ICCJ. Decizia nr. 1642/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1642
Dosar nr. 8049/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea modificată adresată Tribunalului Timiş, reclamantul F.P.N.F. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara prin care a contestat dispoziţia nr. 1455 din 12 decembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei se arată, în primul rând, că a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru motivul că imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, fără însă a se face această dovadă iar, în al doilea rând, nu se face o ofertă concretă la despăgubiri în măsura în care vânzarea imobilului ar fi fost legală.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 732 din 12 septembrie 2003 pronunţă următoarea soluţie. Admite contestaţia formulată de contestatorul F.P.N.F. împotriva pârâtei Primăria municipiului Timişoara şi a Primarului municipiului Timişoara. Anulează dispoziţia nr. 1455 din 12 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timişoara. „Obligă pârâţii ca în cadrul dispoziţiei de respingere înaintată de petentul F.P.N.F., în conformitate cu disp. art. 15 din HG 614/2001 şi art. 24 alin. (1) din Norma Metodologică din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii nr. 10/2001 să facă petentului o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului".
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că unitatea deţinătoare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 10/2001 şi art. 24 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi este obligată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de despăgubiri prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, or prin dispoziţia atacată primarul a dispus doar respingerea cererii de restituire întrucât imobilul revendicat a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 şi prin art. 2 (din decizie) s-a trimis cauza spre soluţionare Prefecturii judeţului Timiş, deşi potrivit dispoziţiilor legale „Decizia trebuie să cuprindă o ofertă clară cu privire la valoarea imobilului şi varianta de despăgubiri prin echivalent prin bunuri mobile sau servicii, ori titlu de valoare nominală conform alin. (2), (3), (4), (5), (6) din art. 24 din normele de aplicare ale Legii nr. 112/1994".
Apelul declarat de Primăria Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara a fost respins prin Decizia civilă nr. 189 din 20 noiembrie 2003 de către Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara.
În motivarea recursului se arată că instanţele au admis contestaţia în mod greşit deoarece în cuprinsul dispoziţiei nr. 1455 din 12 decembrie 2003 se arată că valoarea estimativă a imobilului este de 100.000 mărci germane. Se solicită admiterea recursului şi respingerea contestaţiei cu consecinţa menţinerii dispoziţiei nr. 1455 din 12 decembrie 2003.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă printre altele şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi dispozitivul acesteia.
Este evident că între cele două părţi ale hotărârii trebuie să existe o perfectă concordanţă.
Din cele expuse mai sus, în dezvoltarea istoricului litigiului rezultă că între dispozitivul sentinţei instanţei de fond şi motivarea acestuia există contradicţii, dispozitivul nefiind consecinţa logică şi firească a motivelor.
Astfel, se anulează în totalitate dispoziţia nr. 1455 din 12 decembrie 2002 prin care la art. 1 a fost respinsă cererea de restituire în natură, deşi în motivare se reţine că restituirea în natură nu este posibilă. Motivele de fapt nu au corespondent în motivele de drept precizate (Legea nr. 10/2001, normele de aplicare ale acesteia, Legea nr. 112/1995 şi normele sale de aplicare).
Pârâţii au fost obligaţi fără a se arăta în concret ce au de făcut, ci doar prin trimiteri la HG 614/2001 şi Norme Metodologice, art. 24 alin. (1).
Nu s-a observat că în Decizia atacată este precizată valoarea estimată a imobilului de 100.000 mărci germane valoare precizată de contestator în notificare.
Neconcordanţele menţionate între motivare şi dispozitiv precum şi conţinutul acestuia din urmă au ca efect nulitatea hotărârii ca motiv de ordine publică invocat din oficiu.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, ambele hotărâri casate, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 189 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 732 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Timiş. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2004. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1647/2004. Civil. Contestatie LG. 10/2001.... → |
|---|
