ICCJ. Decizia nr. 2150/2004. Civil. Revendicare imobil expropriat - Decretul Consiliului de Stat nr.182/1979. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2150
Dosar nr. 6064/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2000 la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti sub nr. 10328, C.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, sau acordarea de despăgubiri.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilul, care a aparţinut autorilor săi C.I. şi S. a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 182/1979 fără o justă şi prealabilă despăgubire.
Tribunalul Bucureşti investit de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa nr. 12594 din 18 octombrie 2000 declinatorie de competenţă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei C.A, prin sentinţa nr. 856 din 13 decembrie 2000.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că reclamanta nu şi-a probat legitimarea procesuală activă, aceea de succesoare a proprietarilor imobilului C.I. şi S. şi nici dacă construcţia mai există pe teren ori dacă terenul a cărui restituire se solicită este liber de construcţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei C.A.
Întocmai instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că reclamanta nu şi-a probat cu certificatul de moştenitor, calitatea de succesoare a proprietarilor iniţiali ai imobilului, C.I. şi C.S., al căror drept este atestat de sentinţa civilă nr. 1950 din 10 mai 1972.
De asemeni instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 182/1972 al Consiliului de Stat, fiind incidente dispoziţiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În contextul în care construcţiile au fost demolate iar terenul este ocupat în prezent de carosabil şi zonă verde, aşa cum rezultă din adresa nr. 36059 din 20 decembrie 2000 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, reclamanta era datoare să administreze probe pentru identificarea măsurilor reparatorii prin stabilirea valorii construcţiei şi posibilitatea restituirii parţiale a terenului, lucru ce nu l-a făcut.
Ca urmare, instanţa de apel a conchis că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, considerent pentru care a respins apelul acesteia.
În recursul declarat, C.A. critică Decizia nr. 624/A din 30 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece Curtea reţine pe de o parte că imobilul a fost preluat abuziv, dar pe de altă parte respinge acţiunea, ca neîntemeiată pentru motivul că reclamanta nu şi-a probat calitatea de moştenitoare şi că imobilul nu a fost demolat.
- Instanţa a schimbat temeiul juridic al acţiunii, considerând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiunile art. 480 C. civ. şi dispoziţiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă la data introducerii acţiunii legea specială nu era în vigoare.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
La data de 13 iulie 2000, C.A, în calitate de succesoare a părinţilor săi, C.I. şi C.S., a revendicat în temeiul art. 480 C. civ. de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti imobilul proprietatea autorilor săi, expropriat în temeiul Decretului nr. 182/1979 al Consiliului de Stat, situat în Bucureşti, compus din construcţii, casă de locuit şi cota indiviză de 50 % din terenul în suprafaţă de 127 mp.
Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Bucureşti au abdicat de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Deşi reclamanta şi-a fondat în drept acţiunea pe dispoziţiunile art. 480 C. civ., deoarece la data introducerii acţiunii (13 iulie 2000) Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, instanţele au examinat totuşi acţiunea în lumina dispoziţiunilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, apărută pe parcursul soluţionării cauzei, considerând că astfel dau substanţă principiului imediatităţii aplicării legii, ignorând astfel totalmente art. 47 din lege.
Art. 47 din Legea nr. 10/2001 instituie un mod aparte de aplicare a principiului imediatităţii legii noi asupra cauzelor aflate în curs de judecată, prin dreptul de opţiune conferit persoanei îndreptăţite de a alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei în curs de judecată.
În nici un caz aplicarea imediată a legii noi nu poate opera asupra acţiunilor în curs de judecată (la data apariţiei legii) prin schimbarea temeiului juridic al acestora, aşa cum s-a procedat în speţă, căci în afara dreptului de opţiune al persoanei îndreptăţite, instituit de art. 47, între aplicarea ultraactivă a legii vechi şi imediată a legii noi, pentru aplicarea acesteia din urmă, se impunea ca în prealabil să se înfăptuiască procedura prealabilă administrativă.
Procedând la schimbarea temeiului juridic al acţiunii reclamantei C.A. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, ignorând dispoziţiunile art. 47 ale acesteia şi procedura administrativă prealabilă instituită de legea nouă, instanţele au lăsat nesoluţionat fondul cauzei, abdicând astfel de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea atacată cuprinde şi motive contradictorii, deoarece pe de o parte instanţa reţine că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, deoarece nu şi-a probat calitatea de succesoare, iar pe de altă parte încearcă să analizeze fondul cauzei, concluzionând că reclamanta nu a probat existenţa cerinţelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, deşi excepţia lipsei de calitate procesuală activă, care este o excepţie peremptorie de fond, făcea de prisos examinarea fondului cauzei.
Instanţa nu s-a aplecat cu atenţia cuvenită asupra actelor de stare civilă existente în dosar, care atestau relaţia de descendenţă a reclamantei faţă de proprietarii imobilului litigios, pe baza cărora putea ajunge la o concluzie pertinentă în legătură cu legitimarea procesuală activă a acesteia, confirmată şi prin certificatul de calitate nr. 12 din 10 februarie 2005 al Biroului Notarului Public A.A. depus în dosarul instanţei de recurs.
Din perspectiva celor mai sus arătate, se constată că Decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost pronunţată în condiţiile săvârşirii nulităţilor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului declarat de C.A. şi casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva deciziei nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2134/2004. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
