Declararea judecătorească a morţii. Hotărâre din 15-09-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 146/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.146
Ședința publică din 15 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta V. I. împotriva sentinței civile nr. 1064/05.05.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. A., prin curator av. P. C., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea camerei de consiliu din 8 septembrie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care s-a amânat pronunțarea la data de astăzi, 15 septembrie 2015.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub dosar nr._, la data de 12.03.2014, reclamanta V. I., în contradictoriu cu pârâtul S. A., a formulat cerere având ca obiect declararea judecătorească a morții acestuia din urmă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că solicită instanței să dispună declararea judecătoreasca a morții numitului S. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. Sânmartinu Sârbesc, ..T., ca fiind decedat la data de 31.12.1934; să se dispună efectuarea mențiunii, în registrele de stare civilă ale Serviciului de Stare Civila al comunei P. Nou, cu motivarea că numitul S. A., al cărui nume figurează și cu ortografia „Saronyev Arcadia”, s-a născut în data de 07.06.1895, si a locuit în loc. Sânmartinu Sârbesc, împreună cu fiul său S. Milivoi, născut la data de 17.10.1923.
Din relatările fiului său, ale nepoților și sătenilor, se cunoaște faptul că numitul S. A., a plecat de la domiciliu său, în cursul anului 1932, cu intenția de a emigra în Statele Unite ale Americii. Conform înțelegerii avute cu soția sa, acesta urma să anunțe familia imediat ce ajunge la destinație, însa din momentul plecării și până in prezent, nu s-au primit vești de la acesta.
Nepoții și fiul său, care trăiesc în prezent, consideră că, acesta a decedat în timpul călătoriei, înainte de ajunge în S.U.A, în împrejurări necunoscute.
De altfel, fiul său S. Milivoi si soția sa, au dispus de bunurile numitului S. A., încă din anul 1959, având convingerea ca acesta a decedat.
In data de 30.06.1959, fiul pârâtului a încheiat un contract de vânzare-cumpărare provizoriu cu tatăl reclamantei, P. Zdravco, prin care acesta a vândut cota de 13/27 din imobilul situat în Sânmartinu Sârbesc, înscris în C.F.nr.285. Contractul de vânzare-cumpărare provizoriu a fost semnat de fiul si soția pârâtului.
Din faptul că în data de 30.06.1959, fiul si soția pârâtului au încheiat contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, rezultă în mod cert faptul că aceștia nu mai aveau informații legate de existenta pârâtului.
Dată fiind dispariția acestuia si faptul că nu a mai contactat familia niciodată, nu se poate concluziona decât că acesta a încetat din viață.
Din răspunsurile primite, de la instituțiile care ar putea deține date despre pârât, rezultă că, acesta nu este înregistrat la Serviciul de Evidenta a Populației, nu i s-au emis acte de identitate în ultimii 80 de ani si nu s-a făcut nici o mențiune oficială din care să rezulte că acesta trăiește. Or, nici o persoana nu ar putea exista, fără a deține acte de identitate.
C. legal, al reglementarii instituției declarării judecătorești a morții, este reprezentat de art. 49 alin. 1 din Codul civil, care prevede că: "In cazul în care o persoana este dispărută si există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii, din care rezultă că era in viață" In speța, de la data ultimelor știri, din care rezulta ca numitul S. A., era în viață, au trecut peste 80 de ani, astfel ca, prezumția morții acestuia este si mai mult întărită. Dispariția acestei persoane este confirmată prin adresele depuse la dosar.
Doctrina consideră că, în cazul declarării morții pe cale judecătorească, este necesar să fie vorba despre o lipsă, calificată sub dublu aspect: pe de o parte, ea trebuie să aibă o durată minimă de 2 ani, și pe de altă parte, ea trebuie să atragă: presupunerea că persoana nu ar mai fi în viață, că există incertitudine sub acest aspect, pentru că nu există informații primite de la persoana în cauza sau despre aceasta. In speța, pârâtul a dispărut de peste 80 de ani, neexistând nici o dovada care să ateste că acesta este in viață la momentul actual.
În esență, ceea ce caracterizează dispariția persoanei, este tocmai incertitudinea asupra existenței acesteia, sensul expresiei „cel care lipsește” fiind acela întâlnit încă din dreptul roman, în adagiul latin: "qui ita absit, ut ignoretur ubi sit, . lipsește în așa mod, încât nu se știe unde se găsește și dacă mai există).
In ceea ce privește practica judiciară în materie de declarare judecătorească a morții, aceasta este constantă, în admiterea acțiunii atunci când, se constata că, de la data ultimelor știri din care rezulta ca pârâtul era în viață, au trecut perioade foarte îndelungate, precum 30, 40 de ani. In speța, din anul 1932 și până în anul 2014 au trecut 82 de ani, în decursul acestei perioade nefiind înregistrata nici o dovada, care să ateste ca pârâtul se află în viață.
Dispariția inopinată si nejustificată a pârâtului și faptul ca nu a mai contactat familia niciodată au determinat-o pe reclamantă să efectueze numeroase demersuri de la data dispariției acestuia și până în prezent, pentru a încerca să afle informații, însă demersurile au rămas fără niciun rezultat.
Intervalul de peste 80 de ani, de la data dispariției pârâtului, perioada in care, potrivit adreselor depuse la dosar, acesta nu s-a întors la domiciliu, nu a contactat familia, nu s-au primit nici un fel de informații despre dansul, nu a dispus de bunurile sale mobile si imobile, reprezintă un indiciu ca pârâtul a încetat din viață.
Nu s-a putut determina din discuțiile purtate cu sătenii, cu fiul si nepoții acestuia, data exactă a plecării numitului S. A. de la domiciliu, data ultimelor știri despre dânsul, astfel, conform art. 52, alin. 2, urmează a se determina data morții ca fiind, ultima zi a anului 1934, când s-ar împlini termenul de 2 ani, de la momentul ultimelor informații din care rezultă că a fost in viață.
Starea de incertitudine care planează asupra dispărutului presupune declanșarea mecanismului juridic al declarării judecătorești a morții, pentru clarificarea situației persoanei dispărute. C. legal al reglementarii instituției declarării judecătorești a morții, sub aspectul normelor de ordin procedural este reprezentat, în actuala reglementare de Codul de procedura civila, ari. 943 si următoarele, iar condițiile de fond ale declarării judecătorești a morții, sunt prevăzute de art. 49-52 din Codul Civil.
Având în vedere faptul ca ultimele știri despre pârât sunt legate de anul 1932, după care nu mai apar probe care să demonstreze că acesta mai este in viață, iar in prezent dacă ar trai ar avea 119 ani, din punct de vedere biologic, nu este posibil ca pârâtul sa fie în viață la momentul actual.
Reclamanta consideră că sub aspectul cerințelor prescrise de lege, pentru declararea judecătoreasca a morții, in speța, sunt îndeplinite condițiile art. 49 din Codul civil, in sensul ca, numitul S. A., este dispărut si sunt indicii ca a încetat din viață, iar de la data ultimelor informații, au trecut mai mult de 2 ani.
In consecință, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulata, să se dispună declararea morții, numitului S. A., decedat la data de 31.12.1934; să se dispună efectuarea mențiunii în registrele de stare civilă ale Serviciului de Stare Civila al comunei P. Nou.
În drept, cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49-52 C.civ, art.943 si următoarele din C.proc.civ.
În probațiune, reclamanta a înțeles să se folosească de înscrisuri, si probe testimoniale, instanța procedând la audierea martorelor P. N. și S. D., nepoatele pârâtului, în ședința din data de 24.03.2015, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosar la filele 90, respectiv 91.
La dosar au fost anexate în copie, conform cu originalul, următoarele înscrisuri: adresa nr. 1631/8021 din data de 28.01.2009, emisă de Serviciul de Stare Civilă al Primăriei P. Nou; adresa nr.3970 din data de 30.05.2013, emisă de OCPI T.; adresa din data de 14.05.2013, emisă de Ambasada SUA; adresa nr. C 459 din data de 10.05.2013, emisă de Arhivele Naționale ale României; adresa nr._ din data de 20.05.2013, emisă de Direcția Județeană de Evidenta a Persoanelor; extras de Carte Funciara; certificat de căsătorie; contract de vânzare - cumpărare provizoriu din data de 30.06.1959; taxa judiciara de timbru de 20 de lei.
Reclamanta V. I. a formulat note de ședința, precizând că de pe urma defunctului Nenadov J., decedat la data de 31.07.1972, cu ultimul domiciliu în . T., au rămas bunuri imobile constând în: casa cu nr. de conscriere 296 cu terenul aferent, din CF nr.285 a comunei Sânmartinul Sârbesc, cu nr.top.461-462, proprietatea defunctului, dobândit cu titlu de moștenire si cumpărare.
A mai arătat reclamanta faptul că la rubrica destinată moștenitorilor, în certificatul de moștenitor nr. S.1669/1976, figurează în calitate de nepoata de fiu, ca unica moștenitoare, dobândind întreaga masa succesorală.
Astfel, defunctul Nenadov J. a fost bunicul său pe linie paterna, iar tatăl său si fiul defunctului P. Zdravco a fost străin de moștenire, ca urmare a faptului ca nu a făcut acte de acceptare expresă, tacită sau forțată a moștenirii.
Așadar, dobândirea de către reclamantă a cotei de 14/27 din imobilul situat în Sânmartinu Sârbesc, nr.419, înscris in CF nr._ P. Nou, nr. top 461- 462, s-a realizat cu titlu de moștenire de la bunicul său Nenadov J..
Reclamanta are calitatea de coproprietar asupra imobilului situat în Sânmartinu Sârbesc, nr.419, înscris in CF nr._ P. Nou, nr. top 461- 462, deținând cota de 14/27 din dreptul de proprietate, iar cota de 13/27 aparține pârâtului Saronyev A., iar dobândirea de către ea a cotei anterior menționate, s-a realizat prin succesiune după bunicul său Nenadov J..
În extrasul din registrul de căsătorie, este menționată data nașterii pârâtului, Saronyev Arkadia ca fiind 07.06.1895.
Reclamanta justifică interesul în prezenta cauza, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, prin aceea că prin acțiunea civilă introdusă la Judecătoria Timișoara la data de 04.01.2013 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Milivoi constatarea dreptului său de proprietate asupra cotei de 13/27 din imobilul teren situat în Sânmartinu Sârbesc, nr.419, înscris in CF nr._ P. Nou, nr. top 461-462, în suprafața de 5755 mp, dobândit cu titlu de uzucapiune de la defunctul proprietar tabular S. A..
Astfel, instanța de judecată, apreciind că soluționarea cauzei din dosarul nr._, depinde de soluționarea acțiunii înregistrate în prezentul dosar, având ca obiect declararea judecătorească a morții numitului S. A., persoana care este menționată în extrasul CF ca fiind proprietarul imobilului pe care dorește să îl uzucapeze, în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 a dispus suspendarea cauzei, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.
În probațiune, a atașat certificat de moștenitor nr. S.1669/1976 eliberat la data de 28.10.1976 de notariatul de Stat Județean T., privind pe defunctul Nenadov J., extras pentru uz oficial al actului de căsătorie nr.29. din 31.10.1920 dintre Saronyev Arkadia si Babics Grozdanca, eliberat de Primăria Comunei P. Nou, C. de Stare Civilă, la data de 16.04.2015, extras pentru uz oficial privind actul de naștere nr.40/17.10.1923 privind pe S. Milivoi eliberat de Primăria Comunei P. Nou, C. de Stare Civila, la data de 26.03.2015, Încheiere civila pronunțata de Judecătoria Timișoara la data de 25.02.2015, in dosarul nr.l_, având ca obiect uzucapiune.
Prin sentința civilă nr. 1064/5.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta V. I. în contradictoriu cu pârâtul S. A., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că pârâtul S. A. s-a născut la data de 07.06.1895, astfel că în prezent ar avea vârsta de 120 de ani.
Reclamanta V. I. este proprietară asupra cotei de 14/27 din imobilul teren situat în Sânmartinu Sârbesc, nr.419, înscris in CF nr._ P. Nou, nr. top 461-462, în suprafața de 5755 mp, dobândit cu titlu de succesiune conform certificatului de moștenitor nr. S.1669/1976 eliberat la data de 28.10.1976 de Notariatul de Stat Județean T., privind pe defunctul Nenadov J. și tinde într-un dosar distinct să obțină în proprietate și cota de 13/27 din imobil, cu titlu de uzucapiune de la defunctul proprietar tabular S. A..
În cererea de chemare în judecată având ca obiect declararea judecătorească a morții susține că pârâtul a plecat de la domiciliul său în cursul anului 1932, cu intenția de a emigra în Statele Unite ale Americii.
În cauză au fost audiați doi martori, nepoatele pârâtului, care au arătat că acesta a părăsit domiciliul și a plecat în America, doar martora S. Danița indicând anul plecării ca fiind 1924. Din aceleași probe mai rezultă că în familie nu au mai fost primite vești cu privire la pârât de la momentul menționat.
Reclamanta a depus în susținerea acțiunii un act intitulat contract de vânzare cumpărare provizoriu, datat 30.06.1959, despre care afirmă că a fost încheiat la notariat, dar acest fapt nu se confirmă având în vedere mențiunile înscrisului depus la fila 10 dosar, din conținutul căruia rezultă că fiul pârâtului ar vinde unui terț un imobil înscris în CF nr. 285 nr. top 644/1 în suprafață de 802 stj. Nu este însă același imobil cu acela din cartea funciară nr._ P. Nou depusă de reclamantă pentru că este diferit numărul topografic.
Conform art. 49 alin.1 C.civ. în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
Faptul că pârâtul este dispărut a fost dovedit în speță. Membrii familiei cunosc destinația acestuia, respectiv o altă țară, atunci când a plecat de acasă, nu au mai primit vești despre acesta până în prezent.
Cu toate acestea, textul de lege este în sensul că pentru declararea judecătorească a morții este necesară dovedirea unor indicii că pârâtul a încetat din viață.
T. a constatat că probele administrate relevă doar prezumția simplă a morții având în vedere că pârâtul ar avea în prezent vârsta de 120 de ani, fără nici un fel de alt indiciu în sensul încetării din viață, iar singurul aspect care ar putea conduce la admiterea acțiunii reclamantei este înlăturat prin consultarea bazei de date ale enciclopediei libere Wikipedia, din care rezultă că au existat oameni care au trăit până la vârsta de 117 de ani, inclusiv 122 de ani.
Un argument în plus în sensul respingerii acțiunii este dat de faptul că acțiunea promovată de reclamantă are drept scop reglementarea stării civile a unei persoane dispărute în împrejurări mai puțin obișnuite, ipoteză care deși nu este prevăzută în mod expres de textul de lege, rezultă din faptul că doar în aceste cazuri nu se întocmesc actele care atestă decesul unei persoane. Regula este că decesul poate fi înregistrat la momentul survenirii lui.
Chiar dacă pârâtul a plecat în America, reclamanta nu a dovedit că există indicii că decesul său a intervenit în împrejurări neobișnuite, de natură a determina imposibilitatea de întocmire a actului corespunzător, astfel că trebuie prezumat că dacă a survenit decesul, actele au fost întocmite în America, iar reclamanta va acționa în mod corespunzător, prin procurarea actelor respective, pentru realizarea intereselor sale procesuale.
Acțiunea în declararea judecătorească a morții nu trebuie să constituie un mijloc care să înlocuiască demersurile pe care partea interesată trebuie să le întreprindă pentru a procura actele doveditoare ale decesului unei persoane, în caz contrar s-ar ajunge la eludarea scopului reglementării instituției.
Împotriva sentinței civile nr. 1064/5.05.2015 pronunțată de T. T., a formulat apel reclamanta care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1064/2015 pronunțată de T. T. Ia data de 05.05.2015 si, rejudecând, admiterea acțiunii formulate și declararea judecătoreasca a morții numitului S. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. Sânmartinu Sârbesc, corn. P. Nou, jud.Timis, ca fiind decedat Ia data de 31.12.1934 și efectuarea mențiunii, în registrele de stare civilă ale Serviciului de Stare Civilă al comunei P. Nou.
În motivare, a arătat că din declarațiile martorilor audiați în cauza, P. N. și S. D., în calitate de nepoate ale pârâtului, rezultă faptul că, numitul S. A., a plecat de la domiciliu său, cu intenția de a emigra în Statele Unite ale Americii, însa din momentul plecării și până în prezent, nu s-au primit vesti de la acesta.
Dată fiind, dispariția pârâtului si faptul că, nu a mai contactat familia niciodată, nu se poate concluziona decât că, acesta a încetat din viață.
Din răspunsurile primite de la instituțiile care ar putea deține date despre pârât, rezultă că, acesta nu este înregistrat la Serviciul de Evidenta a Populației, nu i s-au emis acte de identitate în ultimii 80 de ani si nu s-a făcut nici o mențiune oficială din care să rezulte ca acesta trăiește. Or, nici o persoana nu ar putea exista, fără a deține acte de identitate.
Arată că, în cererea de declarare judecătoreasca a morții, a menționat că, din relatările fiului pârâtului, ale nepoților și sătenilor, se cunoaște că, numitul S. A., a plecat de la domiciliu său, în cursul anului 1932, cu intenția de a emigra in Statele Unite ale Americii.
Prima instanța, în mod greșit a reținut: „pârâtul a plecat în America, astfel că, trebuie prezumat că, dacă a intervenit decesul, actele au fost întocmite în America, iar reclamanta va acționa în mod corespunzător, prin procurarea actelor respective, pentru realizarea intereselor sale procesuale”, învederând că în realitate pârâtul a plecat de la domiciliul său în anul 1932, fără a se cunoaște cu certitudine destinația, însă din informațiile obținute de la rude si săteni, a presupus că acesta intenționa să emigreze în S. U.A. Conform înțelegerii avute cu soția sa, acesta urma să anunțe familia imediat ce ajunge la destinație, însa din momentul plecării și până în prezent, nu s-au primit vesti de la pârât.
Nu se poate susține că pârâtul a plecat în America, în cauză neexistând nici o dovada a faptului ca pârâtul a ajuns pe teritoriul american, întrucât înțelegerea a fost că acesta va informa familia, la momentul la care ajunge la destinație, ceea ce nu s-a întâmplat.
Indicația instanței, cuprinsă în considerentele hotărârii, conform căreia, „reclamanta va acționa în mod corespunzător, prin procurarea actelor respective", este lipsită de orice fundament, întrucât dacă decesul ar fi survenit pe teritoriul american, este imposibil ca reclamanta să obțină înscrisul constatator al decesului pârâtului, în lipsa unor informații suficient de precise si având în vedere faptul ca, America este un continent.
Mai mult decât atât, la cererea de declarare judecătoreasca a morții, a anexat și dovada tuturor demersurilor efectuate, inclusiv către Ambasada S. U.A, căreia i-a solicitat sa îi comunice dacă deține informații despre numitul S. A., din care să rezulte dacă a locuit sau decedat in SUA, si dacă i s-a eliberat viza de intrare în Statele Unite ale Americii, în perioada 1930-1933. Prin adresa emisă la data de 14.05.2013, Secția Consulară a Ambasadei S.U.A la București i-a comunicat că, toate evidențele referitoare la eliberarea sau refuzul vizelor sau al permiselor de intrare în SUA sunt considerate confidențiale.
Nu s-a avut în vedere ansamblul probatoriului administrat în cauză, prin respingerea unei cereri care apare ca fiind, singurul demers care poate rezolva situația juridică a reclamantei, iar prin respingerea acțiunii se eludează scopul reglementarii instituției reprezentată de art. 49 (1) Cod civil.
Textul de lege prevede îndeplinirea cumulativă a 3 condiții pentru declararea judecătorească a morții unei persoane: a) persoana în cauză să fie dispărută; b) să existe indicii că a încetat din viață; c) să fi trecut termenul minim de 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii, din care rezultă că era în viață.
Dacă în privința primei și a celei de a treia condiții nu sunt probleme în ceea ce privește îndeplinirea acestora, prima instanța a apreciat în mod greșit că, a doua condiție, cea a existenței indiciilor că pârâtul ar fi încetat din viață, nu este îndeplinită, astfel că raționamentul instanței de judecată este eronat, întrucât, în prezenta cauză, s-a făcut dovada certă și deplină a îndeplinirii condiției, existenței indiciilor ca pârâtul ar fi încetat din viață. Astfel, intervalul de peste 80 de ani, de Ia data dispariției pârâtului, perioada în care, potrivit adreselor depuse Ia dosar si declarațiilor martorilor audiați în cauză, acesta nu s-a întors la domiciliu, nu a contactat familia, nu s-au primit nici un fel de informații despre dânsul, nu a dispus de bunurile sale mobile si imobile, reprezintă un indiciu, că pârâtul a încetat din viață.
De asemenea, din ansamblul probatoriului administrat în cauza, nu a reieșit nici o dovada a faptului ca, pârâtul s-ar afla în viață, care să justifice în acest fel hotărârea instanței de judecata.
Ori, înlăturarea de către prima instanța a prezumției morții având în vedere ca, pârâtul ar avea în prezent vârsta de 120 ani, raportat la faptul că, "în baza de date a enciclopediei Wikipedia, rezultă că au existat oameni care au trăit pana la vârsta de 117 ani, inclusiv 122 de ani", este greșita.
Faptul ca, în baza de date a enciclopediei Wikipedia, rezultă că au existat oameni care au trăit până la vârsta de 117 ani, inclusiv 122 de ani, nu constituie un argument pentru respingerea cererii formulate de reclamantă, întrucât acestea reprezintă cazuri de excepție, și nu se poate extinde cazul din speța la acele situații excepționale.
Instanța de judecată, reține în considerentele hotărârii, faptul că, reclamanta a depus în susținerea acțiunii un act intitulat contract de vânzare-cumpărare provizoriu, datat 30.06.1959, din conținutul căruia rezultă că, fiul pârâtului ar vinde unui terț un imobil înscris în CF nr.285 nr.top 644/1 in suprafața de 802 stj și că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, nu este același cu cel din CF_ P. Nou, întrucât este diferit numărul topografic. Arată că, în prezenta cauza, este vorba despre același imobil, însă având în vedere timpul scurs de la data încheierii contractului, în decursul a 56 de ani, a avut loc o renumerotare a cărților funciare.
În realitate tatăl său, P. Zdravco, a dobândit de la fiul si soția pârâtului, cota de 13/27 din imobilul înscris în prezent în CF nr._ P. Nou, nr. top 461-462. Menționează că, proprietarul tabular S. A., nu a mai folosit imobilul din anul 1932, iar la data de 30.06.1959, fiul si soția pârâtului au încheiat contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, prin care au promis tatălui său, P. Zdravco, vânzarea cotei numitului S. A., fapt din care, rezultă în mod cert că aceștia nu mai aveau informații legate de existenta pârâtul, astfel că este irelevant în cauză, dacă corespunde sau nu numărul topografic al imobilului, in condițiile in care, esențială este intenția fiului si soției pârâtului, de a dispune de bunurile aparținând acestuia, având convingerea ca acesta, nu se mai afla în viață.
Arată că, justifică interesul în prezenta cauza, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, prin aceea că, prin cererea introdusă la Judecătoria Timișoara la data de 04.01.2013, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Milivoi, constatarea dreptului de proprietate al său asupra cotei de 13/27 din imobilul teren situat în Sânmartinu Sârbesc, nr.419, înscris in CF nr._ P. Nou, nr. top 461-462, în suprafața de 5755 mp, dobândit cu titlu de uzucapiune de la defunctul proprietar tabular S. A..
Învederează că nu își poate valorifica dreptul de proprietate, asupra cotei de 13/27 din imobil (asupra căreia exercită posesia din anul 1976) printr-o acțiune in uzucapiune, întrucât proprietarul tabular este pârâtul S. A. dispărut în anul 1932, fără ca decesul acestuia să fie constatat prin hotărâre de declarare judecătorească a morții acestuia.
In ceea ce privește practica judiciară în materie de declarare judecătorească a morții, aceasta este constantă în admiterea acțiunii atunci când, se constată că, de la data ultimelor știri din care rezultă ca pârâtul era în viață, au trecut perioade foarte îndelungate, precum 30, 40 de ani. In speța, din anul 1932 si pana in anul 2015 au trecut 83 de ani, în decursul acestei perioade nefiind înregistrată nici o dovadă, care să ateste ca pârâtul se afla în viață.
Nu s-a putut determina din discuțiile purtate cu sătenii, cu fiul și nepoții acestuia, data exactă a plecării numitului S. A. de la domiciliu, data ultimelor știri despre dânsul, astfel, conform art.52, alin.2, urmează a se determina data morții ca fiind, ultima zi a anului 1934, când s-ar împlini termenul de 2 ani, de la momentul ultimelor informații din care rezultă că a fost în viață.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor invocate, ale art. 49 cod civil și 460 și următoarele Cod proc.civ., Curtea constată că atât excepția necompetenței materiale a Tribunalului invocată de reprezentanta Parchetului, cât și apelul declarat în cauză sunt nefondate.
Raportat la dispozițiile art. 94-95 Cod proc.civ. coroborate cu cele ale art. 943 Cod proc.civ., Curtea constată că instanța competentă să judece cererea este T. T..
În ceea ce privește apelul declarat, se constată că astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 49 alin. 1 Cod civil ce reglementează cazul general de declarare judecătorească a morții.
Potrivit textului legal citat, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească la cererea oricărei persoane interesate dacă au trecut cel puțin 2 ani de la primirea ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
Din conținutul textului menționat rezultă că această procedură se aplică dacă sunt îndeplinite cumulativ trei cerințe, respectiv dispariția persoanei a cărei moarte se solicită a se declara; dacă există indicii că persoana dispărută a încetat din viață și să fi trecut sau să se fi împlinit un termen de 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că persoana dispărută era în viață.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat, așa cum corect a reținut instanța de fond, faptul că persoana a cărei declarare judecătorească a morții se solicita este dispărută în sensul că de aproximativ 80 de ani nu s-au mai primit vești de la (sau despre) acesta până în prezent.
Nu s-a făcut dovada celei de-a doua condiții prevăzută de art. 49 (1) Cod civil, respectiv a existenței unor indicii că persoana dispărută a încetat din viață.
Susținerea reclamantei că numitul S. A. a plecat de la domiciliu său în cursul anului 1932 cu intenția de a emigra în America, a fost într-adevăr confirmată de martorii audiați în cauză (martora S. Danița - nepoata pârâtului -indicând anul plecării ca fiind 1924), însă acest aspect neînsoțit de alte probe/înscrisuri, care să ateste încetarea din viață a pârâtului nu este suficient pentru admiterea acțiunii. Nu s-a făcut dovada existenței unor indicii că pârâtul nu mai este în viață.
Or, cel ce introduce o acțiune de declarare a morții unei persoane trebuie să dovedească nu numai dispariția în fapt a celui ce urmează a fi declarat că a încetat din viață, ci și a existenței unor indicii că persoana respectivă a încetat din viață, respectiv a unor informații despre împrejurări care prin natura lor îndreptățesc a se presupune decesul și că persoana dispărută s-a aflat sau se putea afla în locul unde s-a produs un anumit eveniment (altul decât cele prevăzute la art. 50 Cod civil, ca de exemplu inundații, cutremure, explozii, catastrofă de cale ferată sau aeriană, etc.).
Reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că s-au făcut demersuri, fie de aceasta, fie de membrii familiei pentru obținerea de informații cu privire la persoana pârâtului cu atât mai mult cu cât (astfel cum susține reclamanta) s-au efectuat tranzacții imobiliare, încă din anul 1959, ce vizau bunurile pârâtului a cărui moarte se solicită a se constata.
În mod întemeiat a reținut tribunalul că probele administrate au relevat doar prezumția simplă a morții pârâtului raportat la vârsta pe care ar avea-o în acest moment, or acest lucru nu este suficient pentru a aprecia că sunt incidente dispozițiile art. 49 și următoarele Cod civil.
În raport de cele menționate mai sus, Curtea constată că în soluționarea în fond a cauzei este lipsită de relevanță încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare între tatăl reclamantei și fiul și soția pârâtului, acest aspect justificând doar calitatea procesuală activă și interesul reclamantei, în mod corect reținând instanța de fond că în lipsa vreunui indiciu al încetării din viață a pârâtului, acțiunea nu putea fi admisă.
Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 460 Cod proc.civ., va respinge apelul declarat de reclamanta V. I. împotriva sentinței civile nr. 1064/PI/05.05.2015 pronunțata de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. A., prin curator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de necompetență materială a Tribunalului T. invocată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Respinge apelul declarat de reclamanta V. I. împotriva sentinței civile nr. 1064/PI/05.05.2015 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. A., prin curator.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. R. M. L.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./22.09.2015
Tehnored L.P./ 29.09.2015
Ex.5/.> Primă instanță: A. C. – T. T.
| ← Cereri. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
