ICCJ. Decizia nr. 2077/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2077

Dosar nr. 8438/2004

Şedinţa publică din 16 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara, precizată ulterior, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul V.Ş., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul ca în viitor să nu mai monteze în curtea comună a imobilului lada din lemn, pe care a amenajat un miniatelier de montat biciclete.

Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 8414 din 14 octombrie 2003, a respins acţiunea reclamantului.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 453 din 23 martie 2004.

În considerentele deciziei s-a reţinut că în mod temeinic instanţa de fond a considerat că interesul reclamantului nu este actual, întrucât în promovarea acţiunii reclamantul a avut în vedere un prejudiciu eventual, viitor, pe care l-ar suferi prin montarea lăzii în curtea comună a părţilor şi folosirea ei în scopul arătat.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul prin cererea de recurs înregistrată de Curtea de Apel Timişoara la 28 mai 2004, cu respectarea termenului legal de 15 zile.

Prin cererea de recurs, reclamantul B.G. solicită admiterea lui, considerând „blândă" Decizia atacată şi cere anularea ei.

Recursul declarat de recurent, cu conţinutul mai sus arătat, nu satisface cerinţa motivării lui, prevăzută în art. 3021 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt enunţate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.

Sancţiunea nemotivării recursului în termenul legal este prevăzută în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea acestuia, cu precizarea că motivele de recurs înregistrate la această instanţă la 23 iunie 2004 şi 30 decembrie 2004 sunt depuse peste termenul legal de declarare a recursului şi nu pot fi luate în considerare.

În consecinţă, recursul fiind nemotivat, urmează a se constata nulitatea lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 453 din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 20 ma.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2077/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs