ICCJ. Decizia nr. 1117/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1117
Dosar nr. 8237/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 2 august 2001, reclamantul B.A. a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea acţiunilor deţinute de autoarea sa, B.E. la fosta S.A.R. B.V. şi respectiv transformarea acestora în acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital.
Întrucât persoana juridică notificată nu a dat curs dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 836 din 22 septembrie 2003, a admis cererea, obligând pârâtul să emită decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării nr. 668 din 2 august 2001, formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, situaţie în care acesta este obligat potrivit legii să se pronunţe asupra cererii formulată pe calea notificării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 25/A din 9 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentinţa şi admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice a respins cererea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă, că Ministerul Finanţelor Publice nu este persoana notificată iar condiţiile incidenţei art. 26 din Legea nr. 10/2001, nu sunt întrunite în speţă.
În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul B.A., susţinând în esenţă că este îndreptăţit la restituirea acţiunilor deţinute de autoarea sa la B.V., societate care deţinea la data naţionalizării şi alte bunuri, constând în construcţii şi terenuri.
Recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
Prin notificarea formulată la 2 august 2001, B.A. a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma acţiunilor tranzacţionate pe piaţa de capital, pentru cele cca. 200 de acţiuni pe care a pretins că autoarea sa le-ar fi deţinut la fosta B.V., nefiind precizată societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate.
Cum notificarea nu a vizat restituirea unui bun imobil, preluat abuziv de stat, ci acţiuni, respectiv bunuri mobile incorporale, în mod corect instanţa de control judiciar a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, ipoteză care ar justifica calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Or, potrivit art. 32 alin. (1) şi (3) din lege, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 (cazul în speţă) au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.
Acţiunile se vor acorda, la cererea persoanei îndreptăţite, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale menţionată la alin.1.
Chiar dacă art. 32 din lege conţine prevederi incomplete privind procedura de urmat pentru obţinerea măsurilor reparatorii pe care le reglementează, se poate concluziona, prin omologare, a se vederea dispoziţiile art. 27 alin. (2), ale aceluiaşi act normativ, că instituţia publică la care legiuitorul face referire poate fi, A.P.A.P.S. (fost FPS), ministerul de resort sau autoritatea administraţiei publice locale, în a cărei rază este situată persoana juridică deţinătoare.
Ca atare, cu toată ambiguitatea redactării textului art. 32 alin. (3) din lege, se impune precizarea că în raportul juridic dedus judecăţii, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât instituţia publică implicată în privatizare, persoana îndreptăţită având posibilitatea de a solicita acordarea de acţiuni de la una din societăţile comerciale care au preluat o parte din patrimoniul fostei persoane juridice naţionalizate sau de la societatea comercială ce a absorbit întreg patrimoniul, indiferent de forma de reorganizare a acesteia.
În consecinţă în mod corect s-a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei civile nr. 25/A din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1113/2004. Civil. Revendicare Legea 10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 1120/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
