ICCJ. Decizia nr. 1232/2004. Civil. întoarcere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1232
Dosar nr. 8076/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5797 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului III Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de P.D. împotriva pârâţilor A.M.D., C.V.F. şi C.T.
Instanţa a dispus repunerea părţilor, în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1474 din 18 august 1999 de BNP M.T. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1354 din 24 septembrie 1999 de BN E.B., în sensul că reclamantei să i se restituie dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca inadmisibile celelalte capete de cerere referitoare la radierea dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus arătat pe numele pârâtei A.M.D. şi intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 2570 din 22 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a constatat nulitatea absolută a procurii autentificată sub nr. 1424 din 13 august 1999 precum şi a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1474 din 18 august 1999 de BNP M.T. şi nr. 1354 din 24 septembrie 1999 de BN E., contracte prin care imobilul din Bucureşti a fost transmis din proprietatea reclamantei în proprietatea pârâtei C.T. (reclamanta fiind reprezentată la închiderea actului de pârâtul C.V.F., împuternicit prin procura mai sus arătată) şi apoi din proprietatea pârâtei C.T. în proprietatea pârâtei A.M.D.
Instanţa a stabilit că reclamanta nu şi-a dat consimţământul la vânzarea imobilului, fiind în eroare asupra naturii actului pe care l-a semnat în ceea ce priveşte procura dată pârâtului C.V.F. pentru înstrăinarea imobilului. In consecinţă s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare, reţinându-se reaua credinţă a cumpărătorilor.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului declarat de pârâta A.M.D., prin Decizia nr. 2626/A din 26 septembrie 2001 şi constatarea nulităţii recursului declarat de aceeaşi pârâtă prin Decizia civilă nr. 432 din 12 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1787 din 5 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a dispus evacuarea pârâtei A.M.D. din imobilul ce a format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare amintite iar reclamanta a reintrat în posesia apartamentului prin executarea silită a sentinţei, fără a putea însă intabula dreptul său de proprietate în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătoreşti care să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, constatate nule.
Inseparabil nulităţii actului juridic este principiul repunerii părţilor ce şi-au executat obligaţiile contractuale în situaţia anterioară, prin restituirea prestaţiilor. In speţă, acest principiu se regăseşte în restituirea dreptului de proprietate al reclamantei vânzătoare asupra imobilului.
În privinţa capetelor de cerere referitoare la intabularea dreptului de proprietate al reclamantei şi radierea dreptului de proprietate al pârâtei A.M.D., instanţa a concluzionat că acestea ies din sfera sa de competenţă, operaţiunile de intabulare şi radiere a drepturilor reale fiind de atributul judecătorului de la Biroul de Carte Funciară, conform art. 47 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996.
Prin Decizia nr. 583 din 26 noiembrie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta A.M.D. împotriva sentinţei nr. 5797 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Declarând recurs împotriva acestei decizii A.M.D. arată că în ceea ce o priveşte, procedura pentru termenul de 5 septembrie 2003, dată la care s-a soluţionat apelul, nu a fost îndeplinită, aflându-se astfel în imposibilitatea de a satisface taxa de timbru.
Recursul este nefondat.
Verificându-se dovada de citare pentru termenul din 5 septembrie 2003, dată la care s-a judecat apelul pârâtei, se constată că procedura a fost îndeplinită prin afişare, deoarece recurenta-pârâtă a refuzat primirea citaţiei. Recurenta a fost citată cu menţiunea de a-şi timbra apelul, precizându-se cuantumul taxei judiciare de timbru şi acela al timbrului judiciar.
Cum A.M.D. a abdicat de la obligaţia legală de a-şi timbra apelul, odată cu cererea de apel sau până la termenul fixat de instanţă, corect instanţa a făcut în cauză aplicarea art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, aplicând sancţiunea anulării apelului ca netimbrat.
Din această perspectivă, recursul declarat de pârâta A.M.D. este nefondat urmând a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul A.M.D. împotriva deciziei nr. 583/A din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1238/2004. Civil. LEGEA NR.112/1995. Recurs → |
|---|
