ICCJ. Decizia nr. 302/2004. Civil. Reziliere contract închiriere; evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 302
Dosar nr. 7124/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
SC A.C. 2000 SA a chemat în judecată pe G.I. şi G.M. în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorilor G.A.M. şi G.B., cum şi pe G.R. solicitând rezilierea contractului de închiriere nr. 13945/2000 modificat prin actul adiţional nr. 1/2001 şi evacuarea pârâţilor din locuinţa situată în Piteşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că între antecesoarea sa I.J.G.C.L. Argeş şi pârâtul G.I. a intervenit contractul de închiriere nr. 13945 din 14 septembrie 1987 pentru spaţiul locativ în dispută, convenţia fiind accesoriu al contractului de muncă al pârâtului, iar locuinţa fiind o locuinţă de serviciu. La 3 noiembrie 1993 RA R. Piteşti a desfăcut disciplinar contractul de muncă al pârâtului G.I. astfel că potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, respectiv art. 29 alin. (1) din HG nr. 1275/2000, acesta nu mai era îndrituit să deţină o locuinţă de serviciu şi prin urmare pretenţiile formulate erau fondate.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 4166 din 10 noiembrie 2003 a respins acţiunea cu motivarea că la perfectarea contractului de închiriere nr. 13945/1987, completat cu actul adiţional 1/2000 nu a fost avută în vedere calitatea de salariat a pârâtului G.I. şi prin urmare în lipsa unor dispoziţii şi sancţiuni exprese privind regimul juridic al locuinţelor de serviciu opera principiul libertăţii contractuale astfel că locuinţa putea fi închiriată şi altor persoane decât cele prevăzute de art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 471/A din 11 martie 2004 a respins apelul formulat de reclamanta SC A.C. 2000 SA împotriva sentinţei civile nr. 4166 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Piteşti reţinând că reclamanta a prelungit contractul de închiriere cu pârâtul G.I. după ce acestuia i se desfăcuse contractul de muncă ceea ce dovedeşte că prelungirea locaţiunii a fost făcută independent de calitatea de salariat a pârâtului, iar termenul de închiriere fiind prelungit până la 9 mai 2004, nu existau motive pentru rezilierea menţionatului contract.
În contra acestei decizii a declarat recurs SC A.C. 2000 S.A. invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că şi-a fundamentat acţiunea atât pe împrejurarea că pârâtul G.I. nu mai avea statutul de angajat şi prin urmare nu mai putea deţine o locuinţă de serviciu, cât şi pe faptul atestat de asociaţia de locatari că pârâtul G.I. avea datorii mari la cheltuielile de întreţinere ceea ce justifica evacuarea pârâţilor şi respectiv rezilierea contractului de închiriere conform art. 24 lit. e) din Legea nr. 114/1996.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că iniţial la 4 decembrie 1980 şi apoi la 14 septembrie 1987 între I.J.G.C.L. Argeş, autoarea reclamantei şi pârâtul G.I. s-au încheiat contractele de închiriere nr. 81/1980 şi respectiv nr. 13445/1987 pentru apartamentul nr. 5 din Piteşti, în condiţiile Legii nr. 5/1973 în vigoare la acea dată, contractele fiind accesorii ale contractului de muncă al pârâtului G.I. (f.12-13 dosar nr.4388/2003).
Prin Decizia nr. 497 din 3 noiembrie 1993 R. RA Piteşti antecesoarea reclamantei a desfăcut disciplinar contractul de muncă pârâtului G.G. (f.6 dosar nr. 4388/2003).
Ulterior, urmare reorganizării R. RA Piteşti, prin divizare totală, activitatea de administrare fond locativ a fost preluată de reclamantă care în această calitate a reînnoit faţă de pârât contractul de închiriere nr. 13945/1987 prin actul adiţional nr. 1/2001 (f.7 dosar nr. 4388/2003).
Mai mult, deşi pârâtul nu mai avea statutul de salariat al reclamantei, aceasta din urmă în calitate de administrator al locuinţei în discuţie a încheiat cu pârâtul G.I. un nou contract de locaţiune cu nr. 13945 din 21 aprilie 2000 pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la 9 mai 2005 (f.8 dosar nr. 4388/2003).
Or, la data perfectării convenţiei reclamanta cunoştea că pârâtul nu mai este salariatul ei şi cu toate acestea a înţeles să-i închirieze în continuare spaţiul în dispută fără să invoce caracterul de locuinţă de serviciu a apartamentului deşi Legea nr. 114/1996 era în vigoare.
În aceste condiţii, reclamanta nu putea invoca dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 114/1996 cât timp în contract nu s-a stipulat că se închiria o locuinţă de serviciu şi că locaţiunea avea un caracter accesoriu la contractul de muncă.
Astfel fiind, reclamanta putea invoca doar prevederile art. 24 din actul normativ menţionat care enumeră cazurile în care se poate solicita rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit, între care figurează şi acela vizând neplata cheltuielilor comune pe o perioadă de 5 luni, care au fost stabilite prin contractul de închiriere, în sarcina chiriaşului, solicitarea urmând a o face asociaţia de locatari.
Or, în speţă, reclamanta nu a invocat această prevedere legală la promovarea acţiunii şi nici la prima zi de înfăţişare când potrivit art. 132 C. proc. civ., putea să-şi întregească sau modifice cererea de chemare în judecată.
Este adevărat că la dosar a fost depusă adresa din 24 octombrie 2003 a Asociaţiei de locatari nr. 275, prin care se solicită reclamantei acţionarea în judecată a pârâţilor pentru recuperarea unui debit de 37.742.417 lei la cheltuielile de întreţinere, rezilierea contractului de locaţiune şi evacuarea lor din apartamentul ce-l deţineau cu chirie (f.36 dos. nr. 4388/2003).
Menţionatul înscris a fost prezentat după prima zi de înfăţişare şi prin urmare, reclamanta nu mai era în măsură să solicite modificarea acţiunii (f.35 dosar nr. 4388/2003) şi de altfel, nici nu a făcut-o, înţelegând să-l folosească doar ca o dovadă în plus pentru susţinerea acţiunii, în răspunsul la întâmpinare.
De altfel, aceeaşi asociaţie de locatari, a comunicat instanţei de apel la 8 martie 2004, că pârâţii au achitat taxele de întreţinere şi administrare la zi (f. 58 dos nr. 271/2004).
Astfel fiind, critica formulată de recurentă pe acest aspect nu poate fi primită, recursul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. 2000 SA Piteşti împotriva deciziei civile nr. 471/A din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3004/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 3394/2004. Civil → |
|---|
