ICCJ. Decizia nr. 1315/2004. Civil. Punere sub interdictie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1315/2004
Dosar nr. 1233/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 noiembrie 2001, sub nr. 7805 a fost înregistrată cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care în temeiul art. 142 C. fam., a solicitat admiterea cererii formulată de petenţii I.A., B.I. şi B.C. pentru punerea sub interdicţie a numitei N.A.M.V.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1002 din 17 iunie 2002 a admis excepţia lipsei de interes a petenţilor şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată de petenţii I.A., B.I. şi B.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că punerea sub interdicţie este un mijloc de ocrotire a intereselor persoanelor care nu au discernământ, pentru a se îngriji de interesele acestora, din cauza alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale.
S-a mai reţinut că din conţinutul cererii formulate nu se urmăreşte realizarea unui interes personal al intimatei N.A.M.V. conform art. 142 C. fam., ci lezarea intereselor acesteia, pentru ca aceasta să nu mai aibă posibilitatea de a acţiona în justiţie.
Prin Decizia civilă nr. 25 A din 23 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, a respins apelurile declarate de B.C., B.I. şi I.A., împotriva sentinţei civile nr. 1002 din 17 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a, în contradictoriu cu intimata N.A.M.V., autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 2 Bucureşti şi Primăria sectorului 3.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că petenţii B.C., B.I. şi I.A. nu se încadrează în categoria persoanelor care pot solicita punerea sub interdicţie a numitei N.A.M.V. Că cererea formulată de petenţi a fost corect respinsă de instanţa de fond, deoarece din conţinutul cererii nu rezultă că se urmăreşte realizarea unui interes personal al intimatei conform art. 142 C. fam., ci lezarea intereselor acesteia.
S-a mai reţinut că petenţii se află în raporturi litigante cu intimata N.A.M.V., aceasta a revendicat imobilele în care petenţii locuiesc, astfel că petenţii doresc punerea sub interdicţie a intimatei pentru a bloca acţiunile în justiţie formulate de aceasta.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs B.C., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţele în mod greşit au reţinut că cererea pentru solicitarea punerii sub interdicţie a intimatei N.A.M.V., a fost formulată de petenţii B.C., B.I. şi I.A., de vreme ce din probele administrate în cauză rezultă că o astfel de cerere a fost formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
- Petenţii nu au urmărit prejudicierea intimatei N.A.M.V. prin încălcarea şi blocarea drepturilor legale ale acesteia ci au solicitat sprijinul Ministerului Public de a pune sub interdicţie o persoană lipsită de discernământ aşa cum este intimata.
- În conformitate cu prevederile art. 143 C. fam., coroborat cu art. 115 C. fam., noi petenţii am avut interesul de a solicita Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a sesiza instanţa în vederea punerii sub interdicţie a intimatei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 142 C. fam, „cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie", iar potrivit art. 143 din acelaşi cod, se prevede că interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară, iar în cazul unui minor lipsit de îngrijirea părintească, persoanele nominalizate la lit. a) şi d) din art. 115 C. fam.
În speţă, petenţii B.I., B.C. şi I.A., au solicitat punerea sub interdicţie, în condiţiile art. 142 C. fam., a numitei N.A.M.V.
Cum petenţii nu se încadrează în categoria persoanelor care pot solicita punerea sub interdicţie a intimatei N.A.M.V., instanţele în mod judicios au respins cererea acestora, ca lipsită de interes, întrucât nu s-a demonstrat interesul petenţilor de a formula cererea de punere sub interdicţie.
Mai mult, între petenţi şi intimata N.A.M.V. există raporturi litigante, în sensul că aceasta din urmă a revendicat imobilele în care locuiesc petenţii. Aşa se face că petenţii au formulat cererea de punere sub interdicţie a intimatei cu scopul de a bloca acţiunile în justiţie formulate de aceasta şi de lezarea intereselor patrimoniale ale intimatei.
Faptul că din cuprinsul unei expertize extrajudiciare al Tribunalului Bucureşti, rezultă că intimata ar avea discernământul abolit nu poate duce la concluzia că intimata trebuie pusă sub interdicţie pentru că nu se poate îngriji de interesele sale.
Susţinerea petenţilor, în sensul că cererea pentru solicitarea punerii sub interdicţie a intimatei N.A.M.V., a fost formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu poate fi primită deoarece Parchetul doar a înaintat la instanţă cererea formulată de petenţi.
De altfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au solicitat admiterea excepţiei lipsei de interes a petenţilor în a formula cererea de punere sub interdicţie a intimatei şi respectiv respingerea recursului declarat de petentul-recurent B.C.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici susţinerea petenţilor, în sensul că în conformitate cu prevederile art. 143 C. fam., raportat la art. 115 C. fam, aveau dreptul să solicite punerea sub interdicţie a intimatei N.A.M.V., întrucât art. 115 C. fam., face vorbire despre tutela minorului lipsit de ocrotire părintească, or în speţă este vorba de o persoană majoră pretinsă a nu avea discernământ pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B.C. împotriva deciziei nr. 25 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata N.A.M.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 25/ A din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata N.A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1316/2004. Civil. L 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 133/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
