Expropriere. Decizia nr. 738/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 738/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 738
Ședința publică din 16 mai 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 313 din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R. prin C. SA, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. E. B. pentru reclamantul recurent lipsă, iar pentru pârâtul intimat se prezintă avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar de către reclamantul recurent, prin Serviciul registratură al instanței, la 09.05.2013, un set de 15 acte conform unui opis atașat, precum și concluzii scrise.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat P. E. B., pentru reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii recurate și în fond, admiterea acțiunii introductive, apreciind că raportul de evaluare a fost efectuat conform standardelor internaționale, că expertiza este bine realizată, fiind utilizată metoda comparației directe.
Avocat G. D., pentru pârâtul intimat solicită casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.313/31.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă precizată și formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect expropriere.
A anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.11/21 din 06.10.2011 în privința cuantumului despăgubirilor.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală aferentă de la 10.01.2012.
A respins restul pretențiilor.
În final, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Prima instanță a reținut în esență că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.11/21/06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 318 mp din terenul situat în localitatea Pecica jud. A., având număr cadastral_ înscris în CF_ Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 226,73 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro / mp (fila 15).
Reclamantul contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantului se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. P. urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză (fila 161), valoarea de circulație a suprafeței de 318 mp, ar fi de 5602 lei, echivalentul a 1221 euro (ceea ce înseamnă că valoarea unui hectar este de circa 38.000 euro). Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece:
- comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane. Din acest motiv apreciază că rezultatele obținute sunt eronate.
Deși experții desemnați de instanță și de reclamant au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 1221 euro pentru o parcelă de 318 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta este motivul pentru care instanța va acorda o valoare probantă deosebită, adresei BNP „D.” cu sediul chiar în localitatea Pecica (fila 217), conform căreia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro / ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 – 3.000 euro/ha) au fost declarate ( este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era societate comercială.
P. urmare, instanța va reține prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp – echivalent 1,35 lei/ mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
P. urmare, despăgubirea cuvenită reclamantului este de 100 euro, obținută din înmulțirea suprafeței de 318 mp cu 0,3 euro/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior, calculată la suma rezultată (95,4 euro + 4,7 euro).
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a daunelor datorate lipsei veniturilor pe un an în valoare de 80 euro calculată de experți la fila 191 dosar.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză (fila 366) rezultă că la momentul exproprierii terenul nu a fost însămânțat ori cultivat, astfel că nu se poate pune problema lipsei veniturilor pe 1 an, partea nepreocupându-se de cultivarea terenului expropriat; pentru același motiv nu se impune nici acordarea sumei de 80 euro calculată de experți pentru „lipsa de folosință a terenului începând cu luna mai 2011” (f.374); este de menționat că instanța nu a încuviințat obiecțiunea de la punctul 3, astfel că nu va lua în seamă considerațiile experților privitor la interdicția de construire pe lățimea benzii de siguranță.
De asemenea, instanța nu va acorda daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și reținând că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, motiv pentru care nu pot fi acordate.
Argumentele și susținerile reclamantului legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamant, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Sub nici un motiv nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la discriminare.
P. HG nr. 488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubiri, urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010.
De asemenea, HG nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin HG nr. 488/2011.
Nu există discriminare între reclamant și persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, căci în cazul celei de a doua categorii de persoane, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc despăgubirea evaluată în baza Legii nr. 198/2004 în baza deciziei de expropriere și stabilire a despăgubirilor emisă în temeiul Legii nr. 198/2004.
În materia discriminării, art. 16 din Constituția României revizuită instituie principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează interzicerea discriminării, iar Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție prevede la art. 1 că „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație”, interzicând autorităților publice o conduită contrară acestui principiu.
În acord, cu prevederile constituționale și convenționale de mai sus OG nr. 137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare garantează respectarea principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării (art. 1 alin. 2), inclusiv dreptul de proprietate, cu precizarea la alin. 3 al art. 1 că exercitarea acestor drepturi privește persoanele aflate în situații comparabile, iar, conform alin. 4, obligația respectării acestor principii revine oricărei persoane fizice sau juridice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunțate în cauzele Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, B. și alții împotriva Moldovei, 2004). De asemenea, conform jurisprudenței aceleași Curți, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cazul de față, nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îl nemulțumește pe reclamant este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de HG nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin HG nr. 416/2010.
Însă exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil. Or, se remarcă faptul că Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.11/21/06.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală aferentă de la 10.01.2012 și a respins restul pretențiilor solicitate.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. A., motivat în drept cu dispa.rt.304 pct.8 și 9 raportat la art.312 alin3. C.pr.civ.
Reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței,în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată.
Reclamantul și-a motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă, arătând că prevederile Legii nr. 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate și, cu toate acestea, prima instanță a înlăturat raportul de expertiză, considerând că valoarea de despăgubire rezultată „este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective”, justificând această apreciere prin aceea că terenul este „situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ”, apreciere care este absurdă, în condițiile în care experții au ținut cont de ea în efectuarea expertizei și au făcut deprecierea care rezultă din acest aspect.
Că, localitatea Pecica este cel mai apropiat oraș de orașul reședință de județ, fiind punct de tranzit spre Occident între A. și Nădlac, și are terenuri agricole cu solul de cea mai bună calitate din România, acestea fiind doar câteva din criteriile care trebuie avute în vedere în cadrul unei evaluări.
Recurentul a mai arătat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform art. 771alin. 4 din Codul fiscal, fiind destinate pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale, iar pe de altă parte, au precizat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor și că prima instanță a făcut abstracție, pe lângă raportul de expertiză, și de celelalte înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, închiriere, hotărâri de expropriere din zonă, precum și de primul raport de expertiză efectuat de expertul U. R.), toate cu prețuri similare celui solicitat.
La al doilea punct al motivelor de recurs, reclamantul a învederat că prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa B.N.P. D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.
Recurentul a susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la B.N.P. D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, precizând că metoda comparației prin bonitare folosită de dl. expert G. N. nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei U.N.E.A.R.
Totodată, recurentul a învederat că prima instanță a încălcat și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.
De asemenea, au invocat și încălcarea disp. art. 16 din Constituția României, art. 14 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin H.G. 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza H.G. nr. 416/2010 (4 euro/mp).
În fine, a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precizând și faptul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli de judecată și că, în raport de disp. art. 2821 Cod proc.civilă și art. 23 din Legea nr. 33/1994, în mod greșit s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței, consemnându-se calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.
Intimatul, legal citat nu a formulat întâmpinare însă prin avocatul ales a pus concluzii de admitere a recursului și de casare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare.
Curtea, în urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 Cod proc.civilă, va costata că recursul reclamantului este întemeiat, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanții au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc.civilă, curtea va admite recursul reclamantului B. A. împotriva sentinței civile nr.313/31.01.2013 pronunțată de tribunalul A. în dosar nr._, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 313 din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.05.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 23.05.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./23.05.2013
P.I. - Tribunalul A., Judecător: N. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1542/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 841/2013. Curtea de... → |
|---|
