ICCJ. Decizia nr. 2558/2004. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2558
Dosar nr. 2196/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călăraşi sub nr. 2687 din 31 octombrie 2001, reclamanta M.A. prin procuratorul P.M. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) Bucureşti şi a S.C. P. SRL Călăraşi pentru ca pe cale de hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtelor de a emite o decizie motivată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca urmare a înregistrării notificării la fiecare dintre acestea pentru restituirea bunurilor imobile; să comunice, în scris, Decizia sau dispoziţia în termen de 30 zile de la adoptarea acesteia şi respectiv pârâtele să facă o ofertă de restituire prin echivalent conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acestei acţiuni, reclamanta a arătat că, după apariţia Legii nr. 10/2001, în baza art. 21 din cuprinsul acesteia, a adresat notificări atât A.P.A.P.S.(fostul F.P.S.), prin procuratorul de la acea dată, cât şi S.C. P. SRL Călăraşi, ca unitate deţinătoare a bunurilor, solicitând restituirea acestora, bunuri constând în clădiri anexe şi teren, situate în Călăraşi, vândute de către prima pârâtă celei de-a doua, în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 88/1995.
Întrucât cele două pârâte nu au înţeles să se conformeze termenului prevăzut de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a răspunde în vreun fel notificărilor transmise la 14 august 2001, deşi aveau această obligaţie şi nici nu a formulat vreo invitaţie la sediul lor pentru discuţii, reclamanta a promovat acţiunea prevăzută de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 958 din 11 decembrie 2001, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.A. prin procurator P.M. împotriva A.P.A.P.S. şi S.C. P. SRL Călăraşi şi în consecinţă:
- a obligat pârâtele să se pronunţe, prin decizie (dispoziţie) motivată asupra cererii de restituire formulată de reclamantă şi să comunice această decizie (dispoziţie) reclamantei, în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării ei;
- a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor de a face o ofertă de restituire prin echivalent, ca prematur introdusă.
Apelul promovat împotriva acestei sentinţe de pârâta A.P.A.P.S. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 467/A din 18 noiembrie 2002 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei date în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs A.P.A.P.S., care a criticat hotărârile pronunţate în cauză, pentru aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură subzistă numai în cazul în care s-a solicitat această restituire, nu şi atunci când se cer măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti. S-a susţinut că numai societatea comercială este în măsură să cunoască dacă bunurile respective mai există în patrimoniul său.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1), din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat, ca prin decizie sau prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul, ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunţe (să răspundă) printr-o decizie ori dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie lipsa răspunsului persoanei juridice notificate, situaţie în care, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată potrivit Legii nr. 10/2001.
Cum pârâta a refuzat în mod nejustificat să răspundă la solicitarea reclamantei efectuată potrivit legii, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 467/A din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 112/2004. Civil. Contestatie executare silita.... → |
|---|
