ICCJ. Decizia nr. 2789/2004. Civil. Conflict de munca - Legea nr.120/1997 - concediu pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2789
Dosar nr. 45/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de M.M. împotriva ordinului nr. 8 din 7 ianuarie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care i-a fost imputată suma de 5.836.223 lei, reprezentând drepturi băneşti încasate necuvenit pe perioada 1 noiembrie 2000-31 august 2001, în care s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile Legii nr. 49/1992 prin care a fost modificat art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965, astfel că pentru calcularea indemnizaţiilor de asigurări sociale de stat pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an (2 ani, conform Legii nr. 120/1997) se ia în considerare salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.
Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin Decizia nr. 96 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, prin care a fost modificată sentinţa, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării ordinului de imputare.
S-a avut în vedere că H.C.M. nr. 880/1965 nu cuprinde dispoziţii referitoare la concediul pentru îngrijirea copilului şi întrucât cuantumul indemnizaţiei cuvenite nu a fost limitat, înseamnă că este posibilă recalcularea acesteia în cazul majorării salariului de bază şi a celorlalte drepturi salariale. S-a făcut referire şi la Legea nr. 120/1997, în sensul căreia femeile asigurate beneficiază de indemnizaţie de 85 % din salariul de bază şi celelalte venituri salariale pentru îngrijirea copilului. Acestea includ şi majorările salariale survenite prin indexare ori reactualizări, ceea ce atrage în mod implicit şi modificarea bazei de calcul.
Considerând că această ultimă hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat şi soluţionarea greşită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de faţă. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea ei şi menţinerea sentinţei dată de instanţa de fond.
Se susţine că cea în cauză putea beneficia cu o indemnizaţie stabilită în raport cu salariul de bază avut la data cererii de concediu, conform art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965 şi prevederilor Legii speciale nr. 120/1997, ce se completează cu reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor materiale, respectiv H.C.M. nr. 880/1965, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992. Au fost invocate în susţinerea recursului în anulare şi prevederile HG nr. 471 din 25 august 1997, în sensul căreia este posibilă recalcularea indemnizaţiei numai când este vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu şi când creşterea salariului este consecinţa modificării sistemului de salarizare.
Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Dreptul la indemnizaţie este reglementat prin Legea nr. 120/1997, în care la art. 2 se prevede că se acordă concediul plătit pentru îngrijirea copilului, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Textul stabileşte natura dreptului şi limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizaţiei de 85 % din „salariul de bază şi celelalte venituri salariale", fără a da o altă definiţie a salariului de bază sau a indica alte criterii or elemente de recalculare.
De observat că această lege nu cuprinde norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare.
Ca atare, Legea nr. 120/1997, nu face trimitere la H.C.M. nr. 880/1965, pentru a se putea reţine că ea se completează cu acest act normativ, cum se susţine fără temei prin recursul în anulare, în sensul că indemnizaţia reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeaşi cu cea prevăzută de art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965.
Or, această din urmă dispoziţie nu se poate aplica decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, în caz de incapacitate temporară de muncă".
Întreaga construcţie juridică a recursului în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizaţiei nu este expres prevăzută în Legea aplicabilă (nr. 120/1997) şi de aceea recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) din H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente.
Evident că nu poate fi acceptată o asemenea forţă legală a unei hotărâri de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza şi în executarea unei alte legi speciale.
De aceea, această reglementare nu poate constitui un criteriu de referinţă; ori un mod de interpretare şi aplicare a legii noi, ceea ce ar încălca principiul ierarhiei legislative şi al supremaţiei legii.
Tot astfel, nu poate fi primit nici argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizaţii cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Salariata, pe durata concediului, nu-şi pierde calitatea de „personal", care-i conferă drepturile specifice, între care şi cel stabilit prin art. 2-3 din lege vizând „salariul de bază", în raport de care se calculează indemnizaţia.
Scopul şi obiectul indemnizaţiei priveşte îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei şi ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării.
De asemenea, este de observat că în timp ce personalul aflat în exerciţiul funcţiei, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizaţiei lunare, nici o normă specială, expresă nu interzice aplicarea dispoziţiei legale de majorare a salariului şi personalului aflat în funcţie, cum este în cazul în speţă, dar, care se află, temporar, în concediu special pentru care are dreptul la aceeaşi indemnizaţie, calculată în raport de salariul său de bază. În caz contrar, s-ar ajunge la soluţii complet inechitabile.
Aşadar, salariata aflată în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, beneficiază, ca şi celălalt personal, de majorarea salariului de bază, ori a indemnizaţiei lunare, în raport de care se calculează în raport de procentul menţionat, indemnizaţia cuvenită celei în cauză, astfel cum s-a decis corect prin hotărârea atacată.
Aşa fiind, recursul în anulare de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 96 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2803/2004. Civil. Notare interdictie... | ICCJ. Decizia nr. 2782/2004. Civil. Actiune în constatare.... → |
|---|
