ICCJ. Decizia nr. 3120/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3120
Dosar nr. 9324/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 14 august 2001 B.E., G.M., C.E. şi V.N. au cerut SC L. R. SA, în calitate de moştenitori ai autorilor G.G. şi M., acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă totală de 8000 mp situat în Bârseşti, judeţul Gorj, preluat abuziv prin Decretul nr. 383/1963.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 5 martie 2003, în contradictoriu cu SC L.R. SA şi A.P.A.P.S.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 267 din 2 octombrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC L. R. SA, a admis acţiunea în parte şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanţilor, în valoare de 819.905.000 lei, pentru terenul în suprafaţă de 6530,50 mp.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că terenul, care a fost preluat cu titlu valabil, este evidenţiat în patrimoniul societăţii pârâte, privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale, şi nu poate fi restituit în natură întrucât lucrările pentru care, s-a dispus exproprierea ocupă întreaga suprafaţă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.
Cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 630 din 26 martie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi cele două pârâte.
În cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii B.E., G.M., C.E. şi V.N. precum şi pârâtele SC L. R. SA şi A.P.A.P.S.
În recursul lor reclamanţii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţin în esenţă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii trebuiau stabilite sub forma despăgubirilor băneşti, terenul aflându-se în intravilanul localităţii şi având ca destinaţie construcţia de locuinţe.
Invocând acelaşi temei de modificare a hotărârii atacate, recurenta SC L. R. SA susţine că în mod greşit instanţele nu au reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, în cazul societăţilor comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, notificarea se adresează nu deţinătorului imobilului, ci instituţiei publice implicată în privatizare, în speţă A.P.A.P.S. actuala A.V.A.S.
Recurenta A.P.A.P.S., în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia pronunţată în apel, după cum urmează:
- instanţa de control judiciar nu a reţinut încălcarea de către tribunal, a dispoziţiilor art. 129 şi respectiv art. 86 alin. (1) C. proc. civ., urmare necomunicării raportului de expertiză dispus în cauză, atât cu privire la terenuri cât şi la construcţie;
- în mod greşit nu s-a admis excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care societatea deţinătoare a imobilului era cea obligată, potrivit legii, să emită dispoziţie motivată cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă;
- acţiunea este prematur introdusă şi deci inadmisibilă în condiţiile în care, reclamanţii nu au parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege, în cauză nefiind emisă o decizie sau dispoziţie motivată care să se pronunţe asupra notificării;
- instanţele au încălcat dispoziţiile art. 1291 alin. (6) C. proc. civ., acordând reclamanţilor, ceea ce nu au cerut întrucât acţiunea se referea în principal la restituirea în natură iar în subsidiar la acordarea despăgubirilor băneşti.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed.
Imobilul în litigiu, teren în suprafaţă totală de 6530,50 mp, a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 383/1963 (f. 104–dos. 1105/2003 al Tribunalului Gorj).
Ca atare, dispoziţiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 care, spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10, au natura unei norme speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive în forma exproprierii.
Şi în cazul imobilelor expropriate, principiul îl constituie restituirea în natură, restituirea prin echivalent prezentând diferenţe de reglementare după cum măsura reparatorie priveşte imobile care aveau sau nu destinaţia de locuinţă la data exproprierii.
Sub aspectul "tipului de echivalent" acordat persoanei îndreptăţite în situaţiile vizate de dispoziţiile alin. (4) al art. 11 din lege, cazul în speţă, măsurile reparatorii constau numai în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Prin urmare, spre deosebite de imobilele susceptibile de restituire în echivalent la care se referă art. 24 alin. (2) din lege, pentru care măsura reparatorie se poate acorda şi sub forma unor despăgubiri băneşti, imobilele expropriate care nu se pot restitui în natură, nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii de acest gen.
În ce priveşte recursul formulat de SC L. R. SA, în mod corect au apreciat instanţele asupra calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din lege, avându-se în vedere calitatea sa de persoană juridică deţinătoare, precum şi faptul că regimul juridic al bunurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale este guvernat de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, conform cărora aceste bunuri sunt proprietatea societăţilor comerciale în al căror patrimoniu se află.
Nefondate sunt şi criticile formulate de recurenta pârâtă A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S.
Astfel, în sistemul nostru procedural expertiza se înfăţişează ca un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă esenţialmente în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert.
Pentru a se garanta dreptul la apărare al părţilor, art. 207-211 C. proc. civ., instituie obligaţia acestuia de a-şi depune lucrarea la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, părţilor fiindu-le recunoscut dreptul de a pune întrebări.
De asemenea, când pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la faţa locului, aceasta nu poate fi făcută decât după citarea părţilor, prin carte poştală recomandată.
Nicăieri însă, în codul de procedură civilă, nu se prevede obligativitatea comunicării raportului de expertiză, art. 129 alin. (1), invocat de recurentă, instituind deopotrivă, îndatorirea părţilor de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.V.A.S., aceasta este atrasă de implicarea sa în procesul de privatizare al societăţii deţinătoare, ambele pârâte fiind ţinute să răspundă în legătură cu modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute expres de lege.
Sunt nefondate de asemenea şi criticile vizând prematuritatea şi respectiv inadmisibilitatea acţiunii în condiţiile în care instituţiile notificate nu s-au conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a se pronunţa, în termen de 60 de zile, prin decizie sau dispoziţie motivată.
Astfel, cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie şi situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei culpabile a acesteia, conduită ce nu poate afecta interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească, în fapt, de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
De asemenea, se constată că instanţele au soluţionat litigiul în raport de cererile persoanelor îndreptăţite, în limitele sesizării şi în cadrul procesual strict, fixat prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, potrivit căreia în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, modalitate reparatorie antamată de reclamanţi în chiar cuprinsul cererii introductive.
Faţă de cele ce preced, recursurile urmează a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii C.C., C.P., B.E., G.M., V.N. precum şi de pârâtele SC L. R. SA şi A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 630 din 6 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3117/2004. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 3109/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
---|