ICCJ. Decizia nr. 1320/2004. Civil. încheiere-suspendare art.244 pct.1 C.pr.civ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1320/2004
Dosar nr. 3956/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Galaţi, în fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 2203 din 20 martie 2001 a respins excepţia nulităţii absolute a contractului de ipotecă şi a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. în contradictoriu cu creditoarea B.D.F. - Galaţi şi cu debitorii S.C. G.P. SRL – Vânători, S.C. M.C. SRL şi S.C. M.P.E. SRL – Galaţi.
Apelul declarat de S.C. A. S.A. Galaţi împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 169/ A din 18 februarie 2002.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin încheierea din 14 noiembrie 2002, a suspendat judecata recursului în conformitate cu prevederile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., reţinând că dezlegarea pricinii depinde de hotărârea ce se va da într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Galaţi.
E.B. S.A. – Galaţi a declarat recurs împotriva acestei încheieri, arătând, în esenţă, că litigiul invocat nu interesează cauza a cărei suspendare s-a dispus.
Recursul va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Din certificatul din dosar rezultă că litigiul care a determinat măsura suspendării judecăţii recursului ce formează obiectul dosarului nr. 1088/2002 al Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost soluţionat prin hotărâre irevocabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, „suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă"
Astfel, în speţă, judecata urmează a se relua în conformitate cu dispoziţiile procedurale menţionate, iar prezentul recurs a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta E.B., sucursala Galaţi împotriva încheierii din 14 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. 1088/2002.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1324/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1406/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
---|