Obligaţie de a face. Sentința nr. 1023/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1023/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 188/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.188
Ședința publică din 21 noiembrie 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul M. M. împotriva sentinței civile nr.1023/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții . TIMIȘOARA, P. P., și C. L. TIMIȘOARA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul apelant M. M. avocat S. S., iar pentru pârâții intimați M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara se prezintă consilier juridic S. V., lipsă fiind pârâta intimată ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 3.324 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată restituit dosarul de către P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
De asemenea, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 16.11.2012 întâmpinarea formulată de pârâții intimați M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara, din care un exemplar se înmânează reprezentantului reclamantului apelant.
Acesta din urmă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.324 lei și timbre judiciare în sumă de 5 lei. Învederează instanței că nu solicită amânarea în vederea studierii întâmpinării.
Reprezentanta pârâților intimat Primăria M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara depune la dosar note de ședință cu privire la soluționarea situației litigioase dintre părți pe cale amiabilă. Precizează că în prezent este începută procedura prealabilă de expropriere a terenului în litigiu.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. S., pentru reclamantul apelant M. M., solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pentru ambele instanțe.
Susține că în cartea funciară a terenului în litigiu nu există înscrise construcții sau sarcini, iar dreptul de servitute menționat de pârâți nu are legătură cu speța dedusă judecății. Arată că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, pentru care nu există un izvor legal sau convențional de a ocupa terenul reclamantului.
Consilier juridic S. V., pentru pârâții intimați Primăria M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.241/2006.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 31.03.2011 la Tribunalul T. sub nr._, reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâții . Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara și a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului pe care i l-au produs prin lipsa de folosință și de posesie a terenului proprietatea sa, constând în plata de daune-interese în cuantumul chiriei practicate de M. Timișoara pentru asemenea imobile, de la data înregistrării acțiunii și până la data la care conduita pârâților va înceta.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilelor situate în municipiul Timișoara, jud.T., înscrise în CF nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4358 Timișoara), nr.top 8077, CF nr._ Timișoara, nr.top 8079/1/1, CF nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.4358 Timișoara), nr.top 8081/1/1, terenul având o suprafață totală de_ mp.
Pe aceste terenuri, a arătat reclamantul, sunt situate în prezent construcții și instalații (bazine, stații de epurare, stații de filtrare, rezervoare, decantoare, etc.) ce aparțin Uzinei de A. a pârâtului M. Timișoara, domeniului public al acestuia. Exploatarea uzinei de apă este realizată de pârâta . care pârâtul C. L. Timișoara are calitatea de acționar majoritar.
Reclamantul a mai arătat că aceste construcții nu sunt intabulate în cărțile funciare, însă existența lor este dovedită prin raportul de evaluare pentru proprietate imobiliară – teren intravilan întocmit la 04.03.2009 de . SRL.
Dreptul de proprietate, a arătat reclamantul, cunoaște o protecție absolută atât la nivel intern, cât și internațional și comunitar.
Art.480 C.civ. și conferă cele trei atribute ale dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția, însă dată fiind starea de fapt descrisă anterior, este lipsit în prezent de posesia și folosința terenului proprietatea sa, având doar ipotetic un drept de dispoziție, pe care nu îl poate exercita.
A mai arătat că din 2006 a făcut numeroase demersuri pentru a fi despăgubit într-o modalitate legală și rezonabilă, însă toate încercările au eșuat din cauza conduitei refractare a autorităților publice locale, deși la un moment dat s-a ajuns chiar la o hotărâre a consiliului local prin care se aprobase cumpărarea terenului.
Reclamantul consideră că în cauză sunt întrunite cele patru condiții cumulative ale răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților. Fapta ilicită constă în folosința și posesia nelegale exercitate de pârâți asupra terenului proprietatea sa. Prejudiciul este reprezentat de lipsa de folosință a terenului, ca urmare a încălcării dreptului său de proprietate de către pârâți. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este dovedit, la fel ca și culpa pârâților, fapta ilicită fiindu-le imputabilă.
În drept, reclamantul a invocat art.480, art.998, art.999, art.1003 C.civ.
P. minuta timbrării (fila 12 din dosarul de fond), reclamantul a precizat și valoarea pretențiilor, respectiv suma de 253.645,89 lei pe lună, pe care să o plătească pârâții de la data introducerii acțiunii și până la data încetării lipsei de folosință.
Reclamantul a arătat că a luat în calcul chiria lunară pe mp (4 euro) practicată de pârâtul M. Timișoara asupra terenurilor din aceeași zonă cu terenul în litigiu.
P. sentința civilă nr.1023/03.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. M. împotriva pârâților . Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a indicat drept temei juridic al pretențiilor sale răspunderea civilă delictuală reglementată de art.998-999 C.civ.
Cu toate acestea, a reținut prima instanță, reclamantul a solicitat și daune-interese, care reprezintă despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor contractuale.
Tribunalul a constatat că deși reclamantul a solicitat daune-interese, caracteristice răspunderii civile contractuale, motivarea în fapt și în drept a acțiunii vizează răspunderea civilă delictuală.
Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care se desprind din dispozițiile art.998-999 C.civ. sunt: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
Examinând din această perspectivă speța dedusă judecății, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a pârâților, lipsind fapta ilicită.
Astfel, din înscrisurile depuse în probațiune și din răspunsul la interogatoriul pârâților - necontestat de către reclamant - rezultă că pe terenul proprietatea reclamantului sunt amplasate o . construcții ce fac parte din domeniul public al statului, în conformitate cu HG nr.977/2002. Pârâta . operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Timișoara, în conformitate cu HCL nr.277/2009 primind și dreptul de exploatare asupra echipamentelor și instalațiilor în 2010.
În condițiile în care exploatarea bunurilor aflate în domeniul public al statului (amplasate pe terenul reclamantului) se realizează în baza unor acte normative, lipsește caracterul ilicit al faptelor pârâților, deoarece normele invocate se bucură de prezumția de legalitate, nefiind astfel îndeplinită prima condiție pentru existența răspunderii civile delictuale.
Împotriva sentinței civile nr.1023/03.04.2012 a Tribunalului T. a declarat apel în termenul legal reclamantul M. M..
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că scopul acțiunii promovate este protecția dreptului său de proprietate, drept real garantat de Constituție și de legile interne, precum și de legislația comunitară.
Terenul în litigiu este proprietatea sa, iar pârâții folosesc construcții de pe acest teren, care însă nu există din punct de vedere juridic, nefiind înscrise în cartea funciară a terenului, asupra căruia nu au un titlu privind dreptul de folosință. Nu interesează, a arătat reclamantul, ce activitatea desfășoară pârâții, ci dacă dreptul de folosință asupra terenului are un izvor legal sau convențional.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică, care în speță nu s-a produs. Și într-o asemenea situație însă există dreptul proprietarului de a fi despăgubit.
Reclamantul a adus critici și apărărilor formulate în fața primei instanțe de către pârâta . pe art.26 al.2 din Legea nr.241/2006, respectiv pe existența unui drept de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, care se realizează cu titlu gratuit.
Reclamantul a arătat că acest text legal nu se aplică în cauza de față, deoarece are în vedere servitutea de trecere pe terenurile învecinate cu cele pe care se află sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, ori terenul său este în întregime ocupat de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, neputându-se deci vorbi de un drept de servitute, care nici nu a fost solicitat de către pârâți.
Reclamantul a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art.998 și 999 C.civ. pentru existența răspunderii civile delictuale a pârâților. Fapta ilicită constă în folosința terenului său fără a deține un drept real de folosință care să provină de la proprietar. Prejudiciul constă în contravaloarea chiriei practicată de pârâtul M. Timișoara în cazuri similare și este reprezentat de lipsirea sa de folosința, posesia și chiar dreptul de dispoziție asupra terenului. Raportul de cauzalitate este dovedit prin răspunsurile la interogatoriu și prin adresa nr._/30.10.2006. Vinovăția este evidentă, a susținut reclamantul, câtă vreme pârâții nu prezintă un înscris care să le confere dreptul de folosință, dar continuă să folosească terenul.
În consecință, invocând art.282 al.1, art.284, art.287, art.288, art.292 și art.296 C.pr.civ., reclamantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta . formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.
A invocat în primul rând excepția insuficientei timbrări a apelului, dar și a acțiunii reclamantului. A arătat în acest sens că reclamantul a timbrat la valoarea pretențiilor sale pe o lună, iar nu la valoarea prejudiciului viitor invocat.
Pe fond, a solicitat respingerea apelului și a arătat că pe terenurile indicate de reclamant prin acțiune se găsesc amplasate decantoare și camere de reacție folosite în procesul de transport a apei, bazin de stocare pentru apă industrială, stația de pompare a apei industriale, gospodăria de var și gospodăria de sulfat de aluminiu și aluminat de sodiu, decantoare camere de reacție și stația de pompare nămol, bunuri ce fac parte din domeniul public al M. Timișoara în conformitate cu HG nr.977/2002, fiind construite cu zeci de ani înainte.
A arătat că reclamantul apelant M. M. s-a intabulat ca proprietar în anul 2008, ca urmare a moștenirii, și cunoștea faptul că respectivul teren, a cărui proprietate a dobândit-o prin moștenire pur și simplu și nu sub beneficiu de inventar, este grevat de existența acestor lucrări de utilitate publică.
P. Hotărârea Consiliului L. nr.277/28.06.2009, i-a fost delegată . serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din M. Timișoara.
În acest context, pârâta . invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu este proprietara construcțiilor și este obligată să respecte HCL nr.277/2009.
În ceea ce privește obligarea sa, în solidar cu ceilalți pârâți, la despăgubiri față de reclamant, a invocat art.26 al.2 din Legea nr.241/2006, respectiv un drept de servitute gratuit pe durata existenței sistemului de alimentare cu apă și de canalizare.
Au formulat întâmpinare și pârâții M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara, prin care au solicitat respingerea apelului reclamantului ca nefondat.
Au arătat că acțiunea reclamantului este prematur formulată, nejustificată și lipsită de un fundament legal, atât timp cât din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.998, 999 C.civ., pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
În speța dedusă judecății se poate constata că nu sunt întrunite toate condițiile pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a pârâților, lipsind fapta ilicită.
Din înscrisurile depuse în probațiune și din răspunsul la interogatoriu – necontestat de către reclamant – rezultă că pe terenul proprietatea reclamantului sunt amplasate o . construcții ce fac parte din domeniul public al statului în conformitate cu HG nr.977/2002.
Pârâta . operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din M. Timișoara, în conformitate cu HCL nr.277/2009 primind și dreptul de exploatare asupra echipamentelor și instalațiilor în 2010.
În condițiile în care exploatarea bunurilor aflate în domeniul public al statului (amplasate pe terenul reclamantului) se realizează în baza unor acte normative, lipsește caracterul ilicit al faptelor pârâților, deoarece normele invocate se bucură de prezumția de legalitate.
În plus, au arătat pârâții, Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în art.26 al.2 precizează: „Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia”.
Au invocat reaua credință a reclamantului, care pe parcursul negocierilor care au avut loc la nivelul Primăriei Timișoara în cadrul Comisiei de Negociere cu terții, a manifestat o atitudine intransigentă, solicitând o valoare a terenului mult peste prețul pieței și peste posibilitățile Primăriei.
Au arătat că s-au făcut demersuri pentru un schimb de terenuri cu reclamantul sau pentru cumpărarea terenului, nefinalizate însă.
P. HCL nr.237/29.06.2010 s-a aprobat declanșarea procedurii de cercetare prealabilă privind exproprierea de utilitate publică a terenului în suprafață de 15.329 mp, hotărârea fiind atacată de reclamant la instanța de contencios administrativ.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu art.295 al.1 C.pr.civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul reclamantului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Conform art.137 al.1 C.pr.civ., instanța va analiza mai întâi excepțiile invocate de pârâta . excepții sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate.
Nu este întemeiată excepția insuficientei timbrări a acțiunii și apelului reclamantului. Obiectul acțiunii acestuia îl reprezintă despăgubirile lunare pentru lipsa de folosință a terenului, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâților, despăgubiri solicitate până la încetarea conduitei pârâților. Reclamantul a indicat suma lunară pretinsă cu titlul de despăgubiri, la care s-a calculat taxa de timbru în condițiile art.2 al.1 și art.11 al.1 din Legea nr.146/1997, fiind achitate de către reclamant sumele stabilite de instanță atât la fond, cât și în apel. Nu se poate stabili o taxă de timbru raportată la un prejudiciu viitor.
Nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . vreme cât această pârâtă, deși nu este proprietara construcțiilor situate pe terenul reclamantului, este însă cea care le exploatează, fiind operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, în baza legii nr.241/2006, fiindu-i delegată această activitate prin HCL nr.277/2009.
Pe fond, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, reținând că nu este îndeplinită una din condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită în sarcina pârâților.
Conform art.998 și 999 C.civ., condițiile răspunderii civile delictuale sunt existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul prin fapta ilicită.
Cele patru condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage răspunderea civilă delictuală. Lipsa oricăreia dintre aceste condiții exclude răspunderea civilă delictuală.
În cauza de față nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina pârâților.
Uzina de A. 2-4, amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, aparține domeniului public al M. Timișoara, așa cum rezultă din HG nr.977/2002.
De altfel, reclamantul nu contestă acest fapt; dimpotrivă, indică apartenența acestor construcții la domeniul public al pârâtului M. Timișoara atât prin acțiune, cât și prin motivele de apel.
Susține însă că acest aspect nu prezintă relevanță în cauză; construcțiile nu sunt notate în cartea funciară, iar pârâții nu justifică un drept legal sau convențional asupra terenului pe care îl folosesc.
Contrar susținerilor reclamantului, întrucât sistemul de alimentare cu apă și de canalizare aparține domeniului public, nu se poate reține caracterul ilicit al folosinței terenurilor pe care sunt amplasate aceste construcții de interes public.
Conform art.29 al.1 din Legea nr.107/1996 a apelor, sistemele de alimentări cu apă și canalizări, inclusiv instalațiile de epurare cu anexele acestora sunt de utilitate publică, iar terenurile pe care sunt amplasate acestea pot fi expropriate în condițiile legii.
În cazul de față s-a încercat rezolvarea situației litigioase dintre părți pe calea unui schimb de terenuri sau printr-o vânzare-cumpărare, dar părțile nu s-au pus de acord cu privire la valoarea terenului.
În fine, la ora actuală este în derulare procedura prealabilă de expropriere, care evident are în vedere și despăgubirea reclamantului pentru terenul ocupat de uzina de apă.
Așa cum rezultă însă din cele prezentate anterior, în cauză nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina pârâților și, prin urmare, nu operează împtriva acestora răspunderea civilă delictuală față de reclamant.
Față de aceste considerente, în baza art.296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul M. M. împotriva sentinței civile nr.1023/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții . Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul M. M., cu domiciliul procedural ales la SCPA S. și Asociații în Timișoara, ..11-13, ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.1023/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții . sediul în Timișoara, ..11A, jud.T., M. Timișoara, prin P., și C. L. Timișoara, ambii cu sediul în Timișoara, . nr.1, jud.T..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător,
RUJIȚA R. F. Ș.
Grefier,
M. M.
Red.RR/17.12.2012
Tehnored.MM/6 ex./18.12.2012
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.C. P.
Comunicat 4 exemplare
| ← Validare poprire. Decizia nr. 2176/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2131/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
