ICCJ. Decizia nr. 1190/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1190
Dosar nr. 8356/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 februarie 2003, pe rolul Judecătoriei Strehaia, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea monedelor din aur, şi în cazul în care nu se mai regăsesc fizic să fie obligaţi la despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1960, în mod abuziv i-au fost confiscate mai multe monede din aur de diferite dimensiuni de către organele de miliţie a Raionului Strehaia Regiunea Oltenia.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 261/2002 pentru aprobarea OUG nr. 190/2000.
Judecătoria Strehaia prin sentinţa civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea obligând pârâtele să restituie reclamantului cantitatea de 90 monede de aur, confiscate în anul 1960 sau contravaloarea acestora existentă în momentul executării pe gram de aur fin.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din procesele verbale încheiate cu ocazia predării obiectelor din aur, reclamantul a făcut dovada confiscării abuzive a 90 de monede.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Mehedinţi, în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 341 din Legea nr. 261/2002 întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a celor 90 de monede din aur.
Tribunalul Mehedinţi, prin Decizia civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2004, a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Curţii de Apel Craiova, reţinând că potrivit art. II alin. (2) din OUG nr. 58/2003, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta D.G.F.P. Mehedinţi reprezentând Statul Român, prin Decizia civilă nr. 601 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1456 din 14 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Strehaia, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea reclamantului faţă de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, menţinând restul dispoziţiilor hotărârilor apelate.
Instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile HG nr. 1344 din 18 noiembrie 2003, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000, privind regimul metalelor preţioase, act normativ care prevede în art. 40 din lege, că reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 341 alin. (1) din OUG nr. 190/2000, este asigurată de Banca Naţională a României, atât în cazul proceselor aflate pe rol la data intrării în vigoare a OUG nr. 190/2000, cât şi în cele înfiinţate în baza acestui act normativ.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs pârâta Banca Naţională a României, invocând temeiurile din art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În criticile formulate, pârâta a susţinut că ambele instanţe au încălcat prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., obligând-o pe pârâta Banca Naţională a României, sucursala municipiului Bucureşti, care nu are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român, fără a fi îndeplinită procedura de citare cu Statul Român reprezentat de Banca Naţională a României, îngrădind astfel dreptul la apărare al statului.
Pârâta recurentă a mai susţinut că hotărârile pronunţate au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 261/2002, respectiv art. 26 alin. (1) din OUG nr. 190/2000, întrucât acest text de lege prevede expres că restituirea obiectelor din metale preţioase se poate face numai dacă aceste obiecte au fost preluate în mod abuziv.
Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
În cererea introductivă de instanţă, reclamantul M.G. a indicat că înţelege să cheme în judecată, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, cu precizarea adreselor unde urma să li se facă comunicarea actelor de procedură.
În primă instanţă (f. 54), Banca Naţională a României, cu adresa nr. XV/1323 din 27 februarie 2003 delegă pe consilierul juridic A.B. din cadrul sucursalei judeţului Timiş, să reprezinte interesele Băncii Naţionale a României, în dosarul nr. 515/2003, aflat pe rolul Judecătoriei Strehaia, cu prim termen la 4 martie 2003 şi următoarele.
La fila 53, Banca Naţională a României, sucursala judeţului Timiş, formulează în temeiul art. 156 C. proc. civ., o cerere de amânare a judecării cauzei şi solicită comunicarea actelor procedurale la următoarea adresă: Banca Naţională a României, sucursala Timiş 1900 Timişoara, judeţul Timiş.
După termenul din 3 iunie 2003, instanţa de fond a mai acordat încă trei termene, pârâta Banca Naţională a României, fiind citată la sediul central deşi comunicarea actelor de procedură trebuia făcută la Sucursala Timiş, aşa cum solicitase.
Pentru termenul din 7 octombrie 2003, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, pârâta Banca Naţională a României a fost citată tot la sediu central, iar comunicarea hotărârii a fost făcută la sucursala Timiş.
Prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Sintagma „neobservarea formelor legale" semnifică nu numai condiţiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea procesului civil.
Printre acestea un loc important îl ocupă şi împiedicarea părţii de a-şi pregăti apărarea, prin necitarea în condiţiile art. 89 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce a produs recurentei o vătămare, antrenând în mod virtual, posibilitatea soluţionării greşite a litigiului.
Pentru considerentele arătate şi văzând dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, se vor casa hotărârile criticate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 85 şi urm. C. proc. civ. privind citarea şi comunicarea actelor de procedură.
Instanţa de trimitere urmează a examina şi celelalte apărări formulate de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Banca Naţională a României împotriva deciziei nr. 601 din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Strehaia şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Strehaia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1182/2004. Civil. Desfacere contract de munca.... | ICCJ. Decizia nr. 2558/2004. Civil. Lg. 10/2001. Recurs → |
|---|
