ICCJ. Decizia nr. 1627/2004. Civil. Revendicare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1627/2004

Dosar nr. 5646/2002

Şedinţa publică din 27 februarie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 februarie 2002 M.E. a chemat în judecată pe Ministerul Finanţelor Publice, S.C.D.I.D. Băneasa-Giurgiu (fostă I.C.I.T.I.D. Băneasa) şi Primăria comunei Goştinu, judeţul Giurgiu, cerând să fie obligaţi să-i restituie în natură, în baza Legii nr. 10/2001, imobilul compus din 2,50 ha teren (din care 1,50 ha extravilan), o casă şi 5000 mp canal vechi, situat la punctul numit F., în comuna Goştinu, judeţul Giurgiu şi preluat de stat, în anul 1954, în baza H.C.M. nr. 308/1953.

În motivarea acţiunii sale, a arătat că notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului a fost soluţionată, cu nr. 126/2002, de fostul I.C.I.T.I.D. Băneasa prin respingerea cererii şi aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 419 din 9 iulie 2002, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să-i restituie în natură imobilul în litigiu.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 468 din 22 octombrie 2002 a admis apelul pârâtei S.C.D.I.D. Băneasa-Giurgiu şi, schimbând în întregime sentinţa, a respins acţiunea.

În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că imobilul din litigiu, fiind o exploataţie agricolă trecută în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, este supus procedurii de restituire prevăzută de art. 31 din Legea nr. 1/2000. În consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în raport de care, acţiunea apare ca fiind, inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, fondată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, a fost nelegal admisă.

Recursul este fondat.

Din economia reglementărilor cuprinse în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 rezultă că terenurile proprietate de stat administrate de staţiunile de cercetare din agricultură aparţin domeniului public şi nu pot fi restituite foştilor proprietari în condiţiile acestei legi. Textul art. 119 alin. (3), prevede că proprietarii terenurilor vor fi despăgubiţi pentru terenurile preluate în domeniul public, în bani, sau cu teren echivalent, după caz.

Nu mai puţin, prin intrarea în vigoare a OUG nr. 102/2001, textul art. 31 din Legea nr. 1/2000, referitor la restituirea unor imobile reprezentând exploataţii agricole preluate în baza Decretului nr. 83/1949, a fost abrogat. Soluţia legislativă are ca temei ideea că în cazul reglementat de acest text sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Rezultă, aşadar, că imobilele administrate de o staţiune de cercetare din agricultură, indiferent dacă, la origine, au fost sau nu o exploataţie agricolă, nu cad sub incidenţa Legii fondului funciar nr. 18/1991 (republicată) şi nici a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere (solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 şi Legea nr. 169/1997).

În speţă, imobilul solicitat se află în administrarea unei staţiuni de cercetare din agricultură, fiind preluat de stat, la cerere, prin efectul H.C.M. nr. 308/1953, şi nu în baza Decretului nr. 83/1949 cum eronat reţine instanţa de apel.

Nu mai puţin, în apel, pârâta recurentă, ca deţinătoare a bunului, a precizat că în imobil îşi are sediul una din fermele sale şi că achiesează la măsuri reparatorii, prin echivalent, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Aşa fiind, şi întrucât, configuraţia topo şi destinaţia bunului (compus din teren şi construcţii) nu au fost identificate prin administrarea de probe, inclusiv a unei expertize judiciare, se constată, în contextul reglementărilor legale redate mai sus, că soluţia respingerii acţiunii, ca fiind inadmisibilă, este simplistă şi flagrant nelegală.

În consecinţă şi cum litigiul a fost soluţionat prin aplicarea unei excepţii, fără cercetarea fondului şi stabilirea deplină a împrejurărilor de fapt ale pricinii, se impune în temeiul art. 313 şi următoarele C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea deciziei din apel cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru a judeca fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 408 A din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1627/2004. Civil. Revendicare. Recurs