ICCJ. Decizia nr. 215/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 215.

Dosar nr. 8248/2004

Şedinţa publică din 18 martie 2005

Asupra recursului de faţă :

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. 1309 din 25 aprilie 2003 Judecătoria Buftea, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii T.C. şi T.L. împotriva pârâţilor E.T. şi E.E.

Judecătoria S.A.I. admite o acţiune în evacuare a părţilor din prezenta cauză, potrivit sentinţei civile nr. 2435 din 8 noiembrie 1991, iar Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 1340 din 3 mai 2001, constată că aceştia au devenit prin efectul legii, proprietarii suprafeţei de 1000 mp teren situat în comuna Chiajna sat Roşu, jud. Ilfov, pe care s-a edificat imobilul din litigiu.

Prin hotărârile menţionate mai sus, s-a tranşat definitiv proprietatea asupra terenului şi construcţiilor, reţinându-se incidenţa art. 166 C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2256/A din 27 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului T.C., împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 25 aprilie 2003, cu motivarea că existând titluri definitive şi irevocabile de proprietate în favoarea intimaţilor-pârâţi, chestiunea proprietăţii nu mai poate fi discutată pe cale judecătorească.

Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs reclamantul care a invocat netemeinicia şi nelegalitatea deciziei, susţinând oral excepţia de ordine publică a necompetenţei tribunalului de a soluţiona apelul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând întemeiată excepţia, urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă competentă să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1309/2003 pronunţată de Judecătoria Buftea.

OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă a intrat în vigoare la 28 august 2003, iar potrivit acesteia hotărârile date în primă instanţă la judecătorie şi tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Decizia tribunalului pronunţată ulterior datei de 28 august 2003, respectiv la 27 noiembrie 2003, ca instanţă de apel este nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei nr. 2256 A din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă competentă să soluţioneze apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1309 din 25 aprilie 2003 a Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 215/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs