ICCJ. Decizia nr. 1193/2004. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1193
Dosar nr. 8406/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 15 octombrie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.I., solicitând evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantului situat în comuna Băiţa, sat Hărţăgani nr. 33, judeţul Hunedoara.
Motivând acţiunea, reclamantul susţine că pârâtul nu are drept locativ, iar convieţuirea nu este posibilă, dat fiind că la data de 2 august 2002 l-a bătut pe reclamant, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 29 zile îngrijiri medicale, iar la data de 14 octombrie 2003 l-a ameninţat cu moartea.
Prin întâmpinare pârâtul a confirmat că locuieşte împreună cu reclamantul în imobilul bun comun al reclamantului şi soţiei acestuia, pârâtul fiind fiul proprietarilor, susţinând însă că, în privinţa faptelor din 2 august 2002, există autoritate de lucru judecat dată de sentinţa civilă nr. 3725 din 6 decembrie 2002 a Judecătoriei Deva, iar referitor la cele întâmplate la 14 octombrie 2003 nu are culpă, pentru că în realitate a intervenit în apărarea mamei sale, pe care reclamantul a ameninţat-o cu toporul.
Prin cererea de intervenţie din 19 decembrie 2003, B.M., soţia reclamantului şi mama pârâtului, a solicitat respingerea acţiunii, confirmând apărările făcute de pârât prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 3257 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Deva a admis cererea de intervenţie şi a respins acţiunea principală.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 464/A din 24 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Amândouă instanţele au calificat acţiunea ca fiind inadmisibilă ca efect al lipsei unanimităţii de reclamanţi, dat fiind că imobilul este bun comun al soţilor B.A. şi B.M., ultima nu numai că nu este de acord cu acţiunea, dar opunându-i-se expres pe calea cererii de intervenţie, precum şi ca efect al autorităţii lucrului judecat dată de sentinţa civilă nr. 3725/2002 a Judecătoriei Deva.
Reclamantul a declarat recurs, susţinând că instanţele, prin modul de soluţionare a cauzei, nu au ţinut seama de realul pericol pe care îl prezintă pârâtul.
Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.
Instanţele investite în primă instanţă şi în apel au soluţionat în mod greşit procesul pe cale de excepţie fără a intra în cercetarea fondului.
În primul rând, real fiind că imobilul din care s-a cerut evacuarea pârâtului constituie bun comun al reclamantului şi intervenientei, ultima opunându-se acţiunii în evacuare formulată numai de către reclamant, nu operează principiul unanimităţii, care este aplicabil numai în cazul în care acţiunea dedusă judecăţii este un act de dispoziţie juridică, ipoteză în care acţiunea este inadmisibilă dacă este introdusă de un singur coproprietar fără acordul celuilalt sau celorlalţi coproprietari.
Acţiunea în evacuare reprezintă însă numai un act de administrare, putând fi intentată de unul dintre coproprietari, inclusiv în cazul locuinţelor bun comun al soţilor, de către unul din soţi fără acordul celuilalt soţ.
În al doilea rând, greşit a fost rezolvată excepţia autorităţii lucrului judecat, neobservându-se că, pe lângă împrejurările de fapt invocate de reclamant în ambele procese, acesta a invocat ca temei al cererii de evacuare şi comportamentul pârâtului ulterior soluţionării primului proces.
Mai mult, însuşi pârâtul s-a apărat prin întâmpinare în sensul că autoritatea lucrului judecat operează numai în legătură cu faptele din 2 august 2002, pentru cele imputate de reclamant ca fiind petrecute la 14 octombrie 2003 făcând apărări de fond.
Aşadar, în privinţa împrejurărilor ulterioare soluţionării primului proces, autoritatea lucrului judecat nici nu a fost invocată în cauză, ceea ce impunea verificarea lor prin mijloacele specifice judecării fondului pricinii.
Cu toate acestea, instanţele au calificat acţiunea ca inadmisibilă în întregul ei, dând eficienţă nejustificată excepţiilor arătate.
Ca urmare, hotărârea instanţei de apel intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis, Decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei civile nr. 464 A din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2004. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1061/2004. Civil. Restituire aur. Recurs → |
|---|
