Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1652/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1652/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-12-2012 în dosarul nr. 2487/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2487
Ședința publică din 4 decembrie 2012
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 1652/30.05.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. ROMÂN, reprezentat de M. FINANAȚELOR P. BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. T., având ca obiect Legea nr. 221/2009.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 4 decembrie 2012.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată:
P. sentința civilă nr.1652/30.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ T. T. a respins acțiunea civilă promovată de reclamantul G. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P., prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. TIMIS.
P. a pronunța astfel tribunalul a reținut că prin cererea înregistrata la T. Timis in dosarul_ /21.04.2010 reclamantul G. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP TIMIS a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunta sa se constate aplicabile disp.art. 1 alin.3, art. 1 alin.2 si art. 3 din Legea 221/2009.
Reclamantul solicita acordarea despăgubirilor morale reprezentând echivalentul in lei la cursul de la data plătii efective a sumei de 80.000 euro prejudiciu moral; 160.000 euro reprezentând prejudiciul moral cauzat mamei sale defuncta G. E. ; 300.000 euro reprezentând prejudiciul moral cauzat tatălui sau, defunctul G. P..
Solicita acordarea despagubirilor materiale reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative cu caracter politic in cuantum de 200.000 euro, echivalentul in lei la cursul de la data plătii efective, pentru prejudiciul material provenind din: distrugeri aduse construcției din loc.Giulvaz nr.170, confiscarea intregului mobilier si inventar gospodaresc din imobil, confiscarea utilajelor agricole care serveau cultivarii celor peste 60 ha teren arabil, constand in tractor, batoza, cositoare, semanatoare, pluguri cu tractiune animala, 1 grapa de fier, 2 carute ș.a.; confiscarea anumalelor: 4 cai, 2 vaci, porci si păsări; lipsirea de productia agricola de pe cele 60 ha teren pe perioada deportarii, respectiv 18.06.1951 - 20.12.1955, cu cheltuieli de judecata.
Reclamantul arata ca prejudiciul moral a fost cauzat prin luarea fată de întreaga familie a măsurii administrative cu caracter politic constând in stabilirea domiciliului obligatoriu timp de 4 ani si 6 luni în localitatea Frumusita Noua din Campia Baraganului.
In fapt.arata. ca prin Decizia MAI nr.200/18.06.1951 s-a dispus stramutarea intregii familii din . in localitatea Frumusita Noua din Campia Baraganului. La data cand s-a dispus această măsura arata ca tatal sau era arestat din 4.10.1948 la Penitenciarul Poarta A. pentru convingerile sale politice împreuna cu bunicul sau matern S. G..
Reclamantul arata ca a fost profund marcat de situatia familiei sale, a suportat lipsurile, abuzurile comise, umilinta, suferința fizica si psihica si toate i-au afectat sănătatea, a fost marginalizat si nu a putut urma școala pe care o dorea.
Reclamantul a precizat temeiul de drept ca fiind și art.998, 999, 1838, 1839 cod civil si art. 504 si urm. C.pr.penala, asrt. 52 din Constitutie, art. 2 si 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul adițional nr.,1 la CEDO, art. 2,3,4, 5 din CEDO, dispozițiile Declarației Universale drepturilor Omului precum si art. 15 lit.f ind.1 si t din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, alături de cele invocate prin actiunea introductiva.
D.G.F.P. T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor P., in calitate de reprezentant legal al paratului S. R., in condițiile art. 115 - 118 din Codul de procedura civila, a formulat întâmpinare, solicitând instanței: constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei;inadmisibilitatea cererii despăgubirilor de ordin moral; respingerea acțiunii in ce privește daunele morale, ca netemeinice si nelegale.
In motivare, se invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerand ca cererea reclamantului este neintemeiata in ce privește acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de ascendenții acesteia( pentru suma corespunzătoare), întrucât daunele morale sunt de natura personala, prejudiciul moral privește exclusiv victima, asa incat reclamanta nu se afla in poziția de a cuantifica suferința antecesorilor sai si a cere, in consecința daune morale pentru aceștia, singurii care ar fi putut sa demareze aceasta acțiune fiind cei care, la propriu au suferit de pe urma masurilor administrative abuzive a deportării.
In ipoteza in care instanța apreciază ca reclamantul are calitate procesuala activa in prezenta cauza, fiind indreptatit sa solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit de familie, solicită ca instanța sa puna in vederea acestuia sa depună înscrisuri din care sa rezulte faptul ca este singura descendenta sau ruda care a promovat o acțiune de acest fel, solicitând despăgubiri de aceeași natura pentru aceleași suferințe ale antecesorilor sai prin alte dosare aflate pe rolul instanțelor, conform prevederilor art.5 alin.l din Legea nr.221/2009).
Se formulează aceasta cerere întrucât dispozițiile art. 5 alin.l din Legea nr.221/2009 arata ca "orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 06.03._89 1 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic precum si dupa decesul altei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea pot solicita instanței in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi obligarea statului la .... "
Astfel ca, prin aceasta lege se prevede posibilitatea acordării despăgubirilor pentru toti moștenitorii pana la gradul al II-lea inclusiv având același antecesor, prin stabilirea unui cuantum total ce reprezintă despăgubirile solicitate pentru toti descendenții împreuna si nu pentru fiecare moștenitor in parte, solicitând ca instanța sa verifice daca mai exista si alți descendenți care sa fi promovat o acțiune prin care sa solicite despăgubiri pentru suferințele morale suferite de prin măsura deportării.
Se solicita instanței sa constate inadmisibilitatea cererii privind acordarea despăgubirilor de ordin moral, ca efect al măsurii administrative a deportării;
In acest sens, dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009 sunt foarte clare, astfel ca beneficiază de aceste despăgubiri de ordin moral doar persoanele care au suferit o condamnare.
"(1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară "
Așa încât, despăgubirile pentru prejudiciul suferit de familia reclamantului pot fi acordate in principiu numai daca in cazul lor a fost vorba de vreo condamnare, fiind practic echivalentul tocmai pentru aceasta condamnare, iar antecesorii reclamantului nu au suferit o condamnare politica, ci au făcut obiectul unei masuri administrative, condițiile prevăzute de lege nu sunt îndeplinite pentru acordarea daunelor morale.
In măsura in care instanța va înlătura aceasta excepție a inadmisibilității, se solicita respingerea acțiunii, ca netemeinica si nelegala. Arata ca instanța va trebui sa tina seama si de celelalte masuri reparatorii oferite de decretul lege nr.118/1990, unde victimele care au dovedit calitatea de luptător in rezistenta anticomunista beneficiază de o . drepturi .
In completare. OG nr.214/1999 prevede ca "persoanele care au calitatea de luptător in rezistenta anticomunista beneficiază de:restituirea in condițiile legii a proprietăților confiscate in natura sau daca aceasta nu este posibila, in echivalent; drepturile prevăzute de Decretul lege 118/1990 cu modificările ulterioare; acordarea cu prioritate de ordine si medalii; atribuirea in condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art.l unor străzi, parcuri, piste si altor asemenea locuri publice; orice alte drepturi prevăzute de legi speciale ".
In concluzie, prin toate reglementările legale sus-citate, S. R. a urmărit, in condițiile art.998 Cod civil, repararea integrala atat a daunelor morale cat si a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat in situațiile prevăzute de Legea nr.221/2009.
3. Chiar daca instanța apreciază ca se impune o compensație in plus a prejudiciului moral suferit, practica CEDO încurajează acordarea de daune morale in limita unui cuantum de ordinul miilor de euro, mai mult a zecilor de mii, nicidecum a unor sume ce se ridica la sute de mii de euro.
Se solicită judecarea cauzei si potrivit art.242 alin.2 din Codul de procedura civila.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale active, că tribunalul a respins-o, apreciind ca exista identitate între persoana reclamantului si titularul dreptului dedus judecății, aceasta fiind descendent al defuncților sai părinti.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, tribunalul a respins-o, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca reclamanta este fiul defuncților G. P. si E. .
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Se poate conchide că - venind în calitate de descendent sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defuncti s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul a reținut că reclamanta legitimează calitate procesual activă în cauză.
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța a constatat că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
P. adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
In ceea ce privește daunele materiale instanța a constatat că reclamantul aveau posibilitatea, de la apariția OG nr.214/1999 să beneficieze de restituirea proprietăților confiscate sau de echivalentul acestora, insă nu au uzat de acest dispoziții legale, astfel că, solicitarea formulată pe calea oferită de Legea 221/2009 este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru daunele moratorii si cele compensatorii si nici a legăturii de cauzalitate intre măsurile cu caracter administrativ luate de S. Român si prejudiciul pe care il pretind, obligația de dezdăunare luând ființă doar când se stabilește existența in mod obiectiv a unei legături de la cauză la efect intre măsura confiscării bunurilor dispusă de pârâtul chemat să răspundă si paguba suferită de victimă.
În ceea ce privește petitul vizând constatarea caracterului politic al măsurii de strămutare, în contextul în care reclamanta nu poate obține despăgubiri, acesta devine lipsit de interes actual - condiție a acțiunii civile.
In raport de celelalte temeiuri juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudicial creat prin măsura administrative luata de stat apare ca prescris extinctiv, pentru următorul raționament juridic:
In condițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la acțiune in justiție având ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescriptiei, scopul legiuitorului fiind acela de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securitatii circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sanctiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protectie juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin masura deportarii s-a născut la data incetarii acestei masuri, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care masura abuziva si-a incetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamantul a fost impiedicat, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o actiune ca cea supusa analizei, desi cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca atat intinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei actiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sanctiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speta devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecinta prescrierii dreptului la actiune in sens material.
Termenul special de prescriptie prevazut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru actiunea in despagubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege mentionat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecinta, ca prin reglementarea acestui termen special de prescriptie, legiuitorul a renuntat la prescriptibilitatea actiunii in despagubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoasteri a dreptului pretins cu efect întreruptiv de prescripție in condițiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, întrucât întreruperea prescripției presupune ca termenul de prescripție sa nu se fi împlinit, condiție neîndeplinita in speta de lege lata, institutia prescriptiei extinctive este reglementata de norme imperative, asa cum rezulta din prevederile art.1 alin.3 si art.18 din decret, dispozitii ce se aplica in mod exclusiv in baza caracterului lor special, cu excluderea celor cu caracter general cuprinse in codul civil in materie de prescripție (specialia generalibus derogant); repunerea in termen operează in condițiile strict prevăzute de art.19 din decret, neîndeplinite in speța; instituția renunțării la prescripție, incompatibila cu normele imperative ale decretului amintit, îsi găsește aplicabilitate doar in materia prescripției achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudențe constante.
Cu privire la petitul privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul confiscat, distrugerile aduse construcțiilor din loc. Giulvaz nr. 170, confiscarea animalelor si utilajelor agricole, lipsirea de producția agricola, tribunalul l-a respins pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 5 alin.1 lit „b” din Legea 221/2009 care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative ”dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare sau ale Legii 247/2005 privind reforma in domeniul proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare”.
Din interpretarea acestui text rezultă că legiuitorul a impus drept condiție pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca aceste bunuri să nu fi fost restituite sau sa nu fi obtinut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 si ale Legii 247/2005.
P. urmare, din această condiție impusă de legiuitor, rezultă ca numai echivalentul bănesc al unor bunuri ce intră sub incidența celor două legi de reparație menționate poate fi solicitata in temeiul art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea 221 /2009. Numai în acest fel se justifica trimiterea expresa făcută de legiuitor în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr.10/2001 si ale Legii 247/2005. Aceasta interpretare a fost dată jurisprudențial si de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia civila nr.783/9 februarie 2012.
Or, în speța de față, bunurile menționate de reclamantă sunt fie bunuri mobile, care dată fiind natura lor nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001 fie bunuri imobile, pentru care însa reclamanta nu a făcut dovada ca deși a urmat procedura reglementata de Legea nr. 10/2001 nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent, astfel încât tribunalul a apreciat ca nu sunt incidente condițiile 5 alin.1 lit.”b” din Legea 221 /2009.
P. toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată
Împotriva sentinței civile nr. 1652/30.05.2012 pronunțată de T. T. a declarat recurs reclamantul G. L. care a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul obligării intimatului pârât la plata despăgubirilor materiale solicitate conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea evaluare bunuri mobile efectuată în dosarul cauzei de dl. expert judiciar P. T. și depusă la dosarul cauzei la 20.02.2012, expertiză susținută atât de înscrisurile depuse la dosar (nenumăratele înscrisuri ce emană de la CNSAS), alte înscrisuri depuse de reclamantul, toate acestea completându-se cu proba testimonială administrată constând în depoziția martorului T. G. din corn. Giulvăz nr. 167 (vecin cu subsemnatul și antecesorii săi, care la rândul său a suferit alături de familia sa măsura deportării abuzive în Câmpia Bărăganului).
Arată că, contrar amplului material probator încuviințat și administrat, instanța în mod inexplicabil a respins în totalitate cererea reclamantului.
Dacă referitor la petitul privind solicitarea de acordare a despăgubirilor morale întemeiate pe prevederile art. 5 pct. 1 lit. a din L. 221/2009, în vigoare la data promovării cererii sale (21.04.2010), având în vedere cele statuate prin decizia Curții Constituționale. 1358/21.10.2010 și având în vedere și decizia dată în recursul în interesul legii promovată de Procurorul General cu nr. 12/19.09.2011 este în prezent discutabilă îndreptățirea de a fi acordate, instanța fiind însă datoare a se pronunța pe incidența celorlalte texte de lege pe care încă de la promovare și-a întemeiat cererea, respectiv art. 998-999, art. 1 din Protocolul Adițional nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2, 3, 4, 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului)a arătat că soluția este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea petitului de acordare a despăgubirilor materiale întemeiat pe prevederile art. 5 pct. 1 lit. b din L. 221/2009.
Acest text de lege nu a fost declarat neconstituțional, nu a fost abrogat, el fiind în vigoare.
Această soluție este rezultatul interpretării eronate a conținutului art. 5 pct. 1 lit.b din L.221/2009 deși la data pronunțării hotărârii era publicată Minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 09.06.2010 în care s-a stabilit că interpretarea corectă a prevederilor art. 5 pct. 1 lit. b din L. 221/2009 este ceea conform căreia în cadrul despăgubirilor materiale sunt incluse și cele referitoare la bunurile mobile care au fost confiscate persoanelor supuse măsurilor abuzive cu caracter politic, existând practica judiciară în acest sens (a se vedea articolul „Condamnări cu caracter politic. Solicitare de despăgubiri materiale. Condiții de acordare a acestora" din Buletinul Curților de Apel nr. 1/12, pag. 11-12, articol pe care 1-am depus la dosar precum și hotărâri irevocabile de asemenea depuse).
Contrar prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului, a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contrar prevederilor art. 21 din Constituția României, instanța de fond a respins cererea reclamantului.
A arătat că nu a putut prezenta procesele verbale de confiscare întrucât arhiva Primăriei Giulvăz a ars astfel că singurele dovezi sunt cele pe care le-a prezentat și se află la dosar „că terenurile au fost preluate în majoritate de GAS sau CAP-uri, iar recolta rămasă pe câmp a fost recoltată de soldați și însușită de autorități.
A învederat că antecesorii săi dețineau peste 60 ha teren arabil pe raza comunei Giulvăz, că aveau în proprietate utilaje agricole performante (tractor, batoză, cositoare etc) utilaje despre care se face vorbire în documente ce emană de la CNSAS din care rezultă că se numărau printre cele mai înstărite familii din sud vestul Banatului iar tatăl său G. P. la data deportării era arestat pentru convingerile sale politice împreună cu bunicul său matern S. G. moșier și marcant membru PNL (dosarul de deținut politic al tatălui său și cel de deportați al familiei sale aflat în arhiva CNSAS).
Susține că hotărârea este nelegală întrucât deși au fost administrate probe cu care a făcut dovada cererii sale, instanța a respins acțiunea cu motivarea că despăgubirile materiale nu au fost dovedite.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesar a se administra noi probe, inclusiv audierea celui de-al doilea martor propus, solicită casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T. conform prevederilor art. 312 pct.3 C.pr.civilă.
În drept: art. 304 pct.9 C.pr.civilă, raportat la art. 5 pct. 1 lit. b din Legea 221/2009, art. 21 din Constituția României, art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 312 pct. 3 și 3041 C.pr.civilă, art. 274 C.pr.civilă.
P. întâmpinare pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. T. în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. a solicitat respingerea recursului, raportat la faptul ca prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a admis excepția de neconstitutionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aceste prevederi ne mai fiind aplicabile incepand cu data de 31.12.2010
Mai mult, prin Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011 înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Examinând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate precum și sub toate aspectele potrivit art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul est e fondat sub aspectul modului de soluționare a petitului din acțiune privind acordarea despăgubirilor materiale.
Astfel, cererea cu privire la acordarea despăgubirilor morale – a fost soluționată în mod corect de prima instanță raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Mai mult, prin decizia nr. 12 pronunțată în dosarul nr.14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul în interesul legii și a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional.
Instanța de fond s-a pronunțat cu privire și la incidența celorlalte temeiuri de drept reținând că în ceea ce privește temeiul reprezentat de art. 998 – 999 Cod civil dreptul la despăgubiri morale este prescris în raport cu dispozițiile art. 1,3,7 și 8 din Decretul nr. 167/1958.
Raportat la jurisprudența CEDO (cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei, cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei) prima instanță a reținut că prin respingerea cererii de despăgubiri morale nu se încalcă prevederile Convenției invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În raport de decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București nu se poate reaprecia problema efectelor deciziei Curții Constituționale nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care decizia menționată a analizat în ce măsură aplicarea dispozițiilor Curții Constituționale într-un proces nefinalizat printr-o hotărâre definitivă contravine prevederilor Convenției.
În ceea ce privește despăgubirile materiale, se constată că această cerere a fost soluționată greșit de tribunal.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 persoanele prevăzute de lege sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22.12.1989, republicată cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Prima instanță interpretând greșit acest text de lege a reținut că făcând trimitere la Legea nr. 10/2001, legiuitorul a vizat și în cazul Legii nr.221/2009 - doar imobilele ce intră și în sfera de aplicare a Legii nr, 10/2001 - respingând astfel pretențiile reclamantului.
Or, Legea nr. 221/2009 nu face distincție între bunuri imobile și bunuri mobile, folosind sintagma „ bunuri confiscate” și nici nu distinge după cum aceste bunuri fac sau nu obiectul legilor speciale.
Se constată astfel că trimiterea din art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001 are în vedere excluderea unei duble reparații în privința imobilelor, în caz contrar infirmându-se scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea legii.
Reținând aceste aspecte și coroborând probele cu înscrisurile depuse la dosar, cu expertiza dispusă în cauză, Curtea constată ca dovedite pretențiile reclamantului și justificate doar în privința bunurilor prevăzute în chestionarul (aflat la fila 57 dosar fond).
Conform acestui înscris antecesorul reclamantului G. P. deținea la data dislocării 50 ha teren, tractor, batoză, inventar agricol și o vacă.
Coroborând probele administrate, respectiv expertiza efectuată în cauză prin care s-au evaluat bunurile confiscate la data deportării în B. de la familia reclamantului – cu declarația martorului și cu înscrisul denumit „chestionar” rezultă că valoarea bunurilor confiscate este de 35,450 lei.
Cum deținerea animalelor trecute în raportul de expertiză nu s-a dovedit cu înscrisuri, Curtea va respinge în rest pretențiile materiale formulate de reclamant.
Pretențiile privind contravaloarea lipsei de folosință a terenului vor fi respinse având în vedere că nu s-a făcut dovada cultivării în anul deportării cu grâu și porumb (astfel cum a evaluat expertul) declarația martorului nefiind concludentă având în vedere că deși a confirmat că familia reclamantului deținea 60 ha teren a afirmat că „ cel mai mult se cultiva cu grâu, porumb și apoi lucernă pentru animale”.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 1652/30.05.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ ; va modifica în parte sentința civilă atacată în sensul că: Va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. L. împotriva pârâtului S. ROMÂN, reprezentat de M. FINANAȚELOR P. BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. T..
Va obliga pârâtul plătească reclamantului G. L. suma de 35.450 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G. L. împotriva sentinței civile nr. 1652/30.05.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. L. împotriva pârâtului S. ROMÂN, reprezentat de M. FINANAȚELOR P. BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. T..
Obligă pârâtul plătească reclamantului G. L. suma de 35.450 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
F. B.
Red.M. L./ 05.12.2012
Tehnored F.B./07.01.2013
Ex.2
Primă instanță: D. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2/2012. Curtea de... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de... → |
|---|
