Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1409/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1409/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1409
Ședința publică din 23.10.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. A. - T. – . PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 92/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă av. F. M., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 23.10.2013, de către recurentă, dovada achitării taxei de timbru aferentă recursului, în copie xerox.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială și originalul taxei de timbru aferentă recursului. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 1741/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta U. A. - T. – . PRIMAR împotriva pârâtului S. R., P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect rectificare carte funciară.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 02.11.2011, reclamanta U. A. T. – . Primar a chemat în judecată pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună rectificarea CF_ și CF_ C. D., CF_ C. D., CF_ C. D., CF 311 Căvăran, CF 214 Căvăran și CF_ C. D., în sensul radierii dreptului de proprietate al Industriei de Asfalt și de Var Căvăran asupra terenurilor înscrise în cărțile funciare menționate și să dispună intabularea dreptului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor, dobândit prin efectul Legii 119/1948 .
În motivare s-a arătat că situația reală a terenurilor nu mai corespunde celei din cartea funciară, că pe raza comunei există vechiul amplasament al Industriei de Asfalt și de Var Căvăran pe mai multe parcele de teren, fiind compus din construcții și exploatări de calcar.
Reclamanta a arătat că Industria de Asfalt și de Var Căvăran a fost naționalizată prin efectul Legii 119/1948, fiind menționată în mod expres în Anexa 5 a Legii 119/1948 și că actualul proprietar neintabulat al acestor terenuri este S. R., acesta dobândind dreptul de proprietate prin naționalizare. Mai mult, a arătat că nu s-a înregistrat la Legea 10/2001 cerere pentru restituirea terenurilor.
În drept art. 34 și următoarele din Legea 7/1996.
P. precizarea de acțiune de la fila 98 dosar, reclamanta a precizat că solicită rectificarea cărților funciare: CF_, nr. top 209/b; CF nr._, nr. top 211/b/2; CF_, nr. top 212/b/2, CF 311 nr. top 185/b, CF 311 CF 311 nr. top 186/b, CF 311 nr. top 213/b, CF 311 nr. top 493/215, CF 311 nr. top 489/225, CF 311 nr. top 226/a, CF 311 nr. top 216/a, CF 311 nr. top 224, CF 311 nr. top 216/b, CF 311 nr. top 487/227, CF 311 nr. top 219/a, CF 311 nr. top 220/a, CF 311 nr. top 221/a, CF 311 nr. top 222/a, CF 311 nr. top 223/a și solicită intabularea dreptului de proprietate al Statului R..
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar instanța a reținut că din examinarea extraselor de Carte Funciară CF_, nr. top 209/b; CF nr._, nr. top 211/b/2; CF_, nr. top 212/b/2, CF 311 nr. top 185/b, CF 311 CF 311 nr. top 186/b, CF 311 nr. top 213/b, CF 311 nr. top 493/215, CF 311 nr. top 489/225, CF 311 nr. top 226/a, CF 311 nr. top 216/a, CF 311 nr. top 224, CF 311 nr. top 216/b, CF 311 nr. top 487/227, CF 311 nr. top 219/a, CF 311 nr. top 220/a, CF 311 nr. top 221/a, CF 311 nr. top 222/a, CF 311 nr. top 223/a, administrate de reclamantă la filele 5-17 și 27 – 44 dosar, rezultă că proprietar tabular al acestor imobile este în cotă de 1/1 parte Industria de Asfalt și de Var Căvăran, care a dobândit imobilele prin cumpărare.
Conform art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului”.
În speță, chiar dacă pentru terenurile pe care se află edificate construcții potrivit evidenței de Carte Funciară nu s-au formulat cereri în baza Legii 10/2001, în raport și de dispozițiile Legii 119/1948, instanța a constatat că reclamanta nu justifică vreun interes în promovarea prezentei acțiuni, în condițiile în care solicită întabularea în Cartea Funciară a Statului R. iar acesta nu și-a exprimat poziția cu privire la acțiune, deși era persoana îndreptățită de a promova această cerere.
Apelul (recursul declarat în cauză fiind astfel calificat de instanță) declarat de reclamantă împotriva sentinței civile a fost respins prin decizia civilă nr. 92/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a invocat că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că nu prezintă nici un interes în formularea acțiunii care face obiectul prezentului dosar și că persoana care ar prezenta un interes în promovarea unei asemenea acțiuni ar fi pârâtul S. R.. A arătat că prin promovarea acestei acțiuni a urmărit reglementarea situației cadastrale a terenurilor aflate pe raza . urmare a demarării din oficiu a lucrărilor de cadastru pe raza comunei,în virtutea dispozițiilor Legii 7/1996. Or, văzând că proprietarul tabular al terenurilor în speță nu mai există, era de datoria sa să efectueze demersurile necesare identificării proprietarului actual al acestor terenuri. Întrucât în urma verificărilor efectuate a reieșit ca proprietar actual neîntabulat asupra acestor terenuri este pârâtul S. R. ca efect al Legii 119/1948, l-a chemat pe acesta în judecată pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă. De altfel, o eventuală opoziție a acestuia la admiterea acțiunii ar fi absurdă, întrucât întabularea dreptului său de proprietate asupra acestor terenuri îi profită. Odată cu admiterea acțiunii, proprietar tabular al terenurilor în speță ar fi S. R., iar în aceste condiții reclamanta apreciază că i-ar reveni un drept de administrare a acestor imobile, acest fapt justificând interesul său în promovarea acțiunii. A mai arătat că situația din Cartea Funciară a imobilelor nu mai corespunde cu cea reală.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul l-a respins pentru considerentele ce succed.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, rectificarea unei cărți funciare se poate face doar în cazurile expres prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996,reglementare preluată și în Noul Cod Civil prin art. 908.
Reclamanta a solicitat radierea dreptului de proprietate al pârâtului Industriei de Asfalt și de Var C. din CF_, nr. top 209/b; CF nr._, nr. top 211/b/2; CF_, nr. top 212/b/2, CF 311 nr. top 185/b, CF 311 CF 311 nr. top 186/b, CF 311 nr. top 213/b, CF 311 nr. top 493/215, CF 311 nr. top 489/225, CF 311 nr. top 226/a, CF 311 nr. top 216/a, CF 311 nr. top 224, CF 311 nr. top 216/b, CF 311 nr. top 487/227, CF 311 nr. top 219/a, CF 311 nr. top 220/a, CF 311 nr. top 221/a, CF 311 nr. top 222/a, CF 311 nr. top 223/a,susținând că sunt administrate de reclamantă,și înscrierea sa ca unic proprietar asupra imobilelor înscrise în acest cărți funciare.
Reclamanta a contestat notările din foaia de proprietate ale cărților funciare, susținând că sunt neconforme cu realitatea.
Înscrierile respective s-au făcut însă, în baza unor acte juridice,în speță convenții, care nu au fost contestate.
Atâta vreme cât titlul în baza căruia s-a întabulat dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu se poate cere radierea dreptului de proprietate printr-o acțiune în rectificarea cărții funciare.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivare a invocat greșita reținere în apel a lipsei sale de interes în promovarea acțiunii, câtă vreme înscrierea în cartea funciară a dreptului statului ar fi urmată de înscrierea în favoarea reclamantei a unui drept de administrare.
A făcut referire la lucrările de cadastru efectuate în raza comunei, la dispariția proprietarului tabular al imobilelor și la faptul că nu a fost formulată vreo notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la terenurile în litigiu.
A invocat că situația reală a terenurilor nu mai corespunde celei de carte funciară, instanțele procedând la o analiză a situației de fapt și au interpretat eronat situația expusă prin sesizarea instanței.
În drept. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. pr. civ.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Respingând apelul reclamantei, tribunalul nu a contrazis susținerile reclamantei potrivit cărora înscrierile de carte funciară nu mai corespund realității ci a reținut că, atâta vreme cât titlul în baza căruia înscrierile au fost făcute nu a fost desființat irevocabil, nu se poate cere radierea dreptului de proprietate.
Recurenta nu a criticat cele astfel reținute de instanța de apel, ci a invocat greșita reținere a lipsei interesului său în promovarea acțiunii. Or, din considerentele deciziei rezultă cu evidență că tribunalul nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei o atare excepție.
Date fiind cele reținute de tribunal conform celor mai sus – reținute, susținerile recurentei referitoare la lucrările de cadastru efectuate, la dispariția proprietarului înscris în cartea funciară și la lipsa vreunei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 sunt nerelevante ca temeiuri de modificare a deciziei și nu pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 7, 9 C. pr. civ..
Pe de altă parte, decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, aceste motive coroborându-se unele cu altele și conducând logic la soluția dată de instanță.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 7, 9 C. pr. civ., art. 306 alin. 2 C. pr. civ., instanța va respinge recursul declarat de reclamanta U. A. - T. – . PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 92/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta U. A. - T. – . PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 92/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FS/25.10.2013
Teh. AMT/2 ex./06.11.2013
Primă instanță: Judecătoria Caransebeș – jud. G. D.
Instanța de apel: Tribunalul C.-S.- jud. R. L., C. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1652/2012. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 158/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








