ICCJ. Decizia nr. 2862/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2001, sub nr. 7574/2001, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții G.I.A. și G.M. au chemat în judecată pe pârâta R. A. L., solicitând instanței că prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună: constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție încheiat între părți la data de 3 februarie 2000; anularea hotărârii de expedient - sentința civilă nr. 261 din 29 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul București; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 168.715 dolari SUA către reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 6053/1998 li s-a retrocedat imobilul situat în București, intrând efectiv în posesia lui la data de 27 noiembrie 1998.
Ulterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 5/2000 a Tribunalului București, R.A. L. a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 4.129.743.545 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare și reparații, precum și taxe și impozite achitate pentru imobilul în cauză.
Acest litigiu s-a soluționat prin încheierea unei tranzacții între părți, la data de 3 februarie 2000, prin care s-a recunoscut dreptul de creanță al R.A. L. pentru suma de 458.818 dolari SUA (în lei, la data încheierii tranzacției, 3.993.138.770 lei), din care a fost considerată achitată suma de 65.775 dolari SUA cu titlu de avans, rămânând la plată diferența de 393.063 dolari SUA, în 83 rate lunare a câte 4.680 dolari SUA, începând cu data de 1 ianuarie 2000. Până la data introducerii prezentei acțiuni, arată reclamanții, au achitat suma de 168.715 dolari SUA.
Se invocă nulitatea tranzacției pentru cauza ilicită și imorală a obligației L., precum și pentru eroare obstacol (cauza obligației asumate de reclamanți a fost falsă).
în drept acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 5,art. 966,art. 968,art. 954,art. 992,art. 1712 și art. 1713 C. civ.
Pârâta a depus întâmpinare, iar la termenul din 14 martie 2002 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anularea tranzacției ce a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească.
Au fost administrate în cauză probatorii: înscrisuri și interogatorii reciproce ale părților.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 410 din 21 martie 2002 a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, iar pe fond a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât tranzacția, ca natură juridică, este un contract și chiar în situația în care este consfințită printr-o hotărâre judecătorească, își păstrează această natură și, în consecință, este susceptibilă (ca orice contract) de a fi atacată, pe calea unei acțiuni în anulare.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că asumarea obligației prin tranzacție are semnificația recunoașterii faptului că R.A. L. a efectuat lucrările care au produs un spor de valoare imobilului, așa încât, cauza care a stat la baza încheierii de către reclamanți a tranzacției a constituit-o beneficiile realizate prin sporul de valoare adus de pârâtă imobilului.
Deși această cauză nu este expres stipulată în cuprinsul tranzacției, față de dispozițiile art. 967 C. civ., existența ei este prezumată.
în ceea ce privește susținerile reclamanților referitoare la falsitatea cauzei și la eroare, prima instanță reține că nu e vorba de o gratuitate făcută de reclamanți, întrucât îmbunătățirile aduse imobilului au profitat acestora și, în consecință, obligația asumată de plată a contravalorii lor reprezintă recunoașterea acestui beneficiu și a obligației ce le incumbă, de despăgubire a pârâtei.
împotriva sentinței civile nr. 410 din 21 martie 2002 au declarat apel reclamanții criticând-o, în principal pentru neexaminarea cauzelor de nulitate absolută și relativă a contractului de tranzacție, cauza ilicită, cauza falsă, cauza imorală, viciile de consimțământ (dolul prin reticență, eroarea și violența morală), dar și pentru reținerea eronată a situației de fapt de către prima instanță, precum și pentru incorecta analizare și interpretare a probelor administrate.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 354 din 30 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul București, pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a arătat în esență, că în mod corect prima instanță a analizat cauzele de nulitate a tranzacției și a reținut caracterul licit și moral al cauzei actului.
Cu privire la cauza falsă s-a reținut că la data încheierii tranzacției ambele părți au avut reprezentarea naturii juridice a actului juridic pe care îl încheie și care finalizează procesul, cu pretențiile precizate, astfel că nu se poate reține în cauză eroare asupra motivului determinant la încheierea tranzacției și implicit falsitatea cauzei.
în ceea ce privește critica apelanților privind prezentarea eronată a situației de fapt, instanța de apel a reținut că nu au fost precizate motive prin care să se critice sentința de fond, iar în privința aprecierii și interpretării probelor administrate s-a arătat că aceasta a fost corect făcută de instanța de fond.
împotriva deciziei Curții de Apel București au exercitat calea de atac a recursului reclamanții, invocând încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., și reiterând, în esență, criticile formulate prin motivele de apel.
Recursul este nefondat.
Printr-o primă critică recurenții invocă faptul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că și-a întemeiat soluția pe confuzia între noțiunea de "cheltuieli care fac obiectul tranzacției" și "spor de valoare".
Recurenții-reclamanți au preluat imobilul cu lucrările de investiții asupra a căror valoare părțile au tranzacționat, prin aceasta producându-se o mărire a patrimoniului acestora, ei devenind debitorii obligației de restituire către cel care în mod corespunzător și-a micșorat patrimoniul și care devine la rândul său creditorul aceleiași obligații - R.A. A.P.P.S. (succesoare în drepturi și obligații a R.A. L. în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 32/2002).
Față de această situație, este irelevant faptul că instanțele, de fond și apel, au folosit în motivările lor fie noțiunea de "cheltuieli", fie pe cea de "spor de valoare", atâta timp cât baza ambelor categorii o reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, cărora imobilul le-a fost restituit în condițiile arătate.
Cel de al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se că nu au fost analizate de către instanță cauzele de nulitate absolută și relativă a contractului de tranzacție, așa cum au fost ele relevate prin acțiunea introductivă și prin motivele de apel.
Prin tranzacția încheiată la data de 3 februarie 2000 se recunoaște "întinderea dreptului de creanță al RA L. reprezentând cheltuieli de consolidare, reparări și îmbunătățiri aduse imobilului proprietatea pârâților G.M. și G.I.A.".
Or, prin constatarea nulității absolute a titlului statului, nulitate care operează retroactiv, s-a considerat că statul nu a fost niciodată proprietar al imobilului în discuție, ci reclamanții, cărora li s-a consolidat vechiul titlu de proprietate.
Conform art. 1420 și art. 1421 alin. (2) C. civ. cheltuielile de reparare, îmbunătățire și consolidare a imobilului cad în sarcina proprietarului (în speță, reclamanții), așa încât contractul de tranzacție este perfect valabil, în baza lui restituindu-se contravaloarea acestor cheltuieli, ce constituie obligație a proprietarului.
De asemenea, aceste lucrări au fost executate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, care stipulează în mod expres obligația proprietarilor de construcții, precum și a persoanelor juridice care au în administrare construcții, să procedeze la proiectarea și executarea lucrărilor de consolidare pentru atenuarea efectului unui potențial dezastru provocat de cutremure.
Față de aceste prevederi legale este evident că încheierea contractului de tranzacție fără clauzele menționate ar fi îmbogățit patrimoniul recurenților fără justă cauză.
Pe de altă parte, recurenții-reclamanți nu pot invoca necunoașterea legii (dispozițiile H.G. nr. 107/1992, privind înființarea RA L., modificate și completate prin H.G. nr. 417/1997) ca motiv de nulitate sau cauză de exonerare a lor de la îndeplinirea obligației asumate prin contractul de tranzacție, cu atât mai mult cu cât au fost asistați de avocat la semnarea actului și au avut cunoștință de conținutul acestuia înainte de semnarea lui.
în acest context reiese cu evidență că recurenții își invocă propria culpă cu privire la neverificarea condițiilor asupra cărora au tranzacționat.
în raport de cele reținute, se impune concluzia că tranzacția ce face obiectul litigiului a fost încheiată fără vătămarea vreunui drept al reclamanților, care au avut pe deplin reprezentarea naturii actului juridic pe care l-au semnat și au cunoscut caracterul obligației pe care și-au asumat-o, precum și întinderea acesteia.
Față de aceste considerente, în mod temeinic și legal au reținut instanțele caracterul moral și licit al cauzei actului.
Cu privire la viciile de consimțământ invocate de recurenți (dolul prin reticență, eroarea și violența morală) acestea trebuie dovedite, însă reclamanții nu au produs nici o probă în cauză sub acest aspect.
în fine, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare, asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Nici aceste susțineri ale recurenților nu se verifică întrucât instanța de apel a răspuns criticilor privind aprecierea și interpretarea probelor, reiterate în recurs, iar decizia civilă criticată cuprinde o amplă motivare, fundamentată pe întreg materialul probator administrat în cauză, cu trimiteri clare, directe și neechivoce la fiecare probă de la dosar: înscrisurile, răspunsurile la interogatorii, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară.
Pentru considerentele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3115/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2196/2004. Civil → |
|---|
