Obligaţie de a face. Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 311/2015
ROMÂNIAoperator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 311
Ședința publică din data de 10 septembrie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, recursul declarat de pârâtul H. F. K. împotriva deciziei civile nr. 298/25.03.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați M. Timișoara prin P., P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, având ca obiect obligații de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Ș. D., pentru recurent, lipsind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul recurentului depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei cu chitanța TMXWM_/30.07.2015 și timbru judiciar de 1 leu, o cerere de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 244 al.1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului T. – Secția C. Administrativ și Fiscal, cerere la care a anexat copia cererii de chemare în judecată și o cerere de stenografiere a ședințelor de judecată ce urmează a se desfășura în prezentul dosar, formulată în temeiul art. 149 C.pr.civ.
În deliberare, instanța respinge cererea de suspendare formulată de recurent, întrucât recurentul s-a mai judecat odată cu privire la același aspect, iar cererea de chemare în judecată pentru autorizația de construire a fost formulată în anul 2015, iar dosarul de față este înregistrat în anul 2012, fiind deja în calea de atac a recursului.
De asemenea, în deliberare, instanța respinge cererea de stenografiere a ședințelor de judecată având în vedere faptul că ședințele de judecată se înregistrează, recurentul putând solicita transcrierea ședinței de judecată.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii inițiale promovată de P. M. Timișoara, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. decizia civilă nr.298/25.03.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât HIZLIOGLU F. K., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat Bataniaț B. M. din Timișoara, .. 9-11, jud. T., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. TIMIȘOARA P. P., M. TIMIȘOARA și C. L. AL M. TIMIȘOARA, toți cu sediul în Timișoara ., nr. 1, jud. T., fără cheltuieli de judecată.
P. această decizie, tribunalul a confirmat și menținut integral soluția instanței de fond, reținând în esență că în mod judicios a constatat judecătoria că față de titlul executoriu rezidând în procesul verbal de contravenție, nedesființat de către apelant, prin care s-a stabilit încălcarea legii prin edificarea unei construcții fără autorizație și întrucât apelantul nu a obținut actul administrativ care să îl îndrituiască la menținerea acestei construcții, demersul judiciar al autorității locale prezintă caracter întemeiat.
Legea însăși îi conferă agentului constatator atributul stabilirii unui termen pentru . art.32 alin.1 din Legea nr.50/1991, care prevede în mod explicit ca în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 al. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Art.28 alin.1 la care art.32 face trimitere dispune în sensul ca o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Câtă vreme procesul verbal de contravenție nu a fost desființat pe calea plângerii contravenționale, acesta prezintă caracter executoriu nu numai în privința caracterului nelegal al edificării construcției, ci și în privința termenului stipulat pentru .>
În aceasta fază procesuală, instanțele nu mai au căderea de a analiza conformitatea construcției cu normele speciale în construcții, după cum nu poate fi cenzurat ori sancționat nici susținutul caracter abuziv al refuzului autorității administrative de a proceda la eliberarea autorizației de construcție, un asemenea control neputând fi efectuat decât în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, de care apelantul a uzat de altfel, demersul sau judiciar fiind respins prin sentința civilă nr.8529/17.12.2013 a Tribunalului T. (fila 69 dosar judecătorie).
În raport de puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești menționate prin care s-a stabilit caracterul întemeiat al refuzului emiterii autorizației de construire, aprecierea că apelantului i-ar mai putea fi acordat un interval de timp pentru obținerea autorizației ar veni în conflict cu amintitul efect al hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul HIZLIOGLU F. K., recursul acestuia fiind motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.
În acest sens, pârâtul – recurent a susținut că soluția instanței de apel este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 59 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții aprobate prin Ordinul Ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 839 din 2009.
Cu alte cuvinte deși partea potrivnică nu s-a conformat prevederilor alineatelor 2 și 3 apartenențe articolului mai sus menționat în sensul că nu a verificat dacă edificiul a cărui desființare se cere corespunde sau nu reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, instanța de prim control judiciar a respins ca nefondat apelul, menținând hotărârea instanței de fond prin care este obligat la desființarea unor construcții ce în opinia noastră sunt pasibile de a intra în legalitate.
Soluția instanței de apel are în vedere în mod pretins stadiul procesual actual al raporturilor dintre părțile litigante, susținându-se în mod greșit faptul că în momentul pronunțării deciziei în apel nu s-ar mai putea intra în legalitate cu construcțiile spre a căror desființare tinde partea potrivnică.
Din contră, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la eliberarea unei autorizații de construire a imobilelor în forma și maniera în care acestea au fost edificate, fiind respinsă în mod irevocabil doar acțiunea prin care recurentul solicitase instanței de contencios administrativ să oblige părțile potrivnice să elibereze un certificat de urbanism pentru nemișcătorul pe care-l deține în proprietate.
Important de menționat este și faptul că deși a solicitat administrarea în cauză a unei expertize în specialitatea construcții prin care să se stabilească dacă construcțiile edificate ar corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, instanța de apel a respins cererea, apreciind proba ca inutilă soluționării pricinii.
Or, în acest context chiar dacă a existat disponibilitatea administrării unei astfel de dovezi, recurentul s-a ciocnit de opoziția părții potrivnice și de poziția rigidă a instanței de apel, în condițiile în care în apel era ultima ocazie când s-ar fi putut administra o astfel de probă pentru a se lămuri în mod indiscutabil pricina.
Cu toate acestea dat fiind faptul că partea adversă nu s-a conformat dispozițiilor art. 59 din normele metodologice de aplicare a legii 50 din 1991, în contextul în care proba propusă de pârâta fost respinsă, nefiind cert la acest moment dacă lucrările edificate sunt pasibile de a fi autorizate, arată că soluția instanței de apel nu putea fi decât de admitere a apelului și schimbare a deciziei atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive.
Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului.
Curtea, analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este nefundat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.
În acest sens, curtea va constata în această fază a recursului că subiect al controversei juridice este modul în care instanța de apel a interpretat disp.art.27,28 și 32 din L.50/1991 – republicată, pentru că acestea au fost temeiurile de drept ale acțiunii introductive și asociat acestora, disp.art.59 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții aprobate prin Ordinul Ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 839 din 2009.
Din această perspectivă, curtea va constata că interpretarea dată de recurentul pârât art.59 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 50 din 1991 nu poate fi ruptă din context și disociată de temeiul juridic al acțiunii principale, introductive de instanță, pentru simplul fapt că instanțele de judecată au fost investite de reclamant cu analiza aplicării disp.art. 27,28 și 32 din L.50/1991 – republicată.
Ori, din această perspectivă s-a probat fără dubiu că, prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 10.04.2012 s-a stabilit că pârâtul încalcă în continuare prevederile Legii nr. 50/1991, neconformându-se dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 166/60/15.11.2010.
Potrivit art.32 alin.1 din Legea nr.50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 al. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Conform alin. 2, în cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin.1 iar potrivit alin. 3, în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
P. urmare, curtea va constata la rându-i că pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal prin care a fost sancționat contravențional, în sensul că nu a desființat lucrarea realizată cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire și nici nu a făcut demersurile necesare obținerii autorizației, deși această măsură a fost dispusă prin procesul verbal de contravenție, iar de la data constatării faptei au trecut mai mult de 2 ani.
De aceea, cum pârâtul nu a făcut dovada, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, că ar fi intrat în legalitate, susținerile acesteia în sensul că procedura de autorizare este în curs nu au putut fi reținute, în mod justificat, astfel că în mod corect s-a admis cererea privind demolarea construcției și obligarea pârâtului la desființarea construcția executată fără autorizație de construcție și aducerea la starea inițială a imobilului din Timișoara, ., în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, în caz contrar, autorizând reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Mai mult, câtă vreme procesul verbal de contravenție nu a fost desființat pe calea plângerii contravenționale, acesta prezintă caracter executoriu nu numai în privința caracterului nelegal al edificării construcției, dar și în privința termenului stipulat pentru .>
Astfel, instanțele nu mai au căderea de a analiza conformitatea construcției cu normele speciale în construcții, după cum nu poate fi cenzurat ori sancționat nici pretinsul caracter abuziv al refuzului autorității administrative de a proceda la eliberarea autorizației de construcție, un asemenea control neputând fi efectuat decât în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, de care apelantul a uzat de altfel, demersul sau judiciar fiind respins prin sentința civilă nr.8529/17.12.2013 a Tribunalului T., cu privire la emiterea unui certificat de urbanism, ca etapă prealabilă obligatorie, înaintea emiterii autorizației de construire.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul HIZLIOGLU F. K. împotriva deciziei civile nr.298/25.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât intimatul – reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Hizlioglu F. K. împotriva deciziei civile nr.298/25.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. C.P. -18.09.2015
Tehnored. A.B. -23.09.2015/2 ex./SM
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, Judecător T. A.
Instanța de apel: Tribunalul T., Judecători L. D., I.-A. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 145/2015. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
