ICCJ. Decizia nr. 1261/2004. Civil. Legea nr. 10/201. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1261/2004
Dosar nr. 3843/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2001 la Tribunalul Caraş Severin, H.I. şi H.M. au chemat în judecată municipiul Reşiţa, Prefectura judeţului Caraş-Severin şi pe O.I. şi O.M. solicitând ca „prin acţiune civilă pentru restituirea în natură a imobilului" să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi şi restituirea în natură a apartamentului situat în Reşiţa, Calea Caransebeşului compus din 3 camere şi dependinţe, precum şi reînscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.
În subsidiar s-a solicitat obligarea prefecturii competente la despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 888 din 2 aprilie 2003 a Tribunalului Caraş Severin a fost admisă în parte acţiunea dispunându-se obligarea statului român reprezentat de municipiul Reşiţa prin Primar şi Prefecturii Judeţului Caraş Severin să plătească reclamanţilor despăgubiri în valoare de 149.132.000 lei, stabilită conform raportului de expertiză efectuat de ing. O.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au fost proprietarii apartamentului în litigiu, ce a fost preluat de stat, fără despăgubiri, în temeiul Decretului nr. 223/974. Apoi apartamentul a fost cumpărat de chiriaşi în temeiul prevederilor Legii nr. 112/995 şi de aceea s-a admis cererea subsidiară a reclamanţilor.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 86 din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, prin care a fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare în primă instanţă, la instanţa competentă material, Judecătoria Reşiţa.
S-a reţinut că deşi acţiunea este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 nu are caracterul unei contestaţii împotriva dispoziţiei sau deciziei emisă de persoana deţinătoare, pentru a fi de competenţa tribunalului în primă instanţă. Cum nici în raport de valoarea litigiului, 190.000.000 lei acţiunea nu este competenţa tribunalului, s-a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi prin urmare litigiul trebuie judecat în primă instanţă de judecătorie.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recursul de faţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este nelegală, întrucât s-a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 24 alin. (1), coroborat cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Fiind necontestat că ei au făcut notificarea în condiţiile Legii nr. 10/2001 la 13 iulie 2001 şi cum unitatea deţinătoare nu a dat curs acesteia, iar termenul de 60 de zile a expirat, susţin recurenţii că nu puteau aştepta la infinit o rezolvare din partea unităţii deţinătoare, astfel s-au adresat tribunalului, instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului reclamanţii solicită în principal constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în beneficiul pârâţilor persoane fizice cu privire la apartamentul în litigiu şi pe cale de consecinţă restituirea în natură a locuinţei, iar în subsidiar obligarea la despăgubiri.
În raport de investirea instanţei se constată, că în mod greşit s-a pronunţat în fond tribunalul, astfel cum a apreciat corect instanţa de apel.
Este exact că reclamanţii şi-au întemeiat formal acţiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001. Dar, în raport de obiectul cererii, nu sunt incidente prevederile speciale din lege, care să atragă competenţa tribunalului ca instanţă de fond.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (7) din lege, în cazul în care oferta de restituire prin echivalent făcută de persoana juridică deţinătoare a imobilului nu este acceptată de persoana îndreptăţită, aceasta poate ataca în justiţie, Decizia prin care restituirea în natură a bunului nu este aprobată sau nu este posibilă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit alin. următor al aceluiaşi text, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
În acelaşi sens, sunt cuprinse prevederi în legătură, cu competenţa tribunalului de a judeca anumite litigii şi în art. 31 din lege. În acest caz, contestaţia vizează stabilirea valorii bunului, precum şi modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii.
Pentru ambele categorii de litigii la care s-a făcut referire este prevăzută şi o procedură prealabilă necontencioasă, întrucât numai în cazul în care aceasta nu se finalizează pe cale amiabilă, în condiţiile stabilite de lege, părţile se pot adresa instanţei de judecată, în cadrul unei competenţe strict reglementată, de la care nu se poate face derogare.
Aceasta înseamnă că, faţă de dreptul comun, aceste proceduri speciale sunt de excepţie, şi ca urmare sunt date în competenţa unor instanţe anume stabilite.
Deosebit de aceste proceduri speciale, strict reglementate de legea în discuţie, astfel cum s-a arătat, există posibilitatea ca persoana îndreptăţită să atace în justiţie actele de înstrăinare încheiate în legătură cu imobilul a cărui restituire solicită. În acest caz, nu mai sunt incidente prevederile menţionate, ci solicitarea se poate face pe calea dreptului comun, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind judecătoriei.
Cum în acest sens s-a decis şi prin hotărârea atacată, rezultă că recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 raportat la art. 3049 C. proc. civ., neexistând nici motive de ordine publică de nulitate, ce pot fi invocate din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii H.I. şi H.M. împotriva deciziei nr. 86 din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1262/2004. Civil. Drepturi salariale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1267/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
