Decizia civilă nr. 837/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 837/R/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Judecător Ana-SS Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent O. V., împotriva Sentinței civile nr. 5443/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat O. ANA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
reprezentanta recurentului avocat O. Codruța M., în substituirea d- nului avocat Nemeș L. O.
reprezentantul intimatei pârâte avocat G. Nicolae Lipsă fiind:
intimat Pârât - O. ANA
recurent Reclamant - O. V. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.
Reprezentanta recurentului depune la dosar chitanța nr. 542884/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 671 lei și timbru judiciar în sumă de 6 lei.
Părțile arată faptul că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 5443/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul O. V., în contradictoriu cu pârâta O. ANA, având ca obiect acțiune în constatare.
A obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar reclamantul urmărește să se constate calitatea sa de coproprietar asupra
imobilului situat în com. Săndulești, sat C., nr. 188, jud. Cluj compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în suprafață de 300 stj, susținând că acest imobil a fost dobândit împreună cu pârâta în perioada concubinajului, cu contribuție comună.
Instanța a reținut că între pârâtă și numiții Mocan Finica, Roman Cornel și Borșan E. s-a încheiat la data de_ un contract de vânzare- cumpărare sub semnătură privată denumit "Minută-convenție"; având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a imobilului din litigiu pentru prețul de
135.000 lei, din care s-a achitat suma de 10.000 lei cu titlu de avans la data încheierii contractului, iar diferența de 125.000 lei a fost achitată ulterior, la data de_, potrivit mențiunilor de pe verso-ul contractului. Întrucât reclamantul nu a fost menționat în acest contract în calitate de cumpărător, însă acesta susține că a contribuit financiar cu suma de 65.000 - 70.000 lei la cumpărarea acestui imobil în perioada concubinajului dintre părți, în cauză a fost administrată proba testimonială pentru a se stabili dacă imobilul a fost cumpărat în timpul concubinajului, precum și contribuția reclamantului la cumpărarea acestuia, fiind astfel audiați martorii Micu Viorel, Borșan A., Hiriț Mănăilă, M. Traian, Podar V. și Mocan Finica.
Potrivit depoziției martorului Micu Viorel în anii 1988-1989 acesta l-a însoțit pe reclamant la CEC de unde a ridicat suma de 60.000 lei, sumă pe care reclamantul i-ar fi spus că o va folosi pentru achitarea prețului imobilului din litigiu. Martorul a mai susținut că ulterior l-a însoțit pe reclamant în cartierul Micro III unde acesta trebuia să achite prețul imobilului, însă l-a așteptat în mașină, astfel încât nu cunoaște cui au fost predați acei bani, nici discuțiile dintre părți cu privire la contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din litigiu.
Pentru a lămuri aspectele necunoscute de martorul Micu Viorel, instanța va avea în vedere depozițiile martorelor Borșan A., soția unuia dintre vânzători și Mocan Finica care au fost prezente în momentul încheierii contractului și a plății prețului și care au declarat că au mai fost prezenți părinții pârâtei, care au contribuit la plata prețului și la negocierea contractului. Din depozițiile acestor martore rezultă faptul că reclamantul nu numai că nu a fost prezent în momentul încheierii contractului și plății avansului sau al diferenței de preț, ci și că acesta nu a achitat vreo parte din preț, care a fost achitat de pârâtă și părinții acesteia. Astfel este posibil ca suma de 60.000 lei ridicată de reclamant de la CEC, potrivit susținerilor martorului Micu Viorel, să fi fost folosită cu altă destinație.
În ceea ce privește depoziția martorului Podar V., instanța a apreciat că nu este relevantă la stabilirea stării de fapt având în vedere că aspectele relatate de acesta cu privire la contribuția reclamantului la cumpărarea imobilului din litigiu nu au fost constatate personal de martor, ci au fost cunoscute din relatările reclamantului, reprezentând de fapt poziția subiectivă a acestuia din urmă.
Cu privire la susținerile reclamantului că imobilul din litigiu ar fi fost dobândit în perioada concubinajului dintre părți instanța a apreciat că această stare de fapt nu a fost dovedită în cauză, din depozițiile martorilor Micu Viorel, Hiriț Mănăilă și M. Traian rezultând faptul că părțile au început să locuiască împreună în imobilul din litigiu doar după cumpărarea acestuia, anterior fiecare locuind cu foștii lor soți de la acea dată.
În consecință instanța a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă contribuția financiară a reclamantului la cumpărarea imobilului din litigiu, nici faptul că acesta ar fi fost dobândit în perioada în care părțile ar fi trăit în concubinaj și s-ar fi gospodărit împreună, astfel încât nu se
poate reține existența unui drept de proprietate pe cote-părți a reclamantului și al pârâtei asupra imobilului din litigiu.
În acest sens trebuie avut în vedere și faptul că anterior între părți a mai avut loc un litigiu în legătură cu același imobil, ce format obiectul dosarului civil nr. 2931/1993 al Judecătoriei T., în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2903/1993. Deși în cuprinsul acestei sentințe imobilul nu a fost identificat, reclamantul a recunoscut faptul că este vorba de același imobil, respectiv cel situat în com. Săndulești, sat C., nr. 188, jud. Cluj. În dosarul anterior reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea investițiilor făcute la imobilul proprietatea acesteia, precum și a bunurilor mobile rămase în posesia pârâtei. Chiar dacă obiectul juridic și cauza celor două dosare sunt diferite, nefiind incidente autoritatea de lucru judecat sau puterea lucrului judecat, instanța nefiind chemată să analizeze calitatea de bun comun sau propriu al pârâtei a imobilului din litigiu, trebuie avut în vedere faptul că însuși reclamantul s-a referit la acest imobil ca fiind "imobilul proprietatea pârâtei";, susținând de acea dată că în perioada concubinajului a efectuat o serie de investiții la acest imobil, pe care l-a considerat bunul propriu al pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. V.
, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate si pe cale de consecința, admiterea cererii introductive de instanța așa cum a fost formulata, constatând incidente dispozițiile art. 304 alin.1 pct.9 Cod procedura civila, cu obligarea paratei intimate la plata cheltuielilor de judecata, în fata instanței de fond si recurs.
În motivare recurentul arată faptul ca in anul 1987 când a început cu pârâta o frumoasa relație de dragoste si a hotărât sa își întemeieze împreuna o familie, amândoi erau căsătoriți, din relațiile anterioare fiecare având cate doi copii. Tocmai pentru a putea întemeia o familie a hotărât cu parata cumpărarea unei case a lor, unde sa poată locui si sa se gospodărească, cu atât mai mult cu cât încă nu erau demarate procedurile de divorț, insa relația lor de dragoste era deja de notorietate, fiind cunoscuta chiar si de partenerii lor legali de viata de la acel moment.
In aceste condiții, pentru achiziționarea casei din C., recurentul arată că a ridicat de la CEC o suma de bani pe care a predat-o paratei pentru a se putea achita astfel întregul preț al imobilului din C. .
Date fiind dispozițiile legale din acel timp în sensul că nimeni nu putea sa dețina in proprietate mai mult de un imobil si întrucât figura cu unul înregistrat pe numele său in T. ( fostul domiciliu conjugal de pe str.AJ.Cuza ,nr.155b ), recurentul arată că în contract a fost menționat doar numele de P. Ana. Ulterior, alături de parata și-a stabilit domiciliul conjugal in imobilul din litigiu, in C. nr.188, inițial în relații de concubinaj si apoi, din anul 1997 în calitate de soți, urmarea legalizării relației lor.
Consideră recurentul faptul că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu a apreciat în mod unitar întreg probatoriul administrat. În opinia lui starea de fapt reiterată în motivarea cererii a fost pe deplin dovedită prin probele administrate.
A fost confirmată împrejurarea că el a ridicat de la CEC, în anul 1989 o sumă de 60.000 lei. La acel moment a fost însoțit de martorul Micu Viorel ( f27) căruia i-a comunicat atunci destinația acelei sume, respectiv pentru plata prețului imobilului. Martorul l-a însoțit chiar in cartierul Oprisani ( Micro III) unde l-a așteptat in mașina până a predat banii.
Consideră recurentul eronata aprecierea instanței făcuta in sensul ca exista probabilitatea ca banii ridicați de la CEC sa fi fost folosiți cu alta destinație, atâta timp cat martorul Micu Viorel a declarat in mod categoric destinația acelei sume.
Chiar el a învederat instanței faptul ca tranzacția pentru cumpărarea imobilului a fost făcuta de parata si părinții săi, fapt confirmat si de către martorele Borsan si Mocan. Acest fapt nu înseamnă ca banii reprezentând prețul imobilului erau doar ai paratei întrucât nici un moment nu s-a făcut aceasta precizare de către martore. In ce privește depoziția martorului M. Traian raportat la faptul ca parata ar fi primit o suma de aproximativ
100.000 lei de la fostul soț si astfel s-ar fi achitat prețul este o declarație mincinoasa întrucât la momentul cumpărării casei parata era căsătorita cu numitul P. P. si abia după câțiva ani s-au despărțit legal.
Recurentul mai arată că el era acela care avea si obținea venituri net superioare pârâtei, care a fost tot timpul casnică, fapt confirmat de către cei trei martori audiați: MicuViorel, Hirit Manaila si Podar V. .
Consideră criticabil si faptul ca instanța nu a reținut in cauza incidența disp.art.225 cod proc.civila, parata nedând curs solicitărilor de a răspunde la interogatoriu.
Chiar daca disp.art.31 lit.a cod fam. stabilesc calitatea de bunuri proprii ale soțului dobânditor cele dobândite anterior încheierii căsătoriei, practica in materie este unitara atunci când a decis ca daca unul dintre viitori soți achiziționează un imobil pe numele sau, cu contribuția substanțiala si a celuilalt viitor soț, ambii convenind in mod expres sau tacit, ca imobilul sa devină comun in devălmășie, la data încheierii căsătoriei, aceasta convenție este valabila si își va produce efectele. De altfel, niciodată el nu a fost îngrădit in nici un fel in actele sale de administrare, folosința, conservare si dispoziție privind acest imobil, iar in comunitate toata lumea a știut ca imobilul le aparține in egala măsura si ca alături de parata el este proprietarul imobilului. De altfel, toate lucrările de reparații, întreținere si îmbunătățirile aduse imobilului au fost suportate din bani comuni, relațiile dintre ei fiind cele specifice unei familii legal constituite. Mai mult chiar in evidentele organelor fiscale recurentul este acela înregistrat ca proprietar, așa cum rezulta din certificatul de atestare fiscala, anexat la dosar.
Practica judiciara in materie este unitara, in același sens, s-a pronunțat si fostul T. Suprem, prin deciziile de îndrumare nr.147/1979 si nr.226/1982, C.A. B. esti. Sectia a IV-a Civila, Decizia nr. 1825/14 decembrie 2005, CSJ dec.nr.115/1992.
Cert este ca martorii audiați au confirmat alături de poziția procesuala a paratei care in opinia lui echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor, dată fiind lipsa răspunsului la interogatoriu care face aplicabile in cauza disp.art.225 c.p.c, faptul ca de la bun început, voința lor, a sa si a paratei, a fost aceea ca imobilul cumpărat sa reprezinte casa lor, a amândurora legalizarea ulterioara a relației lor de concubinaj făcând dovada susținerilor lor.
Intimata, legal citată, nu a depus la doar întâmpinare.
Analizând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Aplicarea greșită a legii și respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia, de care face vorbire pct.9 al.art.304 cod pr.civilă semnifică două ipoteze, respectiv situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu sau
interpretarea eronată a unui text legal.Recurentul pentru a justifica invocarea acestei prevederi susține că instanța de fond nu a analizat corect probele depuse în cauză, însă această motivare nu se încadrează în prevederea legală invocată.Criticile recurentului nu vizează nelegalitatea sentinței civile recurate ci aduc în discuție, din punctul de vedere al recurentului, netemeinicia hotărârii.
Urmând a analiza recursul din perspectiva dispozițiilor art.304 ind.1 cod proced.civilă, tribunalul reține că, instanța de fond a pronunțat, în baza unui vast probatoriu administrat, o sentința civilă legală și temeinică.
În fapt, între pârâtă și numiții Mocan Finica, Roman Cornel și Borșan
E. s-a încheiat la data de_ un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată denumit "Minută-convenție"; având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a imobilului din com.Săndulești sat C. nr.188, jud.Cluj pentru prețul de 135.000 lei, din care s-a achitat suma de 10.000 lei cu titlu de avans la data încheierii contractului, iar diferența de 125.000 lei a fost achitată ulterior, la data de_, potrivit mențiunilor de pe verso-ul contractului.
Critica recurentului referitoare la poziția instanței de fond în raport de disp.art.225 cod proced.civilă este neîntemeiată.
Potrivit art.225 cod pr.civilă dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Astfel, art.225 cod pr.civilă, lasă la alegerea instanței una din cele două soluții, prin îmbinarea dispozițiilor acestui text cu acelea ale art.129 cod pr.civilă, privitoare la rolul activ al instanței, aceasta, în mod obișnuit, trebuind să se oprească la cea de-a doua soluție, adică să ordone și alte probe în completare pentru cunoașterea adevărului și numai în cazul în care aceasta nu este cu putință va considera refuzul ca o mărturisire deplină.
Cu alte cuvinte, atunci când este posibilă o verificare a stării de fapt, pe baza altor probe, instanța nu este scutită de obligația de a stabili adevărul, prin administrarea probelor.
Procedând în aceste condiții, în mod corect, instanța de fond a dispus administrarea probei testimoniale, sarcina probei revenind, în condițiile disp.art.1169 cod civil, recurentului-reclamant.
Din această perspectivă, în mod justificat, instanța de fond a reținut că susținerea recurentului, referitoare la contribuția sa alături de intimata- pârâtă la achiziționarea imobilului în discuție, nu a fost confirmată de nici unul dintre martorii audiați în cauză.
Ceea ce a confirmat martorul Micu Viorel este împrejurarea că recurentul a ridicat din contul său deținut la CEC suma de 60.000 lei.Martorul a arătat, însă, că nu cunoaște nici un aspect cu privire la contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul din litigiu și nici cui au fost înmânați banii.Contrar susținerilor recurentului, martorul Micu V., nu a oferit nici o informație cu privire la destinația banilor.
Martora Borșan A. care a asistat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare a arătat că reclamantul nu a fost de față și că nu s-a discutat despre proveniența banilor și nici despre faptul că imobilul ar urma să fie și proprietate altei persoane nu doar a intimatei-pârâte.De asemenea a arătat că la predarea imobilului, intimata-pârâtă era singură.
Relevantă este depoziția martorei Mocan Finica, una dintre vânzătoare, care a arătat că la momentul încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare când s-a achitat un avans au fost prezenți doar intimata-pârâtă
și părinții acesteia, recurentul nefiind de față.Martora a mai arătat că nici la achitarea diferenței de preț reclamantul nu a fost prezent.
Declarațiile martorilor Podar V., Hiriț Mănăilă și M. Traian nu au o relevanță deosebită, deoarece aspectele relatate nu le-au perceput în mod direct ci le cunosc fie din spusele recurentului, sau ale consătenilor fie din spusele fostului soț al intimatei-pârâte.Astfel, martorul Hiriț Mănăilă a arătat că a auzit din discuțiile purtate în sat că recurentul a contribuit cu majoritatea banilor la achiziționarea imobilului, în timp ce martorul M. Traian a aflat de la fostul soț al intimatei că acesta i-ar fi dat suma de
100.000 lei pentru ca aceasta să-și cumpere imobilul în litigiu.
Apoi, martorul Podar V. a arătat că recurentul i-a spus că a cumpărat un imobil împreună cu intimata, dar că a vrut ca doar intimata să fie menționată în contract deoarece nu a dorit ca asupra acestui imobil să aibă vreun drept copiii lui din prima căsătorie.Depoziția acestui martor vine în contradicție chiar cu susținerile recurentului, care cu ocazia declarării recursului a motivat lipsa sa din contract nu din pricina existenței copiilor săi, așa cum i-a spus martorului, ci din cauza legislației din acel moment care nu permitea deținerea în același timp, în mod legal, a mai multor proprietăți imobiliare.
Toți martorii au arătat, însă, că părțile s-au mutat împreună, abia, după cumpărarea imobilului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în tem.art.312 cod pr.civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de O. V., împotriva Sentinței civile nr. 5443/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
În tem.art.274 cod pr.civilă tribunalul va obliga pe recurent să plătească intimatei O. Ana suma de 1000 lei Cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de O. V., împotriva Sentinței civile nr. 5443/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, Ana-SS |
Grefier, C. -S. Ș. |
| ← Încheierea civilă nr. 288/2013. Acţiune în constatare | Decizia civilă nr. 479/2013. Acţiune în constatare → |
|---|
