ICCJ. Decizia nr. 1025/2004. Civil. Poprire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1025
Dosar nr. 8022/2004
Şedinţa de la 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 septembrie 2003, Judecătoria Ploieşti a admis cererea de poprire formulată de Biroul Executorului Judecătoresc T.&T. şi a încuviinţat executarea silită a sentinţei penale nr. 73/2001 a Judecătoriei Văleni, a deciziei nr. 272/2001 a Tribunalului Prahova, a sentinţei civile nr. 793/2002 a Judecătoriei Vălenii de Munte şi a deciziei nr. 1887/2001 a Tribunalului Prahova, constatând că sunt îndeplinite condiţiile privind executarea silită.
Împotriva încheierii a declarat apel debitorul O.A.
Prin Decizia civilă nr. 249 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul, constatând că validarea popririi s-a făcut în temeiul unor titluri executorii care întrunesc toate condiţiile pentru a fi pus în executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, debitorul O.A.
Fără a invoca vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a fost indusă în eroare de creditori.
Mai arată că apelul a fost respins fără nici un suport probator, că intimaţii nu au făcut proba cu acte asupra terenului în litigiu şi că doresc acapararea unui teren care nu le aparţine.
Recursul declarat este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.
Conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi de instanţă din oficiu.
În recursul declarat, criticile formulate vizează cu precădere hotărârile pronunţate anterior şi pentru care s-a solicitat încuviinţarea executării.
În ceea ce priveşte Decizia civilă recurată, singura critică formulată se rezumă la afirmaţia de ordin general că judecătorii au fost induşi în eroare de creditori, ceea ce nu permite încadrarea recursului declarat în nici unul din cazurile reglementate strict de art. 304 C. proc. civ.
Acest aspect face ca recursul declarat de debitor să nu fie motivat, deoarece susţinerile din cererea de recurs, fie sunt străine de obiectul pricinii, fie nu se referă la nici unul din motivele prevăzute de lege, situaţie în care operează nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de debitorul O.A. împotriva deciziei civile nr. 249 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1038/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 813/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
