ICCJ. Decizia nr. 4001/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 212 din 26 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă, a fost admisă în parte acțiunea civilă introdusă de S.A. împotriva pârâților Municipiul București prin Primarul general, H.G.L. și G.F. privind constatarea vânzării imobiliare, revendicare și partaj.
Instanța de fond a constatat că între autorii reclamantului în calitate de cumpărători și H.G.L. reprezentat prin H.R.R. vânzător a intervenit la 15 iunie 1961 convenția de vindere-cumpărare a cotei de 1 din imobilul situat în București și a dispus ca hotărârea pronunțată în acest cadru să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Totodată a fost respinsă acțiunea în revendicare imobiliară prin uzucapiune ca și capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune între reclamant și stat reprezentat prin Municipiul București.
Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care prin decizia nr. 299 din 2 iulie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs la 9 august 1992 reclamantul S.A.
Recursul se dovedește nul în conformitate cu dispozițiile art. 306 C. proc. civ. întrucât nu a fost motivat în termen legal, iar în cauză nu au fost constatate motive de ordine publică care ar putea fi invocate de instanță din oficiu cu privire la decizia atacată.
Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu prevederile art. 303 din aceeași lege, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care se socotește de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
în cauză, comunicarea deciziei atacate a avut loc la 29 iulie 2002 recursul a fost declarat la 9 august 2002, așadar în termenul procedural stabilit, dar nu a fost motivat nici prin declarația de recurs, nici separat în cadrul termenului de recurs.
Cum susținerile recurentului în sensul că nu a cunoscut dispozițiile legii în acest sens nu pot fi primite, instanța, a constatat recursul nul.
← ICCJ. Decizia nr. 3935/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3923/2004. Civil → |
---|