ICCJ. Decizia nr. 2985/2004. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2985
Dosar nr. 9284/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2495 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Moineşti a respins acţiunea reclamantei C.M. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.A. şi P.I., rezoluţiunea contractului de întreţinere,
Instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2382 la 13 septembrie 1996 de B.N.P. V.C., reclamanta C.M. a vândut pârâţilor P.I. (fiica sa) şi P.A. suprafaţa de 1125 mp teren fânaţ, sub rezerva dreptului de uzufruct viager, pentru preţul de 600.000 lei. Din acest preţ, la data încheierii contractului s-au achitat 100.000 lei, pentru diferenţa de 500.000 lei, pârâţii obligându-se să îi asigure întreţinere şi îngrijire pe tot timpul vieţii.
Contractul încheiat a fost calificat de instanţa de judecată drept contract de întreţinere, faţă de împrejurarea că obligaţia de întreţinere reprezintă mai mult de jumătate din preţul convenit, iar acţiunea a fost calificată ca o reziliere de contract, şi nu rezoluţiune, aşa cum a solicitat reclamanta.
Faţă de această calificare, a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârâţi şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
A mai reţinut instanţa, că relaţiile dintre părţi au fost normale, pârâţii prestând întreţinere prin trimiterea către reclamantă a unor sume de bani, deoarece, la data încheierii contractului, locuiau în altă localitate.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Bacău prin Decizia civilă nr. 292 din 17 martie 2004.
Instanţa de apel a reţinut că între părţi, în anul 1996, s-a încheiat contractul autentificat pentru suprafaţa de 1125 mp teren. Reclamanta a recunoscut că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere până în anul 2000, deşi în cererea de apel afirmă că "în mod insuficient". Tot reclamanta a fost cea care a refuzat pârâţilor să o mai viziteze, dar nu a făcut dovada că neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere este imputabilă pârâţilor.
Neînţelegerile dintre părţi s-au datorat faptului că pârâţii au construit un gard şi au demolat vechiul grajd, construind unul nou. Pentru înlăturarea acestor impedimente, reclamanta are, însă, la îndemână alte mijloace legale.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamanta.
Fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanta critică, în esenţă, Decizia instanţei de apel pentru faptul că nu reuşeşte să înţeleagă situaţia de fapt şi că instanţa a omis să se pronunţe asupra unor probe administrate în cauză.
Aceste critici permit încadrarea recursului declarat în dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în raport de care va fi analizat.
Arată reclamanta că instanţele au omis să se pronunţe cu privire la adeverinţa medicală din care rezultă că prezintă cataractă la ochiul drept, cu scăderea acuităţii vizuale şi că nu au ţinut cont de înscrisul de la dosarul de fond, prin care se atestă că pârâta a fost avertizată de organele competente în legătură cu atitudinea faţă de reclamantă. Se mai susţine că instanţele nu au luat în considerare nici declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă, M.D. şi C.E.
Cu privire la susţinerile reclamantei, trebuie subliniat faptul că în recurs, instanţa nu poate face o reevaluare a probelor administrate în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă.
Controlul judiciar al instanţei de recurs este limitat strict la situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi la eventuale motive de ordine publică, nesocotite de instanţe.
Stabilind că doar pct. 10 al art. 304 este incident în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Actul medical la care reclamanta face referire nu este hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, deoarece reclamanta nu a solicitat constatarea nulităţii contractului, în baza unor motive prevăzute de lege şi care ar fi fost generate de starea sa de sănătate.
Fără a face trimitere directă la actul medical invocat, instanţa de fond a înlăturat totuşi susţinerea reclamantei că ar fi nevăzătoare din anul 1992, observând că în anul 1996, aceasta a semnat personal contractul intitulat de vânzare-cumpărare.
De altfel, critica este adusă pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, reclamanta nefăcând o astfel de apărare în faţa instanţei de apel.
Neîntemeiată este şi susţinerea referitoare la omisiunea instanţelor de a se pronunţa cu privire la celelalte mijloace de probă, deoarece sentinţa instanţei de fond face referiri concrete la înscrisurile şi la motivele pentru care a stabilit că declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă nu sunt concludente.
Instanţa de apel a menţinut constatările judecătoriei, subliniind, în plus, motivele care au dus la ivirea unei situaţii de tensiune între părţi.
Pentru cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei civile nr. 292 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3003/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 2982/2004. Civil. Anulare acte false. Recurs → |
|---|
