Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2089/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2089/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 2089/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2089
Ședința publică din 18 octombrie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții reclamanți S. M. și PAUTU I. și recurentul pârât S. R., reprezentat de M. FINANAȚELOR P., prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. C.-S. împotriva Sentinței civile nr. 658/17.05.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 18 octombrie 2012.
CURTEA
În deliberare, constată:
P. Sentința civilă nr.658 din 17 mai 2012, T. C.-S. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții S. M., și Păuțu I. împotriva pârâtului S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S., și, în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 72.472 lei reprezentând daune materiale.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 15.12.2011 sub nr._, precizată la data de 13.02.2012 (fila 58), reclamanții S. M. și Păuțu I. au chemat în judecată S. R. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 20.250 Euro reprezentând contravaloarea reparațiilor casei și lipsa de folosință a casei, 362.444 EURO reprezentând beneficiul realizat din cultura terenului confiscat în suprafață de 18,5 ha, 9538 Euro, reprezentând contravaloarea culturilor agricole existent la data preluării pe terenul confiscat și_ Euro reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate reprezentând mobilă, obiecte casnice, unelte agricole, animale și produse agricole. Reclamanții au mai solicitat să se constate caracterul politic al măsurii de strămutare a familiei lor în Câmpia Bărăganului.
În motivarea cererii se arată că reclamanții împreună cu părinții și bunicii lor au fost deportați în Câmpia Bărăganului din data de 18.06.1951 până în data de 20.12.1955. Se mai arată în motivare condițiile mizere și foarte grele în care au locuit în locul în care au fost deportați,faptul că le-au fost confiscate casa, terenurile agricole, materiale de construcție pentru o casă nouă, toate uneltele agricole, animalele din curte,bunurile mobile din casă, bunuri pe care nu le-au mai găsit la întoarcerea în . datorită stării de degradare a casei au fost nevoiți să facă importante reparații pentru a putea locui din nou în ea.
În drept au fost invocate prevederile legii nr. 221/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În fapt, se reține că reclamanții împreună cu părinții și bunicii lor au fost deportați în Câmpia Bărăganului în Câmpia Bărăganului în perioada 18.06._55. În momentul deportării le-a fost confiscată casa de locuit, terenurile agricole în suprafață de 19,44 ha (fila 61), cultivate cu grâu, orz, lucernă, trifoi, porumb, ovăz, floarea soarelui, sfeclă de zahăr și vie (conform declarațiilor martorilor) și bunurile arătate în procesul-verbal întocmit la data de preluării (fila 62): 3 dulapuri, o oglindă, 1pat, 1dormeză, 4 butoaie și 17 lemne de construcție.
La întoarcerea în . nu le-au mai fost restituite (declarațiile martorilor), iar casa a necesitat reparații pentru a fi locuită, datorită faptului că a fost folosită ca magazie (fila 63 declarațiile martorilor).
Instanța a reținut că fiind certă existența în patrimoniul antecesorilor reclamanților doar a bunurilor arătate întrucât cu privire la acestea există înscrisuri (fila 61, 62, 63) ce conțin procesele-verbale întocmite de autorități în momentul preluării, înscrisuri ce au natura unui început de probă scrisă și care au putut fi coroborate cu probe testimoniale.
Dintre bunurile cu privire la care sexistă un început de probă scrisă.
(fila 62) instanța va înlătura concluziile expertizei referitoare la valoarea celor 4 butoaie întrucât din probele testimoniale nu rezultă dimensiunile sau volumul acestor butoaie.
Instanța, văzând dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009, constată că legiuitorul a avut în vedere doar bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Pentru ca un bun să fie confiscat este necesar ca acel bun să fi existat la momentul deportării, din această categorie nefăcând parte și bunuri care ar fi putut exista în viitor (cum sunt culturile agricole viitoare). De asemenea în categoria de bun mobil nu intră nici contravaloarea reparațiilor efectuate la casă și nici lipsa de folosință a acesteia pentru perioada deportării.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că în cauză a fost dovedită atât existența în patrimoniul antecesorilor reclamanților cât și faptul confiscării a următoarelor bunuri, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de "bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009): culturile aflate pe terenurile confiscate în anul 1951 (36.215 lei), 3 dulapuri, o oglindă, 1 pat, 1 dormeză, 17 lemne pentru construcție (36.257 lei).
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare în Câmpia Bărăganului, instanța constată că este lipsit de obiect întrucât caracterul politic al acestei măsuri administrative,dispusă în baza deciziei nr. 200/1991 a MAI este prevăzut expres prin art. 3 alin. 1 lit. e din Legea 221/2009.
Împotriva Sentinței civile nr. 658/17.05.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.
P. cererea de recurs formulată, reclamanții S. M. și Păuțu I. au solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea in parte a sentinței în sensul desființării parțiale a acesteia și rejudecând cauza pe fond admiterea in totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată si acordarea daunelor materiale in cuantumul total de 1.575.002 lei, astfel cum a fost calculat prin expertiza tehnica efectuata in cauza .
În motivare au arătat că în fapt au formulat acțiune solicitând acordarea de daune materiale in temeiul legii 221/2009 ca urmare a confiscării averii, urmare a deportării in B., întreaga avere rămasa in casa a fost confiscata de către autoritățile comuniste care i-au deportat si conduceau tara la acel moment.
Având in vedere prevederile art 5 alin 1 lit.b din legea 221/2009 au solicitat sa fie despăgubiți cu echivalentul valorii bunurilor confiscate, bunuri deținute de către familia acestora la momentul deportării si cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989 .
Conform actelor de la dosar la momentul deportării toata averea era trecuta pe numele PAUTU I. - tatăl lor, astfel incat se încadrează in prevederile art. 5 alin.1 din lege. P. sentința recurata, instanța a admis in parte acțiunea dispunând acordarea daunelor materiale numai in ceea ce privește bunurile pentru care au avut acte si pentru contravaloarea producției agricole din anul 1951.
Critica sentința civila nr.658/17.05.2012 pronunțată în dosar_ /2012, considerând ca in soluționarea acțiunii instanța de judecata trebuia sa aiba in vedere faptul ca legea trebuie interpretata in sensul de a produce efecte. In acest sens considera de asemenea ca trebuia sa se aiba in vedere faptul ca legea nu distinge daca bunurile a căror reparație materiala o solicita fac sau nu fac obiectul legilor de reparatie anterioare, ci dupa cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite in natura sau echivalent.
In acest sens consideră ca sunt indreptatiti la acordarea despăgubirilor pentru bunurile materiale confiscate ca efect al măsurii administrative a deportării cat si pentru lipsa de folosința a terenului agricol pana in 1989 .
Considera de asemenea ca instanța de fond trebuia sa retina ca au făcut dovada cu martorii si a celorlalte bunuri, bunuri pentru care nu au avut acte, având in vedere faptul ca organele statului comunist nu au intocmit acte la acel moment sau au intocmit acte care respectau numai parțial situația reala a gospodăriilor celor deportați. Considera ca nici un text de lege nu se opune ca si declarațiile martorilor sa fie folosite, in situația in care este imposibil de dovedit cu acte in totalitate existenta tuturor bunurilor confiscate.
P. cererea de recurs formulată, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinței civile nr.658/17.05.2012 pronunțată de T. C. -S. în dosarul nr._, referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 72.472 lei, iar pe fond respingerea acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prin acțiunea civilă formulată, reclamanții S. M. și PĂUȚU I. au chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. C.-S., solicitând instanței de judecată:
- obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 20.250 Euro reprezentând contravaloarea reparațiilor casei și lipsa de folosință a casei ,362.444 Euro reprezentând beneficiul realizat din cultura terenului confiscat în suprafață de 18,5 ha, 9.538 Euro reprezentând contravaloarea culturilor agricole existent la data preluării pe terenul confiscat și 41.920 Euro reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate reprezentând mobilă, obiecte casnice ,unelte agricole ,animale și produse agricole.
- Reclamanții au mai solicitat să se constate caracterul politic al măsurii de strămutare a familiei lor în Câmpia Bărăganului.
P. Sentința civilă nr. 658/17.05.2012, instanța de judecată admite în parte acțiunea reclamanților S. M., domiciliată în . jud. C.-S. și PĂUȚU I.,domiciliat în comuna Berzovia,. jud. C. -S. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. C.-S., și în consecință:
- obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 72.472 lei reprezentând daune materiale.
Consideră că Sentința civilă nr. 658/17.05.2012 a fost dată în parte cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. "
Pentru recuperarea prejudiciului material, reclamanții își puteau valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989: Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 etc. în situația în care reclamanții nu au utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea lor formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
In altă ordine de idei, apreciază că textul art. 5 alin. 1 lit. b nu acordă dreptul la despăgubirile materiale solicitate prin acțiune și acordate în mod greșit de instanța de fond, în cuantum de 72.472 lei .
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile, dar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Această soluție rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum si soțul sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv nr. 10/2001.
Pe de altă parte, bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare pronunțată împotriva antecesorului reclamanților nu au fost evaluate la data confiscării.
Calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Conform Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri reprezentând daune materiale actualizate, și nimeni nu poate adăuga la lege conform principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
În drept au invocat art. 299, 301, 302, 303, 304 pct.9 din Codul de procedură civilă,
Reclamanți recurenți au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de către paratul S. R. prin M. Finanțelor P. .
În motivare se arată că au formulat acțiune solicitând acordarea de daune materiale in temeiul legii 221/2009 ca urmare a confiscării averii, urmare a deportării in B.. P. sentința civila nr. 658/17.05.2012 pronunțată în dosar_ T. C.-S. a admis in parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 72.472 lei reprezentând daune materiale. Paratul S. R. critica prin Recurs sentința susmenționata susținând ca pentru repararea prejudiciului material suferit reclamanții aveau posibilitatea sa urmeze procedura prevăzuta de legea 10/2001 si legea 18/1991 precum si pentru faptul ca la calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate expertul s-a raportat la preturile actuale. In ceea ce privește susținerea recurentului S. R. ca am fi trebuit sa ne recuperam daunele materiale suferite ca urmare a deportării in temeiul legilor de reparație 10/2001 si 18/1991 considera ca recursul trebuie respins având in vedere faptul ca legea 221/2009 prevede posibilitatea acordării despăgubirilor " dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare „. Deci conform art. 5 lit. b acordarea despăgubirilor este condiționata numai de faptul daca acestea nu au fost obținute in baza legilor 10/2001 sau ale legii 247/2005. In ceea ce privește cel de al 2 - lea motiv de recurs, respectiv faptul ca la calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate expertul s-a raportat la preturile actuale arăta ca aceasta modalitate este prevăzuta de teza I a a art 5 lit b din legea 221/2009, care prevede in mod explicit ca " acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate", echivalentul însemnând prețul actual nu prețul de la momentul confiscării.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 5 al. 1 lit. b prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative(cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005).
Așadar rezultă din textul de lege al art.5 lit.d din Legea nr.221/2009 că se pot acorda despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, reclamantul trebuind deci să dovedească în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de S. R. ca efect al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, nu au fost restituite și nu a fost primită nicio despăgubire pentru ele. Confiscarea presupune trecerea fără despăgubire a unor bunuri în proprietatea statului în baza deciziei unui organ oficial. Mai mult, textul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 vizează doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și nu prevede acordarea de despăgubiri pentru degradarea adusă construcțiilor, pentru lipsa de folosință a imobilelor pe perioada cuprinsă între confiscare și restituire sau pentru recoltele care nu au putut fi cultivate în această perioadă, așa cum au solicitat reclamanții.
Așadar, ceea ce privește recursul formulat de reclamanți prin care aceștia critică neacordarea în întregime a despăgubirilor solicitate pentru daunele materiale, Curtea constată că nu este fondat. În mod corect tribunalul a avut în vedere faptul că bunurile arătate în art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 pot fi doar cele existente în momentul deportării și cu privire la care s-a probat confiscarea, nefiind prevăzută de acest text de lege acordarea de despăgubiri pentru degradarea adusă construcțiilor și pentru lipsa de folosință a imobilelor pe perioada cuprinsă între confiscare și restituire. De asemenea, deoarece dimensiunile celor 4 butoaie arătate în procesul verbal de la data preluării (f.36 din dosarul judecătoriei) nu au putut fi stabilite în baza probatoriului administrat, în mod legal și temeinic tribunalul a înlăturat evaluarea acestora din raportul de expertiză și nu a acordat contravaloarea lor.
Instanța de recurs reține că în ceea ce privește dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.5 lit.b din legea nr.221/2009 nu sunt aplicabile regulile prevăzute de codul civil pentru dovada actelor juridice, dar constată că din declarația martorului audiat nu rezultă împrejurarea confiscării celorlalte bunuri solicitate prin acțiune și pentru care nu au fost date despăgubiri prin sentința recurată. Astfel, din proba testimonială rezultă că la întoarcerea în localitate familia reclamanților a găsit casa deteriorată, iar bunurile din casă aflate înainte de deportare nu mai existau. Așadar nu rezultă cu certitudine faptul că bunurile indicate în acțiune au făcut obiectul unei confiscări, putând fi abandonate sau însușite de alte persoane, ceea ce nu echivalează cu o confiscare din partea statului în sensul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009.
P. urmare, conform art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul formulat de recurenții reclamanți S. M. și Păuțu I. împotriva Sentinței civile nr.658 din 17.05.2012 pronunțată de T. C.-S..
În ceea ce privește recursul formulat de pârât, Curtea constată că, așa cum s-a reținut mai sus, dispoz. art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrativecu singura condiție ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005, ceea ce presupune faptul că bunurile mobile nu sunt înlăturate a priori de la restituirea prin echivalent dacă au fost într-adevăr confiscate de statul român. Însă, din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă că recolta anului 1951 a fost confiscată, în procesele verbale de preluare întocmite în anul deportării, 1951 (f.61, 62 din dosarul tribunalului) nefiind menționată, iar martorul audiat neprecizând ce s-a întâmplat cu aceasta după deportarea familiei reclamanților, putând fi abandonată sau sustrasă. Deci recursul pârâtului este fondat în parte, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru recolta anului 1951 în sumă de 36.215 lei. Referitor la faptul că despăgubirile pentru bunurile dovedite ca fiind confiscate au fost calculate prin raportare la prețurile actuale, Curtea constată că însăși Legea nr.221/2009 prevede această modalitate din moment ce se referă la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art.312 alin.1-4 și at.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-severin împotriva Sentinței civile nr.658 din 17.05.2012 pronunțată de T. C.-S. pe care o va modifica în parte în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 36.257 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, respingând în rest acțiunea.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți S. M. și Păuțu I. împotriva Sentinței civile nr.658 din 17.05.2012 pronunțată de T. C.-S..
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte Sentința civilă nr.658 din 17.05.2012 pronunțată de T. C.-S. în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 36.257 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, respingând în rest acțiunea.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
F. B.
Red.A.M. N./30.10.2012
Tehnored F.B./30.10.2012
Ex.2
Primă instanță: C. A.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2131/2012. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de... → |
|---|
