ICCJ. Decizia nr. 1406/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1406/2004
Dosar nr. 3723/2001
Şedinţa publică din 19 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 octombrie 1998, reclamanţii C.S., P.I., H.M., I.M., C.M., S.A.M., T.M.I., C.N., A.C., N.M., V.M., V.A., P.M. şi V.S. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanţe, cerând a se constata că prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 au fost trecute în proprietatea statului român fără titlu imobilele situate în Hunedoara str. Liliacului înscris în C.F. 115 cu nr. top 938/1, 938/2, str. Revoluţiei înscris în C.F. 115 cu nr. top 387/15/1 şi 387/16, str. Castelului înscris în C.F. 1276 cu nr. top 806 şi C.F. 2098 cu nr. top 807/L/8 şi str. Bicazului înscris în C.F. 2384 cu nr. top 2800/2.
Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului de a le recunoaşte dreptul de proprietate asupra imobilelor şi a se dispune intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor în cartea funciară.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanţii au arătat că ei sunt moştenitorii legali şi testamentari ai proprietarilor K.L. şi a soţiei acestuia V.E., căsătorită K., imobilele au fost preluate fără titlu de către stat cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950. În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 483 C. civ. şi art. 1 din HG nr. 11/1997.
La termenul din 2 decembrie 1998, reclamanţii au solicitat a se introduce în cauză pârâţii menţionaţi în cererea din dosarul de fond, iar prin precizarea de acţiune depusă la dosar la termenul de judecată din 27 ianuarie 1999 şi-au modificat cererea introductivă, în sensul că solicită despăgubiri băneşti pentru imobilele în litigiu, modificare de acţiune la care pârâţii nu s-au opus.
Prin sentinţa civilă nr. 2876 din 6 octombrie 1999, Judecătoria Hunedoara a admis în parte acţiunea faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi a respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi.
Apelul introdus de reclamanţi împotriva sentinţei a fost admis ca fondat de Tribunalul Hunedoara, care prin Decizia civilă nr. 668 din 24 martie 2000 a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus judecarea cauzei în primă instanţă de către Tribunalul Hunedoara, soluţie motivată cu valoarea de peste 150.000.000 lei a obiectului pricinii, care impunea soluţionarea de către tribunal a litigiului în primă instanţă.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 203, pronunţată la 4 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi împotriva statului român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara – Deva şi a constatat aplicarea greşită a naţionalizării privind imobilele proprietatea reclamanţilor.
A obligat statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamanţilor despăgubiri civile după cum urmează:
- 130.973.030 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Liliacului;
- 102.496.169 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Revoluţiei;
- 27.699.832 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Castelului;
- 157.081.421 lei pentru imobilul situat în Hunedoara, zona pieţii, demolat.
S-a respins acţiunea introdusă de reclamantă împotriva pârâtei R.A.I.L. Hunedoara, Consiliul local Hunedoara, L.I. şi L.I., M.Z. şi M.R. şi M.N.
A fost obligat statul român, prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamanţilor suma de 3.600.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor de la care imobilele s-au preluat abuziv, întrucât la data naţionalizării antecesorul reclamanţilor K.L. era agricultor, fiind încălcate prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 şi în temeiul art. 1 alin. (1) – (5) şi art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri stabilite în raport de valoarea de circulaţie a imobilelor, determinate prin lucrarea de expertiză potrivit dreptului comun, nefiind incidente prevederile referitoare la modul de calcul din Legea nr. 112/1995.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, cerând obligarea statului român, pe lângă sumele acordate, la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, la care să se adauge dobânda legală. Hotărârea a fost atacată cu apel şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva care a învederat că în acţiunile de revendicare imobiliară consiliul local are calitatea procesuală pasivă, nu direcţia generală a finanţelor publice şi despăgubirile cerute de reclamanţi nu au temei legal, repararea daunelor de felul celor pretinse urmează a fi reglementată prin acte normative speciale, iar pentru terenuri persoanele prejudiciate au la dispoziţie prevederile Legilor nr. 18/1991, 169/1997 şi 1/2000, deci acţiunea formulată de reclamanţi este inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 59/ A din 19 martie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a obligat statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara – Deva să plătească reclamanţilor sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile şi dobânda legală calculată conform art. 8 alin. (2) şi (3) din OG nr. 9/2000, începând cu data de 18 decembrie 2000 şi până la achitarea debitului, menţinând în rest sentinţa atacată.
S-a respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva împotriva aceleaşi sentinţe.
A fost obligat Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva să plătească apelanţilor suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.
În argumentarea soluţiei pronunţate, curtea de apel a arătat că daunele cominatorii nu se acordă în cazul obligaţiilor băneşti ci doar în cazul obligaţiilor de a face, dar dobânzile pretinse se cuvin conform art. 1088 C. civ. şi prevederilor actului normativ evocat în dispozitivul deciziei, ce vor fi acordate începând cu data când au fost cerute, 18 februarie 2000.
Cu referire la apelul D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor, faţă de obiectul acţiunii care constă în despăgubiri şi cu toate că prin mai multe acte normative s-a prevăzut că repararea daunelor de felul celor din litigiu va fi reglementată prin acte normative viitoare, în art. 1 alin. (5) din HG nr. 11/1997 s-a precizat posibilitatea de a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptăţite, pe calea dreptului comun, prevedere care se regăseşte şi în art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva, prin reprezentaţii ei legali, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, reiterând aceleaşi critici, anume inadmisibilitatea acordării despăgubirilor, în cazuri ca cel din litigiu, în absenţa unui cadru legal de reglementare, evocând printre altele şi Legea nr. 112/1995, care în art. 25 a prevăzut că prin legi speciale se vor reglementa situaţiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute la stat înainte de 22 decembrie 1989. Aşadar, repararea acestor daune, susţine recurenta, este o „problemă rezervată legii" şi nu instanţelor judecătoreşti şi prin urmare se solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Finanţelor Publice ca inadmisibilă.
Recurenta D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva a cerut respingerea acţiunii faţă de ea, neavând calitate procesuală pasivă.
Recursul este nefondat.
Susţinerea recurentei privitor la absenţa unei reglementări legale care să permită acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute abuziv la stat nu este întemeiată.
În art. 1 alin. (5) din HG nr. 11/1997 se prevede că imobilele care nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de persoanele îndreptăţite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
Situaţia vizată de dispoziţia legală se regăseşte în litigiul supus judecăţii, preluarea fără titlu valabil a imobilelor a înlăturat incidenţa prevederilor Legii nr. 112/1995, dovadă fiind H. nr. 180/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a judeţului Hunedoara, care, confruntată cu cererea intimaţilor-reclamanţi de a obţine imobilele în natură sau acordarea de despăgubiri, a respins cererile acestora, iar contestaţia introdusă la instanţă împotriva hotărârii comisiei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 58 din 17 ianuarie 1998 a Judecătoriei Hunedoara.
Persoanele îndreptăţite, în cauză intimaţii reclamanţi, aveau deschisă calea acţiunii de drept comun pentru acordarea despăgubirilor, începând cu 17 ianuarie 1998, data rămânerii definitive a hotărârii comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, deoarece ei nu aveau calitatea să decidă dacă trecerea la stat a imobilului s-a făcut cu titlu sau fără titlu şi prin urmare dacă sunt ori nu beneficiari ai măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 şi a căreia dintre ele.
În raport de această dată, 17 ianuarie 1998, cererea modificatoare din 27 ianuarie 1999, prin care intimaţii solicitau despăgubiri şi la modificarea căreia pârâţii nu s-au opus, a investit legal instanţa şi a fost formulată în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani.
Reţinând introducerea în termen a cererii de despăgubiri, momentul începerii curgerii termenului fiind 17 ianuarie 1998, data pronunţării sentinţei prin care s-a respins contestaţia introdusă împotriva hotărârii comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, se răspunde excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pusă în discuţia părţilor în instanţa de recurs şi respinsă.
De altfel, cererea pentru acordarea despăgubirilor se poate fundamenta nu doar pe prevederile art. 1 alin. (5) din HG nr. 11/1997 ci şi pe prevederile art. 480 C. civ., text care constituie sediul materie pentru acţiunea în revendicare, cu care instanţa de fond a fost iniţial sesizată.
Practica judiciară şi doctrina au acceptat că în situaţia în care restituirea în natură a bunului revendicat nu este posibilă, printre alte cauze şi pentru că lucrul a pierit sau a fost din diferite motive scos din posesiunea pârâtului, obligaţia de restituire se transformă într-o obligaţie în dezdăunare, a cărui cuantum variază după cum posesorul a fost sau nu de rea credinţă.
În litigiul de faţă, un imobil din cele patru iniţial revendicate, anume cel situat în str. Bicazului a fost demolat, deci a pierit, iar restul imobilelor au ieşit din posesia statului fiind cumpărate de intimaţii pârâţi M.Z. şi R., M.N., L.I. şi I.
Pe acest fundament juridic, acţiunea în dezdăunare urmează regimul juridic al acţiunii în revendicare imobiliară, inclusiv imprescriptibilitatea dreptului de a obţine despăgubirea izvorâtă din imposibilitatea restituirii în natură a bunului.
Cu referire la motivul de recurs prin care s-a cerut respingerea acţiunii faţă de D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara – Deva pentru că ea nu are calitate procesuală pasivă, este de reţinut că prin sentinţă a fost obligat la plata despăgubirilor numai Ministerul Finanţelor Publice şi tot el a făcut plata efectivă la 24 iulie 2001, prezenţa în litigiu a direcţiei judeţene era doar formală, ea acţionând când „în nume propriu şi pentru minister", când „în baza împuternicirii acestuia".
Pentru aceste considerente, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara – Deva în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 59/A din 19 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, cu opinia separată a doamnei judecător E.P. care se pronunţă pentru admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2004. Civil. încheiere-suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 1423/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
