ICCJ. Decizia nr. 2506/2004. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2506
Dosar nr. 38102/1/2004
nr. vechi 15513/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 29 noiembrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor patrimoniale ce i se cuvin în baza brevetului de invenţie nr. 112504 B 1 şi a contractului de cesiune a acestei invenţii nr. 6875 din 22 iulie 1998, încheiat între părţi.
S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente sumei de 102.186.990 lei, scadentă la 4 mai 2001 şi achitată în luna aprilie 2003, reprezentând inflaţia şi dobânda aferentă acestei sume. Aceleaşi despăgubiri au fost solicitate şi pentru suma de 153.853.256 lei, scadentă la 15 august 2001 şi achitată în luna aprilie 2003.
Reclamantul a solicitat, totodată, şi obligarea pârâtei la plata drepturilor neachitate de: 92.343.992 lei, scadentă la 4 mai 2002, 102.930.349 lei, scadentă la 1 iulie 2002 şi 52.111.532 lei, scadentă la 15 decembrie 2002, cu dobânda aferentă până în prezent.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că, în baza brevetului de invenţie şi a contractului de cesiune încheiat cu pârâta, aceasta i-a calculat drepturile patrimoniale ce i se cuveneau, însă a refuzat şi refuză în continuare să-i achite aceste drepturi. Numai după numeroase demersuri şi după emiterea unei somaţii de plată, pârâta i-a achitat în luna aprilie 2003 sumele de 102.886.900 lei, respectiv 153.853.256 lei, aferente anului 2001, fără a proceda la o reactualizare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 85 din 16 februarie 2004, a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pe pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea să-i plătească acestuia suma de 311.548.298 lei drepturi patrimoniale neîncasate, 230.899.827 lei dobânzi şi 10.392.000 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul este titularul brevetului de invenţie nr. 112504 B 1 şi că, prin contractul de cesiune încheiat între părţi s-a stabilit că titularii brevetelor de invenţie să primească 25% din profitul net obţinut de cesionar, ca urmare a comercializării produselor de către pârâtă.
Prin alin. (2) al art. 3 din contract, s-a stabilit că plata sumelor cuvenite inventatorilor, se va face semestrial, iar suma ce se va plăti pentru primul semestru al fiecărui an, va reprezenta 75% din drepturile băneşti cuvenite pentru această perioadă, plata urmând să se facă în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului. S-a stabilit, totodată că restul de plată a drepturilor băneşti cuvenite, pentru anul de fabricaţie, să se plătească integral în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an financiar, urmând ca drepturile băneşti să se plătească pentru 5 ani de la fabricaţie, începând cu anul 1 ianuarie 1998-30 decembrie 1998.
De asemenea, prin art. II din acelaşi contract, s-a prevăzut că una din obligaţiile cesionarului SC O. SA Rm. Vâlcea, este să asigure plata drepturilor băneşti ce revin cedentului, conform negocierii, dispoziţie contractuală ce corespunde art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
S-a reţinut culpa pârâtei în neexecutarea contractului încheiat între părţi, aceasta datorând atât drepturi neachitate, cât şi despăgubirile pentru respectivele sume.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel atât reclamantul C.C. cât şi pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea.
În apelul său, reclamantul a criticat sentinţa instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică pentru neacordarea sumei de 166.598.260 lei, reprezentând inflaţia, sumă dovedită în cauză, distinctă faţă de dobândă.
În apelul formulat, pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea a criticat sentinţa primei instanţe pentru omiterea dispoziţiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora drepturile băneşti cuvenite pentru invenţiile brevetate, aplicate şi parţial compensate, se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia.
Totodată, s-a susţinut că instanţa de fond a aplicat dobânda în baza art. 1088 C. civ., fără a avea în vedere că aceasta se calculează de la data acţiunii introductive, respectiv 29 noiembrie 2003 şi că s-a avut în vedere în mod eronat, cuantumul redevenţilor corespunzătoare anului 2002, stabilit de expert fără nici un temei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 886/A din 4 mai 2004 a respins ambele apeluri ca nefondate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamatul C.C., s-a constatat că, potrivit art. 1088 C. civ., daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţia regulilor speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate, cumularea dobânzilor cu alte daune interese fiind permisă numai cu caracter excepţional, în cazurile prevăzute expres de lege.
S-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit că, în contractul încheiat între părţi sub imperiul OG nr. 9 din 21 ianuarie 2000 s-a stabilit nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel încât dobânda legală să acopere şi eventualele prejudicii cauzate de procesul de inflaţie.
Apelul pârâtei a fost apreciat ca nefondat cu motivarea că reclamantul a dovedit că, periodic, s-a adresat societăţii pârâte, în vederea calculării şi achitării drepturilor băneşti cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002, în final adresând acesteia somaţie de plată, astfel încât nu se poate reţine că acţiunea ar fi prematur formulată.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamantul a acceptat chiar sumele stabilite de pârâtă, prin actele sale financiare, deşi art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, îi dădea posibilitatea începerii negocierilor la drepturile băneşti maxime ce i se cuveneau în calitate de inventator.
Critica vizând greşita acordare a dobânzilor de la 29 martie 2002 şi nu de la 29 noiembrie 2003, a fost apreciată ca nefondată, reţinându-se că pârâta a fost pusă în întârziere pentru drepturile aferente pentru anii 2000, 2001 şi 2002 deşi avea obligaţia de a plăti drepturile respective de la încheierea fiecărui trimestru, respectiv de la încheierea anului financiar.
S-a considerat că este nefondată şi critica referitoare la cuantumul despăgubirilor, întrucât expertul a avut în vedere Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, indicii preţurilor de consum pe luna respectivă şi fluctuaţia dobânzilor bancare pentru aceeaşi perioadă, şi a reţinut că, prin declaraţia comună a celor 8 cedenţi din 24 iunie 1998, s-au stabilit de comun acord cotele procentuale ce revin fiecăruia din veniturile obţinute prin valorificarea brevetului de invenţie, (reclamantului revenindu-i o cotă de 10% din total).
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC O. SA la 8 iunie 2004, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului său şi, pe fond, respingerea cererii, reclamantului ca prematur introdusă, ori, în subsidiar, acordarea daunelor interese de la data reală a cererii introductive.
Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, pretenţiile reclamantului neputând fi admise fără o negociere prealabilă şi în condiţiile în care acesta nu era îndreptăţit să reprezinte interesul inventatorilor în relaţia cu unitatea beneficiară a invenţiei. S-a arătat că, în conformitate cu art. 2.5 din contractul de cesiune nr. 6875 din 22 iulie 1998, depus la dosar, un alt coinventator, respectiv R.G., era desemnat să reprezinte grupul de inventatori în relaţia cu SC O. SA. În acest sens, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a intimatului C.C. şi ignorarea de către instanţa de fond a caracterului imperativ al procedurii prealabile a negocierilor.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., potrivit cărora dobânda ar trebui datorată de la data acţiunii introductive, respectiv de la 29 noiembrie 2003, şi nu de la 29 martie 2002, data la care inventatorul a introdus acţiunea referitoare la plata, cu titlu de redevenţe corespunzătoare anului 2001, a sumei de 256.740.246 ROL.
Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Intimatul C.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prima critică, referitoare la prematuritatea formulării acţiunii motivată de faptul că reclamantul intimat nu ar fi negociat drepturile băneşti cuvenite pentru invenţiile brevetate, este nefondată.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, drepturile băneşti cuvenite pentru invenţiile brevetate, aplicate şi parţial recompensate, se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia.
Instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, reţinând că reclamantul a făcut dovada că s-a adresat periodic pârâtei-recurente în vederea calculării şi achitării drepturilor băneşti cuvenite pe anii 2000-2001, respectiv 2002.
Astfel, prin adresa nr. 33314 din 13 septembrie 2002, reclamantul a solicitat plata drepturilor de proprietate intelectuală, prima tranşă pe 2002, conform contractului de cesiune.
La data de 7 mai 2001, reclamantul solicitase achitarea drepturilor băneşti cuvenite pentru anul 2000, iar la data de 15 iunie 2001 a notificat pârâtei că îi datorează atât drepturile de autor pe anul 2000, cât şi pe anul 2001 şi că, în măsura în care nu i se achită sumele respective, urmează a se adresa instanţei de judecată.
Ulterior, intimatul s-a adresat cu somaţie de plată pârâtei recurente pentru a-şi realiza drepturile băneşti rezultate din utilizarea brevetului de invenţie, aşa cum s-a reţinut şi prin considerentele sentinţei civile 6753 din 7 octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, hotărâre depusă la dosar.
Ca atare, nu i se poate reproşa reclamantului că nu ar fi întreprins demersuri pentru negocierea acestor sume de bani, recurenta, la rândul său, nefăcând nici o dovadă în sensul că l-ar fi invitat pe reclamant la sediul său în acest scop, iar acesta ar fi refuzat negocierea.
Mai mult, se va reţine că reclamantul intimat a acceptat sumele stabilite de pârâta recurentă prin actele sale financiare, deşi art. 70 din Legea nr. 64/1991 îi dădea posibilitatea începerii negocierilor de la drepturile băneşti maxime ce i se cuveneau în calitate de inventator.
Totodată se va aprecia ca lipsită de relevanţă împrejurarea că o altă persoană a fost desemnată să reprezinte interesul inventatorilor în relaţia cu unitatea beneficiară a invenţiei, în condiţiile în care reclamantul a acţionat în nume propriu, în calitate de cedent, iar art. 25 din contractul de cesiune invocat prin motivele de recurs se referă doar la recunoaşterea de către cedent a dreptului de a-l reprezenta acordat numitului R.G.
Mandatul acordat acestei persoane de către reclamant nu conduce la concluzia că ar fi lipsit de calitate procesuală activă în formularea în nume propriu a unei acţiuni în pretenţii îndreptate împotriva pârâtei cesionare, excepţia invocată fiind apreciată ca nefondată.
Ca atare, se va aprecia ca nefondată, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica referitoare la prematuritatea formulării acţiunii.
Motivul de recurs, subsidiar, vizând greşita aplicare a art. 1088 alin. (2) C. civ., va fi, de asemenea, apreciat ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ., data de la care se achită dobânzile este data cererii de chemare în judecată, cu excepţia cazurilor în care dobânda curge de drept.
Aşa cum s-a menţionat, recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere pentru drepturile aferente anilor 2000, 2001 şi 2002, deşi aceasta şi-a asumat în mod expres (art. 3 din contractul de cesiune) obligaţia de plăti drepturile respective la încheierea fiecărui trimestru, respectiv la încheierea anului financiar, în raport de data scadenţei fiecărei plăţi.
Prezenta acţiune, introdusă la 29 noiembrie 2003 se referă şi la sumele datorate cu titlu de daune interese pentru anul 2001 ca urmare a achitării abia în aprilie 2003 a drepturilor băneşti cuvenite, pentru aceste sume recurenta fiind pusă în întârziere prin acţiunea formulată în anul 2002.
Nu se poate susţine, pe cale de consecinţă, că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, nefiind fondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică şi se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva deciziei civile nr. 886/A din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti ca nefondat.
Obligă recurenta la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2990/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2373/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
