Obligaţie de a face. Decizia nr. 145/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 145/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.145
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.09.2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta R. M.-P. împotriva sentinței civile nr. 2913/PI/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați O. de C. și P. I. T. și T. S., având ca obiect obligații de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de apel și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2913/PI/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta R. M. P. în contradictoriu cu pârâții O. de C. și P. I. Timișoara și T. S., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 05.06.2014 reclamanta R. M. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. S. și O. de C. și P. I. să fie recunoscute în România efectele actului de căsătorie nr. 26 P1 din anul 2002 și a mențiunii din cuprinsul acestuia cu privire la regimul separației de bunuri, încheiat în Italia, cu consecința modificării regimului juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în România, de către reclamantă, din bunuri comune în bunuri proprii; notarea în CF a modificării regimului juridic al bunurilor din bun comun în bun propriu, potrivit mențiunii din cuprinsul actului de căsătorie nr. P1 din anul 2002, respectiv regimul separației de bunuri asupra următoarelor imobile:
a. CF nr._-C1-U5 Timișoara (nr. CF vechi_) Unitate individuală, nr. Top_/III, constând în apartamentul nr. 3 situat în Timișoara, ., ., jud. T.;
b. CF nr._ Ghiroda, nr. Top_ constând în teren intravilan situat în G.-Vii în suprafață de 2405 mp având categoria de folosință curți construcții și nr. Top_-C1 constând în construcție situată în G.-Vii, ., jud. T. având destinația construcții de locuințe.
În motivare reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu T. S., cetățean italian, domiciliat în Italia, Cento,Via T. 36/2, conform Actului de căsătorie nr. 26 P1 în anul 2002, în Italia iar în cuprinsul Actului de căsătorie, s-a făcut mențiune și cu privire la regimul separației de bunuri ales de către aceștia la încheierea căsătoriei.
Ulterior, în anul 2009, reclamanta a achiziționat potrivit contractului de vânzare-cumpărare și a actului de dezmembrare/dezlipire autentificate sub. nr. 1297 din data de 29.04. 2009 la BNP R. S., terenul intravilan situat în G.-Vii în suprafață de 2405 mp având categoria de folosință curți construcții, înscris în CF nr._, nr top_ și nr. top_-C1, constând în construcție situată în G.-Vii, ., jud. T., având destinația construcții locuințe.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, imobilul a fost intabulat ca fiind bun comun al acestora, deși acesta trebuia intabulat ca bun propriu al reclamantei de vreme ce a ales regimul separației de bunuri înscris în Actul de căsătorie încheiat în Italia.
Aceeași a fost situația și în cazul imobilului înscris în CF nr._-C1-U5 Timișoara (nr. CF vechi_) Unitate Individuală, nr. Top_/III, constând în apartamentul nr. 3 situat în Timișoara, ., ., jud. T., imobilul cumpărat de către reclamantă fiind intabulat ca bun comun, deși acesta trebuia intabulat ca bun propriu în virtutea regimului separației de bunuri convenit cu soțul său.
Totodată, a solicitat să se observe și declarația dată pe proprie răspundere de către soțul său, declarație prin care acesta este de acord ca reclamanta să poată întreprinde toate demersurile judiciare și extrajudiciare în vederea rectificării regimului juridic al celor două imobile. Astfel, prin această declarație, acesta își exprimă în mod expres voința ca cele două imobile să fie intabulate ca bun propriu al reclamantei și nu ca bun comun al soților.
Astfel, pentru a-și putea produce efectele, convenția încheiată sub nr. 26 din 2002, înscrisă în Actul de căsătorie al părților trebuie recunoscută de către o instanță judecătorească în România.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare și a Regulamentului nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie civilă și comercială.
Legal citată, pârâta O. de C. și P. I. a depus întâmpinare prin care a invocat, față de obiectul cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. T. în prezenta cauză.
În fapt, prezenta cauză are ca obiect exequator iar instituția pârâtă nu are absolut nicio legătura cu raportul juridic dedus judecății.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Calitatea procesuală se determină în concret, la fiecare speță, în raport de litigiul dedus judecății. în speța de față, instituția pârâtă nefiind obligată în raportul juridic dedus judecății, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Chiar în situația în care finalitatea acestui proces constă în pronunțarea unei hotărâri care să stea la baza unei înscrierii în cartea funciară, nu s-ar justifica nici pe departe calitatea acesteia de pârâtă în prezenta cauză. De altfel, acest lucru rezultă fără putere de tăgadă din dispozițiile art. 32 al Legii nr. 7/1996, republicată, a cadastrului și a publicității imobiliare care precizează anumite tipuri de acțiuni civile în care aceasta nu are calitate.
Astfel, a solicitat respingerea acțiunii față de O.C.P.I. T. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă iar pe fondul cauzei a lăsat la aprecierea instanței soluționarea.
Pârâtul T. S. nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de chemare în judecată prin raportare la disp. Legii nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare precum și prin raportare la dispozițiile Regulamentului nr.44/2001 privind competența, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie civilă și comercială, invocate ca temei de drept ale cererii de chemare în judecată, instanța a respins cerere de chemare în judecată formulată de reclamanta R. M. P. având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta R. M. P. a promovat prezenta cerere având ca obiect exequator, cu scopul modificării regimului juridic a 2 bunuri imobile dobândite în România de reclamantă și pârâtul T. S., soțul său, cetățean italian, situate în Timișoara înscris în CF nr._-C1-U5 Timișoara, respectiv în G. Vii înscris în C.F. nr._ G., din bunuri comune în bunuri proprii.
Modalitatea procedurală aleasă de reclamantă, art.902 și 911 C. coroborat cu prev. Regulamentului CE nr.44/2001 al Consiliului Europei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială este una nelegală raportat la dispozițiile art.1093, 1094 și 1096 C..
Astfel actul de căsătorie nr.26P1/2002 încheiat în Italia de reclamanta R. M. P. și pârâtul T. S. și care prevede regimul separației de bunuri, reprezintă un act de jurisdicție necontencioasă, a Serviciului de stare civilă din Cento, Italia și care pentru a produce efecte în România trebuie să nu fie contrar ordinii publice de drept internațional privat român și respectiv să nu urmărească a sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului internațional privat român.
Or, imobilele asupra cărora reclamanta solicită constatarea calității de bun propriu, în procedura exequatorului, au fost dobândite sub imperiul Codului familiei, în vigoare la data dobândirii celor 2 imobile, astfel că regimul juridic al celor 2 imobile este acela de bun comun, o stabilire a calității de bun propriu al celor 2 imobile(chiar cu acordul pârâtului T. S. exprimat în scris, conform declarației autentificate sub nr.893/25.04.2014 de Societatea Notarială L.), putându-se face în cadrul unei acțiuni de drept comun, cu respectarea legii române în vigoare la data dobândirii celor 2 imobile, dobândite de reclamanta R. M. P. și T. S. în timpul căsătoriei acestora.
Împotriva sentinței civile nr. 2913/PI/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a declarat apel reclamanta R. M.-P. solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a Sentinței Civile atacate, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea intimaților la palta tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanta a arătat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, având în vedere faptul că între părți a intervenit regimul separației de bunuri, înscris în Actul de căsătorie nr. 26 P1 încheiat în Italia în anul 2002.
Mai mult decât atât, trebuie avută în vedere declarația dată pe proprie răspundere de către intimatul-pârât T. S., declarație prin care acesta este de acord ca reclamanta să întreprindă toate demersurile judiciare și extrajudiciare în vederea rectificării regimului juridic al celor două imobile. Astfel, prin această declarație, acesta își exprimă în mod expres voința ca cele două imobile să fie intabulate ca bun propriu al reclamantei și nu ca bun comun al soților.
Atât timp cât această mențiune privitoare la separarea bunurilor soților este cuprinsă chiar în Actul de căsătorie, se impuneau a fi recunoscute efectele acestuia, inclusiv a mențiunii pe care o cuprinde, de către instanța de judecată din România.
Dispozițiile imperative ale legii se referă la competența exclusivă a instanței de la locul situării imobilului care sunt supuse partajului judiciar, însă această prevedere legală nu este incidență în speța de față, astfel cum instanța de fond apreciază, întrucât între soți a intervenit separarea bunurilor, aspect care are regimul juridic al unui partaj convențional prin buna învoială a părților.
Recunoașterea hotărârilor străine poate fi refuzată în situația în care se invocă încălcarea ordinii publice de drept internațional și a dreptului intern, însă nu este cazul de vreo încălcare sau eludare a legii civile române ce ar justifica refuzarea recunoașterii Actului de căsătorie și a mențiunii cuprinse în acest act pe teritoriul României.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă atât sub aspectul netemeiniciei cât și sub aspectul nelegalității acesteia, instanța de fond interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile legale din cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că a refuzat recunoașterea Actului de căsătorie, dar și a mențiunii cuprinse în acesta privitoare la separarea bunurilor, statuând în mod greșit că solicitările puteau fi efectuate prin intermediul unei acțiuni de drept comun.
Pentru a-și putea produce efectele mențiunea cuprinsă în Actul de căsătorie nr. 26 P1 încheiat în Italia în anul 2002 al părților trebuie recunoscută de către o instanță judecătorească în România.
În drept, invocă dispozițiile art. 466, art. 480, art. 453, art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată pentru a se recunoaște efectele actului de căsătorie încheiat în Italia în 2002 cu privire la constatarea caracterului de bun propriu al celor două imobile menționate, invocând dispozițiile Regulamentului CE nr.44/2001.
În mod legal și temeinic a constatat instanța de fond că, pe de o parte, imobilele dobândite de către reclamantă în anul 2009 sub imperiul Codului familiei au regim de bunuri comune conform prezumției instituite prin art.30 C.fam., fiind de altfel înscrise ca atare și în cartea funciară, iar pe de altă parte că în prezentul litigiu sunt aplicabile dispozițiile procedurale din art.1095-1097 NCPC.
În conformitate cu dispoz. art.1094 NCPC, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 1097 alin.1 lit.e) NCPC, recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în cazul în care instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei.
De asemenea, art.57 alin.1 din Regulamentului CE nr.44/2001 (invocat de reclamanta apelantă) dispun că actele autentice înregistrate și care sunt executorii într-un stat membru sunt, la cerere, declarate executorii într-un alt stat membru, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 și următoarele.
Articolul 45 alin.1 din același regulament prevede că instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35, iar art.35 alin.1 din regulament arată că o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într-unul din cazurile prevăzute la articolul 72.
Potrivit art.22 din secțiunea 6 a regulamentului, în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile au competență exclusivă, indiferent de domiciliu, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Prin urmare, conform reglementărilor mai sus menționate, doar instanțele române au competența de a se pronunța asupra înlăturării prezumției de bunuri comune în privința bunurilor imobile de pe teritoriul României dobândite de soți în timpul căsătoriei sub vechea reglementare a Codului familiei în cadrul unei acțiuni de drept comun, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, iar pe cale de consecință, nu poate fi admisă solicitarea reclamantei de a se recunoaște în România efectele actului de căsătorie nr. 26 P1 din anul 2002 și a mențiunii din cuprinsul acestuia cu privire la regimul separației de bunuri, încheiat în Italia, cu consecința modificării regimului juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în România, de către reclamantă, din bunuri comune în bunuri proprii. Împrejurarea că intimatul pârât T. S. fost de acord cu schimbarea regimului juridic al imobilelor nu poate înlătura incidența dispozițiile legale ce reglementează excepțiile de la recunoașterea actelor autentice înregistrate în alt stat membru UE.
Pentru considerentele arătate mai sus, deoarece motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, conform art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul formulat de apelantul reclamant apelanta reclamantă R. M.-P. împotriva Sentinței civile nr.2913/PI din 3.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă R. M.-P., cu CNP_, cu domiciliul procedural ales la C.. Av. M.&Partners din Timișoara, ., nr. 22, . în contradictoriu cu intimații pârâți O. de C. și P. I. T. cu sediul în Timișoara, ., jud. T. și T. S., identificat cu Carte de identitate 2942316AA eliberată de autoritățile din Italia la 8.11.2010 domiciliat în ., Viticultorilor, nr. 1, jud. T. împotriva Sentinței civile nr.2913/PI din 3.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ .
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus obligatoriu la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P.
GREFIER,
A. B.
RED: A.M.N./ 23.09.2015
TEHNORED: AB./ 23.09.2015 / 5 ex./ 3 . instanță: Tribunalul T., judecător A. I.
Se comunică:
-reclamantei apelante R. M.-P. cu domiciliul procedural ales la C.. Av. M.& Partners din Timișoara, ., nr. 22, . și
-pârâților intimați O. de C. și P. I. T., cu sediul în Timișoara, ., jud. T. și T. S., domiciliat în ., Viticultorilor, nr. 1, jud. T.
| ← Anulare act. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
