Anulare act. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 123/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 123
Ședința publică din 7 octombrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S. și recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 186/PI/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Primăria M. Timișoara, prin Primar, și U. A. T. a M. Timișoara, prin P. M. Timișoara, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 19.09.2014, note de ședință de către pârâtul P. M. Timișoara, prin care se arată că instituția pârâtă nu a formulat recurs împotriva încheierii din 10.10.2013.
Instanța, din oficiu, față de prevederile art. 7 alin. 1-2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și art. 466 Noul Cod de procedură civilă, procedează la recalificarea căii de atac exercitată de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind apel, respingând, totodată, cererea pârâtului de reclaificare a prezentelor căi de atac, ca fiind recurs.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 2 Cod pr. civ., și nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, la data de 08.08.2013, reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, prin P. M. Timișoara, U. A. T. M. Timișoara, prin P. M. Timișoara, au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1014/17.05.2013 a Primarului M. Timișoara, solicitând anularea acesteia și, pe cale de consecință, A.) în principal, obligarea entității investite să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în legătură cu imobilul situat în Timișoara, ./b, jud. T., înscris în C.F._ Timișoara, nr. top_, constând in compensare cu un alt imobil, de valoare egală, respectiv cu imobilul constând in suprafața de teren de 554 mp, situata in Timișoara, ., in sensul si cu specificare expresa în noua dispoziție ca suprafața susmenționata corespunde si este cuprinsa in CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2, asa cum a fost stabilita prin raport de expertiza tehnica intocmit de expert tehnic judiciar B. N. (avizata de OCPI Timișoara prin procesul verbal de recepție nr. 17/2012), intocmit si depus in Dosarul nr._/30/2008 al Curții de Apel Timișoara in care s-a pronunțat Decizia Civila nr. 91/ 26.04.2011, irevocabila conform Deciziei 557/07.02.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția I Civila; B.) în subsidiar, 1. obligarea entității investite sa emită o dispoziție prin care sa se dispună anularea sau modificarea in parte a Dispoziției nr. 1014/ 17.05.2013, a Primarului M. Timișoara, in sensul modificării art. 1 din susmenționata dispoziție, prin care in mod eronat s-a dispus «restituirea in natura prin compensare, suprafața de 554 mp din Timișoara, ., CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 cu titlu de retrocedare prin compensare in natura in baza Legii 10/2001», in loc de: «restituirea in natura prin compensare, suprafața de 554 mp din Timișoara, ., CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2 cu titlu de retrocedare prin compensare in natura in baza Legii 10/2001», asa cum ar fi fost corect si complet; 2. obligarea entității investite ca, modificând art. 1 din Dispoziția nr. 1014/17.05.2013, sa dispună acordarea (restituirea) in natura către reclamanți a imobilului constând in suprafața de teren de 554 mp, situata in Timișoara, ., cu specificația ca aceasta suprafața este individualizata si cuprinsa in CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2, asa cum a fost stabilita prin raport de expertiza tehnica intocmit de expert tehnic judiciar B. N., (avizata de OCPI Timișoara prin procesul verbal de recepție nr. 17/2012) si depus in Dosarul nr._/30/2008 al Curții de Apel Timișoara susmenționat, in conformitate si facandu-se aplicarea principiului CEDO al preeminentei dreptului, potrivit căruia principiul recunoașterii si realizării dreptului prevalează fata de principiul formalismului; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat că, în fapt, au calitatea de persoane indreptatite conform Legii 10/2001 in legătura acordarea unor masuri reparatorii pentru imobilul situat in Timișoara, ./b jud. T., inscris in CF._ Timișoara. Calitatea de persoane indreptatite au dovedit-o cu acte notariale si de stare civila in cadrul dosarului administrativ si in cadrul procedurii judiciare intervenite in Dosarul nr._/30/2008 Curții de Apel Timișoara in care s-a pronunțat Decizia Civila nr. 91/26.04.2011 irevocabila conform Deciziei 557/07.02.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția I Civila.
P. hotărârile susmenționate a fost admisa contestația reclamanților impotriva Dispoziției nr. 2564/13.11.2008, a Primarului M. Timișoara referitoare la imobilul situat in Timișoara, ./b jud. T., înscris in C.F_ Timișoara, prin care s-a respins notificarea nr. 638/12.11.2001 formulata prin Birou executor Judecătoresc M. S. R. din Timișoara inregistrata sub nr. cerere registratura DO6XI-_01, respectiv s-au respins masurile reparatorii prin compensare cu un alt bun in echivalent, masuri reparatorii solicitate de reclamanți, si potrivit cărora, in conformitate cu legea, entitatea investita avea obligația sa procedeze la aplicarea art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, a modificărilor aduse dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, republicata si a art. 1.7 din H.G. 498/2003, in sensul unor masuri reparatorii alternative "prin compensare cu orice bunuri sau servicii disponibile care sunt acceptate de persoana îndreptățite (art. 1 alin. 2 din Legea 10, raportat la art. 1.7 din H.G. 498/2003 si a art. 1.7 din 250/2007).
Urmare a contestației inițiale a reclamanților impotriva Dispoziției nr. 2564/13.11.2008 a Primarului M. Timișoara si a Deciziei Civile nr. 91/26.04.2011, irevocabila conform Deciziei 557/07.02.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția 1 Civila, s-a dat eficienta susmenționatelor dispoziții legale in sensul acordării unei suprafețe de teren egala valoric imobilului preluat abuziv de stat. In acest scop, in considerarea susmenționatelor dispoziții legale si a dreptului reclamanților la un imobil in echivalent, prin compensare, instanța de judecata, in Dosarul nr._/30/2008, a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv stabilirea unei suprafețe de teren egale valoric cu imobilul preluat abuziv.
P. expertiza efectuata de expert tehnic judiciar B. N., (avizata de OCPI Timișoara prin procesul verbal de recepție nr. 17/2012) s-a stabilit ca echivalentul valoric al imobilului preluat abuziv îl constituie și este reprezentat de suprafața de 554 mp din Timișoara, din ., CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2.
Cu toate acestea, desi conform CEDO, se aplica principiul preeminentei dreptului, parații au procedat de o maniera formala, dispunând greșit si incomplet numai a parcelei individualizate in expertiza susmenționata ca «lot top nr. 2 - 5808/1/2». Or, rezulta indubitabil ca prin Decizia Civila nr. 91/26.04.2011 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, s-a urmărit restituirea unei suprafețe de 554 mp complete si echivalente valoric cu aceea a imobilului preluat abuziv.
Suprafața de 554 mp din Timișoara, din ., CF nou_ Timișoara, corespunde faptic si valoric parcelelor individualizate in expertiza si dosarul susmenționat ca „lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2”.
In acest sens, reclamanții au considerat că sunt in prezenta unui bun in sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la CEDO, fiind de notorietate ca este asimilate noțiunii autonome de «bun» din susmenționatul Protocol adițional 1, inclusiv drepturile recunoscute sau care rezulta din hotărâri judecătorești.
Or, este fara echivoc ca hotărârea judecătoreasca precizata vizează suprafața echivalenta valoric, si anume, o suprafața de 554 mp din ., CF nou_ Timișoara, care corespunde faptic si valoric parcelelor individualizate in expertiza si dosarul susmenționat ca «lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2».
P. urmare, parații trebuiau sa ia in considerare conținutul si sensul considerentelor hotărârii precizate, care formează corp comun cu dispozitivul, rezultând fara echivoc ca intinderea dreptului recunoscut reclamanților corespunde suprafeței de 554 mp, aceasta fiind corespunzătoare descrierii «lot top nr. 2 - 5808/1/2 si 5809/1/2» din expertiza.
În atare situație, reclamanții au considerat că este o chestiune de ordin strict formal faptul ca la redactare si la transcrierea individualizării suprafeței de teren de 554 mp, la care se refera atat instanța, cat si expertul, s-a omis in ceea ce privește descrierea tehnica a imobilului, un număr top, respectiv 5809/1/2.
Cu toate acestea, urmare a neindeplinirii cerinței respective in mod judicios, este periclitata realizarea dreptului, in sensul ca au impedimente la intabularea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 554 mp din Timișoara, din ., CF nou_ Timișoara la care se refera expertiza si dosarele in care a fost intocmita.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 2, 4 alin. 2 si 3, art. 21, art. 25 si celelalte dispoziții ale Legii 10/2001, disp. art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001 punctul 1 al Normelor Metodologice - H.G.250/2007 si H.G. 498/2003, art. 1.7 si următoarele din Normele Metodologice - H.G. 250/2007 și H.G. 498/2003, art. 6 din Legea 213/1998, prin Decizia Nr. XX din 19 martie 2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - in Dosar nr. 37/2006 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din_, Constituția României, Tratatul de P. dintre România si Puterile Aliate de la Paris 1947- ratificat de România -, Decretul 92/1950, Convenția pentru Apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale Omului, art. 1 din Protocolul adițional 1 la CEDO, principiile CEDO, Protocoalele Adiționale la Convenție (anterior menționata), Declarația Universala a Drepturilor Omului, orice documente programatice in materie de drepturile Omului, precedentul CEDO si Legile 303/2004 si 304/2004, conform cărora magistrații romani au obligația de a cunoaște, a-si insusi si a aplica practica CEDO in hotărârile pe care le vor pronunța.
P. întâmpinarea formulată, pârâtul P. M. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii, in principal, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara si a Primăriei M. Timișoara, iar, in subsidiar, ca fiind netemeinica, nefondata si nelegala.
In primul rând, invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara si a Primăriei M. Timișoara întrucât Dispoziția nr. 1014/17.05.2013 a fost emisa de P. M. Timișoara.
Mai mult decât atât, Primăria M. Timișoara nu poate sta în judecată în fata instanțelor judecătorești deoarece nu are personalitate juridica, iar, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicata, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității ocale.
Pe fondul cauzei, se învederează că prin Dispoziția nr. 1014/17.05.2013 s-a dispus restituirea în natură prin compensare, a suprafeței de teren de 554 mp, din Timișoara, ., CF nou_ Timișoara, lot top. nr. 2-5808/1/2, cu titlu de retrocedare prin compensare în natură în baza Legii nr. 10/2001, reclamanților, fiind emisa in baza unei hotărâri judecătorești rămasa definitiva si irevocabila.
P. sentința civilă nr. 186/PI/30.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis contestația formulată și precizată de către reclamanții F. L. V.-V., F. R. T., F. A. și P. S., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara, prin Primar și Primăria M. Timișoara; a dispus anularea Dispoziției nr. 1014/17.05.2013 emisă de P. M. Timișoara, în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării; a obligat pârâtul P. M. Timișoara să emită o nouă dispoziție prin care să dispună atribuirea în compensare a suprafeței de 554 m.p. teren din Timișoara, ., înscris în CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 și 5809/1/2, cu titlu de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001, și a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, deliberând cu precădere asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Timișoara, prin Primar și Primăria M. Timișoara, invocate prin actul procedural al întâmpinării, în condițiile de exigență ale art. 390 c. proc. civ., a observat că, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 cu modificările ulterioare, s-a conferit legitimare procesuală pasivă atât primăriei, cât și municipiului; de vreme ce, în explicitarea noțiunilor de unitate deținătoare și, respectiv, de entitate învestită cu soluționarea notificării, se face trimitere expresă la primării și la persoane juridice sau entități cu personalitate juridică ce au înregistrat în patrimoniul lor, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii speciale de reparație. Mai mult, art. 21 alin. 4 din lege face vorbire de imobilele deținute de unitățile administrativ-teritoriale - situație în care restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean, iar art. 21 pct. 5 din aceleași norme metodologice spune că „În cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege [alin. (4) al art. 21 din lege] este primarul, ori, după caz, președintele consiliului județean…2. De asemenea, art. 25 din lege prevede că, „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.”. Coroborând toate aceste texte legale, tribunalul a conchis că toți cei trei pârâți împrocesați se legitimează procesual pasiv în cauză, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a observat că, prin Dispoziția nr. 1014/17.05.2013, pârâții nu au făcut altceva decât să se conformeze și să respecte cu fidelitate Decizia Civilă nr. 91/26.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in Dosar_/30/2008 și prin al cărei dispozitiv s-a ordonat restituirea reclamanților în natură, prin compensare, suprafața de teren de 554 mp din Timișoara, ., CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2-5808/1/2, cu titlu de retrocedare prin compensare în natură, în baza Legii nr. 10/2001, potrivit expertizelor B. și B., ultima avizată de OCPI prin procesul verbal de recepție nr. 17/2012.
Context în care nu li se poate reține vreo culpă pârâților, ce au respectat întocmai dispozitivul hotărârii judecătorești antemenționate, nefiind îndrituiți a completa un act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat (prin Decizia irevocabila 557/07.02.2013 prin care au fost respinse recursurile paraților in Dosar_/30/2008 al Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția I Civila).
Numai că, ulterior declanșării prezentului demers judiciar, urmare a solicitării petiționarilor, Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea civilă din data de 10.10.2013 dată în condițiile de exigență ale art. 281 ind. 1 apartenente vechii legi procedurale civile, în același dosar având nr._/30/2008, a dispus remedierea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 91/26.04.2012, rectificând cuprinsul textului existent la pagina 11, paragraful 3, rândul 4, în sensul că a ordonat ”restituirea în natură, prin compensare, a suprafeței de 554 mp teren din Timișoara, ., înscris în CF nou_ Timișoara, lot top nr. 2 - 5808/1/2 și 5809/1/2, cu titlu de retrocedare, prin compensare în natură, în baza Legii nr. 10/2001”, păstrând neschimbate celelalte dispoziții.
Așa stând lucrurile, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că prezentul demers judiciar a devenit admisibil ca o consecință a îndreptării erorilor materiale din decizia civilă nr. 91/26.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/30/2008 și care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 1014/17.05.2013 pendinte contestată, strict sub aspectul identificării topografice a suprafeței de 554 mp teren din Timișoara, ., înscris în CF nou_ Timișoara, atribuită petiționarilor în compensare.
Motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. 3 apartenent legii cu nr. 10/2001, tribunalul a admis contestația formulată și precizată de către reclamanții F. L. V.-V., F. R. T., F. A. și P. S. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara P. Primar și Primăria M. Timișoara, și a dispus conform celor deja arătate.
Cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, apreciind, așa cum supra s-a anunțat, că, în sarcina acestora, nu se poate reține vreo culpă procesuală, de vreme ce, prin dispoziția pendinte atacată, s-au conformat întocmai dispozitivului unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile, iar încheierea civilă din data de 10.10.2013, prin care s-a dispus remedierea erorilor materiale în sensul dorit de petiționari, s-a pronunțat după declanșarea prezentului demers judiciar, la dosar neexistând dovada comunicării acestei încheieri pârâților. Știut fiind că temeiul juridic al suportării cheltuielilor de judecată într-un proces îl constituie culpa procesuală a părții căzută în pretenții, culpă ce se apreciază în raport de incidența condițiilor cumulative cerute de art. 1349 și 1357 și urm. din codul civil. Zis altfel, temeiul juridic al culpei procesuale îl constituie dispozițiile răspunderii civile delictuale, și care în speță, nu sunt întrunite pentru a determina incidența imperativului art. 451 apartenent codului de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, au promovat căi de atac, în termenul prevăzut de lege, reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S., respectiv pârâtul P. M. Timișoara.
Reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S. au solicitat, prin apelul declarat, anularea în parte a hotărârii atacate, cu consecința obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că dispozițiile art. 274 Cod proc. civ. și art. 453 NCPC, conform cărora instanțele dispun obligarea la plata cheltuieli de judecata, constituie o varietate a normelor juridice în raport de care se face aplicarea sancționării culpei, în speță, o culpă procesuală, or, culpa procesuală a pârâților este evidentă și trebuia sancționată.
Pe antecedența cauzală a acestor situații, care au generat prejudicierea lor sub forma suportării unor cheltuieli, pe care altfel nu ar fi trebuit să le efectueze, s-au înscris mai multe forme și modalități de obiectivare a culpei pârâților.
Arată că, la situația litigioasă, s-a ajuns din cauza pârâților, urmare a emiterii unei prime dispoziții nelegale (nr. 2564/13.11.2008). Nu s-ar fi ajuns la procese și la cheltuieli de judecată, inclusiv cele efectuate în acest dosar, dacă pârâții ar fi soluționat ei înșiși, de la început, în mod corect și legal, notificarea lor, prin identificarea și acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil, anterior emiterii Dispoziției nr. 2564/13.11.2008 a Primarului M. Timișoara, lucru pe care l-au refuzat, contrar art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, a modificărilor aduse dispozițiilor art. 26 alin 1 din Legea 10/2001 și a art. 1.7 din H.G. 498/2003 și a solicitării lor exprese.
Așa fiind, din cauza pârâților, a fost declanșat un prim litigiu, în cadrul căruia a fost necesară efectuarea unei expertize și s-au pronunțat hotărâri judecătorești prin care li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare. P. Decizia Civila nr. 91/26.04.2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă, s-a dat eficiență susmenționatelor dispoziții legale, în sensul acordării unei suprafețe de teren egală valoric imobilului preluat abuziv de stat.
Se mai arată că, și ulterior pronunțării acestei decizii, culpa pârâților a persistat, întrucât au emis dispoziția nr. 1014/17.05.2013 a Primarului M. Timișoara, cu încălcarea prevederilor art. 25 alin 2 din Legea 10/2001.
In drept, s-au invocat art. 453, art. 456 și următoarele din Noul Cod de procedura civilă, art. 457 alin. 2, 466, 470, 471, 476 și următoarele din Noul Cod de procedura civila, art. 478 alin. 4, 479 și 480 din Noul Cod de procedura civila.
P. cererea intitulată ”recurs”, pârâtul P. M. Timișoara a solicitat modificarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare, se arată că, raportat la prevederile art. 457 NCPC și art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001, se impune recalificarea căii de atac din apel, în recurs. Menționează că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 „decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea Tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".
Pe fondul cauzei, arată că P. M. Timișoara nu a făcut altceva decât să se conformeze și să respecte decizia civilă nr. 91/26.04.2012, definitivă și irevocabilă, a Curții de Apel Timișoara, cum reține de altfel și Tribunalul T. în motivarea sentinței recurate. În plus, în aceeași sentință, se menționează că, în acest context, nu se poate reține vreo culpă a pârâtului, care a respectat întocmai dispozitivul hotărârii judecătorești antementionate, nefiind îndrituit a completa un act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat.
Apreciază că, în mod netemeinic și nelegal, Tribunalul T. a dispus anularea dispoziției nr. 1014/25.01.2013, întrucât aceasta a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, necontestate la data emiterii actului administrativ, neexistând niciun motiv de anulare a dispoziției contestate, raportat la existența încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 10.10.2013, necunoscută emitentului actului administrativ la data punerii în executare a Deciziei Civile nr. 91/2012 a Curții de Apel Timișoara.
În drept, art.457, art.483, art.488 pct.6 si pct.8 N.C.pr.civ, Legea nr. 10/2001 republicata.
P. întâmpinare, reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S. au solicitat respingerea recursului pârâtului, ca nefondat.
În motivare, se arată că este inadmisibil ca pârâtul să persevereze în greșeala sa și să afirme cu tărie în continuare că atribuirea s-a făcut conform expertizelor, încercând să minimalizeze culpa sa de a fi emis dispoziția fără a fi verificat datele tehnice ale terenului acordat de instanță, cu toată documentația aferentă acestuia.
Premisa de la care trebuie pornit este faptul că, pentru evitarea oricărei greșeli în întocmirea dispoziției, primarul trebuia să verifice datele de individualizare a terenului, inclusiv prin anvizajarea expertizelor și a cărților funciare.
Dacă ar fi făcut acest lucru, pentru pârât ar fi fost evident că există o inadvertență între expertiză, unde numărul top al terenului de 554 mp era complet, și hotărârea judecătorească, unde numărul top al terenului era incomplet.
Având în vedere că obligația de a executa hotărârea instanței de judecată revenea pârâtului, acesta avea obligația legală de prudență și diligență de a formula cerere de îndreptare a erorii materiale și a omisiunii conținută de hotărârea judecătorească susmenționată.
Cu toate acestea, pârâtul a manifestat lipsă de diligență, de prudență, de prevedere, și a acționat în mod culpabil, cu ușurință și neglijență impardonabilă în raport de circumstanțele obiectului actului de dispoziție pe care l-a întocmit și care privea un teren, a cărui caracteristici tehnice erau cel mai bine conturate in expertiza.
Se refuză recunoașterea că, hotărârea, pentru a produce efectele legale urmărite de actul de justiție și pentru a avea finalitate, trebuia executată în forma care să corespundă cu caracteristicile tehnice și modul de individualizare corectă a terenului. In acest sens, pârâtul fiind cel căruia i se adresa hotărârea respectivă, tot el era cel care ar fi trebuit să fie diligent și să formuleze cerere de îndreptare a erorii materiale, pentru ca hotărârea să poată fi executată în condiții legale.
Culpa pârâtului este evidentă și rezultă din neîndeplinirea corespunzătoare a obligației sale, din cauza lipsei prevederii, diligenței, prudenței de a verifica datele terenului, inclusiv prin consultarea expertizelor din dosarul în care pârâtul a fost parte și în care s-a pronunțat hotărârea pe care trebuia să o execute; neîndeplinirea obligației sale de a formula cerere de îndreptare a erorii materiale a hotărârii înainte de a o pune în executare într-o modalitate inadecvată scopului și finalității acesteia; și conduita obstrucționistă și generatoare de amânare a soluționării și finalizării procedurilor de acordare a terenului, chiar și ulterior depistării greșelii pârâtului, inclusiv pe parcursul acestor proceduri, constând din neîndeplinirea obligației legale decurgând din prevederile art. 26 alin. 4 din Legea 10/2001.
De altfel, consideră că însăși admiterea contestației lor de către prima instanță este o dovadă a culpei pârâtului, lucru ce presupunea și admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, conform art. 433 din NCPC.
In acest cadru, este irelevant ca reclamanții au formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale a hotărârii susmenționate, și nu pârâtul. Au formulat cererera de respectivă pentru a suplini tocmai omisiunea pârâtului de a o face, întrucât acestuia, care avea obligația de a pune în executare o hotărâre judecătorească, i-ar fi revenit și obligația de a solicita îndreptarea de eroare materială a hotărârii, pentru a o putea pune în executare în mod corespunzător, aceasta fiind rațiunea existenței procedurii îndreptării erorii materiale, care este apanajul, dar și obligația celui care urmează să pună în executare hotărârea judecătorească, adică a celui căruia obligația din hotărârea judecătorească îi era opozabilă.
Reclamanții au formulat cererea de îndreptare a erorii materiale, pentru că pârâtul nu a făcut-o, preferând să pună în executare hotărârea și să întocmească defectuos actul, și pentru ca pârâtul să nu mai tergiverseze îndeplinirea obligației sale de a o face el însuși, aspect ce constituie un argument în sprijinul culpei pârâtului, care trebuia să manifeste diligență și să fi făcut el însuși acest demers.
In acest sens, invocă principiul exprimat prin adagiul Nemo admittitur propriam turpitudinem suam allegans.
Dispozițiile art. 433 din NCPC sunt doar o formă de sancționare a culpei procesuale în care s-a aflat pârâtul, iar reclamanții, în mod justificat au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât, la acest proces nu s-ar fi ajuns, dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit corespunzător obligația de a pune în executare hotărârea în mod legal, în conformitate cu scopul și finalitatea urmărită de hotărârea respectivă, ceea ce ar fi implicat, cu ocazia întocmirii actului de dispoziție de către pârât, verificarea datelor tehnice a terenului, inclusiv prin confruntarea acestora cu cele din expertizele de la dosar.
In ceea ce privește solicitarea de recalificare a căii de atac în recurs, lasă la aprecierea instanței.
Nu a fost indicat în mod expres temeiul de drept al întâmpinării.
P. întâmpinare, pârâtul P. M. Timișoara a solicitat respingerea apelului reclamanților, după ce acesta va fi recalificat ca fiind recurs, față de prevederile art. 457 NCPC și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, sens în care consideră că se impune recalificarea căii de atac din apel în recurs.
Pe fond, arată că, față de Decizia Civilă nr. 91/26.04.2012 definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a dispus atribuirea în compensare a terenului de 554 mp din Timișoara, ., CF. nou_ Timișoara, lot top. nr. 2 - 5808/1/2 potrivit expertizelor Bojinca și B. (avizata de OCPI prin procesul verbal de recepție nr. 17/2012), rezultă în mod evident că P. M. Timișoara nu a făcut altceva decât să se conformeze și să respecte această decizie, fapt reținut și de Tribunalul T. în motivarea sentinței apelate de reclamanți.
Știut fiind că temeiul juridic al suportării cheltuielilor de judecată într-un proces îl constituie culpa procesuală a părții căzută în pretenții, culpă ce se apreciază în raport de incidența condițiilor cumulative cerute de art. 1349 și 1357 și urm. din codul civil, instituția pârâtă, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul T., nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În speță, nu sunt întrunite dispozițiile răspunderii civile delictuale pentru a determina incidența imperativului art. 451 NCPC, de vreme ce, prin dispoziția pendinte atacată, P. M. Timișoara s-a conformat întocmai dispozitivului unei hotărâri judecătorești rămase irevocabilă, iar încheierea civilă din data de 10.10.2013, prin care s-a dispus remedierea erorilor materiale în sensul dorit de petiționari s-a pronunțat după declanșarea prezentului demers judiciar.
Nu a fost indicat în mod expres temeiul de drept al întâmpinării.
La termenul de judecată din 07.10.2014, instanța a procedat la recalificarea căii de atac exercitată de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind apel, față de prevederile art. 7 alin. 1-2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și art. 466 Noul Cod de procedură civilă, respingând, totdată, cererea pârâtului de recalificare a căilor de atac exercitateîn cauză, ca fiind apeluri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1-2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dacă prin această lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispoziții ce se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Ca atare, față de regula instituită prin legea de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, atâta timp cât acest act normativ nu prevede o excepție în materia Legii nr. 10/2001, concluzia ce se impune este că, față de prevederile art. 26 alin. 3 din acest din urmă act normativ, calea de atac promovată împotriva hotărârii tribunalului prin care este soluționată contestația împotriva dispoziției sau deciziei entității deținătoare, indicată de legea specială ca fiind recurs, se impune a fi calificată, ca fiind apel.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476 și urm. Noul Cod de procedură civilă, față de prevederile art. 466 și urm. Cod pr. civ., art. 453 Cod pr. civ. și prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea constată că ambele cereri de apel sunt neîntemeiate, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.
Astfel, cele două cereri de apel cuprind critici ale hotărârii primei instanțe, cu privire la consecințele juridice pe care trebuia să le producă încheierea civilă din data de 10.10.2013 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/30/2008, în soluția asupra acțiunii civile formulate de reclamanți, dar din perspective diferite, astfel că instanța de apel le va analiza în ordinea de preferință dată de efectele pe care le pot produce în plan procesual.
Astfel, cum cererea de apel a pârâtului vizează însăși soluția dată contestației formulate în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, aceasta urmează a fi analizată mai întâi.
Pârâtul critică sentința, arătând că dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea întocmai a dispozitivului deciziei nr. 91/26.04.2012 dată de Curtea de Apel Timișoara (rămasă irevocabilă) în dosarul având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în natură pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură.
Această afirmație este reală, însă instanța de fond și cea de apel, nu pot face abstracție de faptul că, ulterior emiterii dispoziției contestate, prin încheierea civilă din data de 10.10.2013 dată în dosarul nr._/30/2008, Curtea de Apel Timișoara a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul decizie arătate anterior, rectificând cuprinsul textului existent la pagina 11, paragraful 3, rândul 4, în sensul că a dispus ”restituirea în natură, prin compensare, a suprafeței de 554 mp teren din Timișoara, ., înscris în CF nou_ Timișoara, lot top nr.2 – 5808/1/2 și 5809/1/2, cu titlu de retrocedare, prin compensare în natură, în baza Legii nr. 10/2001”.
Chiar dacă, raportat strict la momentul emiterii dispoziției, pârâtul P. M. Timișoara a respectat întocmai conținutul unei hotărâri judecătorești irevocabile, ce se bucură de prezumția irefragabilă ce reflectă adevărul, în mod just Tribunalul T. a dat efect încheierii prin care conținutul deciziei judecătorești a fost corectat, în aplicarea întocmai a deciziei nr. XX/19.03.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie în conformitate cu care, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond pretențiile deduse judecății prin formularea notificării în baza legii speciale, cenzurând refuzul entității notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată în termenul legal, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire, decizie ce se aplică și în prezenta cauză, pentru identitate de rațiune.
Ca atare, pentru a nu determina noi proceduri și procese pentru a se pune în acord dispoziția Primarului cu conținutul deciziei rectificate în procedura prevăzută de art. 281 Cod pr. civ., în mod corect tribunalul a dispus în sensul arătat, faptul conformității dispoziției cu decizia Curții de Apel Timișoara prezentând relevanță juridică exclusiv sub aspectul culpei procesuale în speță, aspect invocat prin apelul reclamanților.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că sentința atacată este urmarea unei juste interpretări și aplicări a prevederilor art. 453 Cod pr. civ. raportat la particularitățile speței.
În condițiile în care dispoziția Primarului a fost emisă, așa cum s-a arătat anterior, cu respectarea întocmai a dispozitivului deciziei civile nr. 91/26.04.2012 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă, iar cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul acesteia a fost formulată ulterior emiterii dispoziției contestate, este justă concluzia tribunalului că pârâtul nu se află în culpă procesuală, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Încheierea dată de Curtea de Apel Timișoara la data de 10.10.2013 este un fapt obiectiv, exterior pârâtului, ulterior momentului emiterii dispoziției nr. 1014/17.05.2013, astfel că pârâtul și-a îndeplinit obligația trasată prin decizia civilă nr. 91/2012 a Curții de Apel Timișoara, cu respectarea întocmai a dispozitivului acesteia, intrat în puterea lucrului judecat și care, în consecință, nu mai putea fi supus cenzurii instituției obligate prin cuprinsul hotărârii, sub aspectul legalității sau conformității acestuia cu probatoriul administrat în cauză.
Nu pot fi reținute, ca întemeiate, afirmațiile reclamanților privind obligația pârâtului de a confrunta conținutul deciziei cu expertiza efectuată în cauză, respectiv de a promova cerere de îndreptare a erorii materiale, în condițiile în care nu există niciun text de lege care să instituie în sarcina debitorului unei obligații stabilite pe cale judiciară astfel de îndatoriri. Dimpotrivă, cel obligat printr-o hotărâre judecătorească, trebuie să se conformeze întocmai celor dispuse prin titlul ce i se opune, fără a putea repune în discuție aspectele tranșate irevocabil anterior .
În ceea ce privește culpa pârâtului decurgând din modul de soluționare a notificării formulate de reclamanți, aceasta excede prezentului cadru procesual, fiind analizată și constatată irevocabil în dosarul anterior, finalizat cu decizia pusă în executare, prin obligarea la cheltuielile de judecată în acel dosar, iar, a reține același temei al culpei procesuale și în prezentul litigiu, ar însemna o dublă sancțiune în plan procesual pentru aceeași faptă, lucru ce nu este permis de lege.
Art. 453 Cod pr. civ. presupune a se analiza în fiecare litigiu, distinct, îndeplinirea cerințelor legale pentru angajarea răspunderii părții pentru culpa procesuală, iar, în speță, față de faptul că dispoziția Primarului a fost modificată pentru a fi pusă în acord cu încheierea dată de Curtea de Apel Timișoara ulterior emiterii actului contestat, pârâtul nu este în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate coroborate cu prevederile art. 466 și urm. C.proc.civ., curtea constată că ambele cereri de apel declarate în cauză sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., le va respinge.
Față de soluția dată în cauză și de prevederile art. 453 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel, ca necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții F. L. V. V., F. R. T., F. A. și P. S., toți cu domiciliul procedural ales în Timișoara, P-ța Ț. V. nr. 1, ., precum și de pârâtul P. M. Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr. 1, județul T. împotriva sentinței civile nr. 186/PI/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Primăria M. Timișoara, prin Primar, și U. A. T. a M. Timișoara, prin P. M. Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr. 1, județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. C. R. I. P.
Red. C.R../ 21.11.2014
Tehnored. I.P. 9 ex./ 26.11.2014/7 . instanță: Tribunalul T., jud. A. A.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 754/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Anulare act. Decizia nr. 780/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
