ICCJ. Decizia nr. 257/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 257.
Dosar nr. 12164/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 76/2003, reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâţii B.Ş. şi B.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie un teren în suprafaţă de 1.600 mp situat în comuna Zătreni, pct. „vatra satului Ciobăneşti", precum şi obligarea pârâţilor să desfiinţeze gardul cu care aceştia au împrejmuit terenul revendicat sau să fie autorizată să execute lucrarea pe cheltuiala pârâţilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălceşti, a devenit proprietară asupra unui teren în suprafaţă de 9281 mp situat în pct. „vatra satului Ciobăneşti", din care cei doi pârâţi au ocupat o suprafaţă de 1.600 mp, pe care refuză să o elibereze.
Prin sentinţa civilă nr.1055 din 3 octombrie 2003, Judecătoria Bălceşti a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a fi considerat legal întocmit, lipsindu-i forma autentică, formă prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute.
S-a precizat că în anul 1998, G.I. nu putea să vândă reclamantei o suprafaţă de 1 ha teren în pct. „vatra satului Ciobăneşti" în condiţiile în care acesta vânduse 3 ari pârâtului B.Ş. în anul 1991 şi un ar lui I.V..
În consecinţă, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi nici al ocupării acestuia de către pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.A., susţinând că instanţa de fond a apreciat eronat probele administrate în cauză, în sensul dovedirii dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, încălcându-se dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin Decizia nr. 231/A din 10 februarie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat sentinţa pronunţată de judecătorie, în sensul că a admis acţiunea, obligându-i pe pârâţi să respecte proprietatea şi posesia reclamantei pentru suprafaţa de 1581 mp şi să ridice gardul, autorizând în caz contrar pe reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâţilor.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu cu sentinţa civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălceşti, prin care s-a admis acţiunea acesteia şi s-a constatat că reclamanta a cumpărat de la G.I. la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „Act de vânzare cumpărare" un teren în suprafaţă de 9281 mp, precizându-se că hotărârea ţine loc de act de vânzare cumpărare.
Instanţa a avut în vedere că la interogatoriul luat pârâtului acesta a recunoscut că terenul care formează obiectul acţiunii este proprietatea reclamantei, că este ocupat de el şi nu este de acord să i-l lase liber, precizând că doreşte să cumpere acest teren.
Curtea a avut în vedere completarea la raportul de expertiză din care rezulta că în terenul împrejmuit de reclamant este cuprins şi terenul revendicat de reclamantă, precum şi adresa Primăriei Zătreni care atestă că potrivit cererii de reconstituire din 20 martie 1991 a moştenitorilor B., a fost validată suprafaţa de 0,38 ha în pct. „vatra satului Ciobăneşti" acestora, iar suprafaţa de 0,10 ha a fost validată numitului B.Ş. conform Legii nr. 1/2000. În cuprinsul adresei s-a precizat că suprafaţa de 0,10 ha din acest punct este inclusă în suprafaţa de 0,38 ha şi de asemenea că terenul în cauză aparţine numitei D.A. în urma actului de vânzare cumpărare încheiat între aceasta şi G.I. şi hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâţii arată că instanţa a interpretat sentinţa civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălceşti ca având valoare de titlu de proprietate, deşi, atâta vreme cât ei nu au fost părţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea, aceasta nu are valoare de titlu de proprietate, nefiindu-le opozabilă.
Susţin pârâţii că instanţa investită cu cererea reclamantei privind constatarea vânzării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare, avea obligaţia să constate că vânzătorul G.I. a prezentat doar un proces verbal de punere în posesie, care nu constituia titlu de proprietate, context în care apreciază că această hotărâre nu poate avea valoare de titlu de proprietate.
Mai arată pârâţii că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., susţinând că deşi nici ei, ca şi reclamanta, nu deţin titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, acesta constituie proprietatea lor.
Recursul va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt, pe baza probelor existente la dosar.
Astfel, în considerentele deciziei s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu cu sentinţa civilă nr.120 din 1 februarie 2002 pronunţată de Judecătoria Bălceşti, prin care s-a admis acţiunea acesteia şi s-a constatat că a cumpărat de la G.I. la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură privată, un teren de 9281 mp situat în pct. „vatra satului Ciobăneşti", precizându-se că hotărârea ţine loc de act de vânzare cumpărare.
Contrar susţinerilor pârâţilor, această hotărâre constituie titlu de proprietate, în condiţiile în care are caracter constitutiv de drepturi, iar pârâţii nu aveau cum să fie părţi într-o cauză care se purta între reclamantă şi vânzătorul G.I. şi care privea constituirea unui drept de proprietate în favoarea reclamantei.
Pe de altă parte, hotărârea nr. 120 din 1 februarie 2002 este definitivă şi irevocabilă, fiind de altfel transcrisă în registrul de carte funciară.
Referitor la criticile aduse de pârâţi sentinţei civile mai sus menţionate, este evident că instanţa de apel, investită cu judecarea unei acţiuni în revendicare, nu putea cenzura legalitatea şi temeinicia unei hotărâri definitive şi irevocabile.
Nici susţinerea potrivit căreia pârâţii ar fi în realitate proprietarii terenului în litigiu, nu poate fi primită.
În cadrul acţiunii în revendicare, pârâtul poate opune reclamantului care a făcut dovada dreptului său de proprietate, propriul său titlu de proprietate, lucru pe care pârâţii din cauză nu l-au făcut.
Numai în ipoteza în care pârâţii ar fi prezentat un titlu de proprietate, s-ar fi putut proceda la compararea titlurilor de proprietate pentru a stabili care din ele este preferabil.
În speţă, chiar pârâţii, în cuprinsul motivelor de recurs, au arătat în mod explicit că nu au prezentat un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţi B.Ş. şi B.E. împotriva deciziei civile nr. 231/A din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2618/2004. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2551/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
