Validare poprire. Decizia nr. 2176/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2176/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 2176/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2176/R
Ședința publică din 25 octombrie 2012
P.:M. G.
JUDECĂTOR:A.-M. N.
JUDECATOR:C. P.
GREFIER:M. M.
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamantele N. B. și N. J. Wilhelmine împotriva deciziei civile nr.181/R/21.02.2012 și a încheierii pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012 de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P., C. L. al M. Timișoara și cu terții popriți Agenția Națională de A. F. București, Administrația Finanțelor P. a M. Timișoara și Direcția G. a Finanțelor P. T., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea cauzei s-a amânat pentru data de 25 octombrie 2012.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 581/13.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins cererea având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarele N. B. și N. J. Wilhelmine în contradictoriu cu debitorul M. Timișoara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit Direcția G. a Finanțelor P. T. și a respins acțiunea creditoarelor față de acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit Agenția Națională de A. F.. A respins cererea având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarele N. B. și N. J. Wilhelmine în contradictoriu cu debitorii P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara și terții popriți Agenția Națională de A. F. și Administrația Finanțelor P. a M. Timișoara, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 15.07.2009, creditoarele N. B. și N. Johana Wilhelmine s-au adresat cu o cerere SCPEJ J. C. M. & C. I., solicitând acesteia punerea în executare silită a sentinței civile nr. 658/PI/12.04.2005 a Tribunalului T., modificată în parte prin decizia civilă nr. 32/2006 a Curții de Apel Timișoara, modificată în parte prin decizia civilă nr. 1443/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care P. și C. L. al M. Timișoara au fost obligați la plata sumei de 200.417,04 euro reprezentând despăgubiri de 62,28 euro/mp pentru suprafața de 3.218 mp care le-a fost preluată de către stat. Ca urmare a acestei solicitări, a fost deschis dosarul execuțional nr. 583/ex/2009.
P. încheierea civilă nr. 1501 din data de 21.07.2009, pronunțată în Dosarul nr._/ 325/2009, Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată de SCPEJ J. C. M. & C. I. și a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional mai sus indicat
Împotriva debitorilor P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara au fost începute procedurile de executare silită, pentru sumele de 200.417,04 euro, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând despăgubirile acordate prin titlul executoriu indicat mai sus, suma de 21.420 lei reprezentând onorariu avocat în faza executării silite, suma de 20.145,51 lei reprezentând onorariul de executare silită și 10,30 lei taxe de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ, la termenul de judecată din 25.11.2010, instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a debitorului M. Timișoara invocată de instanță din oficiu. Pe cale de consecință, instanța de fond a respins cererea creditoarelor față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La data de 19.03.2010 executorul judecătoresc a comunicat la ANAF-AFP Timișoara-Trezorerie, adresa nr._ de înființare a popririi conturilor debitorului C. L. al M. Timișoara. La această adresă terțul poprit a răspuns la data de 29.03.2010 prin adresa nr._, arătând că nu îi poate da curs întrucât nu s-a indicat codul unic de înregistrare fiscală al debitorului.
Executorul judecătoresc, în temeiul dispozițiilor art. 454 alin. 2 ind. 1 C.pr.civ la data de 07.05.2010 a întocmit o nouă adresă de înființare a popririi având nr._ cu privire conturile debitorului C. L. al M. Timișoara. La această adresă terțul poprit ANAF a răspuns la data de 19.05.2010 prin adresa nr._, arătând că poprirea nu poate fi înființată pe codul de înregistrare indicat întrucât acesta este diferit de cel al debitorului.
În temeiul dispozițiilor art. 137 al. 1 C.pr.civ, instanța de fond a soluționat anterior analizei pe fond a prezentei cauze, excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți Direcția G. a Finanțelor P. T., respectiv Agenția Națională de A. F..
Mai întâi, instanța de fond a reținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată, respectiv terții popriți, și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Analizând adresele de înființare a popririi, instanța de fond a constatat că acestea au fost adresate doar terților popriți Agenția Națională de A. F. - Administrația Finanțelor P. A M. Timișoara.
Referitor la terțul poprit Direcția G. a Finanțelor P. T. instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru motivele expuse mai sus, excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit Agenția Națională de A. F. a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de Agenția Națională de A. F., instanța de fond a constatat că aceasta nu este o veritabilă excepție, ci o apărare pe fondul cauzei, ce a fost analizată în continuare.
Astfel, pentru a verifica în ce măsură este sau nu este întemeiată acțiunea de față, promovată de către creditoarele N. B. și N. Johana Wilhelmine, instanța a identificat mai întâi dispozițiile legale incidente. Este vorba despre prevederile art. 456 alin. 1 lit. a din C.pr.civ, precum și despre cele ale art. 460 din același act normativ.
Potrivit celui dintâi text legal menționat, „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului”.
Instanța de fond a constatat că poprirea a fost înființată și comunicată prin cele două adrese arătate mai sus, de la acest moment revenindu-i terțului poprit îndatorirea îndeplinirii anumitor formalități, în cazul în care devenea debitor al persoanei deținute.
În temeiul dispozițiilor art. 460 alin. 2 C.pr.civ., în cauzele având ca obiect validarea popririi, „instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului”. P. urmare, elementul principal care trebuie avut în vedere în soluționarea cauzelor de acest tip, constă în verificarea existenței sau inexistenței unei datorii a terțului poprit către debitorul principal. Cu alte cuvinte, poprirea va putea fi validată numai în situația în care terțul poprit datorează sume de bani debitorului.
Or, în ipoteza din speță, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, nu se poate trage concluzia că există asemenea raporturi între terții popriți Agenția Națională de A. F. și Administrația Finanțelor P. a M. Timișoara și debitorii P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara.
Rezultă așadar, că în situația concretă lipsește acest element esențial impus de art. 460 alin. 2 C. pr. civ. și anume, o datorie a terților popriți către debitori.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins cererea formulată de creditoare.
Împotriva hotărârii au declarat apel - recalificat recurs - creditorii N. B. și N. J. înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 21.02.2011, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau schimbarea în tot în sensul admiterii cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelantele au arătat că au solicitat punerea în executare silită a sentinței civile nr. 658/PI/12.04.2005 a Tribunalului T. – Secția Civilă, prin care P. și C. L. al M. Timișoara au fost obligați la plata sumei de 200.417,04 euro reprezentând despăgubiri de 62,28 euro/mp pentru suprafața de 3.218 mp care le-a fost preluată de către stat.
În dosarul execuțional, terțul poprit AFP T. a răspuns că nu se poate înființa poprirea în lipsa codului fiscal al debitorului, deși apelantele au menționat că aceasta a fost indicat, astfel au fost obligate să introducă cererea de validare a popririi.
De asemenea, au invederat că instanța de fond a reținut disp. art. 460 alin. 1 C.proc.civ. cu toate că aceasta nu a fost pusă niciodată în discuția părților, deși a fost invocată în apărare de AFP Timișoara. Astfel instanța de fond a dat o greșită interpretare dispozițiilor textului mai sus menționat.
P. este ordonator principal de credite al bugetului local al unității administrativ teritoriale, astfel că în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate de lege. Așadar, Primarului M. în revine obligația de a dispune efectuarea de plăți de către trezoreria statului, în baza sentinței puse în executare.
Apelantele au mai precizat că D.G.F.P. T. are calitate de terț poprit, mai ales în condițiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 care prevede că în execuție, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează lunar de către direcțiile generale ale finanțelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Simplul fapt că nu s-a comunicat adresa de înființate a popririi la D.G.F.P. T. nu este suficientă pentru a se reține lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții ca terț poprit.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art. 296 și urm. C.proc.civ.
Terțul poprit Direcția G. a Finanțelor P. T., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului.
În motivarea întâmpinării a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinic argumentată din punct de vedere legal și a reținut în mod corect că această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză. S-a mai arătat că instanța de fond a reținut corect disp. art. 460 alin 2 C.proc.civ. în cauzele având ca obiect validare poprire.
Elementul de bază care trebuie avut în vedere în soluționarea cauzelor de acest tip, constă în verificarea existenței sau inexistenței unei datorii a terțului poprit către debitorul principal, astfel că, poprirea va putea fi validată numai în situația în care terțul poprit datorează sume de bani debitorului. În speță, nu se poate trage concluzia că există asemenea raporturi între terții popriți ANAF, AFP Timișoara și debitorii P. și C. L. al M. Timișoara astfel că în mod legal instanța de fond a procedat la respingerea cererii având ca obiect validare poprire formulată de creditoare.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115 – 118 C.proc.civ.
P. întâmpinarea depusă, terțul poprit Agenția Națională de A. F. a solicitat respingerea recursului.
În ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a acestei instituții se arată că obligația de plată ale C.L.M. Timișoara, ca și instituție locală, nu poate genera obligații în sarcina ANAF, neexistând un raport între terții popriți și debitori.
Așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată, adresa de înființare a popririi din 07.05.2010, a fost înregistrată la AFP pentru Direcția de Trezorerie unde debitorul, C.L.M. Timișoara are cont deschis. Se mai arată că AFP poate figura în proces ca și pârâtă, cu precizarea că această instituție este subordonată D.G.F.P. T., instituție care are personalitate juridică.
P. notele scrise creditoarele au înțeles să se judece cu P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara și nu cu ANAF, astfel că acțiunea a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei s-a arătat că poprirea va fi validată numai în situația în care terțul poprit datorează sume de bani creditorului, Or, în cauza de față, din analiza actelor aflate la dosar, nu se poate trage concluzia că există asemenea raporturi între terții popriți ANAF și AFP a M. Timișoara pe de o parte și debitorii, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 289(2) C.proc.civ.
Deși legal citați, intimații debitori P. M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. a M. Timișoara nu au depus întâmpinare.
P. decizia civilă nr.181/R/21.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat recursul reclamantelor N. B. și N. J. Wilhelmine împotriva sentinței civile nr.581/13.01.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
În considerentele acestei hotărâri, Tribunalul a reținut că recurentele se prevalează de titlul executoriu reprezentat de sentinței civile nr. 658/PI/12. 04.2005 a Tribunalului T., modificată în parte prin decizia civilă nr. 32/2006 a Curții de Apel Timișoara, modificată în parte prin decizia civilă nr. 1443/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care P. și C. L. al M. Timișoara au fost obligați la plata sumei de 200.417,04 euro reprezentând despăgubiri de 62,28 euro/mp pentru suprafața de 3.218 mp care le-a fost preluată de către stat.
Reclamantele au indicat în mod expres ca temei al acțiunii formulate, art. 460 Cod procedură civilă, în condițiile în care titlul lor executoriu a fost emis în urma finalizării procedurii întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
Deși avantajos, prin posibilitatea părților de a avea acces direct la instanțele judecătorești, dreptul comun în această materie a fost înlocuit cu Legea nr. 247/2005 care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, obligatorii, prealabile sesizării instanței, chiar și în materia executării silite.
P. dispozițiile sale, Legea nr. 247/2005 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul executării silite privind despăgubirile obținute pentru imobilele naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, supunându-l totodată controlului judecătoresc prin aceste norme cu caracter special.
Tribunalul a constatat că reclamantele au la îndemână pentru executarea titlului lor procedura prevăzută de dispozițiile cuprinse în Titlul VII - regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (art. 16 alin. 1 stabilește că deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi).
Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins ca fiind neîntemeiat recursul formulat de recurentele N. B. și N. J. împotriva sentinței civile nr. 581/13.01. 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații debitori P. M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și terții popriți Agenția Națională de A. F., Direcția G. a Finanțelor P. T., Administrația Finanțelor P. a M. Timișoara.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, deoarece recurentele sunt părțile aflate în culpă procesuală, conform disp. art. 274 C.pr.civ., iar intimații nu au solicitat aceste cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele N. B. și N. J. Wilhelmine, prin apărător ales avocat L. N. au declarat recurs la 20.06.2012, susținând că în mod nelegal Tribunalul T., investit cu soluționarea unui apel declarat împotriva hotărârii instanței de fond, a recalificat apelul în recurs, întrucât cererea de față ar trebui privită ca o contestație la executare împotriva unui act întocmit de executorul judecătoresc în dosarul execuțional. În acest sens, reclamantele au subliniat că cererea introductivă de instanță, de validare a popririi, este întemeiată pe disp.art.460 C.pr.civ. și a fost promovată ca urmare a refuzului terțului poprit de a înființa poprirea în baza adresei care i-a fost comunicată de executorul judecătoresc, situația fiind reglementată de art.460 alin.1 C.pr.civilă. În raport cu obiectul concret al cererii, se susține că validarea de poprire se soluționează prin sentințe cu drept de apel, deoarece dispozițiile art.460 – 461 C.pr.civ. nu prevăd recursul ca și cale de atac împotriva sentințelor pronunțate în cauze de acest fel și, drept consecință, se aplică regula generală prevăzută de art.282 alin.1 C.pr.civ.. Tot în acest sens, se precizează că nici dispozițiile art.2821 C.pr.civ. nu privesc sentințe de felul celei din speța de față. Astfel fiind, reclamantele recurente subliniază că tribunalul în mod nelegal a recalificat calea de atac exercitată, din apel în recurs, ceea ce atrage incidența temeiului de casare potrivit art.304 pct.3 C.pr.civ. și art.304 pct.1 C.pr.civ..
Un alt motiv de recurs se referă la nelegalitatea hotărârii pronunțată de tribunal care, deși a fost investit prin motivele de apel cu critici relativ la soluționarea cauzei pe excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Timișoara, a D.G.F.P., a Agenției Naționale de A. F., nu a răspuns la motivele de apel invocate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage incidența art.304 pct.5 C.pr.civ..
Pentru aceste considerente, reclamantele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei pentru soluționarea apelului la Tribunalul T..
În drept, au fost invocate disp.art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., coroborate cu art.312 alin.3 și 5 C.pr.civilă.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamante, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este inadmisibil – în opinie majoritară, pentru următoarele considerente:
Reclamantele N. B. și N. J. Wilhelmine au investit instanța de judecată – Judecătoria Timișoara cu o cerere de validare a popririi înființată în dosarul execuțional nr.583/EX/2009 al .. J. C. M. și C. I., invocând în susținere dispozițiile art.460 C.pr.civ., potrivit cu care „ … dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi …, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
Potrivit art.592 C.pr.civilă (la care face trimitere art.597 C.pr.civ. ce reglementează poprirea asigurătorie) cererea se soluționează de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, încheiere care este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.
Având în vedere că în speța dedusă judecății suntem în materia executării silite, ce are norme speciale, care reglementează o procedură rapidă de finalizare a demersului judiciar (legiuitorul înțelegând să confere un grad mai mare de celeritate în soluționarea litigiilor ce țin de executarea silită), pe calea executării silite, sunt incidente normele generale din materia executării silite, unde hotărârile sunt supuse doar recursului.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.592 prin raportare la art.597 C.pr.civ. constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementări internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași Convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul Golder împotriva Regatului Unit, 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
În raport de considerentele mai sus-expuse, în baza art.299, 312 alin.1 raportat la art.592 și art.597 C.pr.civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.
Față de soluția adoptată (în opinie majoritară), este de prisos analizarea celorlalte motive privind neanalizarea de către tribunal a tuturor motivelor de apel cu care a fost investit, având în vedere că instanța de recurs nu poate să analizeze aceste motive, nefiind legal investită, din moment ce se consideră ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentele N. B. și N. J. Wilhelmine împotriva deciziei civile nr.181/R/21.02.2012 și a încheierii pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012 de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 octombrie 2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
-cu opinie separată-
GREFIER,
M. M.
Cu opinie separată în sensul:
Admite recursul formulat de petentele N. B. și N. J. Wilhelmine, casează Decizia civilă nr.181/R din 21.02.2012 a Tribunalului T. și trimite cauza pentru judecarea apelului împotriva Sentinței civile nr.581 din 13.01.2011 a Judecătoriei Timișoara aceleiași instanțe, Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.10.2012.
JUDECĂTOR,
A.-M. N.
Considerentele opiniei separate:
Sentința nr.581 din 13.01.2011 a Judecătoriei Timișoara a fost pronunțată într-un litigiu declanșat de cererea petentelor N. B. și N. J. Wilhelmine de validare a popririi pentru o sumă mai mare de 100.000 lei întemeiată pe dispoz. art.460 C.pr.civ.
Dispoz. art.460-461 C.pr.civ. nu prevăd în cazul procedurii de validare a popririi o cale de atac derogatorie de la dreptul comun, art.597 rap. la art.592 C.pr.civ. vizând exclusiv procedura popririi asigurătorii care este o măsură asiguratorie diferită de validarea popririi.
Regulile de procedură instituite în exercițiul căilor de atac prevăd obligativitatea respectării principiilor unicității și legalității exercitării acestora. Potrivit dispoz. art.282 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
În aplicarea acestui principiu, în cazul în care legiuitorul nu prevede o derogare în sensul că hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs sau este definitivă sau se dă fără drept de apel, și nici nu se încadrează în dispoz. art.282 ind.1 C.pr.civ., atunci calea de atac incidentă este cea a apelului.
P. urmare, deoarece în prezenta speță, Tribunalul T. a soluționat calea de atac declanșată împotriva sentinței judecătoriei prin aplicarea dispozițiilor legale vizând recursul, în complet format din trei judecători, iar calea de atac incidentă împotriva hotărârii primei instanțe era apelul ce trebuia soluționat în complet de doi judecători, în baza art. 312 alin.1-3 rap. la art. 304 pct.1 C.pr.civ., ar fi trebuit admis recursul, casată decizia tribunalului și trimisă cauza pentru judecarea apelului împotriva sentinței judecătoriei.
JUDECĂTOR
A.-M. N.
Red.:M.G./14.11.2012
Red.op sep. AMN/19.11.2012
Tehnored./M.M./ 2 ex./14.11.2012
Inst.fond:Judecătoria Timișoara :jud.M. D.
Inst.apel:Tribunalul T.:jud.C. P., L. V., Z. H.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 142/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1023/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
