ICCJ. Decizia nr. 2378/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2378
Dosar nr. 8810/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3619 din 19 noiembrie 2003, Judecătoria Suceava a admis acţiunea reclamanţilor B.I., C.C. şi G.E. împotriva pârâtei M.A., care a fost obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1.400 mp teren, situat în locul numit „Imaş", pe raza comunei Bosanci, judeţul Suceava.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamanţilor 10 milioane lei, cu titlu de daune şi cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că pârâta ocupă terenul reclamanţilor, fără a deţine vreun titlu de proprietate.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia civilă nr. 384 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava, care a constatat că reclamanţii sunt proprietarii parcelei de 1.400 mp teren. Pentru această suprafaţă, pârâta nu a depus vreun titlu de proprietate, ci doar a contestat veridicitatea menţiunilor din titlul de proprietate al reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, pârâta. Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că Decizia este nelegală deoarece nu s-au avut în vedere apărările privind posesia neîntreruptă, continuă şi cu just titlu pe o perioadă de peste 15 ani. A mai arătat că terenul în litigiu face obiectul demersului iniţiat de aceasta pentru constituirea dreptului de proprietate.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte constată că pentru prima oară, în recurs, pârâta invocă faptul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin prescripţia achizitivă de scurtă durată.
Este adevărat că la data sorocită pentru judecata apelului a solicitat proba cu martori pentru a dovedi posesia, dar solicitarea a fost făcută în condiţiile în care nu invocase nici prin cerere reconvenţională, nici pe cale de excepţie acest mod de dobândire a proprietăţii.
Or, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se pot formula cereri noi. Cu atât mai mult, astfel de cereri nu pot fi formulate în recurs.
Nici susţinerea referitoarea la existenţa unui demers judiciar, nedovedit de altfel, prin care s-ar tinde la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu poate fi primită.
În cadrul acţiunii în revendicare, pârâtul poate opune reclamantului ce a făcut dovada dreptului de proprietate, propriul său titlu de proprietate, lucru pe care pârâta nu l-a făcut. De altfel, la interogatoriul luat din oficiu de instanţă, aceasta a recunoscut că din cei 27 ari pe care îi foloseşte în punctul "Imaş", deţine titlu de proprietate doar pentru 10 ari.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, atunci când a constatat că reclamanţii şi-au dovedit pretenţiile, iar pârâta nu a făcut dovada titlului de proprietate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta M.A. împotriva deciziei civile nr. 384 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2359/2004. Civil. Srvitute de trecere. Recurs... → |
|---|
