ICCJ. Decizia nr. 1241/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1241
Dosar nr. 9663/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2155 din 3 iunie 2003 la Judecătoria Tecuci, reclamanţii B.O. şi B.V., au chemat în judecată civilă pe pârâta SC O. SA, sucursala Galaţi, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a ordonanţei de adjudecare pronunţată la data de 5 aprilie 2001 în dosarul nr. 673/2000 al judecătoriei.
În motivarea acţiunii se arată că reclamanta din dosarul nr. 673/2000 a pretins în mod fraudulos şi prin inducerea în eroare a instanţei, că este creditoare şi că ar avea în favoarea sa, pentru garantarea calităţii de creditor, contractul de ipotecă nr. 519/1999, precum şi faptul că debitul e stins.
Judecătoria a respins acţiunea ca inadmisibilă pronunţând sentinţa civilă nr. 581 din 25 septembrie 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că ordonanţa de adjudecare este actul procedural prin care se încheie urmărirea silită imobiliară cu care a fost investită, că aceasta are caracterul de hotărâre pronunţată conform art. 551 C. proc. civ., este susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului şi că, rămasă definitivă şi irevocabilă, dobândeşte puterea lucrului judecat.
S-a subliniat că reclamanţii, în calitate de debitori au declarat recurs împotriva ordonanţei de adjudecare, iar Tribunalul Galaţi, cu Decizia civilă nr. 1247 din 27 iunie 2001, a constatat nul recursul, fiind nemotivat, şi că în asemenea situaţie nu poate fi admisibilă o nouă acţiune, având acelaşi scop.
Curtea de Apel Galaţi a pronunţat Decizia civilă nr. 138 din 27 ianuarie 2004, respingând apelul declarat de reclamanţi şi constatând temeinicia şi legalitatea sentinţei atacate.
În considerentele deciziei se subliniază că vânzarea la licitaţie a imobilului reclamanţilor s-a făcut potrivit normelor procedurale privind executarea silită prin vânzare la licitaţie, existente înainte de modificarea Codului de procedură civilă conform OUG nr. 138/2000, respectiv art. 488-562 şi că reclamanţii au exercitat dreptul la recurs, în condiţiile legii.
În privinţa excepţiilor, se menţionează că acestea au fost discutate, iar instanţa s-a pronunţat asupra lor.
Aceeaşi reclamanţi au declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
În esenţă, criticile formulate se referă la faptul că în mod greşit cele două instanţe au apreciat acţiunea ca fiind inadmisibilă, deoarece anularea vânzării poate fi cerută de părţi, pe cale principală sau incidentală şi acest principiu guvernează şi vânzările silite; că art. 520 C. proc. civ. prevede posibilitatea atacării adjudecării viciate.
Cea de a doua critică adusă instanţelor, este că ar fi reţinut greşit autoritatea de lucru judecat „ce a condus la soluţia de inadmisibilitate" în condiţiile în care nu există identitate de părţi, obiect şi cauză şi numai B.V. era cea care a declarat recurs în dosarul de executare.
Pe fondul cauzei, susţin că ipoteca invocată drept titlu, nu era în favoarea SC O. SA şi nici nu a dovedit că i-ar fi fost cesionată sau ar fi avut loc o subrogare legală sau convenţională.
Intimata SC „O. " SA Bucureşti a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului deoarece în mod corect s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, recurenţii exercitând calea de atac a recursului împotriva ordonanţei de adjudecare, iar instanţele nu au reţinut autoritatea de lucru judecat. Pe fond, subliniază că nu se impune o analiză, dar subrogarea sa în drepturile D.A. SA, are dublu temei, unul convenţional în baza poliţei încheiate în baza art. 3 pct. 17-18 C. com. şi altul legal, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că ambele instanţe au reţinut corect inadmisibilitatea acţiunii de constatare a nulităţii absolute şi ordonanţei de adjudecare pronunţată la data de 5 aprilie 2001 în dosarul nr. 673/2000 al Judecătoriei Tecuci.
Recurenţii au cumpărat de la D.A. România SA, un autoturism Cielo, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 048852 din 4 martie 1999, iar pentru garantarea plăţii au încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 519 din 4 martie 1999 şi contractul de gaj fără deposedare nr. 21 din aceeaşi dată.
Aceştia nemaiplătind ratele contractuale, au determinat SC O. SA, în baza contractului de risc financiar să achite debitul în locul recurenţilor şi subrogându-se în drepturile vânzătoarei (art. 22 din Legea nr. 136/1995) a încercat să preia autoturismul. Nereuşind acest lucru, a fost obligată să fructifice ipoteca.
Ordonanţa de adjudecare din 5 aprilie 2001 pronunţată de Judecătoria Tecuci, nu a făcut altceva, decât să finalizeze executarea silită împotriva debitorilor, recurenţii din prezenta cauză.
Această ordonanţă este pronunţată anterior modificării Codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000, intrată în vigoare la 1 mai 2001 şi are caracter de hotărâre judecătorească dat de art. 551 C. proc. civ. în vechea reglementare, fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
O dată rămasă definitivă şi irevocabilă, hotărârea dobândeşte puterea lucrului judecat.
Aceasta a fost şi concluzia instanţelor bazată pe faptul că B.V. a declarat recurs, nu l-a motivat şi de aceea, Tribunalul Galaţi cu Decizia civilă nr. 1247/R din 27 iunie 2001 l-a constatat nul.
Împrejurarea că instanţele ar fi reţinut greşit că şi B.O., ar fi exercitat calea de atac a recursului, nu este relevantă cauzei. Era un drept al său, pe care neexercitându-l a lăsat ca ordonanţa să devină irevocabilă.
Nici B.V., care nu şi-a motivat în termen acel recurs şi nici B.O. care nu a declarat recurs, nu pot invoca propria culpă în neexercitarea unui drept conferit de lege.
Recurenţii fac o confuzie între intrarea în puterea lucrului judecat al unei hotărâri şi autoritatea de lucru judecat.
Din verificarea dosarului, nu rezultă că pentru respingerea acţiunii ca inadmisibilă instanţele ar fi analizat dacă în cauză operează sau nu autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că pârâta prin întâmpinare (filele 8 – 10 dosar apel) a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, dar care nu a fost admisă.
Inadmisibilitatea acţiunii decurge din caracterul de hotărâre judecătorească a ordonanţei de adjudecare, care rezolvă pe cale de judecată, toate incidentele apărute în cursul executării, iar odată emisă şi parcurse căile de atac prevăzute de lege în vechea reglementare, are ca efect desesizarea instanţei de executare, respectiv se termină rolul instanţei, întocmai ca la pronunţarea oricărei hotărâri. Reformarea ordonanţei nu putea avea loc decât prin căile de atac expres prevăzute de lege, art. 552 C. proc. civ. în vechea redactare, sau printr-o contestaţie la executare.
De aceea, nu se impune a se analiza identitatea de părţi, obiect şi cauză şi nici fondul pricinii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.O. şi B.V. împotriva deciziei nr. 138 din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2004. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1245/2004. Civil. CONSTATARE NULITATE ABSOLUTA... → |
|---|
