ICCJ. Decizia nr. 3115/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificări individuale transmise Primarului Municipiului Brăila în condițiile legii, B.G.D., C.M.V., C.S. și D.G.M., au cerut restituirea în natură a imobilului situat în Brăila compus din teren și construcție care a fost trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 2687 din 2 august 1979 a Judecătoriei Brăila și a deciziei civile nr. 477 din 14 decembrie 1979 a Tribunalului Brăila în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit.
Prin dispozițiile nr. 1234 din 25 octombrie 2001, nr. 5823 din 28 august 2002, nr. 5821 și nr. 5822 din aceeași dată, Primarul Municipiului Brăila a respins cererile de restituire, cu motivarea că imobilul nu intra în categoria celor susceptibile de restituire expres și limitativ enumerate în art. 2 din Legea nr. 10/2001.
împotriva dispozițiilor menționate, reclamanții ca și persoane îndreptățite au formulat contestații, care înregistrate la Tribunalul Brăila sub nr. 5817/2001, 7407, 7408 și 7410/2002, au fost conexate prin încheierea din 22 octombrie 2002 la dosarul nr. 5817/2001.
Contestatorii au susținut că dispozițiile de respingere ar fi neîntemeiate, întrucât deși trecerea imobilului în proprietatea statului s-a dispus prin hotărâre judecătorească, măsura confiscării bunului a fost abuzivă nefiind prevăzută de legea civilă, ceea ce ar face aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) și f) din Legea nr. 10/2001.
Soluționând cauza în primă instanță Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins contestațiile ca nefondate prin sentința civilă nr. 476 din 10 octombrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a motivat punctual asupra neaplicării în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 10/2001 invocate de contestatori și a caracterului neabuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului.
S-a reținut în acest sens că imobilul a fost preluat de stat, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive în temeiul și cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data preluării și nu în baza unor acte de dispoziție ale organelor puterii sau ale administrației de stat care s-ar putea încadra în sfera celor abuzive așa cum sunt delimitate și definite în art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a considerat totodată că nu ar avea a se pronunța asupra caracterului neconstituțional al Legii nr. 18/1968 și că în lipsa unor dispoziții exprese nu se poate reține nici caracterul său abuziv, chiar dacă legea a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 115/1996.
Hotărârea și considerentele primei instanțe au fost confirmate de Curtea de Apel Galați, care prin decizia nr. 28 A din 25 februarie 2003 a secției civile a respins ca nefondat apelul contestatorilor reclamanți.
în cauză au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale reclamanții, care invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 304 pct. 9 C. proc. civ. au reținut că hotărârea instanței de apel ar fi sumar motivată pentru că a omis să examineze toate aspectele legale criticate pe calea apelului și totodată pentru că s-a aplicat greșit legea, dându-se o interpretare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. h)" și lit. g) din Legea nr. 10/2001.
Recurenții au susținut că instanțele au dat greșit o interpretare restrictivă dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 excluzând din categoria imobilelor supuse restituirii pe cele "confiscate" în temeiul Legii nr. 18/1968 și totodată au nesocotit scopul urmărit de legiuitor de a sancționa toate măsurile administrative sau judecătorești care au condus la suprimarea dreptului de proprietate privată.
Arătând că trecerea imobilului în proprietatea statului în condițiile Legii nr. 18/1968 ar fi echivalentă potrivit doctrinei juridice cu o confiscare neprevăzută de lege printre sancțiunile civile, recurenții au reiterat caracterul său abuziv și neconstituțional.
Recursul nu este fondat.
Potrivit celor corect stabilite atât prin dispozițiile emise de Primarul Municipiului Brăila cât și prin hotărârile judecătorești atacate, imobilul din litigiu, care a fost trecut în proprietatea statului prin hotărârea judecătorească definitivă în condițiile art. 11 din Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, nu intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Aceasta rezultă netăgăduit din prevederile explicite ale art. 2 alin. (1), care definind înțelesul noțiunii de imobile preluate în mod abuziv, le sistematizează în raport de modalitatea, motivul și condițiile preluării, dare care, fără o enumerare limitativă, se întemeiază toate pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicționale, contrare regimului juridic constituțional de la data producerii lor și totodată contrare drepturilor și libertăților fundamentale consacrate în legislația internațională opozabilă în domeniu.
Ori, Legea nr. 18 din 24 iunie 1968, care sancționa dobândirea pe căi nelegale a proprietății, era în concordanță atât cu normele constituționale cuprinse în Constituția R.S.R. din 1965 care ocrotea proprietatea personală dobândită pe căi legale, cât și cu Constituția României din 1991 sub puterea căreia a fost menținută până la reglementarea domeniului prin Legea nr. 115/1996.
De altfel declarând în esență constituționalitatea sa, Curtea Constituțională (vezi Decizia nr. 64/1996 publicată în M. Of. partea I nr. 181/1996) a menținut implicit și dispozițiile art. 11 din Legea 18/1968 cu privire la sancțiunea trecerii bunurilor dobândite pe căi ilicite în proprietatea statului, amendând exclusiv dispoziții procedurale fără corespondent în legile în vigoare la data examinării constituționalității.
Așa fiind recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3213/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2862/2004. Civil → |
|---|
