ICCJ. Decizia nr. 1037/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1037
Dosar nr. 11047/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 15 octombrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâta SC C.N. SA Cluj.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta P.I., în contradictoriu cu pârâta SC C.N. SA Cluj şi a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 5, situat în localitatea Năsăud, în condiţiile Legii nr. 85/1992, republicată şi să plătească reclamantei câte 300.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la îndeplinirea efectivă a acestei obligaţii, precum şi 1.571.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este titulara contractului de închiriere nr. 4147 din 1 noiembrie 2001, încheiat pentru o perioadă de 1 an, însă, în cauză, sunt operante dispoziţiile art. 1437 şi art. 1452 C. civ., deoarece aceasta continuă să locuiască în garsonieră şi să plătească chirie.
Reţine instanţa de fond, că având calitate de chiriaşă, reclamanta are şi calitatea de a formula prezenta acţiune, existând identitate între persoana care a promovat acţiunea şi persoana care este titulara dreptului subiectiv dedus judecăţii, iar pe fond acţiunea este întemeiată, pentru că reclamanta are dreptul să cumpere locuinţa, în temeiul art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată în anul 1998. Nu sunt operante dispoziţiile Legii nr. 114/1996 cu privire la preţul calculat de către pârâtă.
Se mai reţine că, existând obligaţia de a face în sarcina pârâtei, conform art. 1075 C. civ., se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la executarea obligaţiei de a contracta.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 274/A din 6 februarie 2004, a admis în parte apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a daunelor cominatorii şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, că deşi contractul de închiriere a fost încheiat pe termen de 1 an începând cu data de 1 noiembrie 2001, prin actul adiţional încheiat la data de 16 ianuarie 2003 termenul de închiriere a fost prelungit până la data de 31 martie 2003, iar, conform actului aflat la fila 25 din dosarul instanţei de fond, pârâta a acceptat plata chiriei, inclusiv pentru luna mai 2003.
Reţine instanţa de apel, că la data de 14 mai 2003 reclamanta a notificat-o pe pârâtă să-i vândă apartamentul ocupat în calitate de chiriaş, iar pârâta a oferit reclamantei apartamentul spre vânzare la preţul de 100.000.000 lei, în notificarea aflată la fila 20 recunoscându-i acesteia calitatea de chiriaş pentru apartamentul care face obiectul procesului şi cerându-i să-şi exprime opţiunea în termen de 15 zile de la data primirii notificării. Înăuntrul acestui termen reclamanta a formulat acţiunea prin care a cerut ca pârâta să fie obligată să-i vândă apartamentul, în condiţiile Legii nr. 85/1992.
Reclamanta având calitatea de chiriaş, recunoscută şi de pârâtă, are calitate procesuală, iar acţiunea este întemeiată, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, care îi conferă dreptul de a cumpăra apartamentul, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990.
Se reţine, că sunt întemeiate criticile privitoare la daunele cominatorii, deoarece obligaţia pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi îndeplinită de o altă persoană, iar dacă la data rămânerii definitive a hotărârii pârâta va refuza executarea obligaţiei stabilită în sarcina sa, devin incidente dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care, invocând art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arată ce s-a reţinut prin hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel (că în termenul de 15 zile acordat prin notificare reclamanta a formulat acţiunea) şi ce a susţinut pârâta-apelantă (că deşi în notificare a fost indicat termenul şi locul unde să fie trimis răspunsul, s-a răspuns de către reclamantă la data de 7 iulie 2003).
Se mai arată, că a invocat lipsa calităţii procesuale a reclamantei „în conformitate cu achitarea chiriilor şi cu somaţia de evacuare" şi că injust s-a interpretat că prin notificare a recunoscut calitatea de chiriaş a reclamantei, fără să se ia în consideraţie faptul că răspunsul reclamantei a fost trimis tardiv, la data de 7 iulie 2003.
Recursul este nul.
Conform art. 302 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, iar motivele de recurs sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin invocarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, pârâta nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 302, art. 304 C. proc. civ., deoarece, deşi în declaraţia de recurs a indicat art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu formulează critici care să facă posibilă încadrarea în acest motiv de recurs sau într-unul din celelalte motive prevăzute expres şi limitativ de lege.
Motivul de recurs invocat de recurentă priveşte situaţiile în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că mijlocul de apărare sau dovada asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat este de natură să ducă la o altă situaţie de fapt şi la o soluţie diferită de cea pronunţată.
Or, recurenta nu indică mijlocul de apărare sau dovezile asupra cărora instanţele ar fi omis să se pronunţe şi în ce mod acestea erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Aceasta arată ce anume s-a reţinut prin hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel şi ce mijloace de apărare a invocat, fără să susţină că instanţele au omis să se pronunţe asupra lor şi prezintă drept dezvoltare a motivului de recurs invocat faptul că injust s-a reţinut că prin notificare a recunoscut calitatea reclamantei de chiriaş şi că raportat la acelaşi act, nu s-a luat în considerare faptul că răspunsul solicitat a fost trimis la data de 7 iulie 2003.
Această afirmaţie are semnificaţia unei erori în care s-ar fi aflat instanţele, care au reţinut calitatea de chiriaş a reclamantei datorită aprecierii eronate a probelor, însă ca efect al abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin OUG nr. 138/2000, susţinerea nu se încadrează în motivele de recurs înscrise în art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, deoarece susţinerile recurentei nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de lege, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC C.N. SA Cluj, împotriva deciziei civile nr. 274/A din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2004. Civil. Acordare personalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1017/2004. Civil. Ieşire din indiviziune.... → |
|---|
