Legea 10/2001. Decizia nr. 158/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 158/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.158/A
Ședința publică din 24 octombrie 2013
PREȘEDINTE: DR. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află judecarea apelurilor, după casare, formulate de pârâții Primăria M. L., prin P., C. L. al M. L. și V. A., împotriva sentinței civile nr. 1239/PI/26.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta Asociația handicapaților F. L. și pârâta Instituția Județului T., prin P., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta, lipsă, avocat Borsanyi C. T., pentru Primăria M. L., prin P. și C. L. al M. L., lipsă, consilier juridic R. Banda și pentru pârâtul-apelant V. A., lipsă, avocat S. C. în substituire avocatului S. F., lipsind pârâtul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, constată că cererile de apel sunt în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora
Reprezentantul apelanților Primăria M. Lugo prin P. și C. L. al M. L. solicită instanței admiterea apelului, așa cum a fost formulat, în sensul de a se respinge, în tot acțiunea formulată de către reclamanta Asociația Handicapaților F. L.. Cu privire la criticile ce se adus sentinței apelate, acestea prevăd mai multe aspecte. În primul rând, prima instanță a respins, în mod greșit excepțiile invocate la momentul judecării, pe fond, a cauzei, respectiv lipsa calității procesuale pasive a Primăriei L. și Consiliului L., având în vedere că se contestă o dispoziție a Primarului. La solicitarea instanței se arată că Primăria este reprezentată prin P., însă Primăria nu are capacitate juridică, este denumirea unei structuri funcționale, conform Legii nr. 215. Cu privire la soluția dată de prima instanță, aceasta nemulțumește apelanții, în sensul că prin aceasta s-au anulat două dispoziții, deși, ca și capăt de cerere s-a solicitat anularea doar a unei dispoziții nr. 716/2011. A fost anulată inclusiv dispoziția dată în anul 2009, prin care s-a reconsiderat situația imobilelor ce puteau fi restituite în natură. Cu privire la ambele dispoziții, există doar o mențiune într-unul din capetele subsidiare ale cererii. În concluzie nu există un capăt de cerere distinct împotriva dispoziției din anul 859/2009, având în vedere tardivitatea unei asemenea cereri. Această dispoziție cu nr. 859/2009 a fost comunicată implicit reclamantei. La solicitarea instanței se arată că, raportat la temeiul juridic al acesteia, și la susținerile că apelanții-instituții publice, nu puteau să-și revoce propria dispoziție, se impuneau de lege două situații, respectiv depunerea în termen a cererii de acordare de despăgubiri și posibilitatea Comisiei centrale de a soluționa Notificarea, prin restituire. Dl. V. nu a respectat procedura impusă de lege. Prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.
Reprezentantul pârâtului-apelant V. A. solicită instanței admiterea excepției tardivității precizării de acțiune conform dispozițiilor Î.C.C.J. București privind completarea și modificarea acțiunii. Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, urmând a se disjunge această precizare și a se judeca separat pe calea dreptului comun, unde urmează a se invoca natura juridică a imobilului, o eventuală expertiză. Cu privire la prima instanță, aceasta s-a pronunțat pe cererea inițială, nu pe precizare, motivat de faptul că s-a pronunțat pe excepție, privind capacitatea Primăriei de a anula propriile decizii. Dacă s-ar considera că este tardivă precizarea de acțiune, având în vedere că prima instanță nici nu s-a pronunțat pe aceasta, înseamnă că precizarea depusă schimbă în tot sensul acțiunii inițiale, fiind contradictorie. Astfel, fie se susține anularea deciziei ori nulitatea deciziei, având la bază o cauză de nulitate, care nu a fost solicitată, așa cum a fost susținut prin întâmpinările depuse. Precizarea a fost depusă după 6 luni, la al cincilea sau al șaselea termen. Reclamanta a formulat o precizare prin care a modificat cererea inițială, nu a completat-o.
Reprezentanta reclamantei-intimate învederează că referitor la excepția tardivității precizării, potrivit art. 132-134 c.pr.civ. primul termen de judecată este cel la care părțile pot pune concluzii. La primele 3 termene de judecată, nu au fost prezente toate părțile și nu s-au putut pune concluzii. La al patrulea termen s-a făcut precizarea de acțiune, prin care nu s-a schimbat fondul petitelor, ci doar forma acestora, respectiv s-a inversat numerotarea acestora. Ceea ce s-a solicitat în acțiunea introductivă și a format punctul 2 al acesteia, în precizarea devenit punctul 1. Oricum s-a solicitat anularea tuturor dispozițiilor emise. Temeiul de drept inițial a fost modificat. Inițial temeiul de drept a fost pe legea contenciosului administrativ. P. dispoziția din anul 2003 s-au dispus despăgubiri materiale și nu restituirea în natură. S-a dat mai mult decât s-a cerut, solicitându-se extravilan și s-a retrocedându-se intravilan – construcții.
Cu privire la cele două apeluri se solicită, respingerea acestora. În ceea ce privește susținerile pe excepția de tardivitate, la termenul din 08.03.2012, prima instanță, s-a pronunțat, acesta fiind motivul pentru care prin sentință nu s-a mai făcut vorbire despre excepție. Pe acest aspect există autoritate de lucru judecat, având în vedere că părțile nu au contestat încheierea. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată pentru primele două instanțe și cu acordarea cheltuielilor de transport pentru ședința publică de astăzi.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. Sentința civilă nr. 1239 din 26.04.2012 pronunțată în dosarul_, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația Handicapaților F. L., în contradictoriu cu pârâții Primăria M. L. prin P., C. L. al M. L. prin Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Instituția P. Județului T. prin P. și V. A.. A dispus anularea Dispozițiilor cu nr. 859/9.04.2009 și, respectiv, cu nr. 716/21.07.2011 emise de Primarul M. L. în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării, respingând în rest pretențiile petiționarei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 22.08.2011, reclamanta Asociația Handicapaților F. L. a chemat în judecată pârâții Primăria M. L. prin P., C. L. al M. L. prin Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 reprezentată prin P., Instituția P. Județului T., prin P. și V. A., formulând contestație împotriva Dispoziției nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a dispoziției nr. 859/09.04.2009 emisă de Primarul M. L. privind restituirea în natura a imobilului construcție și teren situat în municipiul L., ., solicitând admiterea contestației împotriva Dispoziției nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a dispoziției nr. 859/09.04.2009 emisă de Primarul M. L. privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren situat în municipiul L., .; anularea Dispoziției nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a dispoziției nr. 859/09.04.2009 emisă de Primarul M. L. și implicit anularea dispoziției nr. 859/09.04.2009 emisă de Primarul M. L.;
Reclamanta a solicitat să se constate că în mod greșit imobilul s-a retrocedat pârâtului V. A. acesta nefiind proprietarul de drept al imobilului sus menționat, să se constate că reclamanta a construit corpul de clădire numit „pavilion cazare” și a efectuat lucrări structurale și adăugire la imobilul inițial sus menționat, precum și să se dispună intabularea imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit de către reclamantă în favoarea acesteia.
În cazul în care se va considera neîntemeiată cererea de anulare a Dispozițiilor nr. 716/21.07.2011 și implicit a Dispoziției 859/09.04.2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului V. A. la restituirea către reclamantă a sumei totale ce reprezintă investițiile efectuate - sume ce se vor detalia ulterior, actualizată cu rata inflației și dobânzile legale aferente acestei sume, de la data prezentei și până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecata.
În motivare, s-a învederat că prin Decizia nr. 2539 din 29 mai 1991 a Primăriei M. L., le-a fost atribuit în administrare imobilul identificat în CF 7919 Lugojul Român nr. top. 1947-1948, situat în L., . (actualmente .). De la data atribuirii și până în prezent, imobilul a fost folosit de către Asociația Handicapaților F. L. prin societatea înființată de către aceasta - .. - societatea funcționând ca Centru de protezare și reeducare funcțională al Asociației Handicapaților F. L..
Până în anul 1991 proprietarul clădirii și al terenului a fost Statul Român, clădirea fiind în administrarea 1GCL L. (actualmente „Meridian 2”), iar până în 1982 imobilul a funcționat ca Scoală și casă de odihnă a Liceului Coriolan B. L., anterior proprietarul acesteia fiind familia B., casa fiind cunoscută în oraș anterior preluării de către stat ca și „casa de vară a familiei B.”. În anul 1987 imobilul a fost propus spre demolare fiind cuprinsă în decretul de demolare nr. 300/1987.
Potrivit „explicației stării tehnice a imobilului” efectuată de S.C. Conprest S.A. (anexată prezentei) în urma expertizării imobilului efectuată după atribuirea acestuia de către Primărie a rezultat o valoare de inventar a clădirii inițiale (corp A) de 750.000 lei, iar valoarea reparațiilor minime necesare pentru funcționalitatea clădirii fiind de 827.861 lei din care 214.522 lei reprezentând reparații la instalațiile sanitare și electrice.
În anii 1995 -1998 construcția inițială s-a extins corpul de clădire A cu următoarele corpuri de clădire notate pe planul de Urbanism anexă la „Certificatul de Urbanism nr. 34/1998 și anume: - o construcție de 75,00 mp. (12,5 m x 6,00 m) notat pe planul de Urbanism anexă la Certificatul de Urbanism nr.34/1998 ca „extindere propusă”
- cu o construcție de 39,13 mp (8,6 m x 4,55) și de 30,94 mp. (6,8 m x 4,55 m) corp B; - cu o construcție începută în anul 1995 în baza Autorizației de construcție 276/1995 cu o suprafață de 144 mp. (12 m x 12 m) notat pe planul de Urbanism anexă la Certificatul de Urbanism nr.34/1998 ca „Pavilion cazare în construcție” corp C;
Reclamanta a concluzionat că construcțiile efectuate de reclamant sunt în suprafață totală de 289,04 mp, iar construcția inițială veche de 226,665 mp., rezultând că a fost schimbat profilul imobilului în proporție de aproximativ 60%. Or, potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 și 2 din L. 10/2001, în acest caz, „(...) persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică (...), măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.”.
S-a arătat că în anul 2009 Primarul M. L. a emis Dispoziția nr. 859/09.04.2009 dispunând restituirea în natură a imobilului către pârâtul V. A. în temeiul: - art. 1, alin. (1). art. 2, alin. (1) lit. f)., art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 7, alin. (1), art. 10 alin. (2)s art. 16, art. 21 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor Metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; - art. V alin. (1) al Titlului I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției; - art. 63 alin. (1) lit. e și art. 68 alin. (1), din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a subliniat că instituția publică nu a specificat însă numărul topografic al imobilului ce urmează a fi restituit și fără a ține cont de investițiile efectuate de către reclamantă, de schimbarea profilului structural al imobilului cât și cu efectuarea unor noi construcții ce schimbă cu peste 60% profilul imobilului inițial, urmata apoi de Dispoziția 716/21.07.2011.
S-a precizat că Asociația, pe parcursul acestor 20 de ani, din 1991 până în prezent, a investit următoarele sume de bani: - 1.144.915,23 lei (65.000 D. + 2.450 D.) pentru renovarea imobilului. Suma obținută prin finanțarea Deutscher Caritasverhand Freiburg a proiectului „Protezele modulare o șansă pentru persoanele cu amputații din România”, având valoarea totală 200.000 D.. În martie 1993, după dotarea cu utilaje, Centrul Handilug a început să funcționeze, fiind primul Centru din România dotat și specializat în această tehnică, ajutând sute de persoane cu amputații din România. În cursul anului 1995, A.H.F. a investit suma de 55.732.366 lei (133.000 FFr) pentru un pavilion de cazare a persoanelor care vin din alte localități pentru a fi protezate și a face recuperare la Centrul Handilug, prin finanțarea „Project Roumanie, Franța”. În anul 1998, A.H.F a investit_ lei (135.000 D.) pentru extinderea atelierului de proteze HANDILUG și_ iei (27.000 D.) pentru refacere acoperiș clădire veche, finanțat de Deutscher Caritasverband Freiburg prin Federația Caritas Timișoara. P. acest proiect s-a construit un corp nou de clădire, lipit în stânga celui existent, cu dimensiunea de 6,00x12,50 m, s-a recompartimentat și renovat spațiul existent, s-a refăcut acoperișul clădirii vechi. În anul 2003, a fost investita suma de_ lei (5,766 euro) pentru lucrări de renovare a celor două imobile (pavilion cazare +Centru proteze), respectiv refacere podele +- tavane înlocuire uși + renovare grup sanitar + zugrăveli interioare de pe . de Johantter Unfall Hilfe Germania. În anul 2004, a fost investită suma de 63.284.593 lei pentru achiziția unui cazan de încălzire centrala pe lemne și refacerea instalației de încălzire pentru pavilionul central (corpul de clădire A - inițial) + pavilion cazare (centrala termică se află în pavilionul de cazare - corp C).
Având în vedere investițiile făcute de Asociația Handicapaților F. L. din anul 1990 pană în anul 2011 pentru amenajarea, extinderea, dotarea și renovarea Centrului HANDILUG - autorizat ca Unitate Protejată de către Ministerul Muncii – reclamanta a solicitat admiterea contestației/acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâții Primăria M. L., reprezentată de P., C. L. al M. L., reprezentat de P., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. L. și a Consiliului L. al M. L., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestației formulată, ca fiind neîntemeiată și menținerea în tot a Dispoziției nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a Dispoziției nr. 859/09.04.2009.
În motivare, s-a precizat că se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. L. raportat la prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, modificată și completată, legea administrației publice locale, care nu dispune că, consiliile locale sunt persoane juridice de drept public, ce implică și capacitate juridică deplină, de drept privat.
C. local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia și nu sunt capete de cerere cu implicații patrimoniale.
Pârâții au concluzionat că este vorba despre o capacitate juridică restrânsă, adică un subiect de drept care poate face acte de autoritate, poate sta în litigiile determinate de aceste acte, dar nu poate încheia acte juridice civile și nu poate sta în justiție în litigiile care privesc actele juridice civile.
Pârâții au considerat că se impune a se reține și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. L., deoarece potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, art. 77, primăria este doar o denumire a unei structuri funcționale, cu activitate permanentă, ce este formată din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, astfel că aceasta nu are personalitate juridică și prin urmare, nici calitate procesuală activă sau pasivă, în nici o situație.
De asemenea, s-a considerat că emiterea dispoziției atacate a fost făcută cu respectarea prevederilor legale în vigoare și astfel se impune respingerea contestației.
În motivare s-a precizat că prin notificarea judiciară înregistrată la Biroul executor Judecătoresc B. N. T. sub nr. 525 din 08.1 1.2001, comunicată spre soluționare instituției și înregistrată sub nr. 27.416 din 12.1 1.2001, având ca obiect „restituirea în natură a imobilului situat în municipiul L., .”, înscris în C.F. nr. 4001 L.R., imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 de către d-nul V. A., a fost constituit la instituție Dosarul administrativ nr. 393/2001.
Ținând cont de calitatea de moștenitor a solicitantului, dovedită prin Certificat de calitate de moștenitor nr. 149/08.04.2003, eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociați „R.” în Dosarul nr. 188/2003, luând în considerare faptul că imobilul revendicat a rămas înscris în CF nr. 4001 L.R. în proprietatea Statului Român, asupra acestuia fiind înscris dreptul de administrare operativă asupra construcțiilor al Asociației Handicapaților fizic „Handilug" iar asupra terenului fiind înscris dreptul de folosință al acestei asociații, asociație care își desfășoară activitatea în imobilul revendicat și ținând cont de afectațiunea acestuia, potrivit art. 1.6 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluționării dosarului, s-a procedat la emiterea Dispoziției Primarului M. L. nr. 1164 din 09.06.2003, act administrativ acceptat de notificator.
Pârâții au învederat că având în vedere faptul că în contextul noului ambient legislativ Dispoziția Primarului M. L. nu-și mai avea aplicabilitate s-a impus resoluționarea dosarului administrativ, în vederea conferirii beneficiului legii, potrivit noilor reglementări legale în vigoare astfel că, în urma reanalizării dosarului administrativ, în cadrul Comisiei interne de analiză a notificărilor judiciare. a fost emisă Dispoziția Primarului M. L. nr. 859/09.04.2009 privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren intravilan în suprafață totală de 7419 m.p., situat în municipiul L., ., act administrativ ce nu a fost contestat, mai mult acesta producându-și în parte efectele în ceea ce privește suprafața de 6654 m.p. teren intravilan și construcția evidențiată în C.F, nr. 4001 L.R. sub același topografic, cu descrierea „casa nr.1105”, asupra căruia a fost înscris în evidențele cadastrale dreptul de proprietate al beneficiarului Dispoziției, în cotă de 1/1, așa cum a fost acesta reconstituit.
Ulterior, beneficiarul Dispoziției, datorită unor identificări greșite a terenului aferent imobilului restituit, nu a reușit să procedeze la înscrierea actului administrativ în evidențele cadastrale, pentru suprafața de 765 m.p., identificată ca fiind situată în intravilan, dar în realitate aceasta este situată în extravilanul municipiului, fapt ce a condus la imposibilitatea preluării de către acesta a posesiei imobilului astfel restituit.
S-a precizat că având în vedere aceste aspecte, s-a întocmit o lucrare denumită Documentație de identificare executate, la cererea pârâtului V. A. și pe cheltuiala acestuia, iar Comisia internă de analiză a notificărilor judiciare a procedat la reanalizarea situației faptice a imobilului în cauză și luând în calcul că din suprafața totală de_ m.p. teren fostă proprietate a antecesorului notificatorului, înscrisă în Cartea Funciară nr. 4001 L.R., imobil situat în municipiul L., ., aparține Intravilanului municipiului L. terenul în suprafață de 6654 m.p. având nr. top. 1945-1946, pe care este edificată construcția cu descrierea „casa cu nr. conscr. 1105”, imobil ce a fost restituit prin Dispoziția nr. 859/2009 și asupra căruia a fost înscris dreptul de proprietate al notificatorului în cotă de 1/1, iar suprafața de_ m.p. ce aparține nr. top. 5780 și suprafața de 4748 m.p, ce aparține nr. top. 5781 se află în extravilanul municipiului L. s-a hotărât trimiterea spre soluționare a acestor aspecte Comisiei de aplicare a prevederilor Legii fondului Funciar.
La emiterea noii dispoziții s-a ținut cont de investițiile aduse de către Asociația Handicapaților F. L., imobilului-construcție, transmise prin adresa nr. 46/21.03.2011, înregistrată la Primăria M. L. sub nr._/22.03.2011, calificate ca fiind îmbunătățiri necesare și utile, potrivit celor prevăzute în partea 33 ind. 1 din Normele Metodologice din 2007, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel că s-a modificat art. 2 al dispoziției cu mențiunea următoare: ,,Art. 2 - Se constată că pe terenul înscris în C.F. nr.400l L.R. sub nr. top. 1945-1946 a fost edificată o construcție nouă cu regim de înălțime parter proprietate a Asociației Handicapaților F.-L., construcție ce nu a fost înscrisă în evidențele cadastrale.”.
Pârâții au concluzionat că având în vedere cele expuse mai sus nu se înțelege care este nemulțumirea reclamantei față de emiterea Dispoziției nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a Dispoziției nr. 859/09.04.2009 și mai mult reclamanta nu invocă în conținutul contestației nici un motiv de nulitate astfel că se impune respingerea contestației ca neîntemeiată.
Referitor la capetele de cerere 4, 5 și 6, pârâții au solicitat instanței să constate că instituția nu are calitate procesuală pasivă deoarece pârâtul V. A. este proprietar tabular pe acest imobil.
Cu privire la solicitarea reclamantei de anulare și a Dispoziției nr. 859/09.04.2009, s-a solicitat a fi respinsă ca tardiv formulată având în vedere data la care a fost emisă și comunicată reclamantei și data formulării prezentei contestații.
Reclamanta Asociația Handicapaților F. L. a formulat precizare de acțiune, solicitând constatarea nulității absolute (de drept comun) a prevederilor punct 1 art. 1 și punct IV art. 4 din Dispoziția nr. 716/21.07.2011 de modificare și completare a dispoziției nr. 859/09.04.2009 emisă de Primarul M. L. privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren situat în municipiul L., ., și implicit a Procesului-verbal de predare-primire ce s-a încheiat sau se va încheia potrivit punct 1 art. l alin. 3 din Dispoziția sus menționată, ca fiind dat cu încălcarea prevederilor legale. Prima instanță a solicitat și să se constate că reclamanta a construit corpul de clădire numit „pavilion cazare” și să se dispună intabularea imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit de către reclamantă în favoarea acesteia (cuprins în art. 2 și art. 3, să se dispună dezmembrarea acestui teren din terenul total de 6654 mp, cât și notarea unui drept de servitute de trecere cu pasul și cu auto în favoarea parcelei pe care este situată această construcție asupra terenului înscris în CF_ L., ce se va dezmembra din nr. top 1945-1946 în condițiile art. 616, art. 619 Cod civ.; să se constate că reclamanta a efectuat lucrări structurale și adăugire la imobilul inițial ce face obiectul punct I art. l din Dispoziția nr. 716/21.07.2011; să se constate că în mod greșit imobilul descris la punct 1 art. l din Dispoziția nr. 716/21.07.2011 s-a retrocedat pârâtului V. A. prin încălcarea prevederilor legale din L. 10/2001; să se constate că patrimoniul reclamantei s-a micșorat cu o valoare echivalentă ca mărime și care se regăsește în patrimoniul pârâtului 4, ca efect al retrocedării în natură a imobilului potrivit Dispoziției nr. 716/21.07.2011 - îmbogățirea fără justă cauză; în cazul în care se consideră neîntemeiată cererea de constatare a nulității absolute a prevederilor punct I art. l și punct IV art. 4 din Dispoziția nr. 716/21.07.2011 și implicit a art. 1 și art. 5 din Dispoziția 859/09.04.2009 au solicitat obligarea pârâtului V. A. la restituirea către reclamantă a sumei totale ce reprezintă investițiile efectuate - sume ce le va detalia ulterior, actualizată cu rata inflației și dobânzile legale aferente acestei sume, de la data prezentei și până la restituirea efectivă. S-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul 4 - V. A. - a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Mun. L., ., înscris în CF 4001 LR potrivit prevederilor L. 10/2001 prin notificare judiciară 525/2001 depusă la BLJ B. N. T. ce a fost înregistrat sub nr. 27.416 din 12.11.2001 și format obiectul dosarului administrativ nr. 393/2001 al pârâtei Primăria M. L..
De asemenea, reclamanta a învederat că pârâta 1 și 2, soluționând dosarul administrativ 393/2001, a emis Dispoziția nr. 1164 din 09.06.2003 - act administrativ necontestat de beneficiar respectiv de pârâtul 4 - V. A. -, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus menționat și s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul « casa cu destinația de locuință și terenul aferent, situat în L., . » - ținând cont probabil de modificările structurale și adăugirile efectuate de către reclamantă cât și investițiile efectuate de către aceasta la imobilul sus menționat.
În al treilea rând, ulterior, în anul 2009, s-a resolutionat dosarul administrativ 393/2001, și s-a dispus restituirea în natură a imobilului ce face obiectul prezentei cauze, sens în care s-a emis Dispoziția nr. 859 din 09.04.2009 urmată de modificările aduse acesteia prin Dispoziția 716 din 20.07.2011. Astfel, în măsura în care justifica interes și un drept propriu, terțele persoane, cum este și cazul reclamantei, pot contesta insa deciziile/dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulității și anume în procedura prevăzută prin Codul de procedura civila. Or, potrivit procedurii de drept comun, acțiunile în constatarea nulității unui act civil, sunt date, ca regula generala, în competenta materiala a judecătoriilor, respectiv Judecătoria L. ca instanță de fond. Dar, având în vedere valoarea lucrărilor de extindere de aproximativ 114.725 EUR, consideră că instanța competentă potrivit art. 2 punct 1 Cod proc.civ. este Tribunalul T. ca instanță de fond.
Reclamanta a mai arătat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului construcție și teren aferent în cauza fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv edificarea unei construcții noi autorizate, pentru care masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Reclamanta nu a adus imobilului inițial doar reparații și consolidări, ci și lucrări de adăugire care se circumscriu ipotezei art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel, prin transformările survenite, în raport cu forma inițiala, au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele materiale ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurata existenta la data preluării.
Între anii 1995-1998, construcția inițială s-a extins - corpul de clădire notat cu « A » cu următoarele corpuri de clădire notate pe planul de Urbanism anexă la Certificatul de Urbanism nr. 34/1998, și anume: - o construcție de 75,00 mp (12,5 m x 6,00 m) notat pe planul de Urbanism anexă la Certificatul de Urbanism nr. 34/1998 ca „extindere propusă” - cu o construcție de 39.13 mp (8,6 m x 4,55) și de 30,94 mp. (6,8 x 4,55 m) corp B; - cu o construcție începută în anul 1995 în baza Autorizației de construcție 276/1995 cu o suprafață de 144 mp. (12 m x 12 m) notat pe planul de urbanism anexă la Certificatul de Urbanism nr. 34/1998 ca „Pavilion cazare în construcție” corp C.
Potrivit punct 10.1. din Normele metodologice de aplicare a L. 10/2001, „Ipoteza restituirii în natura a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber are scopul de a limita restituirea în natura numai la acele suprafețe de terenuri care nu sunt ocupate de noi construcții (…)”.
În al patrulea rând reclamanta a precizat că la soluționarea dosarului administrativ 393/2001 s-a ținut cont de calitatea de moștenitor a pârâtului 4 - V. A. -, dovedită prin «certificat de calitate de moștenitor nr. 149/08.04.2003, eliberat de BNP Asociați R. în dos. 188/2003 ». Or, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se arată că « legiuitorul a lăsat, iîntr-o prima faza, aceasta analiza și calificare (a calității de moștenitor) la aprecierea unității deținătoare sau a entității investite cu soluționarea notificării. în cazul în care se depune „certificat de calitate” emis de un notar public, potrivit legii, entitatea investita va soluționa notificarea și pe baza acestuia. ». Se solicită a se observa că în cazul Legii nr. 10/2001, potrivit punct 4.5 și punct 4.6 din Normele metodologice de aplicare a legii, termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării și este cel rezultat în urma prelungirii termenului inițial prevăzut de art. 22 alin. (1), respectiv 12 luni de la . respectivei legi (6 + 3 + 3 = 12 luni), deci pana la 14 februarie 2002.
Având în vedere ca textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanti, per a contrario, rezulta ca succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, astfel, în prezenta cauză s-a depășit termenul legal de opțiune succesorală, certificatul de calitate de moștenitor al pârâtului 4 - V. A. - datând din 8 aprilie 2003 mult peste limita prevăzută de art. 22 alin. 1 din L. 10/2001.
S-a mai învederat că din actele depuse în probatoriu, rezultă că imobilul ce face obiectul prezentei cauze era într-o stare avansată de degradare, fiind propusă spre demolare, astfel, reclamanta a fost nevoită să efectueze lucrări de consolidare pentru a permite folosința normală imobilului. Astfel, reclamanta, pe parcursul acestor 20 de ani, din 1991 până la data introducerii acțiunii, a efectuat lucrări structurale și adăugire la imobilul inițial ce a avut destinația de locuință/casă de vacanță în momentul preluării de către stat, transformat de către reclamantă în momentul atribuirii acestui imobil în baza Deciziei nr. 2539 din 29 mai 1991 a Primăriei M. L. în centru protezare (atelier protezare) constând în: - 1._ lei vechi (65.000 D. + 2.450 D.) pentru renovarea imobilului; -_ lei vechi (135.000 D.) pentru extinderea atelierului de protezare; -_ lei vechi (27.000 D.) pentru refacere acoperiș clădire veche,
Aceste investiții fiind estimate la aproximativ 114.725 EUR, urmând ca prin expertiză să se calculeze valoarea acestor lucrări după denominare.
Reclamanta a precizat că lucrările efectuate de reclamantă la imobilului actualmente proprietatea pârâtului 4 reprezintă lucrări de renovare și extindere a corpului de clădire inițial existent în anul 1953 în momentul preluării de către Statul Român prin HCM 308/01.02.1953, lucrări efectuate în perioada 1991 - 1998 acestea s-au făcut înainte ca Primăria, prin dispozițiile a căror anulare o cer pârâții, a retrocedat imobilul către pârâtul 4, aceste lucrări s-au efectuat cu acordul Primăriei, lucrările fiind de natură a spori gradul de confort și valoare al construcției căreia i s-a schimbat destinația, din aceea de casă de vacanță/locuință, avută inițial, în centru protezare.
În urma acestor lucrări, patrimoniul pârâtului (actualul proprietar) a fost mărit pe seama patrimoniului reclamantei. Astfel, patrimoniul reclamantei s-a micșorat cu o valoare echivalentă ca mărime și care se regăsește în patrimoniul pârâtului, ca efect al retrocedării în natură a imobilului potrivit dispozițiilor mai sus indicate.
Întrucât Dispoziția de retrocedare a imobilului poate constitui un temei pentru mărirea unui patrimoniu, cum este cazul în prezenta speță, și, deoarece s-a creat un dezechilibru patrimonial, solicită să se constate ca temeinic dreptul la acțiune al reclamantei care și-a micșorat patrimoniul, împotriva celui care și l-a mărit, prin simplul fapt al restituirii nemișcătorului - potrivit art. 997 C. civ. (vechiul Cod civil, acțiunea fiind depusă la data de 24.08.2011, anterior intrării în vigoare a noului Cod civ.).
Având în vedere investițiile făcute de Asociația Handicapaților F. L. din anul 1990 până în anul 2011 pentru amenajarea, extinderea, dotarea și renovarea Centrului de protezare HANDILUG - autorizat ca Unitate Protejată de către Ministerul Muncii - cât și nerespectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost detaliate, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
Pârâtul V. A., a formulat întâmpinare față de precizarea de acțiune depusă la termenul din 09.01.2012 de reclamanta Asociația Handicapaților F. L., solicitând respingerea precizării de acțiune ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în acest ciclu procesual.
În motivare pârâtul a învederat că a înțeles să invoce în temeiul dispozițiilor art. 103/1 din codul de procedură civilă - excepția tardivității de a modifica/completa acțiunea introductivă, iar pe cale de consecință a solicitat să se constate tardivitatea demersului procesual formulat în cauză de către reclamantă, respectiv decăderea acesteia din dreptul de a mai modifica/completa cererea introductivă la acest termen de judecată. Astfel, s-a precizat că reclamanta a înțeles să-și modifice acțiunea introductivă la al patrulea termen de judecată, deși legiuitorul dispune în mod imperativ conform dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, faptul că reclamantul își poate întregi sau modifica cererea introductivă la prima zi de înfățișare. Inițial s-a formulat contestație împotriva deciziei de restituire și doar după ce acesta a invocat o . excepții, reclamanta și-a modificat acțiunea.
Din conținutul cererii formulate, pârâtul a învederat că se solicită constatarea nulității absolute a dispoziției primarului. În acest context pârâtul a solicitat primei instanțe să pună în vedere reclamantei să precizeze în mod concret temeiul de drept al acțiunii și cauza de nulitate pentru care se solicită anularea dispoziției amintite mai sus.
Având în vedere cele precizate, pârâtul a considerat că se impune ca reclamanta să timbreze la valoarea obiectului litigiului, având în vedere că se solicită nulitatea absolută a unui act.
Dacă se va trece peste excepțiile invocate, pârâtul a solicitat a se avea în vedere cele menționate în întâmpinarea depusă la termenul din 07.11.2011, prin care s-a invocat și necompetența instanței de a soluționa capetele de cerere 2-7 din prezenta precizare de acțiune, aceste petite trebuie disjunse, urmând să se trimită cauza instanței competente - în speță, Judecătoria L..
P. precizarea de acțiune, la petitele 4 și 5, reclamanta a înțeles să conteste dispoziția primarului, deși, așa cum s-a mai arătat, aceasta fiind terț, nu are calitate procesuală activă pentru a solicita acest lucru (în acest sens, solicită a se avea în vedere poziția scrisă depusă în instanță la termenul din 05.12.2011).
Pentru toate aceste motive, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că excepțiile invocate în apărare au fost rezolvate prin încheierea interlocutorie din data de 8 martie 2012, motiv pentru care instanța nu a mai revenit asupra lor.
În deliberare asupra incidentului procedural supus din oficiu dezbaterii contradictorii a părților, tribunalul a reținut că prin Dispoziția cu nr.1164/9.06.2003 emisă de Primarul M. L., în calitate de reprezentant al unității deținătoare, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent notificatului-pârât V. A., apreciindu-se că imobilul solicitat a fi retrocedat, situat administrativ în L., ., înscris în CF_ LR nr. top 5871 compus din casa și teren în suprafață de 4748 m.p. se subsuma a domeniului de aplicare a art.16 apartenent Legii cu nr. 10/2001 (în forma atunci în vigoare) și, ca atare, că nu putea fi restituit în natură.
Prima instanță a subliniat că dispoziția amintită a intrat în circuitul civil la data comunicării acesteia petiționarului-notificat, context în care nu mai putea fi revocată, singura posibilitate fiind cea a atacării ei cu contestație în condițiile de exigență ale art. 26 din Legea cu nr. 10/2001 (cale de care însă pârâtul V. A. nu a înțeles să uzeze). S-a reținut că singura dispoziție emisă în condițiile art. 25 din Legea cu nr. 10/2001 care poate fi revocată până la data înscrierii ei în cartea funciară se privește a fi cea prin care se dispune restituirea în natură a imobilului solicitat (concluzie ce se desprinde cu ușurință din interpretarea dispozițiilor art. 25 pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 și care spun că „După efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o.”). Ceea ce nu este însă cazul în speță, din moment ce prin dispoziția supra anunțată s-au propus măsuri reparatorii în echivalent. Detașându-se cu forța evidenței concluzia că pârâților - reprezentanți ai entității învestite cu soluționarea notificării nu le mai era îngăduit să revoce cea dintâi dispoziție prin alte ulterioare, chiar la insistențele notificatului-pârât V. A..
Prima instanță a reținut că în ceea ce privește imobilele ce se circumscriau sferei de aplicare a art. 16 din Legea cu nr. 10/2001, legiuitorul, prin art. 2 din Legea nr. 247/2005 (neîncorporat însă legii antemenționate), - evidențiază că „Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 21 decembrie 1989, republicata, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nevalorificate, pot fi atacate la secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se afla sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi” -, astfel legiuitorul a înțeles să le ofere o cale de atac specială, prin derogare de la imperativul art. 26 alin. 3 din deja anunțata Lege cu nr. 10/2001, prin care să solicite, în acord cu noul ambient legislativ (ce îngăduia retrocedarea în natură și a imobilelor din specia reglementată de art. 16 cu condiția respectării destinației acestora pe o perioadă de timp limitată între 3 și 5 ani) restituirea în natură a imobilelor, pentru care, anterior, se propusese acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, instituind însă și un termen de prescripție special de un an de la data intrării în vigoare a legii.
Cum pârâtul-notificat V. A. nu a înțeles să uzeze de calea de atac specială în termenul de prescripție impus de norma legală antecitată (și nici nu poate invoca necunoașterea legii) s-a reținut că a devenit îngăduită și chiar obligatorie concluzia că Dispoziția cu nr. 1164/9.06.2003 s-a consolidat definitiv, iar dispozițiile ulterioare, cu nr. 859/9.04.2009 și, respectiv, cu nr. 716/21.07.2011 emise de pârâți în anul 2009 și, respectiv, în anul 2011 de revocare a celei dintâi au fost reținute ca a fi nelegale.
Așa stând lucrurile, tribunalul a admis în parte demersul judiciar inițiat de petiționara Asociația Handicapaților F. L. și a dispus anularea Dispozițiilor cu nr. 859/9.04.2009 și, respectiv, cu nr. 716/21.07.2011 emise de Primarul M. L. în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării.
De asemenea, a respins însă în rest celelalte pretenții ale petiționarei. Și aceasta pentru că, urmare a primirii celui dintâi petit și a anulării dispozițiilor prin care se retrocedase în natură imobilul în discuție, acesta a revenit în patrimoniul statului. Tribunalul a mai reținut că petiționarei i-a fost atribuit terenul litigios tocmai în vederea edificării unor construcții, asupra cărora a dobândit un drept de administrare. Prima instanță a reținut că în context apare ca fiind redundant petitul vizând constatarea că reclamanta a edificat anumite construcții, de vreme ce terenul i-a fost atribuit tocmai în acest scop. Că este așa, rezultă cu îndestulătoare evidență din înscrisurile depuse în probațiune (a se vedea autorizația de construire cu nr. 276/2.08.1995 și urm., CF 9021 LR).
De altă parte, prima instanță a reținut că de altfel construcțiile edificate nu pot fi intabulate fără a se stabili regimul juridic al terenului aferent acestora (dacă se circumscrie domenialității publice ori private a statului ori a unității administrativ - teritoriale, în funcție de care poate solicita recunoașterea unui drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor și de folosință asupra terenului aferent). În speță însă petiționara a fixat cadrul procesual raportat la petitul inițial, împrocesând subiecții din Legea 10/2001, în contradictoriu cu care nu poate să-și valorifice pretențiile pendinte alegate, și care, deși au formulare prolixă, par a tinde la recunoașterea unui drept de superficie. Dar abstracție făcând de cele deja spuse, și încă un așa demers s-ar privi a fi și prematur câtă vreme proprietarul terenului nu a invocat principiul „superficio solo cedit”.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții V. A., C. L. al M. L. și Primăria M. L..
P. calea de atac promovată, pârâtul V. A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru a se pronunța pe fondul contestației.
În motivare a arătat că a invocat în fața instanței de fond excepția tardivității completării/modificării acțiunii introductive deoarece reclamanta și-a modificat cererea la al patrulea termen de judecată, dispozițiile art.132 C.pr.civ. fiind imperative.
Hotărârea primei instanțe este nelegală, având în vedere Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 (art. 24, 25 și 26 din Normă și din Legea nr. 10/2001), potrivit cărora nu poate fi confundată o dispoziție de restituire în natură cu o dispoziție de acordare de despăgubiri, aceasta din urmă fiind emisă în anul 2003, iar legislația în domeniu a fost modificată în anul 2005.
S-a arătat că, potrivit art. 16.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, „Vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale toate deciziile și dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubiri (...)”, iar în ceea ce privește predarea dosarelor, în speță, prin instrucțiunile P. T. – Biroul Județean pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 se face precizarea că nu vor fi comunicate dosarele în baza cărora s-au emis dispoziții privind oferte de despăgubiri făcute pentru imobilele ce făceau obiectul art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, a învederat că motivul reținerii la emitent a acestor dispoziții a fost tocmai acela de a da posibilitatea emitentului dispoziției să aplice prevederile imperative ale legii noi, în speță, principiul restituirii în natură, cu atât mai mult cu cât prin art. 16.16 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG 1095/2005, se prevede că „Dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, acesta din urmă stabilește că imobilul pentru care, prin decizie/dispoziție sau, după caz, prin ordin s-au consemnat/propus despăgubiri, este restituibil în natură, prin decizie motivată, potrivit art. 21 din titlul VII al Legii, Comisia Centrală va proceda la restituirea acestuia”.
A mai arătat, de asemenea, că potrivit art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică își poate revoca actul administrativ emis nelegal doar dacă acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât simplul fapt că dispoziția a fost comunicată contestatorului și înaintată către Prefectură nu echivalează cu ..
Pârâții Primăria M. L. și C. L. al M. L., au solicitat admiterea căii de atac și modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare, pârâții au învederat că instanța de fond în mod greșit a anulat Dispozițiile nr. 859/09.04.2009 și respectiv, nr. 716/21.07.2011, apreciind că atâta timp cât Dispoziția nr. 1164/09.06.2003 a intrat în circuitul civil, nu mai putea fi revocată, întrucât, potrivit principiilor de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, cuprinse în Normele metodologice de aplicare a acestei legi, reglementate prin H.G. nr. 250/2007, instituțiile vor avea în vedere respectarea prevalenței restituirii în natură.
Pârâții au mai arătat că din interpretarea dispozițiilor art. 16.1 și 16.16 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005 se desprinde ideea că, în situația în care nu ar fi procedat la revocarea primei dispoziții, aceasta ar fi fost revocată de către Comisia Centrală după transmiterea notificării către aceasta.
Totodată, au precizat că doar dacă pârâtul V. ar fi înțeles să conteste prima dispoziție emisă, iar instanța de fond ar fi menținut actul ca fiind temeinic și legal, ei nu ar mai fi putut proceda la revocarea acestuia pe cale administrativă.
Calea de atac a fost recalificată ca fiind apel în ședința publică din 19.02.2013 avându-se în vedere că reclamanta este terț față de dispozițiile a căror nulitate se invocă prin acțiunea de față, pe cale dreptului comun, precum și în raport de valoarea imobilului care este de 775.814,20 lei, potrivit înscrisului aflat la fila 269 a dosarului primei instanțe.
P. Decizia nr. 154/26.09.2013 Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de pârâții V. A., Primăria M. L. și C. L. al M. L., împotriva Sentinței civile nr. 1239/PI din 26.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta Asociația Handicapaților F. L. și cu Instituția P. Județului T., prin P., obligând pârâții apelanți să plătească reclamantei intimate Asociația Handicapaților F. L. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții V. A., Primăria M. L. și C. L. al M. L..
P. Decizia civilă nr.2117 din 10.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție a fost respinsă excepția nulității recursurilor, au fost admise recursurile pârâților V. A., Primăria M. L. și C. L. al M. L. împotriva Deciziei civile nr.154/2012 a Curții de apel Timișoara, a fost casată decizia menționată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.
În considerentele deciziei de casare, ÎCCJ a arătat că instanța de apel nu a dezbătut în nici un mod motivul invocat de pârâtul V. A. privind tardivitatea cererii completatoare, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, care face imposibil controlul judiciar de către instanța de recurs.
Având în vedere acest aspect s-a reținut critica inserată în motivarea recursului declarat de pârâtul V. A. privind necercetarea excepției tardivității cererii completatoare, cu consecința admiterii acestui recurs și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor. Pentru soluționarea unitară a cauzei a fost admis și celălalt recurs.
S-a mai menționat că în cazul în care se va considera că modificarea este în termen, se va verifica în ce măsură era necesară formularea contestației în temeiul art. II din legea 247/2005, raportat la faptul că legea 247/2005 permite Comisiei Centrale să propună restituirea în natură a imobilului, context în care se va analiza dacă bunul poate fi restituit și de unitatea deținătoare, urmând a se avea în vedere că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea unei dispoziții emise în procedura legii speciale nr. 10/2001 formulată de un terț, presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act, care, odată intrat în circuitul civil, devine un act juridic civil supus cazurilor și condițiilor de nulitate prevăzute de dreptul comun, iar nu a celor de revocare prevăzute de jurisdicția administrativă. P. urmare, pornind de la această premisă, instanțele sunt datoare să verifice, dacă la emiterea dispoziției au fost respectate dispozițiile legii speciale nr. 10/2001. In speță, reclamanta pretinde că a edificat un pavilion care a fost greșit restituit în natură, odată cu terenul. Pentru a se stabili dacă măsura restituirii în natură s-a realizat în mod legal, trebuie verificate condițiile impuse de art. 19 din legea 10/2001, care dispun că nu se pot restitui în natură construcțiile cărora, prin transformările suferite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări și/sau adăugări de corpuri noi pe orizontală. In raport de aceste dispoziții este necesar a se stabili regimul juridic actual al construcției, printr-o expertiză tehnică de specialitate și, în funcție de concluziile acesteia, să se verifice dacă reclamanta justifică, sau nu, un interes în promovarea acțiunii în nulitate, aceasta, bineînțeles, cu condiția ca, în măsura în care se va constata că motivul de apel necercetat, prioritar în analiză, raportat la aspectele procesuale pe care le pune în discuție, nu este fondat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ .
În cursul rejudecării apelurilor după casare nu s-a mai solicitat administrarea niciunei probe.
Deliberând asupra apelurilori, ca urmare a rejudecării după casare, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ. și a dispoz. art.315 alin.1 C.pr.civ. Curtea de apel constată următoarele:
P. Decizia nr.6962 din 14.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie conform art.315 alin.1 C.pr.civ. pentru instanța de apel, s-a dispus ca cercetarea excepției tardivității cererii completatoare formulate de reclamantă, aspect invocat în cererea de apel a pârâtului V. A..
Din acest punct de vedere, instanța constată că prin cererea inițială reclamanta a solicitat, printre altele, anularea dispoziției nr.716/2011 de modificare și completare a Dispoziției nr.859/2009 emisă de Primarul M. L. și, implicit, anularea Dispoziției nr.859/2009 emisă de Primarul M. L..
P. înscrisul numit „precizare de acțiune” depus la termenul de judecată din 9.01.2012, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute (de drept comun) a prevederilor pct.I art.I și punct IV art.4 din Dispoziția 716/2011 de modificare și completare a Dispoziției nr.859/2009 emisă de Primarul M. L. privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren situat în Municipiul L., . și, implicit, a procesului verbal de predare-primire ce s-a încheiat sau se va încheia.
Conform art.132 alin.1 rap. la art.134 C.pr.civ., cererea de întregire sau modificare a cererii de chemare în judecată poate fi făcută până la prima zi de înfățișare, adică acel termen la care părțile legal citate pot pune concluzii. În speță, prima zi de înfățișare a fost 7.11.2011. Așadar, precizarea de acțiune apare ca fiind tardiv formulată.
Însă, la termenul de judecată din 8.03.2012 prima instanță a pus în discuția părților din oficiu, aspectul privind revocarea de către Primarul M. L. a Dispoziției din 2003, precum și incidența dispoz. art.II din Legea nr.247/2005 neîncorporate Legii 10/2001, raportat la împrejurarea că imobilul a fost circumscris sferei de incidență a dispoz. art.16 din Legea 10/2001.
P. Sentința civilă nr.1239 din 26.04.2012, apelată, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația Handicapaților F. L. și a dispus anularea Dispozițiilor cu nr. 859/9.04.2009 și, respectiv, cu nr. 716/21.07.2011 emise de Primarul M. L. în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării, respingând în rest pretențiile petiționarei.
Se constată că prima instanță a admis în parte cererea reclamantei, în formularea inițială, având în vedere împrejurările de drept supuse dezbaterii contradictorii a părților, din oficiu. P. urmare, tardivitatea precizării de acțiune depuse de reclamantă nu a avut nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de tribunal, astfel încât acest motiv de apel apare ca fiind neîntemeiat.
Înalta Curte de Casție și Justiție a precizat că în cazul în care se va considera că modificarea este în termen, să se verifice în ce măsură era necesară formularea contestației în temeiul art. II din legea 247/2005, urmând a se avea în vedere că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea unei dispoziții emise în procedura legii speciale nr. 10/2001 formulată de un terț, presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act.
Curtea de apel constată că, deși modificarea de acțiune nu era în termen, avându-se în vedere, așa cum s-a arătat, că soluția tribunalului a admis în parte acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată inițial în baza dispozițiilor legale și aspectelor de drept puse în discuție din oficiu, este necesară verificarea sentinței din punctele de vedere stabilite de dispoziția de casare.
În ceea ce privește competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a propune restituirea în natură a imobilului, Curtea de apel constată că în mod legal a reținut tribunalul că aceasta nu înseamnă că primarul emitent al deciziei, după comunicarea acesteia către notificator, mai are posibilitatea să o revoce, legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se cenzura legalitatea acestei dispoziții conform art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005 (în prezent, conform art.17 din Legea nr.165/2013, Comisia Națională validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii). Dispoziția necontestată de titularul notificării conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sau de către prefect în cadrul controlului de legalitate devine definitivă și conferă notificatorului o „speranță legitimă”, respectiv „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, constând în dreptul de creanță cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură. Conform reglementării instituite prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, după comunicarea dispoziției împreună cu dosarul aferent notificării Comisiei Centrale de Despăgubiri numai aceasta din urmă putea cenzura dispoziția emisă de primar. Elementele dispoziției emise de primar prin care s-a stabilit calitatea notificatorului de proprietar al bunului notificat, caracterul abuziv al privării de proprietate, identificarea imobilului și compunerea acestuia la momentul preluării puteau fi supuse controlului de legalitate al prefectului conform Legii nr. 554/2004, caz în care procedura de transmitere a dosarului de despăgubiri către Secretariatul Comisiei Centrale se suspenda până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești (art. 16.9 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005).
Intrând în circuitul civil, revocarea ulterioară a Dispoziției nr.1164/2003 nu se mai putea realiza pe cale administrativă de către entitatea emitentă, iar emiterea unor noi dispoziții care să soluționeze aceeași notificare și pentru aceleași imobile, este nelegală. Natura actului este de act juridic civil, astfel încât putea fi supus cenzurii instanței judecãtorești sub aspectul condițiilor de valabilitate, în situația în care, se aprecia cã la emiterea lui au fost nesocotite dispoziții legale (în acest sens s-a pronunțat ÎCCJ prin dec. civ. 6723/2007, apreciind că referirea la Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și la împrejurarea cã în aplicarea noilor prevederi ale actului normativ, dispozițiile emise de primari trebuie transmise Comisiei Centrale nu îndreptãțește revocarea actului emis inițial).
În ceea ce privește verificarea împrejurării dacă la emiterea dispoziției au fost respectate dispozițiile legii speciale nr.10/2001, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, Curtea de apel constată că tocmai dispozițiile legale mai sus arătate nu au fost respectate prin emiterea dispozițiilor care fac obiectul judecății, acestea soluționând aceeași notificare deja rezolvată prin dispoziția din 2003, care însă nu a fost atacată în termenul prevăzut de lege de notificator. P. urmare au fost încălcate textele de lege care reglementează competențele instituțiilor în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii 10/2001, astfel încât în mod corect tribunalul a constatat că sunt nelegale din acest punct de vedere cele două dispoziții atacate.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică, iar apelurle formulate în cauză sunt nefondate și în baza art.296 C.pr.civ. urmează să le respingă.
În baza art.298 rap. la art.274 C.pr.civ. va obliga apelanții să plătească intimatei reclamante suma de 562,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul de avocat din primul dosar de apel (f.28) și cheltuielile de deplasare pentru apelul din al doilea ciclu procesual reprezentând contravaloarea benzinei pentru un drum dus-întors L.-Timișoara, ținând cont de distanța între cele două localități, de carburantul consumat conform prevederilor art.16 din anexa 1 a HG 1860/2006 (aplicabilă prin analogie în lipsa altor criterii legale de evaluare) și de contravaloarea unui litru de benzină conform bonului fiscal corespunzător atașat la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile formulate de apelanții pârâți V. A., domiciliat în Cluj-N., ., nr. 4, ., Primăria M. L. și C. L. al M. L., ambii cu sediul în L., Piața V. nr.4 în contradictoriu cu intimata reclamanta Asociația Handicapaților F. L., cu sediul în L., ., jud. T. și intimata pârâtă Instituția P. Județului T., prin P., cu sediul în Timișoara, ., nr. 17, jud. T. împotriva Sentinței civile nr. 1239/PI din 26.04.2012 pronunțată de Tribunalul T..
Obligă apelanții să plătească intimatei reclamante suma de 562,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
DR. L. L. A.-M. N.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. A.M.N. – 22.11.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 08.11.2013
Instanța de fond: Tribunalul T.: Judecător: A. A.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 1607/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
