri judecătorești de obligare a pârâtului la soluționarea cererii nr.769/28.07.1996 a fost respins, prin reținerea existenței autorității de lucru judecat conform art.430 și urm. Cod procedură civilă.
Împotriva Sentinței civile nr. 173 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._ a formulat apel pârâtul M. A. prin P.solicitând admiterea apelului și, în condițiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, modificarea în parte a sentinței civile nr. 173/23.01.2014 pronunțată de Tribunalul A. în sensul admiterii excepțiilor decăderii reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. loan din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . calității de persoane îndreptățite cât și a lipsei calității procesuale active a reclamanților sub cele două aspecte, și respingerea capătului de cerere privind anularea Dispoziției nr. 978/12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . consecință, solicită menținerea în rest a sentinței civile nr. 173/23.01.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul civil nr._ cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996.
În motivarea cererii de apel pârâtul invocă încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 245 și art. 248 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, a principiului legalității prevăzut de art. 22 Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 22, alin. 1) și alin. 5), art. 23 din Legea nr. 10/2001, întrucât, susține pârâtul, tribunalul nu a analizat excepția decăderii reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. I. din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . nici excepția lipsei calității de persoane îndreptățite cât și a lipsei calității procesuale active a reclamanților sub cele două aspecte.
Referitor la excepția decăderii reclamanților M. M. fostă M. M. și M. J. fost M. I. din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . face trimitere la cuprinsul acțiunii, în care reclamanții fac trimitere la cererea nr. 796/28.07.1996 formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 și adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care au solicitat despăgubiri pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, .. X.
În aceste condiții, pârâtul invocă prevederile art. 20, alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în care legiuitorul a prevăzut dreptul persoanelor care au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, și ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi, respectiv cu respectarea condițiilor și termenelor speciale instituite prin Legea nr. 10/2001 la art. 22, alin. 1) și 2) precum și la alin. 5) al art. 22 din Legea nr. 10/2001, rep. potrivit căruia nerespectarea termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr. 145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, coroborat cu art. 193 alin. 2 Cod proc civilă, cererea reclamanților din prezenta acțiune, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din Calea Romanilor nr. 25, .. X, . Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită, întrucât prin nerespectarea prevederilor legale antemenționate reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru apartamentul antecitat, cât timp aceștia nu au înțeles să formuleze o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 în termenul de decădere stabilit de legiuitor prin legea specială.
Referitor la excepția lipsei calității reclamanților de persoană îndreptățită, pârâtul susține că potrivit art. 22 alin. 1, din Legea nr. 10/2001 „(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. "De asemenea conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 "Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".
Ori, având în vedere că reclamanții nu fac dovada formulării și depunerii în termen a unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din A., Calea Romanilor nr. 25, . (având în vedere și prevederile art. 20, alin. 4 din lege), iar pe de altă parte reclamanții nu dovedesc cu acte faptul că se includ în categoria persoanelor a căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aceștia nu sunt și nu fac dovada calității de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților sub cele două aspecte, pârâtul susține că atunci când se pune în discuție calitatea procesuală a unei persoane, se impune analiza titlului legal care îndreptățește persoana să fie parte în proces, respectiv acel legitimatio ad causam, astfel că trebuie analizată existența identității între persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății.
Reclamantul prin cererea introductivă de acțiune solicită emiterea unei noi dispoziții pentru soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996, însă raportat la actele depuse la dosarul cauzei, reclamanții nu fac dovada calității de proprietari sau moștenitori ai proprietarilor imobilului din A. Calea Romanilor nr. 25, ., cât timp pretențiile reclamanților se referă la un bun imobil evidențiat în cartea funciară, sistem de publicitate imobiliară care reglementează, prin dispozițiile art. 30 (forma anterioară a legii) al Legii nr. 7/1996, prezumția existenței dreptului real în folosul persoanei înscrise în cartea funciară, luând în considerare și prevederile art. 557 alin. 1 din Cod civil Nou potrivit căruia „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși.". De asemenea din actele atașate nu rezultă identitate între reclamanții din prezenta acțiune și persoanele care au fost deposedate de imobilul din A., Calea Romanilor nr. 25, ., astfel cum prevede art. 23 din lege și pct. 23.1 din H.G.R. nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege acte de stare civilă, certificat de naștere, certificat de căsătorie și eventual act administrativ de schimbare a numelui pentru a dovedi identitatea cu titularul inițial al dreptului de proprietate. In concluzie, este de netăgăduit că în lipsa justificării interesului față de imobilul ce face obiectul cererii mai sus menționate, reclamanții nu dovedesc și nu au calitate procesuală activă în prezenta acțiune, în condițiile în care reclamanții nu fac dovada calității de proprietari sau moștenitori ai proprietarilor imobilului din A. Calea Romanilor nr. 25, ., nu justifică și nu dovedesc cu acte identitatea cu persoanele care au fost deposedate de imobilul de mai sus, în condițiile în care nu au depus acte de stare civilă, certificat de naștere, certificat de căsătorie și eventual act administrativ de schimbare a numelui pentru a dovedi identitatea cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Un alt aspect al acestei excepții, invocat de pârâtul apelant, ține de lipsa calității procesuale active a reclamanților cu privire la terenul aferent apartamentului 41 din A. Calea Romanilor nr. 25, . pretențiile reclamanților se referă la apartamentul antemenționat potrivit notațiilor (din epoca achiziționării apartamentului de persoanele de sub B Își 2), din partea I a Colii de CF nr._ A. terenul a fost proprietatea Statului, aspect ce este întărit și de Deciziile nr. 825/20.11.1981 și 163/08.04.1981 a Consiliului Popular al Județului A., care nu vizau și nu cuprindeau nici o mențiune cu privire la preluarea terenului aferent apartamentului 41 din A. Calea Romanilor nr. 25, . la notațiile din partea I a CF nr._ A. și a deciziilor antemenționate,
În aprecierea pârâtului, reclamanții nu fac dovada calității procesuale active asupra terenului aferent apartamentului ce face obiectul procesului.
Se mai susține că Tribunalul A. în soluția adoptată în ceea ce privește primului capăt de cerere a reclamanților, prin raportare la decizia civilă nr. 1412/23.05.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ *, în mod greșit reține că în mod evident hotărârea judecătorească a asimilat cererea formulată în condițiile Legii nr. 112/1995 cu notificarea unității deținătoare în baza Legii nr. 10/2001, arătând fără temei că decizia antemenționată a impus Municipiului A. să se considere legal investit în temeiul Legii nr. 10/2001 cu soluționarea cererii reclamanților.
Apelantul arată că aprecierea Tribunalului A. este nelegală în condițiile în care prin decizia civilă nr. 1412/23.05.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ * instanța de recurs, subliniază că potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr. 10/2001: "Persoanele îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum și cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi.", iar pe de altă parte arată că, imposibilitatea soluționării în condițiile Legii-nr. 10/2001, a cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, echivalează cu o restricționare excesivă. Or, din cele reținute prin motivarea deciziei antemenționate, nu se poate aprecia că instanța de recurs în cadrul considerentelor hotărârii a asimilat cererea formulată în condițiile Legii nr. 112/1995 cu notificarea unității deținătoare în baza Legii nr. 10/2001, situație în care soluția Tribunalului A. de anulare a dispoziției și de obligare a pârâtului la emiterea unei noi dispoziții, este în contradictoriu cu cele reținute în decizia dosarul civil nr._ *, precum și cu prevederile legale ce reglementează procedura de inițiere și de soluționare stabilite de legiuitor prentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, se susține că soluția Tribunalului A. este nelegală și netemeinică în condițiile în care dispoziția Primarului Municipiului A. cu nr. 978/12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . în acord cu prevederile legii speciale și cu decizia civilă nr. 1412/23.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr._ *, pentru următoarele:
In cosiderentele Deciziei civile nr. 1412/23.05.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ *, Curtea de Apel Timișoara arată că va admite recursul reclamanților și va modifica sentința, și în rejudecare admite acțiunea reclamanților și va obliga pârâtul M. A. să emită decizie de soluționare a cererii nr. 769/1996 formulată de către reclamanți cu privire la apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., înscris în Cf nr. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/l/2/XXX, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Or, având în vedere dispozițiile instanței de recurs ce dispune soluționarea cererii 769/1996 formulată de către reclamanți cu privire la apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și faptul că prevederile legii speciale antecitate reglementează o procedură specială legiuitorul instituind atât o procedură prealabilă, dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute prin preluarea imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, M. A. conformându-se celor dispuse prin decizia civilă nr. 1412/23.05.2012 și cu respectarea prevederilor imperative ale art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în mod corect și legal dispune prin Dispoziția nr. 978/12.04.2013, respingerea cererii nr. 769/28.07.1996, depusă în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . nu a fost formulată notificare în condițiile și temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, dispoziția nr. 978/12.04.2013 este legală, în condițiile în care prin decizia sus amintită instanța de recurs prin indicarea prevederilor art. 20 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, nu impune Municipiului A. înlăturarea efectelor dispozițiilor legale antemenționate ci, soluționarea cererii reclamanților în temeiul și cu respectarea prevederilor legii speciale.
Se susține și că Tribunalul A. în mod greșit apreciază ca fiind nelegală Dispoziția nr. 978/12.04.2013 privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 41 din imobilul situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . apărările pârâtului, în cuprinsul cărora pârâtul a arătat că în dispozitivul Deciziei civile nr. 1412/23.05.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ * Curtea de Apel Timișoara dispune admiterea recursului reclamanților, modificarea sentinței, și în rejudecare admite acțiunea reclamanților și obligă pârâtul M. A. să emită decizie de soluționare a cererii nr. 769/1996 formulată de către reclamanți cu privire la apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, . Cf nr. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/l/2/XXX, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Or, având în vedere dispozițiile instanței de recurs ce dispune soluționarea cererii 769/1996 formulată de către reclamanți cu privire la apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și faptul că prevederile legii speciale antecitate reglementează o procedură specială legiuitorul instituind atât o procedură prealabilă, dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute prin preluarea imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, M. A. conformându-se celor dispuse prin decizia civilă nr. 1412/23.05.2012 și cu respectarea prevederilor imperative ale art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în mod corect și legal dispune prin Dispoziția nr. 978/12.04.2013, respingerea cererii nr. 769/28.07.1996, depusă în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 41 din imobilul situat-în A., Calea Romanilor nr. 25, . nu a fost formulată notificare în condițiile și temeiul Legii nr. 10/2001.
În această situație susținerea reclamanților cu privire la faptul că pârâtul nu s-a conformat deciziei instanței care a tranșat în dosarul civil nr._ * cererea de soluționare a cererii nr. 769/1996 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., înscris în Cf nr. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/l/2/_ I, este neîntemeiată cât timp prin dispoziția atacată pârâtul a soluționat cerere nr. 769/28.07.1996 în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 respectând astfel dispozițiile Deciziei civile nr. 1412/23.05.2012.
Cu privire la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la soluționarea cererii nr. 769/28.07.1996 și emiterea unei noi dispoziții se arată că este nefondată atât pentru faptul că cererea de anulare a dispoziției nr. 978/2013 este neîntemeiată prin prisma celor arătate mai sus, cât și pentru faptul că o astfel de cerere nu are suport în condițiile în care reclamanții pe de o parte nu fac dovada calității de persoane îndreptățite, iar pe de altă parte nu au produs dovezi privind imobilul ce face obiectul cererii antemenționate.
Soluția primei instanțe cu privire la primul capăt de cerere a reclamanților este nelegală întrucât echivalează cu o eventuală recunoaștere a calității de persoane îndreptățite a acestora în condițiile în care aceștia nu au formulat notificare, iar în considerentele deciziei nr. 1412/23.05.2012, instanța de recurs nu a stabilit modul de soluționare a cererii. Or, soluția Tribunalului A. de admitere a primului capăt de cerere și anulare a dispoziției Primarului Municipiului A. are valoarea unei recunoașteri implicite a calității reclamanților de foști proprietari ai imobilului sau de moștenitori ai foștilor proprietari, în condițiile în care prima instanță nu a analizat aceste aspecte.
Astfel, prima instanță nu a analizat cererea reclamanților prin prisma prevederilor art. 23.1 din H.G.R. nr. 250/2007, potrivit cărora prin acte doveditoare înțelegându-se orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată), acte juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor) precum și acte de stare civilă care atestă și demonstrează identitatea dintre reclamanți cu titularul inițial al dreptului de proprietate al imobilului. în acest sens, reclamanții, deși își întemeiază cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001, nu depun în susținerea cererii acte de stare civilă, acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară la zi, coală de carte funciară a imobilului, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării etc.) care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă și declarația autentică potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu punctul 5.1 din H.G.R. nr. 250/2007, precum declarația pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri conform pct. 11.2 din HGR nr. 250/2007, în condițiile în care potrivit informațiilor transmise de către Serviciul Fond Locativ din cadrul Primăriei A. cu nr._/2984/16.09.2013, imobilul din municipiul A., .. 25, ., înscris în CF nr._ A. a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 163/08.04.1981, cota de 14, fără plată, de la M. M. și Decizia nr. 825/20.11.1981, cota de 1/2 de la M. I., cu despăgubire, în sumă de 30.643,40 lei.
Or, având în vedere că din actele depuse de reclamanți nu rezultă identitate între persoanele care au deținut în proprietate imobilul ce face obiectul cererii, faptul că imobilul se încadrează în rigorile legii speciale, pârâtul apelant că cererea acestora este nedovedită și nefondată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă; art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă; art. 245 și art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă; art. 3, art. 20, art. 22, art. 23, art. 26 din Legea nr. 10/2001; H.G.R. nr. 250/2007; art. 557 alin. 1 Cod civil;
P. întâmpinare, reclamanții intimați au solicitat respingerea apelului și menținerea dispozițiilor sentinței apelate ca temeinice și legale.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată care face obiectul acestei cauze, reclamanții au solicitat anularea Dispoziției nr.978 din 12.04.2013 emisă de Primarul Municipiului A. și obligarea pârâtului la soluționarea cererii 769/28.07.1996 formulată de aceștia, în conformitate cu dispozițiile Deciziei civile nr.1412/23.05.2012 a Curții de Apel Timișoara.
Așadar, este evident că nu au făcut obiectul acțiunii și a dispozițiilor din sentința primei instanțe stabilirea calității de persoane îndreptățite a notificatorilor și a eventualelor măsurilor reparatorii cuvenite în baza Legii 10/2001 cu modificările ulterioare cu privire la imobilul înscris în CF_ A., nr.top 8569/30/b/2, 8569/b/1/2//XXX. Deci exced cadrului procesual din prezenta cauză susținerile apelantului cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților care nu ar avea calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii 10/2001 cu motivarea că nu au făcut dovada că sunt proprietarii sau moștenitorii proprietarilor imobilului în litigiu. Aceste aspecte vor fi tranșate în cadrul soluționării cererii nr.769/28.07.1996 formulate de reclamanți.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că prin Decizia civilă nr.1412/23.05.2012 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă, a fost obligat pârâtul M. A. prin P. să emită decizie de soluționare a cererii nr. 769/1996 formulată de reclamanți cu privire la imobilul apartament nr. 41 situat în A., Calea Romanilor nr. 25, ., înscris în CF nr._ A., nr. top. 8569/30/b/2, 8569/30/a/2, 8569/b/1/2/XXX, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001. În cadrul considerentelor, instanța de recurs a arătat că reclamanții au formulat o cerere cu privire la imobilul din litigiu în baza Legii nr.112/1995 la 28.07.1996, iar această cerere nu a fost soluționată până la apariția Legii nr.10/2001, deci nici după peste 4 ani de la formularea cererii. (…) Or, în condițiile în care cererile formulate în baza acestor legi erau adresate fie comisiei locale al cărui președinte era primarul unității administrativ teritoriale (Legea nr.112/1995), fie unității deținătoare care răspunde notificării prin aceeași persoană (Legea nr.10/2001), cum în cauza de față, termenul de sancționare a cererii formulate în baza Legii nr.112/1995 a fost cu mult depășit (conform celor mai sus reținute), a interpreta norma legală menționată în sensul că o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.112/1995 nu poate fi soluționată în condițiile Legii nr.10/2001 cu consecința pierderii reclamanților de a mai beneficia de vreo măsură reparatorie, echivalează cu o restricționare excesivă a aptitudinii fostului proprietar de a mai accede la vreo reparație, restricționare ce contravine scopului adoptării legilor reparatorii. (f.9-10 din dosarul de fond).
Rezultă cu claritate din dispozitivul hotărârii irevocabile menționate mai sus și din motivele care au stat la baza soluției date că pârâtul apelant a fost obligat să soluționeze cererea formulată de reclamanți în baza Legii 112/1995 cu nr.769/1996 pe care a echivalat-o cu formularea unei notificări în baza Legii 10/2001.
P. urmare, respingerea de către pârâtul apelant prin Dispoziția nr.978 din 12.04.2013 a cererii 769/28.07.1996 pentru considerentul că nu a fost formulată notificare în condițiile și în temeiul Legii 10/2001 (f.14 din dosarul de fond) apare ca fiind nelegală, încălcând autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr.1412/23.05.2012 a Curții de Apel Timișoara.
Curtea constată, având în vedere considerentele de mai sus, că nu este întemeiată excepția decăderii reclamanților din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 (aspect soluționat irevocabil, așa cum s-a arătat) și că reclamanții au calitate procesuală activă în cauză deoarece pârâtul a fost obligat prin hotărâre judecătorească să le soluționeze cererea în conformitate cu prevederile Legii 10/2001.
Pentru considerentele arătate mai sus, deoarece motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, conform art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul formulat de apelantul pârât M. A. prin P. împotriva Sentinței civile nr.173 din 23.01.2014 pronunțată de Tribunalul A..
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată conform art.453 alin.1 NCPC, având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimatul nu a solicitat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelantul pârât M. A. prin P., cu sediul în A., ., jud.A. în contradictoriu cu intimații reclamanți M. M. și M. J., ambii cu domiciliul ales la SCPA V. și Asociații din A., ..23, . împotriva Sentinței civile nr.173 din 23.01.2014 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2014.
P., JUDECATOR,
A.-M. N. M. G.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. –25.09.2014
Tehnored. ..09.2014
Instanța de fond: Tribunalul A., Judecător: S. C. Ș.
Un exemplar se comunică:
Pârâtului apelant
M. A. prin P., A., ., jud.A.
Reclamanților intimați
M. M., la dom. ales la SCPA V. și Asociații din A., ..23, .
M. J., idem
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 58/2014. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 754/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
