ICCJ. Decizia nr. 3004/2004. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3004
Dosar nr. 12563/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 455/CM din 15 septembrie 2003 Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de S.Î.P.A.M., în contradictoriu cu Casa Corpului Didactic Piteşti, instanţa de fond, reţinând că reclamantul nu are calitate procesuală activă, deoarece a formulat acţiunea, în nume propriu şi nu în numele membrilor săi, aşa cum prevede art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat iniţial la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă potrivit art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 195/2004 cauza a fost scoasă de pe rol şi s-a trimis spre soluţionare Curţii de Apel Piteşti.
Prin Decizia civilă nr. 59/R-CM din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul, reţinând că dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, se întregesc cu dispoziţiile art. 222 C. muncii care prevăd că sindicatele pot să-i reprezinte pe membrii de sindicat în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora.
Reclamantul a formulat însă acţiunea în nume propriu, fără să arate, în acţiune numele membrilor de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire S.Î.P.A.M. care, invocând art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., arată că sunt 26 de dosare, care au fost pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-au dat hotărâri potrivnice deciziei a cărei revizuire se cere.
La cererea de revizuire a fost anexată Decizia nr. 2433 din 25 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice. Date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a fi înlăturată încălcarea principiului lucrului judecat, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.
În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul citat, deoarece hotărârea a cărei revizuire se cere şi hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat între persoane diferite.
Revizuentul a formulat mai multe acţiuni, în contradictoriu cu pârâţi diferiţi, susţinând în fiecare proces că apără drepturile membrilor de sindicat salariaţi la instituţia chemată în judecată.
Susţinerea revizuentului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au puterea lucrului judecat pentru toţi membrii de sindicat nu este întemeiată, deoarece existenţa lucrului judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, aceasta a chemat în judecată instituţii diferite, fiecare având calitate procesuală pasivă numai în procesul în care s-a susţinut că se valorifică drepturile membrilor de sindicat, salariaţi ai pârâtei. Procesele purtându-se între părţi diferite, prin hotărârea a cărei revizuire se cere nu s-a încălcat principiul lucrului judecat şi nu se poate ajunge în situaţia ca fiecare parte să se prevaleze de hotărârea care îi este favorabilă.
Prin urmare, constatându-se că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de S.Î.P.A.M. împotriva deciziei civile nr. 59/R-CM din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 308/2004. Civil. Revendicare Legea 10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 302/2004. Civil. Reziliere contract... → |
---|