ICCJ. Decizia nr. 3274/2004. Civil. Despagubiri ( + SUSPENDARE EXECUTARE DECIZIE RECURATA ). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3274

Dosar nr. 9207/2004

Şedinţa publică din 22 aprilie 2005

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 221 din 26 mai 2003 a Tribunalului Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de Ş.V.M., dispunându-se obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice de a-i plăti reclamantului 15.000.000 lei cu titlu de daune materiale, 770.000.000 lei reprezentând daune morale, ca urmare a arestării pe nedrept în perioada 26 martie 2001–27august 2001.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în adevăr cel în cauză a fost reţinut şi arestat în perioada arătată, fiind trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat. S-a dispus apoi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 238 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Braşov. Anterior a fost pus în libertate prin Decizia penală nr. 633/2001 a Tribunalului Braşov prin care a fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov de prelungire a măsurii arestării preventive.

S-a făcut aplicaţia art. 504 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul căreia orice persoană împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, are dreptul la repararea pagubei. A fost apreciat apoi în raport de probele administrate cuantumul sumelor la care este îndreptăţit reclamantul.

Apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi D.G.F.P. Braşov ca reprezentant în teritoriu al Ministerului Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe au fost respinse prin Decizia nr. 78 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

S-a avut în vedere că reclamantul a fost victima unei erori judiciare şi ca urmare are dreptul la repararea prejudiciului suferit, inclusiv prin afectarea personalităţii sale psihice şi sociale.

S-a considerat şi că daunele morale au fost acordate corect în raport de probele administrate.

Împotriva acestei decizii a declarat recursul de faţă Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov susţinând că daunele materiale sunt acordate celui în cauză în mod nejustificat, pentru că acesta nu a făcut dovada că anterior arestării a realizat venituri de 3.000.000 lei pe lună şi că este exagerat cuantumul daunelor morale stabilit la 5 milioane pe zi de arest, pentru o persoană cu antecedente penale şi o comportare necorespunzătoare.

Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov, în motivarea căruia a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale cu privire la prejudiciu care să-i confere celui în cauză dreptul la despăgubiri, în condiţiile art. 504 Cod procedură penală.

Se susţine şi că prejudiciul invocat de reclamant nu este real, nu este cert, nu este dovedit iar cel reprezentând daune morale este apreciat la un cuantum exagerat.

Ambele recursuri sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare:

În primul rând trebuie avut în vedere că Decizia Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 504 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, conform art. 48 alin. (3) din constituţie, are caracter obligatoriu şi nu de recomandare.

Prin urmare, indiferent de temeiul achitării, cel care a fost condamnat pe nedrept este îndreptăţit la despăgubire în temeiul textului menţionat, coroborat cu art. 998 C. civ.

În speţă este necontestat că reclamantul s-a aflat în detenţie pentru 5 luni fiind trimis în judecată pentru comiterea unei fapte penale, în legătură cu care s-a hotărât irevocabil achitarea sa.

În aceste condiţii el este îndreptăţit la despăgubiri, astfel că recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, pe acest temei nu este de primit.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate şi care constituie motive ale ambelor recursuri de faţă, se constată că acesta a fost apreciat judicios şi corespunde pe deplin probatorilor administrate.

Astfel daunele materiale au fost stabilite în raport de venitul minim de 3.000.000 lei lunar, pe care cel în cauză îl realiza anterior arestării prin prestarea unor activităţi în construcţii, fiind pe timpul verii cioban sau muncitor sezonier, astfel cum a rezultat din declaraţiile martorilor şi relaţiile date de A. Ghimbau.

Cât priveşte daunele morale, oricum stabilirea echivalentului acestora include o notă de aproximare, instanţa având în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi altele asemenea.

În speţă, pretenţiile formulate au fost admise în parte, instanţele analizând temeinic probele administrate şi având în vedere daunele morale produse ca urmare a difuzării pe postul local de televiziune a unui reportaj acuzator precum şi prin publicarea în presa scrisă a unor articole în care cel în cauză era calificat drept hoţ. Şi această situaţie a fost urmată de producerea altor prejudicii, pentru că în condiţiile date reclamantul nu a mai găsit de lucru, el şi familia sa au fost supuşi oprobiului public.

Aşa fiind, hotărârea recurată este legală şi temeinică, astfel că recursurile de faţă, urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 79 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3274/2004. Civil. Despagubiri ( + SUSPENDARE EXECUTARE DECIZIE RECURATA ). Recurs