ICCJ. Decizia nr. 1276/2004. Civil. Daune morale (materiale). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1276/2004
Dosar nr. 4871/2002
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2001, la Tribunalul Constanţa reclamantul D.E. a chemat în judecată pe pârâtul statul român prin Ministerul Finanţelor cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la repararea pagubelor cauzate de arestarea sa pe nedrept pe care le-a apreciat la 50.000.000 lei daune materiale şi 500.000.000 lei daune morale.
În drept a invocat dispoziţiile art. 504 – art. 506 C. proc. pen.
În motivare a arătat că la data de 22 decembrie 1999 a fost arestat pentru că ar fi înşelat şi ameninţat pe numitul P.G.
Prin sentinţa penală nr. 2031/2000 a Judecătoriei Constanţa, irevocabilă, a fost achitat, detenţia de 24 de zile fiind astfel nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 4 aprilie 2002, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că reclamantul a fost reţinut şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 194 alin. (1) C. pen. şi art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv infracţiunea de şantaj şi înşelăciune, fapte pentru care se putea dispune măsura arestării preventive. Achitarea reclamantului a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi nu cele ale art. 10 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., care îl îndreptăţesc la repararea oricărui prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel criticând-o pentru că a aplicat greşit dispoziţiile legale.
Prin Decizia civilă nr. 95 C din 9 septembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul, a modificat în tot sentinţa, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat statul român prin Ministerul Finanţelor la 150.000.000 lei cu titlu de daune morale şi a respins capătul de cerere privind plata daunelor materiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că reclamantul este îndreptăţit la daune morale, deoarece arestarea a fost rezultatul unei erori judiciare, această soluţie fiind în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale.
În ce priveşte prejudiciul material nu a fost acordat, deoarece acesta nu a fost dovedit.
Au fost ataşate dosarele penale.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Constanţa, reclamantul D.E. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
I. În recursul său Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa, întemeiat generic pe dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., susţine în esenţă că greşit instanţa a invocat dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., nefiind în speţă întrunite condiţiile cerute de lege pentru repararea prejudiciului, iar reclamantul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu.
II. Reclamantul D.E. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ şi a arătat că în raport cu dimensiunile suferinţelor morale daunele acordate sunt prea mici.
III. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea este criticată în esenţă pentru că deşi sentinţa penală nr. 2031/2000 a Judecătoriei Constanţa este irevocabilă nu înseamnă că sunt îndeplinite în totalitate cerinţele prevăzute de art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar prin deciziile Curţii Constituţionale dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sunt considerate parţial neconstituţionale. Reclamantul a fost achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., motiv pentru care nu putea fi îndreptăţit la acordarea daunelor morale.
S-a mai susţinut că daunele morale acordate sunt prea mari.
Recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor urma.
I. În ce priveşte recursul Ministerului Finanţelor Publice.
Sentinţa penală nr. 2031 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Constanţa, irevocabilă, aflată în dosarul penal ataşat, a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive cerute de lege pentru existenţa celor două infracţiuni. În raport de această situaţie criticile referitoare la neîntrunirea condiţiilor cerute de lege pentru repararea prejudiciului şi referitoare la nedovedirea prejudiciului urmează a fi înlăturate. De altfel, instanţa de apel a reţinut corect că temeiul răspunderii pentru repararea prejudiciului civil incluzând şi prejudiciul moral îl constituie art. 14 alin. (3) C. proc. pen., care face trimitere la dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.
II. În ce priveşte recursul reclamantului D.E. este de reţinut că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanţa trebuind să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situaţia profesională, socială şi familială şi altele asemenea.
Rezultă aşadar că daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte, datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate.
Astfel, critica referitoare la faptul că în raport cu dimensiunile suferinţelor morale, daunele morale acordate sunt prea mici nu poate fi primită.
III. Cu referire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa:
Potrivit art. 504 C. proc. pen., în forma de la data investirii instanţei situat în capitolul intitulat „Repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept" orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori acea faptă nu există.
Iar potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituţie (forma de la data investirii instanţei) statul răspunde de patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Astfel, cum s-a decis în contenciosul constituţional prin Decizia nr. 45/1998 principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta.
În speţă, din examinarea dosarelor penale ataşate rezultă fără dubiu că reclamantul a fost victima unei erori judiciare.
Deciziile Curţii Constituţionale nr. 45/1998 şi nr. 255/2001 sunt obligatorii şi opozabile erga omnes. Ele statuează că dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sunt parţial neconstituţionale. Decizia civilă nr. 95/ C din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa a reţinut corect că reclamantul a fost achitat prin sentinţa penală nr. 2031/2000 a Judecătoriei Constanţa, irevocabilă, în baza art. 10 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Aşa fiind, dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sunt din plin aplicabile. În speţă s-a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii" coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a) şi e).
Cât priveşte critica referitoare la faptul că daunele morale acordate sunt prea mari, urmează a fi înlăturată cu aceleaşi considerente invocate cu ocazia respingerii recursului reclamantului D.E.
Aşa fiind, recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.E. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei nr. 95 din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1280/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
