Obligaţie de a face. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 341/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 341
Ședința publică din 17 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta M. E. și pârâții Consiliul Local Timișoara și M. Timișoara prin P. împotriva deciziei civile nr. 608/10.06.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, obiectul cauzei fiind obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă M. E. personal și asistată de avocat G. M., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și, nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat M. G., pentru reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului pe care aceasta l-a declarat, modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința respingerii apelurilor Consiliului Local și Municipiului Timișoara prin P., iar cu privire la recursul pârâților solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În concluziile sale, reprezentanta reclamantei recurente critică, în esență, faptul că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor art. 315 Cod pr.civ, în sensul că nu a procedat la analiza noțiunii de teren aferent așa cum Hotărârea nr. 250/2007 a Guvernului a fost modificată, deși analiza era obligatorie conform îndrumărilor date. Astfel, susține că instanța de apel a reluat în totalitate concluziile expertului G. I. și a stabilit că suprafața este de 792 mp, or, instanța de apel, în compunerea sa inițială, a apreciat necesară completarea raportului de expertiză în sensul stabilirii terenului aferent, ulterior fiind dispusă o nouă expertiză care să stabilească aceasta. Susține că suprafața necesară bunei utilizări a imobilului este de 2878 mp, adică întregul teren, curte și grădină, așa cum sunt înscrise în CF. Ambii experți au concluzionat că întreaga construcție ocupă frontul stradal și orice dezmembrare a suprafeței de 2878 mp ar genera necesitatea unei servituți de trecere, concluzia fiind că expertiza este categorică, iar din cele două lucrări de specialitate rezultă că suprafața terenului aferent este de 2878 mp. Solicită a se avea în vedere faptul că expertul G. sesizează existența unei fântâni, cu consecința extinderii suprafeței de teren cu 190 mp iar expertul A. sesizează existența unui cămin pentru utilități și a două cămine de vizitare. Sub acest ultim aspect, în ipoteza în care instanța de recurs ar accepta soluția instanței de apel, reprezentanta reclamantei solicită, în subsidiar, să se țină cont cel puțin de extensia cu 190 mp, care conduce la un total de 982 mp.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. decizia civilă nr.608/10.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanții CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA prin P. împotriva sentinței civile nr. 4692/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații M. E. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA.
A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P., și, în consecință:
A constatat că reclamanta a dobândit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 792 mp din terenul în suprafață de 2878 mp, nr. top. 20-22/b intabulat în CF nr. 406 Freidorf, așa cum acest teren a fost delimitat prin punctele 1-2-3-7-8-9 în raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de domnul expert topograf G. I., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A respins în rest cererea de chemare în judecată și a menținut în rest sentința apelată.
A obligat intimata M. E. să plătească apelanților Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P. suma de 1495 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
P. această decizie, tribunalul modificat parțial soluția instanței de fond, reținând că, apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara prin P. și M. Timișoara prin P. este întemeiat, deoarece potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 C. proc. civ. din 1865 „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
P. decizia de casare, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că reclamanta are dreptul în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 să dobândească în proprietate terenul „care asigură o utilizare normală” a construcției dobândite deja în temeiul aceluiași act normativ.
P. considerentele deciziei de casare s-au dispus următoarele: „Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza și noțiunea de „teren aferent”, care nu a mai fost analizată de Tribunalul T., în considerarea soluției pronunțate.
Vor fi avute în vedere sub acest aspect dispozițiile pct. 7.3 alin. 2 din H.G. nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010.
Textul legal menționat prevede:
„P. noțiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.”
În rejudecare instanța de apel urmează a avea în vedere probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, prin raportare și la textul legal citat anterior”.
Întrucât instanța de recurs a apreciat că în cauză nu se impune administrarea unor alte probe, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. 1 C. proc. civ. din 1865, tribunalul a stabilit suprafața de teren aferent construcției dobândite de reclamantă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, având în vedere raportul de expertiză întocmit de domnul expert G. I. în primul ciclu procesual, la care face referire decizia de casare.
Analizând raportul de expertiză și planul de situație întocmit de domnul expert (f. 59), instanța de apel a reținut că suprafața utilă construcției, necesară bunei utilizări a acesteia, este de 792 mp având în vedere faptul că suprafața casei este de 251 mp, a anexelor este de 114 mp, iar a curții de 81mp, iar suprafața de 2180 mp are destinația de grădină de legume și livadă de pomi fructiferi.
P. urmare, reclamanta are dreptul să dobândească cu titlu gratuit doar terenul necesar utilizării în condiții normale a construcției cu destinația de locuință dobândită în proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu are dreptul să dobândească cu titlu gratuit și restul suprafeței de 2180 mp.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 295 și 296 C. proc. civ. din 1865, instanța de apel a admis apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara prin P. și M. Timișoara prin P., a schimbat în parte în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P., și, în consecință a constatat că reclamanta a dobândit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 792 mp din terenul în suprafață de 2878 mp, nr. top. 20-22/b intabulat în CF nr. 406 Freidorf, așa cum acest teren a fost delimitat prin punctele 1-2-3-7-8-9 în raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de domnul expert topograf G. I., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respingând în rest cererea de chemare în judecată și menținând în rest sentința apelată.
Privitor la cheltuielile de judecată, tribunalul a decis ca în temeiul art. 274 C. proc. civ. din 1865 va obliga intimata M. E. să plătească apelanților Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P. suma de 1495 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în apel proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri, în termen, atât reclamanta M. E., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., cât și pârâții Consiliul Local Timișoara și M. Timișoara, prin P., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ.
În susținerea propriului recurs, reclamanta a susținut că cele două motie de modificare sunt incidente în cauză întrucât instanța de apel omite de la orice analiză noțiunea de „teren aferent", raportat la dispozițiile pct. 7.3 alin 2 din HG nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010, deși această analiză era obligatorie prin prisma dispozițiilor instanței de casare.
Or, în considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Timișoara a dispus următoarele: „cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza și noțiunea de „teren aferent" care nu a mai fost analizată de Tribunalul T. în considerarea soluției pronunțate. Vor fi avute în vedere sub acest aspect dispozițiile pct 7.3 alin 2 din HG nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010".
Tribunalul T. în compunerea completului de judecată stabilit după admiterea cererii de recuzare nu s-a conformat dispozițiilor supra citate și nu a procedat la o analiză juridică a noțiunii de „teren aferent", circumscrisă particularităților cauzei deduse judecății, rezumându-se la preluarea constatărilor Raportului de expertiză topografică efectuat în primul ciclu procesual de expert G. loan (fila 59) care determină că suprafața utilă construcției este de 792 mp.
Astfel, instanța de apel, în compunerea sa inițială, la termenul de judecată din 11.03.2014 (fila 15) a constatat că lucrarea de specialitate efectuată în primul ciclu procesual nu relevă motivele pentru care expertul a stabilit suprafața utilă a construcțiilor la 792 mp. în consecință, în lumina dispozițiilor din decizia de casare, a pus în discuția părților șl, consecutiv, a dispus întregirea raportului de expertiză inițial cu un obiectiv unic, respectiv stabilirea terenului necesar bunei utilizări a construcției prin raportare la dispozițiile art. 7 pct. 3 alin. (2) HG nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010, iar după stabilirea terenului să se precizeze motivele pentru care se apreciază suprafața respectivă ca fiind teren necesar bunei utilizări a construcției.
Apoi, la termenul de judecată din data de 13 mai 2014, instanța de judecată „nesocotindu-se lămurită prin expertiza efectuată", a admis cererea apelanților în baza art. 212 alin. (1) și (2) v.C.pr.civ. de efectuare a unei noi expertize care să stabilească terenul aferent casei de locuit având în vedere criteriile de delimitare stabilite prin Decizia civilă nr. 73/2014 a Curții de Apel Timișoara, respectiv atât terenul pe care este amplasată construcția, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar utilizării acesteia, indiferent de categoria de folosință.
Rezultă în consecință că Tribunalul T. In compunerea inițiala, s-a conformat dispozițiilor art. 315 v.C.pr.civ., cu finalitatea de a se lămuri pe deplin care este „terenul aferent" casei de locuit proprietatea reclamantei, conform pct. 7. 3 alin. (2) HG nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010, iar în acest context este nelegală înlăturarea de către instanța de apel în compunerea de la momentul pronunțării deciziei civile atacate, a constatărilor suplimentului de expertiză, precum și a constatărilor noii expertize circumscrise obiectivului stabilit inițial de instanță.
Suplimentul de expertiză constituie parte integrantă a raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual, pentru că expertul aduce completări/ precizări la lucrarea de specialitate efectuată inițial. în concluzie, instanța de judecată avea obligația de a omologa integral lucrarea de specialitate.
De altfel, și expertiză efectuată în cauză de dl. expert A. C., dispusă pentru că instanța de apel nu s-a considerat lămurită, a vizat același unic obiectiv ca și suplimentul la Raportul de expertiză întocmit de dl. expert G. loan.
P. urmare, lucrările de specialitate nu au configurația unor probe noi astfel cum tinde a acredita implicit instanța, ci au avut menirea de a întregi lucrarea de specialitate dispusă în primul ciclu procesual.
Sub aspectul fondului chestiunilor de drept, recurenta a invederat ca o corecta aplicare a dispozițiilor pct 7. 3 alin 2 din HG nr. 250/2007, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010 conduce la concluzia că „terenul aferent" casei proprietatea reclamantei este in suprafață de 2878 mp.
Noțiunea de "teren aferent" a fost definită prin art. I pct. 3 din HG nr. 923/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007. Astfel actualul pct. 7.3. din Norme are următoarea formulare: P. noțiunea «„teren aferent" imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință."
P. urmare, noțiunea de "teren aferent" imobilelor vizează și terenurile identificate printr-un identificator unic - număr cadastral - sau care constituie un singur corp funciar. în acest sens, subliniem că terenul înscris în CF_ Timișoara nr top 20-22/b are în integralitatea sa categoria curți-construcții.
Or, prin Suplimentul la Raportul de expertiză (filele 18-20), domnul expert G. loan constată la pct. 1 din Concluzii următoarele: „am considerat și consider că întreg terenul aferent casei (...) în suprafață de 2878 mo. iar suprafața măsurată de 2972 mp este necesar bunei utilizări a construcției raportat la dispozițiile oct. 7.3 alin 2 din HG nr. 250/2007. astfel cum a fost modificat prin HG nr. 923/2010. La pct. 2 din Concluzii, domnul expert conformându-se obiectului stabilit de instanță explicitează argumentele care susțin constatările sale.
Lucrarea de specialitate efectuată de expertul A. C. (fila 35-39) concluzionează în mod similar, stabilind că datorită configurației terenului și dispunerii construcției „întregul teren înscris în CF_ Timișoara sub nr. top 20-22/b, și care asigură funcționarea normală a casei cumpărate de reclamantă în condicile Legii 112/1995 constituie teren aferent acestei case.
Totodată, ambii experții au constatat imposibiliatea dezmembrării parcelei de teren în în suprafață de 2878 mp datorită configurației terenului și dispunerii construcțiilor. O dezmembrare a parcelei cu nr. 20-22/b ar presupune instituirea unei servituti de trecere prin . imposibil datorită casei cu nr. de conscrlere 36 pe toată lățimea frontului stradal.
Expertiza judiciara este un mijloc de proba prin care se aduce la cunoștința organelor judiciare opinia unor specialiști cu privire la acele împrejurări de fapt pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe deosebite, opinie care se formează pe baza unei activități de cercetare concreta a cazului și a aplicării unor date specializate, de către persoanele competente desemnate de organele judiciare și în concluzie, terenul supus disputei judiciare prin prisma problemei de drept dezlegate de Curtea de Apel Timișoara este în suprafață de 2878 mp, conform constatărilor din lucrările de specialitate.
Tribunalul T. nu a omologat în integralitate Raportul de expertiză întocmit de către dl. expert G. loan, considerând în mod nelegal că Suplimentul de expertiză nu constituie parte integrantă cu raportul inițial.
Tribunalul T. a preluat din Raportul de expertiză întocmit în fața Judecătoriei Timișoara constatarea că suprafața utilă a construcțiilor este de 792 mp, fiind în confuzie cu privire la distincția dintre suprafața utilă a construcțiilor (casă de locuit și anexe) și suprafață de teren necesară bunei utilizări a construcției.
Chiar dacă, în mod cu totul excepțional instanța de recurs ar accepta raționamentul acreditat de către instanța de apel, se impune a fi relevat că prin Suplimentul la raportul de expertiză, domnul expert a extins suprafața utilă a construcțiilor cu 190 mp până la nivelul fântânii, rezultând un total de 982 mp., iar în Raportul de expertiză întocmit de către A. C., se menționează de asemenea: „în privința existenței căminelor pentru utilități, arăt că în partea de sud a imobilului există două cămine de vizitare a conductei ce asigură transportul apei de la fântâna (...)".
P. urmare, statuările din Suplimentul la raportul de expertiză care constituie corp comun cu raportul de expertiză inițial, nu puteau fi ignorate de către instanța de apel care avea îndatorirea omologării în integralitatea a lucrării de specialitate, cu consecința admiterii In parte a cererii de chemare în judecată și a constatării împrejurării că reclamanta a dobândit în temeiul dispozițiilor Legii 112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 982 mp, astfel că se impune admiterea recursului, în sensul celor susținute de reclamantă.
Pe de altă parte, prin recursul lor, pârâții au susținut că soluția instanței de apel este nelegală întrucât s-dat cu o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.7.3 alin.2 din HG.923/2010 raportat la prevederile Legii nr.112/1995, tară a ține cont de situația de fapt imobilului, respectiv componența acestuia de la momentul vânzării și ca atare, în temeiul art.304 pct.7, 8 si 9 și art.312 alin.(l) si (5) C.p.c.
Cu toate că în motivarea deciziei, instanța de apel reține că reclamanta M. E. are dreptul de a dobândi cu titlu gratuit doar terenul necesar utilizării în condiții normale a construcției cu destinația de locuință dobândită în proprietate în temeiul Legii nr.112/1995, prin dispozitiv instanța constată ca reclamanta a dobândit în temeiul Legii nr.112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 792 mp, delimitat conform raportului de expertiză depus în probațiune la dosar.
Or, prevederile Legii nr.112/1995 nu pot constitui un temei legal pentru dobândirea în proprietate a terenului aferent locuințelor, atâta vreme cât în baza acestor prvederi s-a reglementat strict vânzarea construcțiilor.
Totodată, prin decizia recurata, instanța a dispus în mod greșit și fără a analiza întreg probatoriul depus la dosarul cauzei, că terenul de 792 mp este suprafață necesară bunei utilizări a imobilului - casa, potrivit descrierii de carte funciară, dobândit în proprietate de reclamantă conform Legii nr.112/1995.
Atât prin "Notele de ședință" din data de 26.02.2015 cât și prin "Obiecțiunile" (la raportul expertiză întocmit de ing.A. C-tin), formulate în cauză și depuse la dosar în data de 06.10.2014, pârâții au arătat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr._/16.04.2007 și schiței anexă la acest contract, că suprafața reală a terenului aferent construcțiilor dobândite de reclamantă conform Legii nr. 112/1995 este de 222,76 mp.
Potrivit schiței anexă în acesta suprafață sunt cuprinse atât construcția casei de locuit cât și anexele existente la data vânzării, astfel că în mod greșit instanța de apel a luat în considerare raportul întocmit de expert G. loan în primul ciclu procesual, potrivit căruia la stabilirea suprafeței de teren necesar bunei utilizări s-a avut în vedere suprafața de 114 mp, teren aferent unor anexe edificate ulterior momentului cumpărării și diferența de suprafață a casei de locuit dintre suprafața inițială de 222,76 mp, de la momentul vânzării și cea de 251 mp, constatată de expert la momentul efectuării expertizei, .în mod evident prin raportarea la aceste suprafețe, a crescut și întinderea terenului necesar bunei utilizări ajungând nejustificat la 792 mp.
De aceea, raportul de expertiză administrat la dosarul cauzei în primul ciclu procesual nu a fost întocmit cu respectarea Legii nr.112/1995 și nu poate constitui o probă temeinică pentru stabilirea corectă a terenului aferent construcției și cel necesar bunei utilizări în vederea stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Totodată, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile HCL.275/28.07.2009 privind vânzarea terenurilor aferente imobilelor construcții dobândite în temeiul Legii nr.112/1995, motive pentru care se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu privire la dobândirea cu titlu gratuit a diferenței de teren ce excede suprafeței aferente construcțiilor cumpărate conform Legii nr.112/1995 și a celei necesare bunei utilizări a acestor construcții.
Curtea, analizând cele două recursuri, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. r . C.pr.civ., va constata că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind incidente motivele de modificare pre. De art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ.
În primul rând, curtea va constata că susținerile reclamantei – recurente cu privire la suplimentul de expertiză al expertului judiciar G., precum și cu privire la noua expertiză realizată în apel de expertul A. sunt pertinente, din perspectiva modului în care trebuie să fie interpretat și aplicat textul art.212 alin.1 și2 C.pr.civ., în sensul că aceste expertize au rolul de probe judiciare, câștigate dosarului și totodată, un supliment de expertiză realizat de un expert în continuarea primei lucrări reprezintă o parte integrantă a lucrării inițiale.
De aceea, curtea va constata că expertizele judiciare ordonate și efectuate î cauză reprezintă material probator relevant și util cauzei.
Problemele se pun însă cu privire la pertinența observațiilor și concluziilor experților, iar în acest sens, curtea va constata cu prioritate faptul că, fiind în prezența unei contestări cu privire la modul în care instanța de apel a interpretat dispozițiile art.7 pct.3 alin.1 din HG 250/2007, modificat prin HG 923/2010 respectiv art.26 din L.112/1995, criticile fiind formulate atât de către reclamanta – recurentă, cât și de către pârâții - recurenți, aceasta va determina o argumentație unică și comună părților litigante.
Astfel, curtea va constata că jurisprudența în materia interpretării și aplicării disp.art.26 din L.112/1995 cu privire la dobândirea terenului aferent construcțiilor cumpărate de foștii chiriași în baza L.112/1995 a fost inconstantă și variată, mai ales în ceea ce privește definirea și conturarea noțiunii de teren aferent.
Acest aspect a fost însă clarificat odată cu adoptarea HG 923/2010, care modifică HG 250/2007, modificare survenită și ca urmare a modificării L.10/2001, ca urmare a amendării acestuia act normativ prin L.1/2009, unde la art.7 alin.5 se stabilește că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
De altfel, HG 923/2010 a fost adoptată tocmai în sensul de a reprezenta noi Norme metodologice de aplicare a L.10/2001, ca urmare a amendării acestei legi prin Legea nr.1/2009.
Astfel, la art.7.3. din HG 923/2010 se menționează expres că sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
P. noțiunea teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.
Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
P. urmare, raportat la textul de lege mai sus reprodus, curtea va constata că nicăieri în cuprinsul normei nu există o extindere a noțiunii de teren aferent cu privire la curți, grădini, teren de sub anexe gospodărești și totodată, textul nu prevede nici formularea etc. sau șamd., așa cum încearcă să inducă atât expertul G. în suplimentul său de expertiză precum și expertul A. în raportul său suplimentar de expertiză, aceștia adăugând evident la lege, atunci când extind noțiunea de teren aferent la curți și grădini de mari dimensiuni, în afara perimetrului construcției și care evident că nu este necesar în vederea bunei utilizări a construcției = locuinței cumpărate la un preț subvenționat în baza L.112/1995.
În aceeași ordine de idei și fără a se adăuga la lege, curtea va constata că noțiunea de teren aferent, care poate fi dobândit gratuit, după cumpărarea construcției în baza L.112/1995 este doar terenul pe care se află amprenta construcției principale și a anexelor importante ale acestei construcții principale, câtă vreme norma se referă î continuare doar la terenul din împrejurimile construcției, necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință, fără a se omite din vedere că ceea ce s-a cumpărat în condiții subvenționate prin L.112/1995 reprezintă esențialmente locuințe.
P. urmare, curtea va constata că instanța de apel a identificat corect terenul aferent construcției – locuință, cumpărată de reclamantă în baza L.112/1995, cu respectarea riguroasă a disp.art.7.3 din HG 923/2010, pentru că suprafața utilă construcției, necesară bunei utilizări a acesteia este de 792 mp., având în vedere faptul că suprafața casei este de 251 mp., a anexelor este de 114 mp., iar a curții de 81mp., iar suprafața de 2.180 mp. are destinația de grădină de legume și livadă de pomi fructiferi.
Curtea va constata, potrivit raționamentului descris mai sus că reclamanta are dreptul să dobândească cu titlu gratuit doar terenul necesar utilizării în condiții normale a construcției cu destinația de locuință dobândită în proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995 și nu are dreptul să dobândească cu titlu gratuit și restul suprafeței de 2.180 mp.
Cu privire la această suprafață de 2.180 mp., sau de diferența de până la 982 mp. menționată în subsidiarul memoriului de recurs al reclamantei, curtea va constata că nu ar trebui să existe impedimente ca această suprafață să poată fi achiziționată, contra cost, de către reclamantă, în temeiul HCL nr.275/2009, unde se instituie și un drept de preemțiune în favoarea domniei sale, eliminându-se astfel și ipoteza unei dezmembrări și înstrăinări către terți, care să genereze mai apoi instituire unor servituți.
Pentru toate aceste considerente, deopotrivă aplicabile tuturor părților implicate în prezentul litigiu, curtea, în temeiul prev. art.312 rap.la art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. E. precum și de pârâții Consiliul Local Timișoara și M. Timișoara, prin P. împotriva deciziei civile nr.608/10.06.2015 pronunțată de tribunalul T. în dosar nr._ .
Va constata că în raport cu soluția pronunțată în recurs nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. C.pr.civ., astfel că nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. E. și pârâții Consiliul Local Timișoara și M. Timișoara prin P. împotriva deciziei civile nr. 608/10.06.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red./Tehnored.C.P. - S.C. – 2 ex./24.09.2015
Tribunalul T., Judecători: I.-A. D., L. D.
Judecătoria Timișoara, Judecător: A. S.
| ← Declararea judecătorească a morţii. Hotărâre din... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 349/2015. Curtea de... → |
|---|








