Obligaţie de a face. Decizia nr. 1542/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1542/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 27.08.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1542/R
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta H. L.- S.- A. împotriva deciziei civile nr. 249/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați Orașul Buziaș, prin P., P. Orașului Buziaș, C. L. al Orașului Buziaș, V. V., D. I. I. și V. C., pentru obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă, pentru reclamanta recurentă, domnul avocat D. A., pârâta intimată V. C., atât în nume propriu, cât și în reprezentarea pârâților intimați Orașul Buziaș, prin P., P. Orașului Buziaș, C. L. al Orașului Buziaș, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că pârâții intimați Orașul Buziaș și C. L. al Orașului Buziaș au depus la dosar la data de 11.11.2013 întâmpinare, înscris căruia instanța îi conferă rolul unor concluzii scrise întrucât a fost depus cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c.
Reprezentanta pârâților intimați Orașul Buziaș, prin P., P. Orașului Buziaș, C. L. al Orașului Buziaș depune la dosar delegația.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, timbru judiciar de 0,15 lei, chitanța nr. 536/9.07.2013, în valoare de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat și mandatul poștal privind depunerea recursului.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a menținerii hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta pârâților intimați Orașul Buziaș, prin P., P. Orașului Buziaș, C. L. al Orașului Buziaș solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
P. sentința civilă nr. 2796/7.11.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta H. L. S. A. în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL BUZIAȘ P. P., C. L. AL ORAȘULUI BUZIAȘ, P. ORAȘULUI BUZIAȘ, V. V., D. I. I., V. C.; au fost obligați pârâții ORAȘUL BUZIAȘ P. P., C. L. AL ORAȘULUI BUZIAȘ să-și exprime acordul în vederea emiterii autorizației de demolare a punctului termic construit pe terenul reclamantei; a fost respinsă în rest pretențiile reclamantei.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 29.06.2010 la Tribunalul T., reclamanta H. L. S. A. în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL BUZIAȘ P. P., C. L. AL ORAȘULUI BUZIAȘ, P. ORAȘULUI BUZIAȘ, V. V., D. I. I. și V. C., a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună:
- în baza art. 8, alin.(1) și art.18, alin.(1) din Lg. nr. 554/2004, obligarea pârâtelor de rang 1 și 2 să-și dea acordul scris necesar în vederea obținerii autorizației de desființare(demolare) a punctului termic construit pe terenul proprietatea reclamantei H. L.-S.-A., situat în orașul Buziaș, P-ța V., nr.2, înscris în C.f. nr._ Buziaș, nr. top./cad.453, 452/2 de 1.338 m.p.;
- în baza art. 16,alin.(1) și art.18, alin.(3) din Lg.nr.554/2004, obligarea pârâților de rang 3,4,5 și 6, în solidar, la plata de daune morale în cuantum de 25.001 lei;
- În temeiul dis part. 274-276 cod procedură civilă obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului evidențiat în cartea funciară nr._ Buziaș, nr. top./cad.453,452/2. de 1.338 m.p.,casă și teren pe care se află o construcție veche, în stare avansată de degradare, ce actualmente este dezafectată și care a folosită ca punct termic, revendicată de orașul Buziaș, ce ocupă o suprafață de 217 m.p..
Deși a încercat să reglementeze situația acestei construcții, atât pe cale administrativă cât și pe cale judecătorească, cu pârâții de rang 1 și 2, a întâmpinat opoziția acestora ori a funcționarilor de la Primăria Buziaș.
A învederat că, urmare a demersurilor întreprinse până în prezent, la diverse autorități, a înțeles că această construcție a fost edificată de Statul Român, în perioada 1975-1976, fără autorizație de construcție, situație în care urmează ca aceasta să fie desființată deoarece reclamanta nu are nevoie de ea, îi este încălcată proprietatea și o lipsește de folosința terenului. În prezent, obiectivul este părăsit, ocupă fără drept o parte din terenul proprietatea sa, tot ce a fost de recuperat s-a dezafectat de către pârâții de rang 1 și 2, clădirea fiind lăsată fără întreținere și fără geamuri s-a degradat continuu, acoperișul este spart în mai multe locuri, se produc înfiltrații și inundații în interior, a căzut tencuiala de pe pereți, etc., degradări ce au fost constatate de specialiști care au întocmit documentații în acest sens, cu diverse ocazii.
A arătat că, pentru demolarea acestei clădiri, s-a mai judecat pe dreptul comun, în dos. nr._ al Judecătoriei Lugoj, demersul judiciar fiind respins de Tribunal în recurs pe motiv că anterior promovării cererii nu a obținut autorizația de demolare.
Față de Decizia. civilă. nr. 498/R din data de 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dos. nr._, la data de 01.07.2009, a înregistrat la Primăria orașului Buziaș cerere pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul întocmirii documentației tehnice necesare obținerii autorizației de desființare(demolare) a punctului termic construit pe terenul proprietatea sa, cerere ce a stat la baza emiterii, la data de 20.07.2009, a certificatului de urbanism nr.72.
După obținerea tuturor avizelor, persoana împuternicită s-a lovit de refuzul pârâților de rang 1 și 2 în a-și da acordul scris cu privire la demolarea clădirii, producându-i prejudicii materiale și morale însemnate, prin aceea că, pe de o parte a plătit mulți bani pentru obținerea avizelor care au necesitat diverse proceduri, mai ales la Agenția pentru Protecția Mediului, iar pe de altă parte, nu se poate bucura de proprietatea deplină a terenului ce dorește să o lase moștenire fiului său.
La data de 05.05.2010, i-a fost comunicată Hotărârea Consiliului L. orășenesc Buziaș, cu nr.796 din data de 29.04.2010, prin care era înștiințată de refuzul emiterii acordului de desființare(demolare) a clădirii.
În considerarea dispozițiilor art.7 din Lg.nr.554/2004, la data de 31.06.2010, reclamanta a arătat că s-a adresat cu o plângere prealabilă către pârâții de rang 1 și 2, prin care le solicită să revină asupra hotărârii luate și să-și dea acordul scris solicitat în vederea obținerii autorizației de desființare a clădirii, pentru ca, la data de 25.06.2010, autoritatea să îi comunice, cu adresa nr.8274 emisă la data de 18.06.2010, același răspuns de refuz emitere acord demolare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 44 din Constituția României; art.8 și 16 din Lg. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art.274-276 Cod.pr.civ.
P. Sentința civilă nr. 248/25.02.2011,Tribunalul T. a admis în parte acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, pârâții Oraș Buziaș și C. L. Buziaș au promovat recurs. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 1593/12 iunie 2012, a dispus admiterea recursului și a casat sentința recurată, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Lugoj, unde cauza a fost înregistrată sub același număr, la data de 12.07.2012.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța a reținut analizând înscrisurile de la dosar că terenul a fost dobândit de către reclamantă prin moștenire în anul 1998. Pe terenul aparținând reclamantei se află o construcție – punct termic. Conform expertizei tehnice judiciare efectuate în dosarul_ de dl. expert O. Z., clădirea punct termic este dezafectată, se află într-o stare avansată de degradare și poate fi demolată după obținerea autorizației de demolare.
P. decizia civilă nr. 498/R pronunțată în dosarul nr._, instanța a reținut că, deoarece la momentul edificării punctului termic, Statul Român era titularul dreptului de proprietate, acesta edificând construcția cu convingerea fermă că situația de carte funciară se va menține, potrivit art. 1909 C. civ., s-a prezumat calitatea sa de constructor de bună credință. Buna credință la momentul edificării s-a stabilit cu putere de lucru judecat nemaiputând fi supusă discuției, însă obligarea pârâtelor la exprimarea acordului în vederea demolării nu a intrat în puterea lucrului judecat, astfel cum susține pârâta prin întâmpinare, nefiind îndeplinte condițiile triplei identități, considerent pentru care a respins această excepție.
Din considerentele hotărârilor civile pronunțate în cauză reiese că pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra punctului termic.
Ulterior redobândirii terenului, la data de 01.07.2009, reclamanta a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism din care a rezultat că terenul este afectat de clădirea punct termic.
Potrivit art. 4 și 6 din Legea nr. 51/2006, „sistemele de utilități publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes și folosință publică și aparțin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietății publice sau private a acestora, după caz. Acestea se organizează și se administrează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind administrația publică locală, descentralizarea administrativă și financiară, dezvoltarea regională, finanțele publice locale și cu respectarea principiilor: responsabilității și legalității, protecției și conservării mediului natural și construit, asigurării igienei și sănătății populației și administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.” Din raportul de expertiză tehnică și declarația martorei audiată în cauză rezultă cu certitudine că imobilul-punct termic se află într-o stare avansată de degradare, inutilizabil de aproximativ 10 ani, astfel încât scopul pentru care a fost edificat inițial, nu mai poate fi atins. De asemenea, analizând dispoziția legală mai sus citată, menținerea acestei construcții fără minime măsuri de conservare nu este în concordanță cu principiul protecției și conservării mediului natural și construit, asigurării igienei și sănătății populației și administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale reglementat de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 51/2006.
Reclamanta a declanșat în anul 2008, odată cu sesizarea instanței de judecată, procedura de obținere a autorizației de demolare conform art. 2 din Legea nr. 50/1991 însă, deși a obținut avizele, acordurile și a întocmit documentația tehnică necesară, această autorizare nu a fost emisă.
Chiar dacă punctul termic a fost construit anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă iar pârâta Orașul Buziș a fost constructor de bună credință în sensul art. 494 Cod civil, totuși, existența punctului termic pe terenul aparținând reclamantei aduce atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului reclamantei.
Nu se contestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului, însă acest drept este afectat de un imobil ce era cuprins în reteaua de termoficare, fiind deci de utilitate publica, rețea care exista încă de la data la care reclamanta a dobândit imobilul. Împrejurarea că în curtea imobilului aparținând reclamantei există o construcție dezafectată, degradată constituie unul dintre motivele pentru care terenul respectiv nu poate fi folosit, ceea ce determină o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate.
Această restrângere, care afectează posibilitatea proprietarului de a dispune liber de bunul său și care determină o scădere a valorii de circulație a imobilului este permisă, atât de Constitutia României (art. 44 alin. 5 care prevede că, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricarei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității), cât și de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă cu condiția acordării unei juste despăgubiri. În contextul actual al legislației europene în materia drepturilor omului, nu se poate concepe ca proprietarul să fie privat de dreptul său de proprietate (chiar și numai sub aspectul limitării folosinței), fără a primi în schimb o justă despăgubire.
O măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. Privarea reclamantei de unul dintre atributele dreptului de proprietate asupra terenului în lipsa unei măsuri justificate de către pârâtă în vederea emiterii autorizației de demolare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei. În vederea soluționării situației litigioase dintre părți pârâta nu a oferit soluții tehnice, apte să justifice limitarea dreptului de proprietate al reclamantei.
În condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în vederea obținerii autorizației de demolare, iar funcționarea în condiții normale a punctului termic nu mai poate fi pusă în discuție, interesul public al comunității locale care nu mai beneficiază de rețeaua de termoficare nefiind afectat, instanța a apreciat că, în lipsa unui acord de voință exteriorizat de pârâtă cu privire la emiterea autorizației de demolare care să justifice limitarea dreptului de proprietate și suportarea unei sarcini disproporționale, acțiunea reclamantei privind obligarea pârâților de a-și exprima acordul în vederea obținerii autorizației de demolare este întemeiată în parte și a obligat pârâtul Orașul Buziaș prin primar și C. L. al Orașului Buziaș să-și exprime acordul în vederea emiterii autorizației de demolare a punctului termic construit pe terenul reclamantei.
Având în vedere dispozițiie Legii 51/2006 care recunosc competențe în administrarea și gestinarea infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale precum și cele ale Legii 50/1991 potrivit cu care autorizația de construire ( demolare ) constituie actul final de autoritate al administrației publice locale, instanța a respins pretențiile formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții P. Orașului Buziaș, V. V., D. I. și V. C. ca neîntemeiate.
În ceea ce privește petitul 2 al cererii de chemare în judecată, instanța, față de soluția pronunțată în cauză, aceea de respingere a acțiunii față de pârâții 3, 4, 5, și 6, pârâți față de care reclamanta a solicitat obligarea la plata daunelor morale în cuantum de_ lei, a respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței au declarat apel Orașul Buziaș și C. L. al Orașului Buziaș care au solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
P. decizia civilă nr. 249/3.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul T. a admis apelul pârâților și a schimbat sentința în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că pârâții au susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 494 partea finală C.p.c.
Pe de altă parte, au invocat că instanța de fond nu a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat. Aceasta prezumție îsi regăsește reglementarea în prevederile art.1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.2 C.civ. având în relația dintre părți, natura juridică a unei prezumții cu caracter absolut cu consecința ca nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Intimata H. L. S. A. ,prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat cu cheltuieli de judecată.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul a reținut că, prin sentința apelata, prima instanță a admis în parte acțiunea si a obligat pârâții apelanți sa își dea acordul în vederea emiterii autorizației de demolare a punctului termic construit pe terenul reclamantei intimate.
În considerente, instanța de fond a reținut că, deși exista o hotărâre irevocabilă prin care s-a constatat că pârâții apelanți au fost constructori de bună-credință la edificarea punctului termic în sensul art. 494 din vechiul Cod civil, totuși existenta acestui punct termic pe terenul aparținând reclamantei aduce atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului reclamantei intimate.
Tribunalul a apreciat ca prima instanță a dat o interpretare greșită puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești si a dispozițiilor legale incidente în speța, având în vedere următoarele argumente:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr._ reclamanta H. L. S. A. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Buziaș prin P. pentru ca instanța să constate ca pârâtul este constructor de rea-credință (pe terenul proprietatea reclamantei) al punctului termic, obligarea pârâtului sa emită autorizație de desființare totală a acestei clădiri si obligarea ca după demolare, pârâtul sa ridice toate materialele de construcție.
Judecătoria Lugoj prin Sentința civila nr.2060/2008, a admis acțiunea, însă Tribunalul T. prin Decizia civila 498/R/2009, irevocabilă a admis recursul pârâtului Orașul Buziaș și a modificat în tot sentința în sensul ca a respins acțiunea.
În motivarea acestei decizii, tribunalul a reținut cu putere de lucru judecat că pârâtul Orașul Buziaș a fost un constructor de bună-credință la data edificării acestei clădiri în sensul art. 494 din vechiul Cod civil.
În aceste împrejurări în care s-a constatat cu putere de lucru judecat ca pârâtul apelant a fost un constructor de bună-credință la data edificării acestui punct termic, este evident ca el nu mai poate fi obligat să dispună demolarea acestui punct.
Potrivit art. 494 alin.3 din vechiul Cod civil, dacă constructorul a fost de bună-credință (așa cum s-a constatat în speța de față cu putere de lucru judecat), proprietarul terenului nu mai poate sa solicite demolarea acelei construcții, ci are dreptul de a înapoia valoarea materialelor si prețul muncii sau de a plăti o suma de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
P. urmare, reclamanta intimata poate sa solicite numai contravaloarea dreptului de proprietate asupra clădirii prin accesiune cu despăgubiri pentru constructorul de buna credința.
Este în afara de orice îndoială ca dacă în speța de față s-ar dispune obligarea pârâtului apelant sa-și dea consimțământul la demolarea acestei clădiri, s-ar încălca puterea de lucru judecat statornicita prin Decizia nr.498/R/2009 a Tribunalului T..
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura dată, iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa, de o alta hotărâre.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect:
- un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu;
- un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul ca se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Așadar, prima instanță prin sentința apelată a nesocotit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Decizia nr.498/R/2009 prin care s-a statuat ca apelantul este constructor de bună-credință si că în consecință nu mai poate fi obligat sa-și dea consimțământul la demolarea construcției edificate pe terenul reclamantei intimate.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea acesteia în sensul menținerii hotărârii primei instanțe.
În motivare a invocat prezumția autorității de lucru judecat ca prezumție, mijloc de probă de natură a demonstra că irevocabil, prin decizia civilă nr. 1593/12.06.2012 (pag. 8 al. 3,4) Curtea de Apel Timișoara a statuat că nu există autoritate de lucru judecat între obiectul acestui litigiu și cel avut în vedere de tribunal la pronunțarea deciziei recurate.
Astfel, în prezentul litigiu nu s-a solicitat obligarea la ridicarea construcției, ci obligarea pârâtului la a-și da acordul în vederea demolării, întrucât reclamanta nu dorește să păstreze construcția.
În continuare, după ce s-a referit la litigiile anterioare purtate între părți și la situația de carte funciară a imobilului, a învederat că, în condițiile în care prin decizia civilă nr._ a Tribunalului T. acțiunea reclamantei a fost respinsă, ea nu produce efecte juridice pozitive pentru pârât, câtă vreme obiectul litigiului nu a fost constatarea bunei credințe, reținerea, în aceste condiții, a incidenței dispozițiilor art. 494 al. 3 C.civ. de către instanța de apel atrăgând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.p.c. fiind și străină de natura pricinii în sensul art. 304 pct. 7 C.p.c.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 C.p.c.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 al. 2 C.p.c.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în baza art. 306 al. 2 C.p.c., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.p.c., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Corespunde realității că, prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la a-și da acordul necesar în vederea obținerii autorizației de demolare a construcției edificate pe terenul său și că litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 498/R/2.04.2009 a avut un alt obiect, respectiv obligarea pârâților la demolarea aceluiași edificat.
Se observă însă că, prin menționata decizie, instanța a reținut irevocabil și cu caracter obligatoriu buna credință a pârâților la edificarea construcției și a dat efecte acestei atitudini subiective a pârâților prin prisma dispozițiilor art. 494 C.civ. cu consecința respingerii cererii de demolare formulată de reclamantă.
În aceste condiții, pronunțând decizia ce face obiect al prezentului recurs, instanța a reținut în mod corect efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu care, în litigiul anterior, s-a reținut că, fiind de bună credință, pârâții nu pot fi obligați să procedeze la demolarea construcției ai cărei proprietari sunt, opoziția lor la o manifestare contrară voinței lor fiind legală față de dispozițiile art. 494 al. 3 teza ultimă C.civ.
Este adevărat că prin decizia civilă nr. 1593/12.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția contencios administrativ și fiscal- invocată de recurentă în susținerea criticilor formulate, s-a reținut că între cele două pricini nu există identitatea de obiect cerută pentru existența autorității de lucru judecat (alături de cea vizând părțile și cauza) în sensul art. 1201 C.civ., art. 166 C.p.c.
P. decizia recurată, tribunalul nu a contrazis cele astfel statuate ci, astfel cum s-a arătat mai sus, a reținut că irevocabil și cu putere de lucru judecat chestiunea vizând constrângerea pârâtului la măsura demolării a fost anterior tranșată.
Cu alte cuvinte, câtă vreme constructorul de bună credință a devenit proprietarul construcției, nu poate fi constrâns să o demoleze fără încălcarea prerogativelor ce-i sunt recunoscute de dispozițiile art. 480 C.civ. (incident în cauză), dată fiind reglementarea expresă cuprinsă în art. 494 al. 3 C.civ.
Ca și reclamanta, pârâții dețin un bun (edificatul) în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, astfel că obligarea lor la demolare, pe calea solicitată în prezenta cauză, ar echivala cu o ingerință în dreptul lor de proprietate.
Pe de altă parte, cum în mod legal a reținut tribunalul, reclamanta are la îndemână calea prevăzută de dispozițiile art. 494 al. 3 C.p.c pentru a obține folosința nestingherită a întregii suprafețe de teren pe care o are în proprietate.
În consecință, instanța de apel a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză și a dat corecta interpretare actului dedus judecății, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8,9 C.p.c.
Contrar susținerilor recurentei, decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar aceste motive se coroborează unele cu altele și conduc în mod logic la soluția dată de instanța de apel cererii reclamantei apelante.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7,8,9 C.p.c. raportat la art. 306 al. 2 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de reclamanta H. L.- S.- A. împotriva deciziei civile nr. 249/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta H. L.- S.- A. împotriva deciziei civile nr. 249/3.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.-22.11.2013;
Tehnored. C.J.- 03.12.2013; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Lugoj
Judecător: C. R. C.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: D. H.; L. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 1607/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 738/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
